Viaţa veşnică pe pământ, o speranţă dată de Dumnezeu

„Creaţia a fost supusă inutilităţii . . . pe baza speranţei.“ (ROM. 8:20)

 1, 2. a) De ce este importantă pentru noi speranţa vieţii veşnice pe pământ? b) De ce mulţi oameni nu cred în viaţă veşnică pe pământ?

ÎN VIITORUL apropiat, nimeni nu va îmbătrâni şi nu va muri, ci toţi oamenii vor trăi veşnic pe pământ (Ioan 17:3; Rev. 21:3, 4). Câtă bucurie ai simţit când ai aflat această promisiune biblică! Abia ai aşteptat să le-o împărtăşeşti altora, nu-i aşa? Într-adevăr, această speranţă este un aspect esenţial al veştii bune pe care o predicăm. În plus, ea ne influenţează modul în care ne trăim viaţa şi deciziile pe care le luăm.

² Majoritatea religiilor creştinătăţii ignoră speranţa vieţii veşnice pe pământ. Deşi Biblia învaţă că sufletul moare, ele predau învăţătura nebiblică potrivit căreia omul are un suflet ce supravieţuieşte morţii şi îşi continuă existenţa pe tărâmul spiritelor (Ezec. 18:20). De aceea, mulţi oameni nu cred în viaţă veşnică pe pământ. Prin urmare, ne-am putea întreba: Susţine într-adevăr Biblia această speranţă? Dacă da, când le-a dezvăluit-o Dumnezeu oamenilor?

„Supusă inutilităţii . . . pe baza speranţei“

 3. Cum şi-a dezvăluit Dumnezeu chiar de la început scopul cu privire la omenire?

³ Iehova şi-a dezvăluit scopul cu privire la omenire chiar de la început. El a arătat că Adam avea să trăiască pentru totdeauna dacă era ascultător (Gen. 2:9, 17; 3:22). Fără îndoială, primii descendenţi ai lui Adam au înţeles că omul pierduse perfecţiunea. Existau dovezi clare în acest sens. Intrarea în grădina Edenului a fost blocată, iar oamenii au început să îmbătrânească, apoi au murit (Gen. 3:23, 24). Odată cu trecerea timpului, durata de viaţă a omului a scăzut. Dacă Adam a trăit 930 de ani, Sem, unul dintre supravieţuitorii Potopului, a trăit numai 600 de ani, iar fiul său Arpacşad, 438 de ani; Terah, tatăl lui Avraam, a trăit 205 ani; Avraam a trăit 175 de ani, fiul său Isaac, 180 de ani, iar Iacob, 147 de ani (Gen. 5:5; 11:10–13, 32; 25:7; 35:28; 47:28). Mulţi oameni trebuie să-şi fi dat seama că scăderea duratei de viaţă însemna, de fapt, pierderea vieţii veşnice! Dar puteau ei spera că va veni un timp când oamenii vor trăi veşnic?

 4. Ce motive au avut oamenii fideli să creadă că Dumnezeu va restabili binecuvântările pierdute de Adam?

⁴ În Cuvântul lui Dumnezeu se spune: „Creaţia [umană] a fost supusă inutilităţii . . . pe baza speranţei“ (Rom. 8:20). Despre ce speranţă este vorba? Prima profeţie a Bibliei a arătat că o ‘sămânţă’ va „zdrobi capul“ şarpelui. (Citeşte Geneza 3:1–5, 15.) Promisiunea referitoare la acea Sămânţă le-a dat oamenilor speranţa că Dumnezeu nu renunţase la scopul său. Abel, Noe şi alţi oameni fideli au înţeles că Dumnezeu va restabili binecuvântările pierdute de Adam. De asemenea, ei trebuie să fi înţeles că ‘zdrobirea călcâiului seminţei’ va însemna vărsare de sânge (Gen. 4:4; 8:20; Evr. 11:4).

 5. De unde ştim că Avraam a crezut în înviere?

⁵ Avraam, de pildă, când a fost pus la încercare, „l-a oferit drept jertfă, ca să spunem aşa, pe Isaac, . . . fiul său unic-născut“ (Evr. 11:17). De ce a fost el dispus să facă aceasta? (Citeşte Evrei 11:19.) Deoarece credea în înviere! Dar pe ce se baza convingerea sa? Iehova a readus la viaţă, figurativ vorbind, capacităţile de reproducere ale lui Avraam, făcând astfel posibil ca el şi soţia lui să aibă un fiu la o vârstă înaintată (Gen. 18:10–14; 21:1–3; Rom. 4:19–21). Mai mult, Iehova i-a promis lui Avraam: „Prin Isaac va veni ceea ce se va numi sămânţa ta“ (Gen. 21:12). Aşadar, Avraam avea motive întemeiate să spere că Iehova urma să-l învie pe Isaac.

 6, 7. a) Ce legământ a încheiat Iehova cu Avraam? b) În ce fel promisiunea pe care Iehova i-a făcut-o lui Avraam constituie o speranţă pentru omenire?

⁶ Avraam a avut o credinţă remarcabilă. De aceea, Iehova a încheiat un legământ cu Avraam cu privire la descendenţa, sau „sămânţa“ acestuia. (Citeşte Geneza 22:18.) Partea principală a ‘seminţei’ s-a dovedit a fi Isus Cristos (Gal. 3:16). De asemenea, Iehova i-a promis lui Avraam că „sămânţa“ lui se va înmulţi „ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip de pe ţărmul mării“, un număr pe care Avraam nu-l cunoştea (Gen. 22:17). Totuşi, mai târziu, acest număr a fost dezvăluit. Isus Cristos şi cei 144 000, care vor domni cu el în Regat, constituie „sămânţa“ lui Avraam (Gal. 3:29; Rev. 7:4; 14:1). Regatul mesianic este mijlocul prin care ‘vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului’.

⁷ Avraam nu avea cum să înţeleagă pe deplin semnificaţia legământului pe care Iehova îl încheiase cu el. Totuşi, Biblia spune că Avraam „aştepta oraşul cu temelii adevărate“ (Evr. 11:10). Acest oraş este Regatul lui Dumnezeu. Pentru ca Avraam să primească binecuvântări sub domnia acestui Regat, trebuie ca el să trăiască din nou. După ce va fi înviat, Avraam va avea perspectiva de a trăi veşnic. Viaţa eternă va fi posibilă şi pentru alţi oameni care vor fi înviaţi, precum şi pentru cei care vor supravieţui Armaghedonului (Rev. 7:9, 14; 20:12–14).

„Spiritul mă presează“

 8, 9. De ce cartea Iov nu este doar o relatare despre încercările prin care a trecut un om?

⁸ Iov a trăit după Iosif, strănepotul lui Avraam, şi înainte de Moise. Cartea biblică Iov, scrisă după cât se pare de Moise, arată de ce a permis Iehova ca Iov să sufere şi cum s-au schimbat apoi lucrurile în viaţa acestui om. Însă cartea Iov nu este doar o relatare despre încercările prin care a trecut cineva. Ea se concentrează asupra unor chestiuni care le vizează pe toate creaturile inteligente ale lui Dumnezeu. Cartea Iov arată că Iehova domneşte cu dreptate. În plus, ne ajută să înţelegem că în cadrul controversei din Eden s-a pus problema integrităţii şi a speranţei slujitorilor de pe pământ ai lui Dumnezeu. Deşi nu cunoştea această controversă, Iov era convins că îşi păstrase integritatea, contrar afirmaţiilor făcute de cei trei tovarăşi ai săi (Iov 27:5). Toate acestea ne întăresc credinţa şi ne ajută să înţelegem că şi noi putem să ne păstrăm integritatea şi să susţinem suveranitatea lui Iehova.

⁹ După ce au terminat de vorbit cei trei aşa-zişi consolatori ai lui Iov, a luat cuvântul şi Elihu. Ce l-a determinat să vorbească? „Sunt plin de cuvinte; spiritul mă presează în lăuntrul meu“, a spus el (Iov 32:5, 6, 18). Cuvintele inspirate pe care le-a rostit în continuare Elihu s-au împlinit când suferinţa lui Iov a luat sfârşit. Ele însă au şi pentru noi însemnătate, fiind o bază pentru speranţa tuturor oamenilor integri.

10. Ce anume arată că mesajul adresat de Iehova unui singur om se aplică uneori întregii omeniri?

¹⁰ Mesajul transmis de Iehova unui singur om se aplică uneori întregii omeniri. Acest lucru se poate observa din profeţia lui Daniel despre visul împăratului babilonian Nebucadneţar, vis în care un copac imens este doborât (Dan. 4:10–27). Deşi a avut o împlinire în persoana lui Nebucadneţar, visul a îndreptat atenţia spre ceva mult mai important. Suveranitatea lui Dumnezeu asupra pământului urma să fie manifestată din nou printr-un regat condus de un rege din linia lui David. Aceasta s-a întâmplat la 2 520 de ani după 607 î.e.n., adică în anul 1914, când Isus Cristos a fost întronat Rege în cer.a În curând, sub domnia Regatului său, toate speranţele oamenilor ascultători se vor împlini!

„Scapă-l, ca să nu coboare în groapă!“

11. Ce au indicat cuvintele lui Elihu cu privire la Dumnezeu?

¹¹ Răspunzându-i lui Iov, Elihu vorbeşte despre „un mesager, un purtător de cuvânt, unul dintr-o mie, ca să-i spună omului ce este drept“. Ce se va întâmpla dacă acest mesager „îl va implora pe Dumnezeu să-şi găsească plăcerea în el“? Elihu spune: „Atunci el [Dumnezeu] îi arată favoare şi zice: «Scapă-l, ca să nu coboare în groapă! Am găsit o răscumpărare! Carnea lui să fie mai fragedă decât în tinereţe, să se întoarcă la zilele pline de vigoare ale tinereţii lui»“ (Iov 33:23–26). Aceste cuvinte au arătat că Dumnezeu era dispus să accepte „o răscumpărare“ în favoarea oamenilor care se căiesc (Iov 33:24).

12. Ce speranţă transmit cuvintele lui Elihu?

¹² Elihu n-a înţeles pe deplin semnificaţia răscumpărării, aşa cum nici profeţii n-au înţeles tot ce au scris (Dan. 12:8; 1 Pet. 1:10–12). Totuşi, cuvintele sale transmit speranţa minunată că va veni o zi când Dumnezeu va accepta o răscumpărare şi va elibera omenirea de efectele bătrâneţii şi de moarte. Astfel, cuvintele lui Elihu ne trimit cu gândul la minunata speranţă a vieţii veşnice. Cartea Iov arată, de asemenea, că va fi o înviere (Iov 14:14, 15).

13. Ce înseamnă pentru adevăraţii creştini cuvintele lui Elihu?

¹³ În prezent, cuvintele lui Elihu continuă să aibă însemnătate pentru milioane de oameni care speră să supravieţuiască distrugerii acestui sistem şi să asiste la ceva uimitor: cei vârstnici pur şi simplu vor întineri! (Rev. 7:9, 10, 14–17) Mai mult, toţi oamenii în vârstă care vor învia îşi vor recăpăta vigoarea tinereţii! Câtă bucurie le aduce această speranţă oamenilor fideli! Bineînţeles, atât perspectiva creştinilor unşi de a primi nemurirea în cer, cât şi speranţa ‘altor oi’ de a trăi veşnic pe pământ depind de manifestarea credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Cristos (Ioan 10:16; Rom. 6:23).

Moartea va fi înlăturată de pe pământ

14. De unde înţelegem că pentru israeliţi nu era suficientă Legea ca să-şi păstreze speranţa vieţii veşnice?

¹⁴ Urmaşii lui Avraam au devenit o naţiune independentă când au intrat în legământ cu Dumnezeu prin intermediul Legii. Iată ce le-a spus Iehova: „Să respectaţi legile şi hotărârile mele judecătoreşti: dacă un om le va respecta, va trăi prin ele“ (Lev. 18:5). Întrucât nu puteau respecta cu stricteţe acele norme perfecte, israeliţii erau condamnaţi de Lege. Ei aveau mare nevoie de eliberare! (Gal. 3:13)

15. Despre ce binecuvântare viitoare a fost David inspirat să scrie?

¹⁵ Iehova i-a inspirat şi pe alţi scriitori ai Bibliei să menţioneze speranţa vieţii veşnice (Ps. 21:4; 37:29). Unul dintre aceştia a fost David. După ce descrie unitatea adevăraţilor închinători pe muntele figurativ Sion, David îşi încheie psalmul astfel: „Acolo a poruncit Iehova să fie binecuvântarea, da, viaţa veşnică“ (Ps. 133:3).

16. Ce a promis Iehova despre viitorul omenirii prin intermediul lui Isaia?

¹⁶ Iehova l-a inspirat şi pe Isaia să profeţească despre viaţa veşnică pe pământ. (Citeşte Isaia 25:7, 8.) În prezent, păcatul şi moartea apasă greu asupra omenirii, sufocând-o. Însă, la un moment dat, ele vor fi înlăturate „de pe tot pământul“. Iehova însuşi a făcut această promisiune!

17. Ce rol profetic îndeplineşte Mesia, deschizând astfel calea spre viaţa veşnică?

¹⁷ Să analizăm acum procedura din Legea mozaică referitoare la ţapul pentru Azazel. O dată pe an, cu ocazia Zilei Ispăşirii, marele preot ‘îşi punea amândouă mâinile pe capul ţapului viu şi mărturisea deasupra lui toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate răzvrătirile şi toate păcatele lor; le punea pe capul ţapului şi, printr-un om pregătit pentru aceasta, îi dădea drumul în pustiu. Ţapul purta asupra lui toate nelegiuirile lor într-un ţinut arid’ (Lev. 16:7–10, 21, 22). Isaia a prezis venirea lui Mesia, care urma să aibă un rol asemănător şi să îndepărteze „bolile“, „durerile“ şi „păcatul multora“, deschizând astfel calea spre viaţa veşnică. (Citeşte Isaia 53:4–6, 12.)

18, 19. Ce speranţă este scoasă în evidenţă în Isaia 26:19 şi în Daniel 12:13?

¹⁸ Isaia a transmis Israelului următoarea profeţie: „Morţii tăi vor trăi. Cadavrele noastre se vor ridica. Treziţi-vă şi strigaţi de bucurie, voi, care locuiţi în ţărână! Căci roua ta este ca roua de pe nalbe şi pământul îi va naşte chiar şi pe cei ce zac neputincioşi în moarte“ (Is. 26:19). Când Daniel avea aproape 100 de ani, Iehova i-a dat următoarea asigurare: „Te vei odihni, dar te vei ridica pentru a-ţi primi partea la sfârşitul zilelor“ (Dan. 12:13). Aşadar, Scripturile ebraice arată cu claritate că pe pământ va avea loc o înviere.

¹⁹ Deoarece avea speranţa învierii, Marta i-a spus lui Isus despre fratele ei mort: „Ştiu că se va scula din morţi la înviere în ziua din urmă“ (Ioan 11:24). A fost această speranţă schimbată de Isus, prin învăţăturile sale, sau de discipolii săi, prin scrierile lor inspirate? Ne oferă Iehova şi în prezent speranţa vieţii veşnice pe pământ? În articolul următor vom analiza răspunsurile la aceste întrebări.

[Notă de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• Pe baza cărei speranţe a fost omenirea „supusă inutilităţii“?

• De unde ştim că Avraam a crezut în înviere?

• Ce speranţă pentru omenire conţin cuvintele lui Elihu?

• Cum subliniază Scripturile ebraice speranţa învierii şi a vieţii veşnice pe pământ?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Cuvintele adresate de Elihu lui Iov oferă speranţa că va veni un timp când oamenii nu vor îmbătrâni şi nu vor muri

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Daniel a primit asigurarea că ‘se va ridica pentru a-şi primi partea la sfârşitul zilelor’