Capitolul 8

Supravieţuitori din toate naţiunile

 1. Ce promisiune făcută lui Avraam arată că „toate familiile“ omenirii pot primi aprobarea lui Dumnezeu?

IEHOVA este interesat în mod iubitor de oamenii tuturor naţiunilor şi triburilor. El a luat măsuri pentru ca toate familiile pămîntului să se poată bucura de aprobarea şi binecuvîntarea sa. Iehova i-a spus lui Avraam, un descendent al lui Sem, fiul lui Noe, cele ce urmează: „Pleacă din ţara ta şi dintre rudele tale şi din casa tatălui tău în ţara pe care ţi-o voi arăta; şi voi face din tine o naţiune mare, te voi binecuvînta şi voi face mare numele tău; şi te vei dovedi o binecuvîntare. Voi binecuvînta pe aceia care te vor binecuvînta, iar pe acela care va invoca răul asupra ta îl voi blestema şi toate familiile pămîntului se vor binecuvînta cu certitudine prin intermediul tău“ (Geneza 12:1–3; Fapte 7:2–4). „Toate familiile pămîntului“ sîntem noi, cei de astăzi, indiferent de naţiunea în care ne-am născut sau de limba pe care o vorbim. — Psalm 65:2.

 2. (a) De ce calitate pe care o avea Avraam avem şi noi nevoie? (b) După cum rezultă din Evrei 11:8–10, cum a dat Avraam dovadă de această calitate?

² Acela căruia Iehova i-a făcut această promisiune a fost un bărbat al credinţei, întocmai aşa cum şi noi trebuie să avem credinţă dacă vrem să avem parte de binecuvîntarea lui Dumnezeu menţionată în promisiunea de mai sus (Iacob 2:23; Evrei 11:6). Credinţa lui Avraam nu a fost o simplă convingere pasivă, ci a fost o credinţă însoţită de acţiuni. Ea l-a determinat să plece din Mesopotamia, mutîndu-se într-o ţară depărtată, pe care n-o văzuse niciodată mai înainte. „Prin credinţă a locuit el ca străin în ţara promisiunii ca într-o ţară străină“, fără să se ataşeze de nici unul dintre oraşele-regate de acolo. „Pentru că el aştepta oraşul [Regatul lui Dumnezeu] care are temelii adevărate, al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu.“ — Evrei 11:8–10.

 3. La ce temeinică încercare a fost supus Avraam cu privire la Isaac?

³ Cînd Avraam a atins vîrsta de o sută de ani, iar Sara, soţia lui, vîrsta de nouăzeci de ani, Iehova i-a binecuvîntat în mod miraculos cu un fiu, Isaac. În legătură cu acest fiu, Avraam a fost supus la o grea şi profundă încercare a credinţei şi ascultării sale faţă de Dumnezeu. Cînd Isaac a trecut de vîrsta copilăriei, devenind un tînăr bărbat, Iehova i-a poruncit lui Avraam să-l ia pe Isaac, să plece cu el în ţara Moria şi acolo să îl aducă drept holocaust. Nutrind credinţa fermă că Dumnezeu avea capacitatea de a-i readuce la viaţă fiul, Avraam a dat dovadă de ascultare (Evrei 11:17–19). Manifestînd supunere faţă de tatăl său, Isaac s-a lăsat legat şi era deja pe altar, iar Avraam ţinea deja în mînă cuţitul cu care trebuia să-l sacrifice, cînd a intervenit îngerul lui Iehova. Încercarea a dovedit foarte temeinic faptul că Avraam nu-i refuza nimic lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a întărit convenţia sa cu Avraam, după cum declară Biblia:

 4. Ce altă importantă promisiune cu privire la oamenii tuturor naţiunilor a făcut Dumnezeu cu acea ocazie?

⁴ „«Pe mine însumi jur», este declaraţia lui Iehova, «că, întrucît ai făcut aceste lucruri şi nu l-ai reţinut pentru tine pe fiul tău, pe unicul tău fiu, te voi binecuvînta, cu siguranţă, şi, cu siguranţă, îţi voi înmulţi sămînţa ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip care sînt pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va lua în stăpînire poarta duşmanilor săi. Şi prin intermediul sămînţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, în mod sigur, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu.»“ — Geneza 22:15–18.

 5. (a) Ce s-a prefigurat prin faptul că Avraam a fost gata să-l jertfească pe Isaac? (b) Ca împlinire a cuvintelor din Geneza 12:3, cum ar putea oamenii ’să invoce răul‘ asupra Celui mai Mare decît Avraam, şi cu ce rezultat? (c) Cum îl putem binecuvîntă?

⁵ Dacă ne dăm seama că Cel mai Mare decît Avraam este Iehova Dumnezeu şi că Isaac l-a prefigurat pe Isus Cristos, atunci începem să fim perfect conştienţi de faptul că aceste evenimente sînt de o mare importanţă pentru noi personal. De fapt, viitorul nostru depinde de atitudinea pe care o avem faţă de Iehova Dumnezeu. Perspectiva vieţii eterne este posibilă pentru noi deoarece Dumnezeu l-a dat în realitate pe Fiul său unic-născut ca jertfă pentru păcatele noastre, aşa cum s-a ilustrat prin faptul că Avraam a fost gata să-l jertfească pe fiul său Isaac (Ioan 3:16). Oricine stăruie în acţiunea de ’a invoca răul‘ asupra lui Iehova, dispreţuindu-l sau neluînd în serios scopurile sale iubitoare, ajunge sub un blestem care va însemna distrugerea sa eternă. (Compară 1 Samuel 3:12–14; 2:12.) Dar dacă manifestăm recunoştinţă, îl vom binecuvînta pe Acela care este Mai-marele Avraam. În ce fel? Recunoscînd de bunăvoie că de la Iehova vin toate lucrurile bune, inclusiv nemeritatul dar al vieţii prin intermediul Fiului său. De asemenea, le vom vorbi şi altora despre bunătatea lui Iehova şi despre minunatele calităţi ale regalităţii sale (Iacob 1:17; Psalm 145:7–13). În felul acesta ne creăm posibilitatea de a primi pentru totdeauna binecuvîntările sale.

„SĂMÎNŢA“ PROMISĂ A LUI AVRAAM

 6. (a) Cine este „sămînţa“ principală a lui Avraam? (b) Cum ne putem asigura binecuvîntarea care vine prin intermediul ei?

⁶ Ca parte a demersurilor sale în vederea binecuvîntării omenirii, Iehova a decis să aducă în existenţă un guvern ceresc drept. Isus Cristos a fost născut ca descendent al lui Avraam, constituind urmaşul sau „sămînţa“ sa cea mai importantă, căreia Iehova i-a acordat regalitatea (Galateni 3:16; Matei 1:1). Astfel, aşa cum indica jurămîntul pe care i l-a făcut Iehova lui Avraam, prin Isus Cristos vor fi binecuvîntaţi oamenii tuturor naţiunilor. Faceţi oare ceea ce vi se pretinde, pentru a vă asigura binefacerile acelei binecuvîntări? Spre exemplu, demonstrează oare calea de viaţă pe care v-aţi ales-o că apreciaţi importanţa pe care o are pentru orice individ în parte jertfirea vieţii lui Isus? Vă supuneţi oare cu adevărat autorităţii sale regale? — Ioan 3:36; Fapte 4:12.

 7. (a) Cine mai sînt cuprinşi în „sămînţa lui Avraam“? (b) De unde ştim că nu toţi aceia care îl servesc cu fidelitate pe Dumnezeu vor merge în cer?

⁷ Apostolului Ioan i s-a dat o viziune profetică anticipată a evenimentelor cereşti, în care el a văzut un număr de asociaţi ai lui Isus Cristos stînd împreună cu El pe muntele ceresc Sion. Şi aceştia fac parte din „sămînţa lui Avraam“. După cum se declară în Apocalips 14:1–5, ei sînt „cumpăraţi de pe pămînt“ şi sînt în număr de 144 000 (Galateni 3:26–29). Cine se cuprinde în rîndurile lor? Biblia arată că Dumnezeu n-a avut niciodată drept scop să-i ia în cer pe toţi aceia care sînt înclinaţi spre dreptate (Matei 11:11; Fapte 2:34; Psalm 37:29). Grandiosul privilegiu de a participa împreună cu Cristos la Regatul cerului este limitat la o „turmă mică“, la un grup restrîns de persoane, care vor fi regi şi preoţi împreună cu el timp de o mie de ani. — Luca 12:32; Apocalips 5:9, 10; 20:6.

 8. Cînd a început alegerea „turmei mici“ şi cît timp durează această alegere?

⁸ Cum s-a desfăşurat alegerea acelei „turme mici“? Binecuvîntarea invitaţiei de a participa la Regatul ceresc le-a fost prezentată mai întîi israeliţilor naturali. Dar din cauza lipsei lor de credinţă ei nu au putut furniza numărul complet de 144 000. Aşa se face că au fost invitaţi şi samaritenii, iar mai tîrziu oamenii dintre naţiuni (Fapte 1:8). Primii comoştenitori ai lui Cristos au fost unşi cu spiritul sfînt la Sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33 e.n. Alegerea acestui grup continuă pînă cînd Dumnezeu îi va sigila pe toţi cei 144 000 ca aprobaţi. Apoi atenţia se îndreaptă spre adunarea acelor persoane care vor trăi pe pămînt ca supuşi recunoscători ai guvernului ceresc.

 9. (a) Ce denumiri biblice i se dau acestei clase cereşti? (b) Cine au fost prefiguraţi prin israeliţii naturali?

⁹ Aceia care sînt moştenitori ai Regatului ceresc împreună cu Cristos sînt menţionaţi în Scripturi prin denumirile de „cei aleşi“, „cei sfinţi“ şi ’cei unşi‘ de Dumnezeu (2 Timotei 2:10; 1 Corinteni 6:1, 2; 2 Corinteni 1:21). Ei mai sînt prezentaţi şi în mod colectiv ca fiind „mireasa“ lui Cristos (Apocalips 21:2, 9; Efeseni 5:22–32). Priviţi dintr-un alt punct de vedere, ei sînt numiţi „fraţii“ lui Cristos, „comoştenitori cu Cristos“ şi „fii“ ai lui Dumnezeu (Evrei 2:10, 11; Romani 8:15–17; Efeseni 1:5). Indiferent de naţionalitatea lor, spiritual vorbind, ei sînt „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16; Romani 2:28, 29; 9:6–8). Cînd Iehova a pus capăt convenţiei sale a Legii cu Israelul carnal, el a adus într-o nouă convenţie cu sine Israelul spiritual. Dar relaţiile sale cu Israelul carnal, cînd acesta se afla sub Lege, constituie un model al lucrurilor viitoare (Evrei 10:1). Pe cine a prefigurat deci naţiunea Israelului carnal care fusese ales de către Dumnezeu drept ’posesiunea‘ sa ’specială‘? Faptele arată spre Israelul spiritual, spre aceia pe care i-a ales Dumnezeu să guverneze împreună cu Cristos în cer. (Compară Exod 19:5, 6 şi 1 Petru 1:3, 4 şi 1Pe 2:9.) Ei constituie, împreună cu Cristos Isus, mijlocul sau instrumentul prin intermediul căruia binecuvîntările le vor fi acordate tuturor celor ascultători din mijlocul omenirii. Recunoaşterea acestui lucru constituie cheia înţelegerii Bibliei.

CEI BINECUVÎNTAŢI PRIN INTERMEDIUL „SĂMÎNŢEI“

10. Pe cine ilustrează închinătorii neisraeliţi ai lui Iehova?

¹⁰ În decursul timpului în care Dumnezeu trata într-un mod special cu naţiunea Israel, el a luat totodată măsuri iubitoare în favoarea oamenilor care nu făceau parte din acea naţiune, dar pe care inima îi îndemna să participe la închinarea adevărată în asociere cu israeliţii. Raportul biblic face menţiuni remarcabile cu privire la ei. Au şi ei oare vreun corespondent în zilele noastre? Fără îndoială! Ei îi ilustrează în multe feluri pe aceia care nu sînt israeliţi spirituali, dar care nutresc minunata perspectivă a vieţii eterne ca supuşi pămînteşti ai Regatului lui Dumnezeu. Ei sînt aceia despre care i-a vorbit Dumnezeu lui Avraam cînd a spus că oameni din „toate naţiunile pămîntului“ se vor binecuvînta prin intermediul „sămînţei“ sale. — Geneza 22:18; Deuteronom 32:43.

11. (a) Ce menţiune s-a făcut cu privire la acest grup de oameni cu ocazia inaugurării templului lui Solomon? (b) Cum ’se unesc cu Iehova‘ aceşti „străini“ în zilele noastre, după cum s-a profeţit la Isaia 56:6, 7?

¹¹ Dumnezeu a avut din totdeauna drept scop faptul ca întreaga omenire să fie unită prin închinarea adevărată. Cu ocazia inaugurării templului construit de către Solomon la Ierusalim, regele s-a rugat ca Iehova să asculte rugăciunea străinilor care căutau să aducă o închinare plăcută alături de Israel (2 Cronici 6:32, 33). Iar la Isaia 56:6, 7 Dumnezeu a promis: „Pe străinii care s-au unit cu Iehova ca să-i slujească şi ca să iubească numele lui Dumnezeu, ca să devină servitori pentru el, (. . .) îi voi aduce şi pe ei la muntele meu cel sfînt şi îi voi face să se bucure în interiorul casei mele de rugăciune. (. . .) Deoarece casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.“ Reflectînd spiritul despre care ne transmite o idee acest pasaj biblic, „străinii“ din zilele noastre se adună acum dintre toate naţiunile, nu ca nişte simpli observatori acazionali, ci ca persoane care ’se unesc cu Iehova‘. Ei fac lucrul acesta dedicîndu-şi lui viaţa, simbolizînd lucrul acesta prin scufundare în apă şi servindu-i apoi într-un mod care dovedeşte iubirea lor faţă de „numele lui Iehova“ şi faţă de tot ce reprezintă el. — Matei 28:19, 20.

12. Cum indică Legea mozaică faptul că aceia care speră să fie supuşi pămînteşti ai Regatului lui Dumnezeu trebuie să se conformeze înaltelor sale norme care se aplică Israelului spiritual?

¹² Lor li se pretinde o fidelitate egală cu aceea pe care o manifestă creştinii unşi de spirit. Sub Legea mozaică Iehova pretindea ca „locuitorul străin“, care îmbrăţişa închinarea adevărată, să se conformeze aceloraşi legi care erau obligatorii şi pentru Israel (Numeri 15:15, 16). Relaţia dintre ei şi israeliţi trebuia să fie o relaţie de iubire autentică şi nu doar de simplă tolerare (Levitic 19:34). Tot la fel, aceia care au fost prefiguraţi prin locuitorii străini caută să îşi aducă viaţa în deplină armonie cu exigenţele lui Iehova şi să servească într-o iubitoare unitate cu aceia care au mai rămas din Israelul spiritual. — Isaia 61:5.

13. Ce detalii ale profeţiei din Isaia 2:1–4 ar trebui să avem în mod serios în vedere, dacă vrem să supravieţuim pe ’noul pămînt‘?

¹³ Prin intermediul profetului său Isaia, Iehova a descris înflăcărata mulţime de oameni dintre „toate naţiunile“ care se adună astăzi la casa universală de închinare a lui Iehova. El a profeţit: „Multe popoare, cu siguranţă, se vor duce şi vor zice: «Veniţi şi să ne suim la muntele lui Iehova, la casa Dumnezeului lui Iacob; şi el ne va instrui cu privire la căile sale, iar noi vom umbla pe cărările sale.»“ Drept rezultat, ei ’şi-au făurit din spadele lor brăzdare‘, şi, chiar în mijlocul acestei lumi sfîşiate de conflicte, ei ’nu mai învaţă războiul‘ (Isaia 2:1–4). Vă aflaţi în rîndurile acestei fericite mulţimi? Împărtăşiţi dorinţa ei de-a afla care sînt exigenţele lui Iehova, pentru a le aplica în viaţă şi pentru a înceta să vă puneţi încrederea în armele de război? Dumnezeu a promis că o mare mulţime de oameni, care urmează o asemenea linie de conduită, ’vor veni din necazul cel mare‘ ca supravieţuitori pe ’noul‘ lor ’pămînt‘ al păcii. — Apocalips 7:9, 10, 14; Psalm 46:8, 9.