Cartea biblică numărul 14 — 2 Cronici

Scriitorul: Ezra

Locul scrierii: Ierusalim (?)

Data încheierii scrierii: aprox. 460 î.e.n.

Perioada la care se referă: 1037–537 î.e.n.

 1. Când a încheiat Ezra Cartea cronicilor, şi care a fost obiectivul lui?

ÎNTRUCÂT Prima şi A doua carte a cronicilor au fost la început o singură carte, argumentele prezentate în capitolul anterior cu privire la contextul istoric, la scriitor, la perioada redactării, la canonicitate şi la autenticitate se aplică ambelor cărţi. Potrivit dovezilor, Ezra a încheiat A doua carte a cronicilor în jurul anului 460 î.e.n., probabil la Ierusalim. Obiectivul lui Ezra a fost acela de a salva informaţiile istorice, care riscau să se piardă. Cu ajutorul spiritului sfânt şi având, ca istoric, talentul de a aduna şi a ordona detaliile, Ezra a putut redacta o relatare exactă, ce avea să dăinuie. El a păstrat pentru generaţiile de mai târziu informaţiile pe care le-a considerat fapte istorice. Lucrarea lui Ezra s-a dovedit oportună deoarece, pe timpul acela, era necesar de asemenea să fie adunate laolaltă toate scrierile ebraice sacre, ce fuseseră redactate de-a lungul secolelor.

 2. De ce nu există motive de îndoială în ce priveşte exactitatea Cărţii cronicilor?

² Iudeii din zilele lui Ezra au tras mari foloase din Cartea cronicilor. Ea a fost scrisă sub inspiraţie divină pentru a-i instrui şi a-i îndemna la perseverenţă. Prin mângâierea din Scripturi, ei puteau avea speranţă. Iudeii au acceptat Cartea cronicilor ca parte a canonului biblic. Ei ştiau că această carte este demnă de încredere, deoarece au putut să o compare cu alte scrieri inspirate şi cu numeroase relatări istorice laice, menţionate de Ezra. Deşi au lăsat ca relatările istorice laice, neinspirate, să se piardă în negura vremii, ei au păstrat cu grijă Cartea cronicilor. Traducătorii Septuagintei au inclus Cartea cronicilor în Biblia ebraică.

 3. Cum dovedesc alte versete autenticitatea Cărţii cronicilor?

³ Isus Cristos şi scriitorii Scripturilor greceşti creştine au considerat această carte ca fiind autentică şi inspirată. Când a acuzat Ierusalimul că i-a omorât şi i-a lapidat pe profeţii şi pe slujitorii lui Iehova, Isus s-a gândit desigur la episoade cum este cel din 2 Cronici 24:21 (Mat. 23:35; 5:12; 2 Cron. 36:16). Când l-a numit pe Avraam „prietenul lui Iehova“, Iacov a făcut probabil referire la cuvintele lui Ezra din 2 Cronici 20:7 (Iac. 2:23). De asemenea, cartea conţine profeţii care s-au împlinit întocmai (2 Cron. 20:17, 24; 21:14–19; 34:23–28; 36:17–20).

 4. Ce descoperire arheologică susţine autenticitatea acestei cărţi?

⁴ Arheologia susţine şi ea autenticitatea acestei cărţi. Săpăturile arheologice efectuate pe locul anticului Babilon au scos la iveală tăbliţe de argilă care fac referire la perioada domniei lui Nebucadneţar. Pe una dintre ele apare numele „Yaukin, regele ţării lui Yahud“, adică „Ioiachin, regele ţării lui Iuda“.a Aceasta se armonizează cu relatarea biblică potrivit căreia Ioiachin a fost dus captiv în Babilon în al şaptelea an al domniei lui Nebucadneţar.

 5. La ce perioadă se referă A doua carte a cronicilor, şi de ce este prezentată istoria lui Iuda, nu a regatului celor zece triburi?

⁵ Relatarea din A doua carte a cronicilor descrie unele evenimente care au avut loc în Iuda începând din 1037 î.e.n., adică de la domnia lui Solomon, până la decretul de reconstruire a casei lui Iehova în Ierusalim, dat de Cirus în 537 î.e.n. Pe parcursul a 500 de ani de istorie, regatul celor zece triburi este amintit doar când s-a amestecat în treburile lui Iuda, nefiind menţionată nici măcar distrugerea lui în 740 î.e.n. De ce? Deoarece preotul Ezra a fost preocupat în primul rând de închinarea pe care poporul trebuia să i-o aducă lui Iehova în locul cuvenit, la casa Lui din Ierusalim, şi de regatul descendenţilor din linia lui David, cu care Iehova încheiase un legământ. Astfel, Ezra şi-a concentrat atenţia asupra regatului de sud în apărarea închinării adevărate şi în aşteptarea conducătorului care avea să iasă din Iuda (Gen. 49:10).

 6. În ce privinţe este A doua carte a cronicilor ziditoare şi încurajatoare?

⁶ Ezra a adoptat un punct de vedere ziditor. Din cele 36 de capitole ale acestei cărţi, primele nouă sunt dedicate domniei lui Solomon, iar şase dintre acestea se referă în întregime la pregătirea şi dedicarea casei lui Iehova. Consemnarea nu vorbeşte despre infidelitatea lui Solomon. Dintre celelalte 27 de capitole, 14 vorbesc despre Asa, Iosafat, Iotam, Ezechia şi Iosia, cei cinci regi care, în general, au urmat exemplul de devoţiune exclusivă al lui David în ce priveşte închinarea la Iehova. Dar chiar şi în celelalte 13 capitole, Ezra a fost atent să sublinieze părţile pozitive ale regilor răi. El a pus întotdeauna accentul pe evenimentele legate de restabilirea şi păstrarea închinării curate. Cât de încurajatoare este această scriere!

CONŢINUTUL CELEI DE-A DOUA CĂRŢI A CRONICILOR

 7. Cum ‘l-a înălţat’ Iehova pe Solomon?

⁷ Domnia glorioasă a lui Solomon (1:1—9:31). La începutul acestei cărţi vedem cum Solomon, fiul lui David, îşi întăreşte domnia. Iehova era alături de el „şi-l înălţa foarte mult“. Când Solomon a adus jertfe la Gabaon, Iehova i s-a arătat noaptea şi a zis: „Cere! Ce vrei să-ţi dau?“. Solomon a cerut cunoştinţă şi înţelepciune ca să conducă bine poporul lui Iehova. Întrucât cererea sa a fost neegoistă, Dumnezeu i-a promis că-i va da nu numai înţelepciune şi cunoştinţă, ci şi avere, bogăţii şi onoare ‘cum nu mai avusese niciun rege înaintea lui şi cum nu urma să mai aibă niciunul după el’. Pe timpul lui Solomon, oraşul a devenit atât de bogat, încât ‘în Ierusalim argintul şi aurul erau ca pietrele’ (1:1, 7, 12, 15).

 8. Cum au început lucrările la templu, şi care erau unele caracteristici ale acestei clădiri?

⁸ Solomon a adunat lucrători pentru construirea casei lui Iehova, iar regele Hiram al Tirului l-a ajutat, trimiţându-i lemn şi un meşter iscusit. Lucrările de construcţie au început „în al patrulea an al domniei“ lui Solomon şi s-au încheiat după şapte ani şi jumătate, în 1027 î.e.n. (3:2). Templul avea în partea din faţă un portic mare, înalt de 120 de coţi (53,4 m). În faţa porticului se înălţau două coloane impunătoare de aramă, una se numea Iachin, care însemna „[Iehova] să stabilească ferm“, iar cealaltă Boaz, care însemna, din câte se pare, „În putere“ (3:17). Casa era relativ mică, având o lungime de 60 de coţi (26,7 m), o înălţime de 30 de coţi (13,4 m) şi o lăţime de 20 de coţi (8,9 m). Pereţii şi tavanul ei erau îmbrăcaţi cu aur, iar încăperea preasfântă, Sfânta Sfintelor, era frumos decorată cu aur. În această încăpere se aflau şi cei doi heruvimi de aur, unul într-o parte a ei şi altul în cealaltă parte. Aripile lor erau întinse şi se întâlneau la mijlocul încăperii.

 9. Descrieţi obiectele şi ustensilele care se aflau în curte şi în templu.

⁹ În curtea interioară era un altar mare de aramă, cu o lungime de 20 de coţi (9 m) şi o înălţime de 10 coţi (4,5 m). În această curte mai era un obiect impresionant: marea turnată, un imens vas de aramă care se sprijinea pe spatele a doisprezece tauri. Aceştia erau îndreptaţi câte trei în fiecare direcţie şi aveau faţa spre exterior. Marea avea o capacitate de „trei mii de baţi“ (66 000 de litri) de apă, iar preoţii se spălau cu apa din ea (4:5). De asemenea, în curte erau zece lighene mici de aramă, aşezate pe cărucioare de aramă ornamentate, iar cu apa din aceste lighene se spăla tot ce se folosea pentru ofrandele arse. Lighenele erau umplute cu apă din marea turnată şi erau duse unde era nevoie de apă. Pentru închinarea de la templu se mai foloseau şi zece lampadare de aur şi multe alte ustensile, unele de aur, altele de aramă.b

10. Ce s-a întâmplat când a fost adusă Arca în Sfânta Sfintelor?

¹⁰ În cele din urmă, după şapte ani şi jumătate, casa lui Iehova a fost terminată (1 Regi 6:1, 38). În ziua dedicării, simbolul prezenţei lui Iehova a fost adus în încăperea preasfântă a acestei clădiri măreţe. Preoţii au adus „arca legământului lui Iehova înăuntru, la locul ei, în încăperea preasfântă a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor“. Ce s-a întâmplat atunci? În timp ce cântăreţii şi muzicienii leviţi i-au adus mulţumiri lui Iehova, unindu-şi glasurile în cântări de laudă, casa s-a umplut cu un nor, iar preoţii n-au mai putut rămâne să slujească deoarece „gloria lui Iehova“ umpluse casa adevăratului Dumnezeu (2 Cron. 5:7, 13, 14). În felul acesta, Iehova a arătat că aproba templul şi că era prezent acolo.

11. Ce rugăciune a rostit Solomon, şi ce a cerut el?

¹¹ Pentru acea ocazie a fost construită o platformă de aramă, înaltă de trei coţi (1,3 m), care a fost aşezată în curtea interioară, lângă imensul altar de aramă. De pe această platformă înaltă, Solomon a putut fi văzut de mulţimea numeroasă care se adunase pentru dedicarea templului. După manifestarea miraculoasă a prezenţei lui Iehova prin norul gloriei sale, Solomon a îngenuncheat în faţa mulţimii şi a rostit o rugăciune emoţionantă de mulţumire şi de laudă, care conţinea cereri umile de iertare şi de binecuvântare. În încheiere, regele a spus: „Acum, o, Dumnezeul meu, să fie, te rog, ochii tăi deschişi şi urechile tale atente la rugăciunea pentru locul acesta! O, Iehova Dumnezeu, nu-i întoarce faţa unsului tău! Adu-ţi aminte de bunătatea ta iubitoare faţă de slujitorul tău David“ (6:40, 42).

12. Cum a răspuns Iehova la rugăciunea lui Solomon, şi cum s-au încheiat cele 15 zile de sărbătoare?

¹² A ascultat Iehova rugăciunea lui Solomon? Îndată ce Solomon a terminat rugăciunea, a coborât foc din ceruri şi a mistuit ofranda arsă şi jertfele, iar „gloria lui Iehova“ a umplut casa. Atunci tot poporul s-a prosternat şi i-a mulţumit lui Iehova, „căci este bun, căci bunătatea sa iubitoare este veşnică“ (7:1, 3). Apoi i s-au adus lui Iehova foarte multe jertfe. Sărbătoarea Dedicării, care a ţinut o săptămână, a fost urmată de Sărbătoarea Recoltei, tot de o săptămână, şi de un sabat, în timpul căruia poporul nu avea voie să facă nicio lucrare. Israeliţii au fost fericiţi şi s-au întărit pe plan spiritual în cele 15 zile de sărbătoare. Apoi, Solomon i-a lăsat să plece la casele lor. Ei erau bucuroşi şi cu inima veselă (7:10). Şi Iehova s-a bucurat şi i-a confirmat din nou lui Solomon legământul pentru Regat, avertizând totodată cu privire la consecinţele dezastruoase ale neascultării.

13. a) Ce lucrări de construcţie au urmat după terminarea templului? b) Ce a spus regina din Şeba când a văzut regatul lui Solomon?

¹³ Solomon a început apoi o vastă lucrare de construcţie în tot regatul său. El a construit nu numai un palat pentru sine, ci şi oraşe fortificate, oraşe pentru rezervele de alimente, oraşe pentru care şi oraşe pentru călăreţi, precum şi multe alte lucruri pe care a dorit să le construiască. Aceasta a fost o perioadă de glorie, de prosperitate şi de pace, pentru că atât regele, cât şi poporul puneau închinarea la Iehova pe primul loc. Chiar regina din Şeba, a cărei ţară se afla la peste 1 900 de kilometri, a auzit de prosperitatea şi de înţelepciunea lui Solomon şi a făcut o călătorie lungă şi grea pentru a vedea toate aceste lucruri cu ochii ei. Iar ceea ce a văzut a întrecut toate aşteptările ei, căci ea a mărturisit: „N-am dat crezare cuvintelor lor până n-am venit să văd cu ochii mei. Şi iată că nu mi s-a spus nici pe jumătate despre marea ta înţelepciune! Ai întrecut tot ce-am auzit. Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt aceşti slujitori ai tăi care stau tot timpul înaintea ta şi ascultă înţelepciunea ta!“ (9:6, 7). Niciun alt rege de pe pământ nu l-a întrecut pe Solomon în bogăţii şi în înţelepciune. El a domnit 40 de ani la Ierusalim.

14. De ce şi-a pierdut Israelul gloria nu după mult timp?

¹⁴ Domnia lui Roboam şi a lui Abiia (10:1—13:22). În 997 î.e.n., cele zece triburi din nord, conduse de Ieroboam, s-au răsculat din cauza domniei aspre şi apăsătoare a lui Roboam, fiul lui Solomon. Dar preoţii şi leviţii din cele două regate au luat poziţie de partea lui Roboam, punând loialitatea faţă de legământul pentru Regat mai presus de sentimentele naţionaliste. Nu după mult timp, Roboam a părăsit legea lui Iehova, iar Şişac, regele Egiptului, a invadat Iuda, a cucerit Ierusalimul şi a jefuit casa lui Iehova, luând tezaurele care se găseau acolo. Ce trist că, după numai 30 de ani şi ceva de la construirea lor, aceste clădiri atât de frumos ornamentate şi-au pierdut gloria! Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că israeliţii „îi fuseseră infideli lui Iehova“. Dar Roboam s-a umilit la timp, astfel că Iehova nu a nimicit naţiunea (12:2).

15. Ce lupte s-au dat după moartea lui Roboam, şi de ce regatul lui Iuda s-a dovedit mai puternic decât cel al lui Israel?

¹⁵ După moartea lui Roboam, a devenit rege Abiia, unul dintre cei 28 de fii ai săi. Abiia a domnit trei ani, timp în care a purtat un război sângeros cu regatul de nord al lui Israel. Regatul lui Iuda era în inferioritate numerică, Israel având o armată de două ori mai mare: 400 000 de viteji împotriva celor 800 000 de bărbaţi, conduşi de Ieroboam. Pe parcursul luptelor crâncene care au urmat, au rămas mai puţin de jumătate dintre luptătorii lui Israel şi au fost omorâţi o jumătate de milion dintre cei ce practicau închinarea la viţel. Fiii lui Iuda s-au dovedit mai puternici pentru că s-au bizuit „pe Iehova, Dumnezeul strămoşilor lor“ (13:18).

16. Cum a răspuns Iehova la implorarea lui Asa?

¹⁶ Asa, un rege cu teamă de Dumnezeu (14:1—16:14). După Abiia a urmat la tron fiul său, Asa. El a susţinut închinarea adevărată şi a început o campanie de curăţire a ţării, interzicând închinarea la idoli. Apoi, Iuda a fost ameninţată de o armată foarte puternică de un milion de etiopieni! Asa l-a implorat pe Iehova: „Ajută-ne, o, Iehova, Dumnezeul nostru, căci pe tine ne bizuim şi în numele tău am venit împotriva acestei mulţimi!“. Iehova i-a răspuns dându-i o victorie răsunătoare (14:11).

17. Cum a fost Asa încurajat să facă o reformă religioasă în Iuda, dar de ce a fost mustrat el?

¹⁷ Spiritul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, iar el i-a spus lui Asa: „Iehova este cu voi cât timp sunteţi cu el. Dacă-l veţi căuta, el se va lăsa găsit de voi“ (15:2). Foarte încurajat, Asa a făcut o reformă religioasă în Iuda, iar poporul a încheiat un legământ: cine nu-l căuta pe Iehova trebuia omorât. Cu toate acestea, când Baeşa, regele lui Israel, a ridicat fortificaţii pentru a-i împiedica pe israeliţi să intre în Iuda, Asa a comis o greşeală gravă. În loc să caute ajutorul lui Iehova, l-a plătit pe Ben-Hadad, regele Siriei, să lupte împotriva lui Israel. Iehova l-a mustrat pentru aceasta. Totuşi, inima lui Asa „a fost întreagă în toate zilele lui“ (15:17). El a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei sale.

18. a) Ce campanie a desfăşurat Iosafat în favoarea închinării adevărate, şi cu ce rezultate? b) Cum era să ajungă el la dezastru după ce s-a încuscrit cu Ahab?

¹⁸ Domnia bună a lui Iosafat (17:1—20:37). Iosafat, fiul lui Asa, a continuat să lupte împotriva închinării la chipuri şi a început o campanie specială de instruire. El a trimis învăţători prin toate oraşele lui Iuda ca să înveţe poporul din cartea Legii lui Iehova. A urmat o perioadă de mare prosperitate şi pace, iar Iosafat „se înălţa şi a ajuns peste măsură de mare“ (17:12). Apoi s-a încuscrit cu răul rege Ahab al lui Israel şi l-a însoţit în lupta împotriva Siriei, naţiune aflată în ascensiune. Astfel, Iosafat a ignorat cuvintele pe care i le spusese Mica, profetul lui Iehova, şi a fost aproape să-şi piardă viaţa în bătălia de la Ramot-Galaad, unde Ahab a fost omorât. Iehu, profetul lui Iehova, l-a mustrat pentru că se aliase cu răul rege Ahab. După aceea, Iosafat a numit judecători în toată ţara şi le-a poruncit să-şi îndeplinească îndatoririle cu teamă de Dumnezeu.

19. Cum s-a dovedit că lupta care a avut loc la apogeul domniei lui Iosafat a fost a lui Dumnezeu?

¹⁹ Apoi, când domnia lui Iosafat a ajuns la apogeu, armatele unite ale moabiţilor, ale amoniţilor şi ale locuitorilor din regiunea muntoasă a Seirului, au venit în număr mare împotriva lui Iuda, inundând literalmente pustiul En-Ghedi. Poporul a fost cuprins de teamă. Iosafat şi tot Iuda, cu „copiii mici, soţiile şi fiii lor“, au stat înaintea lui Iehova şi l-au chemat în rugăciune. Spiritul lui Iehova a venit peste levitul Iahaziel, care a spus mulţimilor adunate: „Fiţi atenţi, tot Iuda şi voi, locuitori ai Ierusalimului, şi tu, rege Iosafat! Iată ce v-a spus Iehova: «Nu vă temeţi şi nu vă îngroziţi din cauza acestei mari mulţimi, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu. Mâine să coborâţi împotriva lor! . . . Iehova va fi cu voi!»“. Poporul lui Iuda s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a pornit în marş, în frunte fiind leviţii cântăreţi. Iosafat i-a încurajat astfel: „Manifestaţi credinţă în Iehova . . .! Manifestaţi credinţă în profeţii săi şi veţi prospera!“. Cântăreţii îl lăudau plini de bucurie pe Iehova, „căci bunătatea sa iubitoare este veşnică!“ (20:13, 15–17, 20, 21). Iehova şi-a arătat bunătatea iubitoare într-un mod extraordinar, creând o ambuscadă, astfel că armatele invadatoare s-au nimicit unele pe altele. Ajungând la turnul de veghe din pustiu, iudeii, care jubilau, n-au găsit decât trupuri moarte. Într-adevăr, bătălia fusese a lui Dumnezeu! Până la sfârşitul domniei sale de 25 de ani, Iosafat a umblat cu fidelitate înaintea lui Iehova.

20. Ce nenorociri au marcat domnia lui Ioram?

²⁰ Domnia rea a lui Ioram, a lui Ahazia şi a Ataliei (21:1—23:21). Ioram, fiul lui Iosafat, a dat un început rău domniei sale, omorându-şi toţi fraţii. Totuşi, Iehova l-a cruţat datorită legământului Său cu David. Edomul a început să se revolte. Dintr-un anumit loc, Ilie i-a trimis lui Ioram o scrisoare, avertizându-l că Iehova avea să dea o grea lovitură casei lui, iar el avea să sufere o moarte îngrozitoare (21:12–15). Conform profeţiei, filistenii şi arabii au invadat Ierusalimul şi l-au prădat, iar regele a murit de o boală dezgustătoare de intestine, după o domnie de opt ani.

21. Ce lucruri rele au avut loc în Iuda sub stăpânirea Ataliei, dar cum a reuşit Iehoiada să aducă la tron un urmaş legitim al lui David?

²¹ La tron a urmat apoi Ahazia (Ioahaz), singurul fiu al lui Ioram rămas în viaţă, însă mama lui, Atalia, fiica lui Ahab şi a Izabelei, a avut o influenţă rea asupra lui. Domnia lui s-a încheiat după numai un an, când Iehu a nimicit casa lui Ahab. Atunci, Atalia şi-a omorât nepoţii şi a uzurpat tronul. Însă Ioas, unul dintre fiii lui Ahazia a scăpat cu viaţă. El avea atunci un an, iar mătuşa lui, Ioşebeat, l-a ascuns în casa lui Iehova. Atalia a domnit şase ani, după care, plin de curaj, marele preot Iehoiada, soţul lui Ioşebeat, l-a proclamat rege pe tânărul Ioas, unul dintre „fiii lui David“. Atunci, Atalia a mers la casa lui Iehova, şi-a sfâşiat veşmintele şi a strigat: „Uneltire! Uneltire!“. În zadar însă! Iehoiada a poruncit să fie dată afară din templu şi să fie omorâtă (23:3, 13–15).

22. În ce fel domnia lui Ioas a început bine, dar s-a sfârşit rău?

²² Domniile lui Ioas, Amaţia şi Ozia încep bine, dar se sfârşesc rău (24:1—26:23). Ioas a domnit 40 de ani. El a făcut ce este drept cât timp a trăit Iehoiada, care a avut o influenţă bună asupra sa. Ioas chiar şi-a arătat interesul faţă de casa lui Iehova şi a renovat-o. Dar, când Iehoiada a murit, Ioas s-a lăsat influenţat de prinţii lui Iuda şi a părăsit închinarea la Iehova pentru a se închina la stâlpii sacri şi la idoli. Atunci, spiritul lui Dumnezeu l-a îndemnat pe Zaharia, fiul lui Iehoiada, să-l mustre pe rege, însă acesta a poruncit ca profetul să fie omorât cu pietre. La puţin timp după aceea, o mică armată siriană a năvălit în Iuda, iar armata lui Iuda, deşi mult mai numeroasă, n-a putut să o alunge, fiindcă „îl părăsiseră pe Iehova, Dumnezeul strămoşilor lor“ (24:24). Atunci chiar slujitorii lui Ioas s-au ridicat împotriva lui şi l-au asasinat.

23. Ce model de infidelitate a urmat Amaţia?

²³ Amaţia i-a succedat la tron tatălui său, Ioas. El a început bine cei 29 de ani de domnie, dar mai târziu a pierdut favoarea lui Iehova pentru că a ridicat idolii edomiţilor şi s-a închinat înaintea lor. „Dumnezeu a hotărât să te nimicească“, l-a avertizat profetul lui Iehova (25:16). Însă Amaţia s-a îngâmfat şi a sfidat regatul de nord al lui Israel. Potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, el a suferit o înfrângere umilitoare prin mâna israeliţilor. După acest eşec, nişte conspiratori s-au ridicat împotriva lui şi l-au omorât.

24. Cum a devenit puterea lui Ozia slăbiciunea lui, şi care au fost consecinţele?

²⁴ Ozia, fiul lui Amaţia, a călcat pe urmele tatălui său. El a fost un rege bun în cea mai mare parte a celor 52 de ani de domnie. A ajuns renumit pentru geniul său militar, dar şi pentru că a construit turnuri şi pentru că „îi plăcea agricultura“ (26:10). El şi-a înzestrat armata cu echipamentul necesar şi cu maşini de război. Cu toate acestea, puterea lui a devenit slăbiciunea lui. El a devenit trufaş şi a îndrăznit să ofere tămâie în templul lui Iehova, îndatorire ce le revenea preoţilor. De aceea, Iehova l-a lovit cu lepră. Astfel, Ozia a trebuit să trăiască izolat, departe de casa lui Iehova şi de reşedinţa regală, unde fiul său, Iotam, judeca poporul în locul lui.

25. De ce a avut succes Iotam?

²⁵ Iotam îi slujeşte lui Iehova (27:1–9). Spre deosebire de tatăl său, Iotam „n-a comis fărădelegea de a intra în templul lui Iehova“. Dimpotrivă, „el a făcut ce este drept în ochii lui Iehova“ (27:2). Pe parcursul celor 16 ani de domnie, Iotam a făcut multe lucrări de construcţie şi a înăbuşit o revoltă a amoniţilor.

26. Ce nelegiuiri fără precedent a comis Ahaz?

²⁶ Răul rege Ahaz (28:1–27). Din cei 21 de regi iudei, Ahaz, fiul lui Iotam, a fost unul dintre cei mai răi. El a împins răul până la extrem, aducându-şi propriii fii ca jertfă unor dumnezei păgâni. Din această cauză, Iehova l-a părăsit, permiţând să fie învins, rând pe rând, de armata Siriei, a lui Israel, a Edomului şi a Filistiei. Astfel, Iehova a umilit Iuda, pentru că Ahaz „a lăsat să crească neînfrânarea în Iuda şi pentru că îi era foarte infidel lui Iehova“ (28:19). Mergând din rău în mai rău, Ahaz le-a adus jertfe dumnezeilor Siriei, pentru că sirienii fuseseră mai puternici în luptă. El a închis uşile casei lui Iehova şi a înlocuit închinarea la Iehova cu închinarea la dumnezei păgâni. În cele din urmă, după 16 ani, domnia lui Ahaz a luat sfârşit.

27. Cum a dovedit Ezechia zel pentru închinarea la Iehova?

²⁷ Fidelul rege Ezechia (29:1—32:33). Ezechia, fiul lui Ahaz, a domnit 29 de ani la Ierusalim. Prima sa acţiune ca rege a fost aceea de a redeschide şi de a repara uşile casei lui Iehova. Apoi i-a adunat pe preoţi şi pe leviţi şi le-a poruncit să cureţe templul şi să-l sfinţească în vederea serviciului pentru Iehova. El a declarat că dorea să încheie un legământ cu Iehova, pentru ca mânia Sa aprinsă să se întoarcă de la popor. Închinarea la Iehova a fost restabilită într-un mod grandios.

28. Ce sărbătoare memorabilă a ţinut Ezechia în Ierusalim, şi cum şi-a exprimat poporul bucuria?

²⁸ S-au făcut planuri pentru ţinerea unui Paşte memorabil, dar, fiindcă timpul era prea scurt ca să fie pregătit în prima lună, s-a ţinut seama de o dispoziţie a Legii şi a fost celebrat în a doua lună din primul an al domniei lui Ezechia (2 Cron. 30:2, 3; Num. 9:10, 11). Regele a invitat la această sărbătoare nu numai poporul lui Iuda, ci şi poporul lui Israel. În timp ce unii din Efraim, din Manase şi din Zabulon au luat în râs invitaţia, alţii s-au umilit şi au venit la Ierusalim pentru a fi alături de tot poporul lui Iuda. După Paşte s-a ţinut Sărbătoarea Turtelor Nedospite, care a durat şapte zile. A fost o ocazie de mare bucurie. A fost, într-adevăr, atât de ziditoare, încât toată congregaţia a ţinut sărbătoarea încă şapte zile! „Şi a fost mare bucurie în Ierusalim, căci aşa ceva nu mai fusese în Ierusalim din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel.“ (2 Cron. 30:26) După aceea, poporul, restabilit din punct de vedere spiritual, a început o campanie împotriva idolatriei atât în Iuda, cât şi în Israel, în timp ce Ezechia a restabilit sistemul de contribuţii pentru leviţi şi pentru serviciile de la templu.

29. Cum a răsplătit Iehova încrederea fermă a lui Ezechia în El?

²⁹ Apoi, Sanherib, regele Asiriei, a invadat Iuda şi a ameninţat Ierusalimul. Ezechia a prins curaj, a reparat fortificaţiile oraşului şi a înfruntat batjocurile duşmanului. Cu o încredere deplină în Iehova, el s-a rugat insistent pentru ajutor. Iehova a răspuns într-un mod impresionant la această rugăciune plină de credinţă şi „a trimis un înger, care i-a şters din existenţă pe toţi bărbaţii puternici şi viteji, pe conducători şi pe comandanţi, în tabăra regelui Asiriei“ (32:21). Sanherib s-a întors acasă ruşinat. Dar nici dumnezeii lui nu l-au putut ajuta să salveze aparenţele, deoarece mai târziu a fost omorât lângă altarul lor chiar de fiii săi (2 Regi 19:7). Iehova a prelungit în mod miraculos viaţa lui Ezechia, iar el a ajuns să aibă mari bogăţii şi glorie, fiind onorat la moarte de tot poporul.

30. a) Spre ce nelegiuiri s-a întors Manase, dar ce s-a întâmplat după ce s-a căit? b) Prin ce s-a caracterizat scurta domnie a lui Amon?

³⁰ Domnia rea a lui Manase şi a lui Amon (33:1–25). Manase, fiul lui Ezechia, s-a întors la calea rea a bunicului său Ahaz, anulând tot binele care se făcuse în timpul domniei lui Ezechia. El a construit locurile înalte, a înălţat stâlpii sacri şi chiar şi-a adus fiii ca jertfă unor dumnezei falşi. În cele din urmă, Iehova l-a adus pe regele Asiriei împotriva lui Iuda, iar Manase a fost dus captiv în Babilon. Acolo, el s-a căit de nelegiuirea lui. Când Iehova i-a arătat îndurare, dându-i înapoi tronul, Manase s-a străduit să înlăture închinarea la demoni şi să restabilească religia adevărată. Dar, când Manase a murit, după o lungă domnie de 55 de ani, la tron a urcat Amon, fiul lui, care din nou a susţinut închinarea falsă. După doi ani, el a fost omorât de slujitorii săi.

31. Care sunt aspectele remarcabile ale domniei curajosului rege Iosia?

³¹ Domnia curajosului rege Iosia (34:1—35:27). Tânărul Iosia, unul dintre fiii lui Amon, a întreprins o acţiune plină de curaj pentru a restabili închinarea adevărată. El a poruncit să fie dărâmate altarele lui Baal şi chipurile cioplite şi a reparat casa lui Iehova, unde a fost găsită „cartea legii lui Iehova, dată prin Moise“, care era, fără îndoială, exemplarul original (34:14). Totuşi, dreptul Iosia a fost înştiinţat că peste ţară urma să vină nenorocirea din cauza infidelităţii de care se făcuse deja vinovată. Însă acest lucru nu urma să aibă loc în zilele sale. În al 18-lea an de domnie, Iosia a organizat o mare sărbătoare de Paşte. După 31 de ani de domnie, Iosia a murit în timpul unei încercări nereuşite de a împiedica oştile egiptene să treacă prin Iuda, în drumul lor spre Eufrat.

32. Cum au condus naţiunea lui Iuda spre un final tragic ultimii patru regi?

³² Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin, Zedechia şi distrugerea Ierusalimului (36:1–23). Răutatea ultimilor patru regi iudei a condus repede naţiunea spre un final tragic. Ioahaz, fiul lui Iosia, a domnit doar trei luni, fiind înlăturat de faraonul Neco. El a fost înlocuit cu fratele său, Eliachim, al cărui nume a fost schimbat în Ioiachim. În timpul domniei lui, Iuda a fost subjugată de Babilon, noua putere mondială (2 Regi 24:1). Când Ioiachim s-a răsculat, Nebucadneţar a urcat la Ierusalim în 618 î.e.n. ca să-l pedepsească, dar Ioiachim a murit chiar în acel an, după 11 ani de domnie. El a fost înlocuit cu fiul său Ioiachin, care avea 18 ani. După o scurtă domnie de numai trei luni, Ioiachin a capitulat în faţa lui Nebucadneţar şi a fost dus captiv în Babilon. Nebucadneţar l-a întronat atunci pe cel de-al treilea fiul al lui Iosia, pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. În cei 11 ani de domnie, Zedechia a fost un rege rău şi „nu s-a umilit în faţa profetului Ieremia, care i-a vorbit la porunca lui Iehova“ (2 Cron. 36:12). Marea infidelitate de care au dat dovadă atât preoţii, cât şi poporul a pângărit casa lui Iehova.

33. a) Cum a început perioada de 70 de ani în care ţara a zăcut pustiită, „ca să se împlinească cuvântul lui Iehova“? b) Ce decret de importanţă istorică este prezentat în ultimele două versete din A doua carte a cronicilor?

³³ În cele din urmă, Zedechia s-a răsculat împotriva jugului babilonian, dar, de data aceasta, Nebucadneţar a fost fără milă. Mânia lui Iehova ajunsese la culme şi nu mai exista vindecare. Ierusalimul a căzut, templul a fost jefuit şi ars, iar cei care au supravieţuit asediului de 18 luni au fost duşi captivi în Babilon. Iuda a rămas pustie. Astfel, în anul 607 î.e.n. a început perioada în care ţara a zăcut pustiită, „ca să se împlinească cuvântul lui Iehova rostit prin gura lui Ieremia, . . . ca să se împlinească cei şaptezeci de ani“ (36:21). Cronicarul trece apoi peste această perioadă de aproape 70 de ani şi, în ultimele două versete, prezintă decretul de importanţă istorică dat în 537 î.e.n. de regele Cirus. Iudeii duşi în captivitate urmau să fie eliberaţi. Ierusalimul trebuia reconstruit!

DE CE ESTE DE FOLOS

34. Ce scoate în evidenţă materialul selectat de Ezra, şi cum a fost de folos lucrul acesta pentru naţiune?

³⁴ Alături de alţi martori, A doua carte a cronicilor depune o puternică mărturie despre perioada cuprinsă între anii 1037 î.e.n. şi 537 î.e.n., o perioadă bogată în evenimente. Mai mult, această carte oferă informaţii suplimentare valoroase, care nu se găsesc în nicio altă relatare istorică din canonul biblic. Aşa sunt cele din capitolele 19, 20 şi 29 până la 31. Materialul selectat de Ezra scoate în evidenţă elementele fundamentale şi permanente din istoria naţiunii, cum ar fi clasa preoţească şi serviciul preoţesc, templul şi legământul pentru Regat. Lucrul acesta a fost util pentru a păstra naţiunea unită în speranţa referitoare la Mesia şi la Regatul său.

35. Ce dovezi importante găsim în ultimele versete din A doua carte a cronicilor?

³⁵ Ultimele versete din A doua carte a cronicilor (36:17–23) oferă o dovadă incontestabilă a împlinirii profeţiei din Ieremia 25:12 şi, în plus, arată că trebuiau să treacă 70 de ani compleţi de la deplina pustiire a ţării până la restabilirea închinării aduse lui Iehova la Ierusalim, în 537 î.e.n. Aşadar, perioada de pustiire a început în 607 î.e.n. (Ier. 29:10; 2 Regi 25:1–26; Ezra 3:1–6).c

36. a) Ce avertisment puternic găsim în A doua carte a cronicilor? b) Cum ne întăreşte această carte speranţa privitoare la Regat?

³⁶ A doua carte a cronicilor conţine un puternic avertisment pentru cei ce trăiesc în credinţa creştină. Foarte mulţi regi ai lui Iuda au început bine, dar au sfârşit prin a umbla pe căi rele. Această relatare istorică ilustrează cu putere că succesul depinde de fidelitatea faţă de Dumnezeu. Ar trebui, aşadar, să luăm în serios avertismentul de a nu fi „din aceia care dau înapoi spre distrugere, ci din aceia care au credinţă spre păstrarea sufletului în viaţă“ (Evr. 10:39). Chiar şi fidelul rege Ezechia a devenit trufaş după ce a fost vindecat, dar s-a umilit imediat şi a putut evita astfel mânia aprinsă a lui Iehova. A doua carte a cronicilor glorifică minunatele calităţi ale lui Iehova şi preamăreşte numele şi suveranitatea sa. Întreaga istorie este prezentată din punctul de vedere al devoţiunii exclusive faţă de Iehova. Întrucât se concentrează asupra liniei regale a lui Iuda, ea ne întăreşte speranţa de a vedea înălţată închinarea curată sub domnia Regatului veşnic al lui Isus Cristos, loialul ‘fiu al lui David’ (Mat. 1:1; Fap. 15:16, 17).

[Note de subsol]