Să-i dăm lui Iehova ce avem mai bun

„Blestemat este cel ce procedează în mod viclean cînd există în turma lui un animal de parte bărbătească, iar el face un jurămînt şi jertfeşte lui Iehova unul prăpădit. Căci ‘eu sînt un mare Rege’ a spus Iehova al oştirilor şi numele meu va fi inspirator de teamă printre naţiuni“. — Mal. 1:14

1. Pot să-i dea oamenii, în realitate, ceva lui Dumnezeu?

NU AR părea oare ciudată ideea ca oamenii imperfecţi fie şi numai să se gîndească să-i dea ceva Marelui Creator Iehova? Căci nu există nici măcar un singur lucru din univers care să nu fie al lui! El însuşi declară în Cuvîntul său: „Al meu este argintul, al meu este şi aurul“ (Hag. 2:8). „Al meu este orice animal sălbatic din pădure, fiarele de pe o mie de munţi. Eu cunosc bine orice creatură înaripată a munţilor, iar mulţimile de animale de pe cîmp sînt cu mine. Dacă mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie; căci al meu este pămîntul roditor, iar plinătatea lui îmi aparţine. Să mănînc eu carnea puternicilor tauri şi să beau eu sînge de ţapi?“ (Ps. 50:10–13). Categoric că Iehova Dumnezeu nu are nici o nevoie de darurile cuiva, pentru că el este complet în sine. El este Cel de sine-existent.

2. Ce a recunoscut David cu privire la darurile voluntare făcute luiIehova?

² Ca tînăr care a fost instruit în legea lui Moise, David, fiul iudeului Isai, ştia că al lui Iehova este întregul pămînt (Ex. 19:5). În anii de mai tîrziu, atunci cînd a făcut donaţii pentru templul care urma să fie construit la Ierusalim, David i-a adresat în rugăciune Celui Preaînalt aceste cuvinte: „Cine sînt eu şi cine este poporul meu ca să ne reţinem puterea de a face în mod voluntar daruri ca acesta? Căci totul este de la tine, şi din mîna ta le-am primit. O, Iehova, Dumnezeul nostru, tot acest belşug pe care l-am pregătit ca să zidim o casă pentru numele tău cel sfînt este din mîna ta şi ţie îţi aparţine în întregime“. — 1 Cron. 29:14, 16,

3. (a) Ce întrebări s-ar putea ivi cu privire la darurile făcute lui Iehova? (b) Care este răspunsul scriptural la asemenea întrebări?

³ Astfel David a recunoscut că noi, oamenii, nu îl putem îmbogăţii în nici un fel pe Cel Atotputernic. Intr-adevăr, tot ce am putea dărui nu înseamnă decît a da înapoi o mică parte din cea ce am primit din Izvorul „oricărui dar bun şi al oricărui cadou desăvîrşit“ (Iac. 1:17). Inseamnă că aducerea de daruri Creatorului nu are nici o valoare? Respinge el oare cu dispreţ cea ce îi oferă servii săi devotaţi? Răspunsul Cuvîntului lui Dumnezeu este: Nu. Iehova Dumnezeu îi invită pe închinătorii smeriţi să îşi aducă darurile lor. La Psalm 96:8 citim după cum urmează: „Atribuiţi-i lui Iehova gloria care ţine de acest nume; aduceţi-i un dar şi veniţi în curţile sale.“

4. Ce fel de daruri îi sînt plăcute lui Iehova?

⁴ Desigur că Iehova dorea ofrande alese, aduse din îndemnul unor inimi pline de apreciere. Acestea trebuia să fie daruri care implicau renegare de sine, precum şi pregătiri însoţite de rugăciune şi meditaţie. De exemplu, atunci cînd era în vigoare legea mozaică, un israelit nu putea aduce chiar orice animal la poarta curţii tabernacolului şi să aştepte să primească recunoaşterea favorabilă a lui Dumnezeu. „În caz că un bărbat îi va aduce o jertfă de comuniune lui Iehova ca să-şi îndeplinească un jurămînt, sau ca dar voluntar, trebuie să fie (un animal) sănătos din cireadă sau din turmă, ca să cîştige aprobarea. Să se dovedească a fi lipsit de orice defect. Să nu-i aduci lui Iehova în nici un caz (un animal) orb, sau avînd fracturi sau tăieturi sau negi sau scabie sau pecingine.“ — Lev. 22:21, 22.

5. Ce prevedea legea relativ la ofrandele de cereale?

⁵ În ce priveşte ofrandele de cereale, acestea trebuia să fie dintr-o făină aleasă (floarea făinii) (Lev. 2:1, 4; 6:14, 15; Num. 15:4). Aceasta cerinţă excludea orice făină de proastă calitate şi necernută bine. Da, numai lucrurile de cea mai bună calitate erau corespunzătoare ca ofrandă pentru Cel Sfînt, Iehova.

6. Ce legătură exista între motivele inimii şi faptul acceptării jertfelor unui israelit?

⁶ O altă cerinţă importantă pentru ca jertfele aduse lui Iehova să fie acceptabile era aceea ca persoana în cauză să aibă motive corecte ale inimii. Fără o profundă dorinţă lăuntrică de a plăcea Creatorului său, un israelit şi-ar fi adus în zadar jertfele. Iată cum este accentuat acest fapt în cuvintele: „Ce folos am eu de mulţimea jertfelor voastre?“ spune Iehova. „Sînt sătul de jertfele de berbeci aduşi ca arderi de tot şi de grăsimea animalelor bine hrănite; iar în sîngele viţeilor, al mieilor şi al ţapilor nu mi-am găsit nici o plăcere. Cînd veniţi mereu să îmi vedeţi faţa, cine este cel care a cerut aşa ceva din mîinile voastre, ca să călcaţi cu paşi grei prin curţile mele? Incetaţi să-mi mai aduceţi ofrande fără valoare, din cereale. Tămîia pentru mine e un lucru detestabil. . . . Lunile voastre noi şi perioadele voastre de sărbătoare sînt lucruri pe care sufletul meu le-a urît. Ele au devenit o povară pentru mine; am obosit să le mai suport. Iar cînd vă întindeţi mîinile, îmi ascund ochii de voi. Chiar dacă faceţi o mulţime de rugăciuni, nu ascult; (căci) mîinile vi s-au umplut de vărsare de sînge“ (Is. 1:11–15). Dacă lipseau un ataşament sincer şi un spirit de generozitate, formele exterioare ale închinării puteau fi asemuite cu mita destinată să cumpere favoarea divină. Ele erau cu totul inacceptabile.

DARUL NOSTRU PENTRU IEHOVA

7. De ce nu aducem noi astăzi jertfe de animale?

⁷ Spre deosebire de israeliţi, noi, discipolii lui Cristos, nu ne aducem jertfele pe vre-un altar material. Legămîntul sau acordul legii care poruncea aducerea unor asemenea jertfe a fost anulat pe baza morţii lui Isus pe ştilp (Col. 2:13, 14). De aceea se ridică întrebarea: Ce jertfe putem noi aduce?

8. Ce a scris apostolul Pavel la Romani 12:1 despre jertfă şi cum trebuie să înţelegem aceste cuvinte?

⁸ Credincioşii unşi de spirit, care trebuia să renunţe la corpurile lor de carne şi să primească în schimb corpuri spirituale glorioase, fiind înviaţi din morţi, au fost îndemnaţi de apostolul creştin Pavel cu cuvintele: „Vă implor, fraţilor, prin sentimentele de compătimire ale lui Dumnezeu, să vă aduceţi corpurile ca un sacrificiu viu, sfînt, acceptabil (în faţa) lui Dumnezeu, (acesta fiind) un serviciu sacru cu puterea raţiunii voastre“ (Rom. 12:1). În felul acesta ei au fost îndemnaţi să-şi folosească energia şi capacităţile în serviciul Creatorului. Membrele corpului sînt instrumente prin care un om poate vorbi şi acţiona. Prin urmare „pentru aşi aduce corpurile ca un sacrificiu viu“, aceşti creştini trebuie să fie activi, „făcînd totul spre gloria lui Dumnezeu“ (1 Cor. 10:31). Pentru ca acel sacrificiu să fie sfînt, ei trebuia să-şi păstreze curăţenia morală şi spirituală. Iar o asemenea aducere a corpurilor lor putea să fie „acceptabilă (în faţa) lui Dumnezeu“ numai dacă lăsau ca acţiunile lor să aibă drept motiv o iubire neipocrită (1 Cor. 13:3). Ducînd o viaţă de complet ataşament faţă de Dumnezeu în atitudine în cuvînt şi acţiune, ca urmare a unei alegeri voluntare, apreciind că aşa e drept (datorită milei divine ce li s-a arătat), ei realizau un serviciu sacru, cu „puterea raţiunii“. Indiferent care ar putea fi speranţa noastră prezentă — cerească sau pămîntească — nu putem fi şi noi la fel — cu tot sufletul — în serviciul nostru pentru Dumnezeu?

9. Ce îndemn ne este dat la Evrei 13:15, 16?

⁹ Din scrisoarea către evrei aflăm şi mai mult despre jertfele acceptabile. Evrei 13:15, 16 spune: „Prin (Cristos), să-i aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care fac o declaraţie publică pentru numele său. În afară de aceasta, să nu uităm facerea de bine şi împărţirea (lucrurilor noastre) cu alţii, căci asemenea jertfe îi sînt plăcute lui Dumnezeu“. (Compară cu Osea 14:2.)

10. Ce include „rodul buzelor“, şi ce întrebări ne-am putea pune în aceasta privinţă?

¹⁰ Jertfirea „rodului buzelor“ cuprinde participarea la împlinirea lui Matei 24:14: „Aceasta veste bună o Regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie, tuturor naţiunilor“. Facem noi într-adevăr tot ce putem mai bine pentru aceasta importantă lucrare de predicare? Sîntem noi plini de dorinţa să profităm de ocaziile de a pune mărturie? Este oare exemplară viaţa noastră de creştini, astfel încît „rodul buzelor“ să constituie o jertfă acceptabilă de laudă? — Rom. 2:21, 22.

11. De ce este de folos să ne examinăm atitudinea faţă de întrunirile creştine?

¹¹ Exprimările în public la întrunirile creştine sînt şi ele o parte a jertfelor noastre. Aceasta evident că necesită să fim prezenţi atunci cînd fraţii noştri de credinţă sînt adunaţi pentru închinare. Dorim noi într-adevăr fierbinte să fim împreună cu alţii care au aceaşi preţioasă credinţă? Sau permitem ca alte activităţi şi interese să ne ocupe în mod inutil timpul în care am putea fi cu fraţii? Am face bine dacă am imita exemplul psalmistului care a comparat această intensă dorinţă de comuniune cu Iehova Dumnezeu în societatea fraţilor de închinare cu dorul de apă al unui cerb. Un cerb pur şi simplu nu ar putea supravieţui fără apă (Ps. 42:1, 2). Am ajuns noi într-adevăr, la aprecierea că nu putem trăi fără Iehova „izvorul apei vii“? — Ier. 2:13.

12, 13. Cum putem trage cel mai mare folos din întrunirile creştine?

¹² La întruniri am dori desigur, să tragem cel mai mare folos. Putem face lucrul acesta apelînd la următorul sfat înspirat: „Să avem în vedere să ne stimulăm unii pe alţii la iubire şi la lucrări excelente. . . . . îndemnîndu-ne unii pe alţii, şi aceasta cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie“ (Evr. 10:24, 25). Intru-cît ziua cea mare de executare a judecăţii lui Iehova trebuie să vină, nu avem oare toate motivele să examinăm cu rugăciune ce am putea face pentru a-i întării şi încuraja pe fraţii noştri? Desigur că nu am dori ca unii să fie găsiţi într-o stare de dezaprobare cînd va sosi aceea zi (Luca 21:34, 36). Dezvăluie oare exprimările noastre că sîntem sincer înteresaţi de bunăstarea lor spirituală? Prin comentariile noastre la întruniri promovăm noi oare iubirea şi un interes neegoist faţă de binele etern al altora? Îi încurajează declaraţiile noastre pe toţi să continue să înfăptuiască lucrări excelente, fiind zeloşi în proclamarea „veştii bune“ şi servind drept pilde în toate aspectele vieţii zilnice? (Compară cu Tit 2:1–14.)

¹³ Stimulîndu-i pe alţii „la dragoste şi la fapte excelente“, ne zidim în acelaşi timp şi pe noi înşine, imprimîndu-ne în minte şi inimă importanţa lucrărilor care sînt potrivite cu credinţa. Aceasta poate avea asupra noastră un efect de mare folos, determinîndu-ne să ne examinăm pe noi înşine şi să facem îmbunătăţiri în viaţa şi activitatea creştină. Iar cînd ascultăm la cea ce spun alţii şi apoi aplicăm îndemnul scriptural, ciştigăm fericirea care izvoreşte din faptul de a fi „împlinitori ai cuvîntului“. — Iac. 1:22–25

14, 15. Ce altceva mai includ jertfele noastre în afară de dăruirea spirituală?

¹⁴ Scrisoarea către evrei ne îndeamnă să participăm sau să răspundem la nevoile altora. Celor cărora le-a fost adresată aceasta scrisoare, li s-a spus: „Aduceţi-vă mereu aminte de zilele de odinioară în care, după ce aţi fost iluminaţi, aţi suportat-o în suferinţă înverşunată contestare, uneori expuşi, ca într-un teatru, ocărilor şi necazurilor iar alteori participînd (împreună) cu cei care treceau prin îmtîmplări asemănătoare. Căci voi aţi simpatizat cu cei care erau la închisoare şi aţi acceptat cu bucurie jefuirea lucrurilor ce vă aparţineau, ştiind că voi aveţi o posesiune mai bună şi durabilă (Evr. 10:32–34). Simpatizăm noi în acelaşi fel cu cei care suferă, şi le venim în ajutor?

¹⁵ Situaţia în care se află servii lui Dumnezeu diferă considerabil. Unii poate au de luptat cu sărăcia. Alţii poate sînt trişti şi deprimaţi, avînd o acută nevoie de mîngăiere şi de comunitate. Iar alţii pot fi descurajaţi din pricina unor serioase probleme personale. E adevărat că Iehova va avea grijă ca acela care este drept să nu fie părăsit cu totul (Ps. 37:25). Dar nu ar trebui oare ca noi personal să avem sentimentul responsabilităţii de a servii ca agenţi ai lui Dumnezeu în vederea extinderii bunătăţii şi ajutorului său? Neglijenţa noastră în aceasta privinţă ar fi un lucru grav. Apostolul Ioan a scris: „Cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie, dar totuşi îşi închide faţă de el uşa delicatei sale compătimiri, în ce fel (va) rămîne dragostea lui Dumnezeu în el? Copilaşilor, să ne iubim nu cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul“. — 1 Ioan 3:17, 18.

DE CE SÎNTEM INVITAŢI SĂ NE ADUCEM DARURILE?

16, 17. De ce ne invită Iehova să aducem „jertfe“?

¹⁶ Pentru ca să fim loiali în aducerea jertfelor noastre spirituale, trebuie să înţelegem de ce ne învită Iehova Dumnezeu să procedăm aşa. Tatăl nostru ceresc cunoaşte deja cele mai lăuntrice gînduri şi atitudine ale noastre. Dar el doreşte ca noi să ne exprimăm iubirea faţă de el printr-un bine pozitiv pe care îl facem altora. El are dorinţa ca servii lui să-i fie asemănători în manifestarea de bunătate şi generozitate (Mat. 5:45–48). Prin aceasta i se oferă modalitatea de ai atrage pe oameni la el. Cum anume? Văzînd felul nostru de viaţă vrednic de laudă, alţii pot recunoaşte că adevărata fericire rezultă din înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu. — Mat. 5:16.

¹⁷ Pentru că Iehova este acela care ne-a creat, el ştie ce anume serveşte celor mai bune interese ale noastre. Acesta este un alt motiv din care el ne invită să ne aducem darurile la el. Un spirit generos contribue la pacea noastră sufletească şi la liniştea inimii noastre. El ne mai ajută să ne bucurăm încă de pe acum de o adevărată fericire. Biblia declară: „Există mai multă fericire în a da decît în a primii“ (Fapt. 20:35). În plus putem fi liniştiţi şi siguri că Tatăl nostru ceresc ne va răsplăti în mod generos, atît acum cît şi în viitorul etern. Fiul lui Dumnezeu a spus: „Cînd faci daruri de îndurare, să nu ştie stînga ta ce face dreapta, pentru ca darul tău de îndurare să fie în secret! Atunci Tatăl tău care vede în secret, te va răsplăti“ (Mat. 6:3, 4). „Cînd dai un ospăt, învită-i pe oamenii săraci, pe schilozi, pe schiopi, pe orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să-ţi răsplătescă. Şi vei fi răsplătit la învierea celor drepţi“. — Luca 14:13, 14.

18. Ce ar trebui să fie adevărat cu privire la actele noastre de dăruire şi de ce?

¹⁸ Astfel, aruncînd o privire de ansamblu asupra jertfelor noastre, va trebui să admitem că atît la întruniri cît şi în participarea împreună cu alţii la „vestea bună“, atît în atitudinea cît şi în cuvintele şi acţiunile noastre — într-un cuvînt, în toate domeniile vieţii noastre, ar trebui să fim gata să dăm tot ce avem mai bun. În asemenea probleme vitale nu ar trebui să fim cu inima împărţită, căci este în joc aprobarea lui Iehova sau faptul de a ni se acorda viaţă. De aceea, să trăim în armonie cu asigurarea scripturală: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o faţă de numele său prin faptul că i-aţi slujit şi continuaţi încă să-i slujiţi pe cei sfinţi“. — Evr. 6:10.