Curajoşi prin credinţă şi teamă sfântă

„Fii puternic şi curajos . . . DOMNUL Dumnezeul tău este cu tine.“ — IOSUA 1:9.

 1, 2. a) Ce şanse de izbândă asupra canaaniţilor avea Israel din punct de vedere omenesc? b) Ce asigurare a primit Iosua?

ÎN 1473 î.e.n, naţiunea Israel era gata să intre în Ţara Promisă. Făcând referire la greutăţile care le stăteau în faţă, Moise i-a spus poporului: „Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân peste nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari, fortificate până la cer, pe un popor mare şi înalt la statură, pe fiii lui Anac, . . . despre care ai auzit zicându-se: «Cine va putea să stea împotriva fiilor lui Anac!»“ (Deuteronomul 9:1, 2). Într-adevăr, acestor războinici uriaşi li se dusese vestea! Unii canaaniţi aveau armate bine echipate, cu cai şi care de război cu coase de fier! — Judecătorii 4:13.

² În schimb, Israelul fusese un popor de sclavi şi petrecuse 40 de ani în pustiu. Aşadar, din punct de vedere omenesc, şansele lor de izbândă erau foarte mici. Cu toate acestea, Moise avea credinţă; el îl ‘vedea’ pe Iehova în fruntea lor (Evrei 11:27). Moise i-a zis poporului: „DOMNUL Dumnezeul tău va merge El Însuşi înaintea ta . . . El îi va distruge, El îi va smeri înaintea ta“ (Deuteronomul 9:3; Psalmul 33:16, 17). După moartea lui Moise, Iehova l-a asigurat de sprijinul său pe Iosua, zicând: „Scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care le-o dau lor, fiilor lui Israel. Nimeni nu va putea să stea înaintea ta, în toate zilele vieţii tale. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise“. — Iosua 1:2, 5.

 3. Ce l-a ajutat pe Iosua să aibă credinţă şi curaj?

³ Pentru a se bucura de sprijinul şi de îndrumarea lui Iehova, Iosua trebuia să citească Legea lui Dumnezeu, să mediteze asupra ei şi să trăiască în armonie cu ea. „Atunci vei face să-ţi reuşească toate căile şi atunci vei prospera“, i-a spus Iehova. „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Fii puternic şi curajos? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci DOMNUL Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge“ (Iosua 1:8, 9). Deoarece a ascultat de Dumnezeu, Iosua s-a dovedit curajos şi puternic şi ‘a prosperat’. Însă majoritatea celor de vârsta sa nu au ascultat. Prin urmare, ‘nu au prosperat’ şi au murit în pustiu.

Un popor lipsit de credinţă nu are curaj

 4, 5. a) Spre deosebire de Iosua şi de Caleb, ce atitudine au avut cei zece spioni? b) Cum a reacţionat Iehova când a văzut lipsa de credinţă a poporului său?

⁴ Cu 40 de ani mai înainte, când Israel ajunsese pentru prima oară la hotarele Canaanului, Moise a trimis 12 bărbaţi să cerceteze ţara. Zece s-au întors înspăimântaţi. „Toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă“, s-au plâns ei. „Am mai văzut acolo pe uriaşi, pe fiii lui Anac, care se trag din uriaşi: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.“ Să fi fost „toţi“ — nu doar anachimii — nişte uriaşi? Nicidecum! Erau fiii lui Anac descendenţi ai nefilimilor de dinainte de Potop? Bineînţeles că nu. Dar, din cauza acestor exagerări, toată tabăra a fost cuprinsă de frică. Poporul voia să se întoarcă în Egipt, în ţara unde fuseseră sclavi! — Numeri 13:31—14:4.

⁵ Însă doi dintre spioni, Iosua şi Caleb, erau nerăbdători să intre în Ţara Promisă. „Îi vom mânca“ pe canaaniţi, au spus ei. „Apărarea lor a plecat de la ei; DOMNUL este cu noi, nu vă temeţi de ei!“ (Numeri 14:9). Era optimismul lor nefondat? În niciun caz! Ei, ca de altfel întregul popor, văzuseră cum Iehova umilise Egiptul cel măreţ şi pe zeii lui, aducând asupra lor cele zece plăgi. Apoi au văzut cum Iehova i-a înecat pe faraon şi armata lui în Marea Roşie (Psalmul 136:15). E limpede că sentimentele de teamă ale celor zece spioni şi ale celor ce s-au lăsat influenţaţi de ei nu erau deloc justificate. „Până când nu va crede [acest popor] în Mine, cu toate semnele pe care le fac în mijlocul lui?“, a spus Iehova dând glas profundei sale dureri. — Numeri 14:11.

 6. Ce legătură există între credinţă şi curaj, şi cum se observă acest lucru în zilele noastre?

⁶ Iehova a mers chiar la miezul problemei: laşitatea poporului trăda lipsă de credinţă. Într-adevăr, credinţa şi curajul merg mână-n mână. Referindu-se la congregaţia creştină şi la războiul spiritual pe care-l duc creştinii, apostolul Ioan a scris: „Iată victoria care a învins lumea: credinţa noastră“ (1 Ioan 5:4). Datorită credinţei creştinilor din timpurile noastre, credinţă asemănătoare celei a lui Iosua şi Caleb, vestea bună despre Regat este predicată pe tot globul de mai bine de şase milioane de Martori ai lui Iehova, tineri şi vârstnici deopotrivă, plini de putere sau slăbiţi din diverse motive. Duşmanii nu au putut niciodată să reducă la tăcere această armată puternică şi curajoasă. — Romani 8:31.

‘Să nu dăm înapoi’

 7. Ce înseamnă ‘a da înapoi’?

⁷ Slujitorii de azi ai lui Iehova predică plini de curaj vestea bună deoarece gândesc la fel ca apostolul Pavel, care a scris: „Noi însă nu suntem de felul celor care dau înapoi spre distrugere, ci de felul celor care au credinţă spre păstrarea în viaţă a sufletului“ (Evrei 10:39). ‘A da înapoi’, aşa cum se înţelege din cuvintele lui Pavel, nu înseamnă a avea un sentiment de teamă temporar, întrucât multor slujitori loiali ai lui Iehova le-a fost uneori frică (1 Samuel 21:12; 1 Împăraţi 19:1–4). Potrivit unui dicţionar de termeni biblici, înseamnă mai degrabă „a se trage înapoi, a se retrage“, „a neglija să susţii adevărul“. Tot aici se mai afirmă că „a da înapoi“ ar putea fi o metaforă care sugerează „coborârea pânzelor unei corăbii pentru a merge mai încet“, cu alte cuvinte a încetini ritmul în serviciul lui Dumnezeu. Evident, cei care au o credinţă puternică nici nu se gândesc să „meargă mai încet“ când se ivesc probleme, persecuţii, boală sau alte încercări. Dimpotrivă, ei înaintează în serviciul lui Iehova, convinşi fiind că el îi iubeşte şi le cunoaşte limitele (Psalmii 55:22; 103:14). Avem şi noi o asemenea credinţă?

 8, 9. a) Cum le-a întărit Iehova credinţa creştinilor din secolul I? b) Ce putem face pentru a ne întări credinţa?

⁸ Odată, simţind că le lipsea credinţa, apostolii i-au spus lui Isus: „Dă-ne mai multă credinţă“ (Luca 17:5). Ei au primit răspuns la cererea lor sinceră mai ales cu ocazia Penticostei din anul 33 e.n. când promisul spirit sfânt a coborât asupra discipolilor şi le-a dat o înţelegere mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu şi a scopului Său (Ioan 14:26; Faptele 2:1–4). Credinţa li s-a întărit, iar discipolii au început o campanie de predicare. În ciuda opoziţiei, ei au dus vestea bună la „toată creaţia de sub cer“. — Coloseni 1:23; Faptele 1:8; 28:22.

⁹ În ce ne priveşte, pentru a ne întări credinţa şi pentru a înainta în serviciul nostru creştin, trebuie să studiem, să medităm asupra Scripturilor şi să ne rugăm pentru spirit sfânt. Doar întipărindu-ne adevărul divin în minte şi în inimă, aşa cum au făcut Iosua, Caleb şi creştinii din secolul I, vom avea credinţă şi, prin urmare, curaj pentru a persevera în războiul nostru spiritual şi pentru a ieşi victorioşi. — Romani 10:17.

Nu e de ajuns să credem că Dumnezeu există

10. Ce înseamnă să ai cu adevărat credinţă?

¹⁰ Aşa cum au arătat acei oameni din vechime care şi-au păstrat integritatea, credinţa care dă naştere curajului şi perseverenţei înseamnă mult mai mult decât să credem că Dumnezeu există (Iacov 2:19). Ea presupune să cunoaştem personalitatea lui Iehova şi să avem încredere absolută în el (Psalmul 78:5–8; Proverbele 3:5, 6). Înseamnă să credem din toată inima că ascultarea de legile şi principiile lui Dumnezeu este spre binele nostru (Isaia 48:17, 18). Credinţa mai înseamnă şi a fi pe deplin convinşi că Iehova îşi va împlini toate promisiunile şi va deveni „răsplătitorul celor care îl caută stăruitor“. — Evrei 11:1, 6; Isaia 55:11.

11. Cum au fost binecuvântaţi Iosua şi Caleb pentru credinţa şi curajul lor?

¹¹ O astfel de credinţă creşte mereu pe măsură ce aplicăm adevărul în viaţă, „gustăm“ binecuvântările, „vedem“ răspunsul la rugăciunile noastre şi, într-un fel sau altul, simţim îndrumarea lui Iehova (Psalmul 34:8; 1 Ioan 5:14, 15). Un lucru e sigur: credinţa lui Iosua şi a lui Caleb s-a adâncit pe măsură ce „au gustat“ din bunătatea lui Dumnezeu (Iosua 23:14). Să ne gândim la următoarele aspecte: Ei au supravieţuit călătoriei de 40 de ani prin pustiu, aşa cum de altfel le promisese Dumnezeu (Numeri 14:27–30; 32:11, 12). Au participat din plin la cucerirea Canaanului, acţiune care a durat şase ani. De asemenea, s-au bucurat de sănătate şi de o viaţă lungă şi chiar au primit câte o moştenire. Cât de mult îi binecuvântează Iehova pe cei care îi slujesc cu credinţă şi curaj! — Iosua 14:6, 9–14; 19:49, 50; 24:29.

12. Cum îşi ‘înalţă Iehova cuvântul’?

¹² Bunătatea iubitoare pe care le-a arătat-o Dumnezeu lui Iosua şi lui Caleb ne aduce aminte de cuvintele psalmistului care a spus: „Ţi-ai înălţat cuvântul mai presus de tot numele tău“ (Psalmul 138:2, NW). Când Iehova îşi foloseşte numele pentru a garanta realizarea unei promisiuni, împlinirea acesteia este ‘înălţată’ în sensul că ea întrece aşteptările noastre (Efeseni 3:20). Într-adevăr, Iehova nu-i dezamăgeşte niciodată pe cei care fac din el „desfătarea“ lor. — Psalmul 37:3, 4.

Un om care ‘i-a plăcut lui Dumnezeu’

13, 14. De ce a avut Enoh nevoie de credinţă şi de curaj?

¹³ Putem desprinde multe învăţăminte despre credinţă şi curaj dacă analizăm exemplul lăsat de un alt martor precreştin: Enoh. Chiar înainte de a începe să profeţească, Enoh ştia probabil că atât credinţa, cât şi curajul aveau să-i fie puse la încercare. Cum de ştia acest lucru? Iehova spusese în Eden că va exista vrăjmăşie, sau ură, între cei care-i slujesc lui Dumnezeu şi cei care-i slujesc lui Satan Diavolul (Geneza 3:15). Enoh mai ştia că această ură se născuse chiar la începutul istoriei omenirii când Cain şi-a omorât fratele, pe Abel. Tatăl acestora, Adam, a trăit încă aproximativ 310 ani după naşterea lui Enoh. — Geneza 5:3–18.

¹⁴ Cu toate acestea, plin de curaj, Enoh a continuat ‘să umble cu Dumnezeu’ şi a condamnat „lucrurile revoltătoare“ pe care oamenii le rosteau împotriva lui Iehova (Geneza 5:22; Iuda 14, 15). Întrucât a susţinut fără teamă închinarea adevărată, Enoh şi-a făcut mulţi duşmani, viaţa fiindu-i în primejdie. În această situaţie, Iehova l-a cruţat pe profet de durerea morţii. După ce i-a spus lui Enoh că „îi plăcuse lui Dumnezeu“, Iehova ‘l-a transferat’ din viaţă în moarte, probabil în timpul unei viziuni profetice. — Evrei 11:5, 13; Geneza 5:24.

15. Ce exemplu le-a lăsat Enoh slujitorilor de azi ai lui Iehova?

¹⁵ Imediat după ce a vorbit despre „transferarea“ lui Enoh, Pavel a subliniat din nou importanţa credinţei, zicând: „De altfel, fără credinţă este imposibil să-i plăcem [lui Dumnezeu]“ (Evrei 11:6). Într-adevăr, credinţa i-a dat lui Enoh curajul de a umbla cu Iehova şi de a anunţa mesajul Său de judecată unei lumi lipsite de pietate. Astfel, Enoh ne-a lăsat un bun exemplu. Noi avem o lucrare asemănătoare de îndeplinit într-o lume care se împotriveşte închinării adevărate şi în care răutatea, sub toate formele ei, este la tot pasul. — Psalmul 92:7; Matei 24:14; Revelaţia 12:17.

Curajul izvorăşte din teama de Dumnezeu

16, 17. Cine a fost Obadia, şi în ce situaţie s-a aflat el?

¹⁶ Pe lângă credinţă, mai există o calitate care dă naştere curajului: teama plină de respect faţă de Dumnezeu. Să analizăm exemplul remarcabil al unui om temător de Dumnezeu, care a trăit în zilele profetului Ilie şi ale regelui Ahab, ce stăpânea peste regatul nordic al Israelului. În timpul domniei lui Ahab, închinarea la Baal se răspândise în regatul nordic la o scară fără precedent. De fapt, 450 de profeţi ai lui Baal şi 400 de profeţi ai stâlpului sacru (un simbol falic), ‘mâncau la masa Izabelei’, soţia lui Ahab. — 1 Împăraţi 16:30–33; 18:19, NW.

¹⁷ Opunându-se cu înverşunare lui Iehova, Izabela a încercat să nimicească închinarea curată din ţară. I-a ucis pe unii dintre profeţii lui Iehova şi a încercat să-l omoare chiar şi pe Ilie, care, la îndemnul lui Dumnezeu, a trecut Iordanul şi a scăpat cu viaţă (1 Împăraţi 17:1–3; 18:13). Închipuiţi-vă cât de greu trebuie să fi fost pe atunci să susţii închinarea curată în regatul nordic! Dar şi mai greu trebuie să fi fost să lucrezi chiar în palatul regal! În această situaţie s-a aflat un om temător de Dumnezeu pe nume Obadiaa, administratorul casei lui Ahab. — 1 Împăraţi 18:3.

18. În ce sens a fost Obadia un slujitor deosebit al lui Iehova?

¹⁸ Fără îndoială că Obadia a fost prudent în timp ce-i slujea lui Iehova. Însă el nu a făcut compromis. De fapt, în 1 Împăraţi 18:3 se spune: „Obadia se temea mult de DOMNUL“. Era animat de o teamă sfântă deosebită! Această teamă sănătoasă i-a dat un curaj remarcabil dacă ne gândim la modul în care a acţionat imediat după ce Izabela i-a omorât pe profeţii lui Iehova.

19. Cum a dat dovadă de curaj Obadia?

¹⁹ În Biblie citim: „Când Izabela a nimicit pe prorocii DOMNULUI, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă“ (1 Împăraţi 18:4). Imaginaţi-vă la ce pericol s-a expus hrănind pe ascuns o sută de oameni! Obadia nu a trebuit să se ferească doar de Ahab şi de Izabela, ci şi de cei 850 de profeţi falşi care veneau adesea la palat! Pe lângă asta, mulţi alţi închinători falşi din ţară, de la ţărani la nobili, n-ar fi pierdut ocazia să-l demaşte pe Obadia ca să câştige favoarea regelui şi a reginei. Cu toate acestea, sub ochii tuturor acestor idolatri, Obadia s-a îngrijit plin de curaj de necesităţile profeţilor lui Iehova. Câtă putere ne poate da teama de Dumnezeu!

20. Cum l-a ajutat pe Obadia teama de Dumnezeu, şi cum ne încurajează exemplul său?

²⁰ Deoarece Obadia a fost temător de Dumnezeu şi, prin urmare, plin de curaj, se pare că Iehova l-a apărat de duşmani. În Proverbele 29:25 se spune: „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în DOMNUL nu are de ce să se teamă“. Obadia a fost un om obişnuit; şi el se temea că putea fi prins şi omorât, aşa cum s-ar teme oricare dintre noi (1 Împăraţi 18:7–9, 12). Dar teama de Dumnezeu i-a dat curajul să învingă teama de oameni. Obadia este un exemplu extraordinar pentru noi, mai ales pentru cei care i se închină lui Iehova punându-şi în primejdie libertatea sau chiar viaţa (Matei 24:9). Fie ca toţi să ne străduim să-i slujim lui Iehova „cu teamă sfântă şi veneraţie“. — Evrei 12:28.

21. Ce se va analiza în articolul următor?

²¹ Credinţa şi teama de Dumnezeu nu sunt singurele calităţi din care izvorăşte curajul. Iubirea poate fi un izvor şi mai mare de curaj. „Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de laşitate, ci de putere, de iubire şi de judecată sănătoasă“, a scris Pavel (2 Timotei 1:7). În următorul articol vom vedea cum ne ajută iubirea să-i slujim plini de curaj lui Iehova în aceste zile din urmă deosebit de grele. — 2 Timotei 3:1.

[Notă de subsol]

Puteţi să răspundeţi?

• Ce i-a ajutat pe Iosua şi pe Caleb să aibă curaj?

• Ce înseamnă să ai cu adevărat credinţă?

• De ce a fost Enoh neînfricat în anunţarea mesajului de judecată al lui Dumnezeu?

• Cum ne dă teama de Dumnezeu mai mult curaj?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Iehova i-a poruncit lui Iosua: ‘Fii puternic şi curajos!’

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Obadia s-a îngrijit de profeţii lui Dumnezeu şi i-a ocrotit

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Enoh a predicat cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu