Suferinţa care-ţi poate aduce folos

“In felul acesta vă bucuraţi din plin, cu toate că în prezent pentru puţină vreme, dacă trebuie, aţi fost întristaţi prin felurite încercări, pentru ca încercarea calităţii credinţei voastre, de o valoare mult mai mare decît a aurului care piere, cu toate că este încercat prin foc, să poată fi găsită o cauză de laudă, glorie şi onoare la descoperirea lui Isus Cristos“. — 1 Pet. 1:6, 7.

 1. Ce tratament urît au suferit primii creştini?

EI AU FOST batjocoriţi, bătuţi şi întemniţaţi. Locuinţele le-au fost violate, iar posesiunile prădate. Unii din prietenii şi rudele lor loiale au pierit de mîinile mitocănimii furioase sau au fost condamnaţi la moarte prin hotărîre judecătorească. Ei însă nu comiseseră nici o crimă care să justifice un tratament atît de brutal. Ei trăiau în mod exemplar şi aveau o iubire reală pentru aproapele lor. Dar au atras asupra lor ura multora. Pentru ce? Deoarece erau discipoli ai lui Isus Cristos. — Fapte 8:1–3; Evrei 10:32–34.

O FORMA DE DISCIPLINARE FOLOSITOARE

 2, 3. (a) Pentru ce anumiţi iudei creştinizaţi au obosit în alergarea pentru viaţă? (b) Ce-au uitat ei?

² Era folositoare suferinţa îngrozitoare prin care au trecut creştinii? Cineva ar putea să se grăbească să răspundă negativ. Biblia, prezintă însă suferirea unui tratament rău, ca ceva nespus de profitabil. Iudeilor creştinizaţi din primul secol li s-a spus: „In ducerea mai departe a luptei voastre împotriva păcatului voi n-aţi rezistat niciodată pînă la sînge, dar aţi uitat cu totul îndemnul care vi se adresează ca unor fii: ‘Fiul meu, nu dispreţui mustrarea lui Iehova, nici nu ceda cînd eşti corectat de el, căci Iehova îl pedepseşte pe cine-l iubeşte; de fapt, el biciuieşte pe cine-l primeşte ca fiu’“. — Evrei 12:4–6.

³ Opoziţia îndreptată împotriva iudeilor creştinizaţi era cu adevărat severă. Dar lupta lor împotriva păcatului care îi înfăşura lesne pierderea credinţei — nu ajunsese pînă la punctul culminant al vărsării sîngelui lor. Mulţi dintre ei poate erau lipsiţi de curaj în alergarea pentru viaţă şi de aceea nu duceau mai departe lupta împotriva acestui păcat în modul în care ar fi fost necesar ca ei să reuşească în a ‘rezista pînă la sînge’. Ei oboseau avînd de înfruntat ocările oamenilor nelegiuiţi (Evr. 12:3). Ei nu reuşeau să priceapă că tratamentul aspru din partea duşmanilor servea ca disciplinare de la Iehova şi confirma că el îi iubea profund ca pe nişte fii ai săi. Ei uitaseră îndemnul scriptural găsit la Proverbe 3:11, 12. Extinzînd aplicarea acestui pasaj, Scrisoarea către Evrei continuă:

“Suferiţi pedeapsa. Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte? Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsa de care toţi au parte, sînteţi într-adevăr copii neligitimi şi nu fii. De altfel, noi am avut taţi carnali care să ne pedepsească şi cărora le datoram respect. Să nu ne supunem noi oare Tatălui vieţii noastre spirituale ca să trăim? Căci ei obişnuiau să ne pedepsească pentru cîteva zile în conformitate cu ceea ce li se părea lor bine, dar el face aceasta pentru folosul nostru ca noi să putem să ne împărtăşim din sfinţenia sa. Este adevărat că orice pedeapsă pentru prezent pare o pricină de intristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada paşnică, adică dreptatea“. Evr. 12:7–11.

 4. Cum ar trebui să privim tratamentul aspru care ni s-ar aplica din partea oamenilor?

⁴ In armonie cu acest sfat inspirat, cum ar trebui să vadă creştinii suferinţa pe care Iehova Dumnezeu o permite? Noi ar trebui să privim aceasta ca o formă de pedepsire sau instruire dată nouă de un tată care are profundă iubire pentru noi şi care este interesat de bunăstarea noastră eternă. Asemenea disciplinare dovedeşte fără îndoială că noi sîntem trataţi ca fii şi nu ca copii neligitimi, nedoriţi şi neiubiţi. Deoarece Iehova Dumnezeu permite creştinilor să experimenteze acest tratament sever, ar trebui să ne supunem umiliţi acestuia. Aceasta concordă de asemenea, cu îndemnul apostolului Petru: „Umiliţi-vă, aşadar, sub mîna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă poată ridica la timpul cuvenit, în timp ce aruncaţi toată înrijorarea voastră asupra lui deoarece el vă poartă de grijă“. — 1 Pet. 5:6, 7.

 5. Pentru ce este drept să acceptăm pedeapsa răului tratament?

⁵ Este drept deci ca noi să acceptăm această pedepsire fără a ne răzvrăti împotriva ei, fără a căuta să ieşim de sub mîna lui Dumnezeu. Un om care are iubire şi interes pentru copiii săi îi va pedepsi cînd socoteşte necesar să facă astfel. Fiind imperfect, el ar putea să judece greşit problemele. De aceea în administrarea ‘pedepsei în conformitate cu ceea ce se pare a fi bine pentru el’, el ar putea să nu facă totdeauna ceea ce este drept şi folositor în decursul celor relativ „cîteva zile“ ale copilăriei sale. Totuşi unui astfel de tată îi este arătat respect de către copiii care-l iubesc. Aceasta este pe drept, deoarece ei îi sînt îndatoraţi pentru viaţa lor. Pe de altă parte, Iehova Dumnezeu nu face niciodată o greşeală, şi el este răspunzător pentru mai mult decît viaţa pe care o avem. Cel Preaînalt este numit, în conformitate cu textul grecesc din Evrei 19:9, „Tatăl spiritelor“, indicînd evident că el este răspunzător pentru viaţa spirituală a creştinilor, precum şi pentru viaţa lor eternă. Cu siguranţă, există atunci motive chiar mai temeinice pentru a ne supune pedepsei Tatălui ceresc, decît respectul cuvenit unui tată pămîntesc imperfect.

FOLOASE CARE VIN DIN SUFERINTA

 6. Cum poate suferinţa să ne ajuta să devenim părtaşi la sfinţenia lui Dumnezeu?

⁶ In afară de aceasta, instuirea care vine sub formă de suferinţă este întotdeauna profitabilă sau folositoare pentru servii lui Dumnezeu. Ea poate avea un efect de curăţire, dezvăluind defectele personalităţii ce trebuie corectate. Acestea ar putea include trufia, încăpăţînarea, nerăbdarea, egoismul, lăcomia şi iubirea de lux şi de petreceri. Cînd creştinul face îmbunătăţirile necesare el devine mai curat sau mai sfînt în comportarea sa. ‘Devenind sfint deoarece Iehova Dumnezeu este sfînt’, el devine ‘un participant la sfinţenia lui Dumnezeu’ (1 Pet. 1:14–16). Astfel obiectivul pedepsei este realizat.

 7. Aşa cum s-a ilustrat în cazul lui Isus Cristos, ce se poate învăţa din suferinţă (Evrei 5:8)?

⁷ Din suferinţă, un om ar putea de asemenea, să înveţe lucruri care pot să-l echipeze mai bine pentru serviciul lui Dumnezeu. Aceasta este ilustrat în cazul lui Isus Cristos. Trebuind să treacă prin extremă suferinţă în carne, el a cîştigat experienţa necesară pentru a fi un mare preot milostiv şi înţelegător. Aceasta ne-a dat posibilitatea să ne apropiem de Dumnezeu prin Cristos cu cea mai mare libertate de vorbire, încrezători că Isus înţelege situaţia noastră şi va pleda în favoarea noastră ca un mare preot milostiv. — Evrei 4:15, 16.

 8, 9. In conformitate cu Evrei 12:11, ce ne poate aduce suferinţa în timpul probei şi după aceea?

⁸ Negreşit, tratamentul urît ar putea fi foarte greu de suportat. Cu siguranţă că nu poate fi vorba de un sentiment de plăcere sau de bună dispoziţie atunci cînd trebuie să treci prin suferinţe severe. Experienţa este dureroasă. Cu toate acestea, dacă ne supunem ei şi lăsăm ca ea să ne ajute să vedem unde trebuie să facem îmbunătăţiri, încercarea poate fi o bună instruire pentru noi. Rezultatul final al acestei instruiri va fi apoi „roada paşnică, anume, dreptatea“. Sau, după cum traduce James Moffatt cuvintele din Evrei 12:11: „Pedeapsa poate fi pentru moment întotdeauna un motiv de suferinţă nu de bucurie; dar cei care sînt instruiţi prin ea, culeg roada ei după aceea în pacea unei vieţi cinstite“.

⁹ S-ar putea întîmpla foarte bine ca tu să ajungi să apreciezi efectul bun pe care o astfel de pedeapsă îl poate avea din asocierea cu fraţii şi surorile creştine credincioase. Ei ar putea să fi suferit ani de încercări sub dictatorii asupritori sau în lagăre de concentrare şi în închisori. Adesea, cu toate acestea, integritatea lor străluceşte prin întreaga lor personalitate. Oricine îi vede îşi dă seama că are în faţă oameni cărora pedeapsa le-a modelat credinţa, această expresie dîndu-le în acelaşi timp calm şi veselie care-i determină pe alţii să umble de asemenea în integritate.

10. Ce punct de vedere ar trebui să avem despre orice fel de încercare şi, de aceea, ce chestiune ar putea să fie ridicată?

¹⁰ De aceea, cînd experimentăm orice fel de încercare — boală, dezamăgire, nedreptate, tragedie sau persecuţie — noi ar trebui să vedem în aceasta o instruire de la Tatăl nostru ceresc iubitor şi să permitem ca încercarea să aibă un efect bun asupra noastră pentru a ne face servi mai buni ai săi. Dar cum putem noi rămîne credincioşi în timp ce răbdăm suferinţa în aşa fel încît să profităm după aceea din instruire?

CUM SA RABDAM

11. Ce sfat al ucenicului Iacov  ar trebui să-l urmăm cînd trecem printr-o încercare grea?

¹¹ Este deosebit de important să privim la Iehova Dumnezeu ca să ne dea înţelepciune pentru a înfrunta încercările. Trebuie să apelăm la el pentru ajutor, fără să ne îndoim vreodată că ni-l va da, prin spiritul său sfînt. Să observăm sfatul bun pe care discipolul Iacov  l-a dat în legătură cu aceasta:

“Consideraţi ca o mare bucurie, fraţii mei, cînd întîmpinaţi diferite încercări, ştiind că încercarea calităţii credinţei voastre lucrează răbdare. Lăsaţi răbdarea să-şi facă lucrarea completă,, pentru ca voi să puteţi fi întregi şi sănătoşi în toate privinţele, nelipsindu-vă nimic. De aceea, dacă cuiva dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, căci el o dă cu generozitate şi fără reproşuri; şi ea îi va fi dată. Dar el să continue s-o ceară în credinţă, neîndoindu-se deloc, căci cel ce se îndoieşte este ca valul mării care este mînat şi împins de vînt încoace şi încolo. De fapt, acel om să nu se aştepte să primească ceva de la Iehova; el este un om nehotărît, nestatornic în toate căile sale“. Iac. 1:2–8.

12. Ce învăţăm din Evrei 5:7?

¹² Isus Cristos cu siguranţă a dat un exemplu remarcabil bizuinduse pe Tatăl său ceresc. Cu toate că era perfect, Isus s-a rugat cu mare intensitate în timp ce trecea prin suferinţă. Biblia raportează: „In zilele cărnii sale, Cristos a adus rugăciuni fierbinţi şi cereri către Acela care putea să-l salveze de la moarte, cu puternice strigăte şi lacrimi, şi a fost ascultat favorabil pentru frica sa de Dumnezeu“ (Evrei 5:7). Deoarece Isus avea o frică plină de respect, Tatăl său a răspuns favorabil strigătelor sale de ajutor. Fiul lui Dumnezeu, cu ajutorul spiritului sfînt, şi-a menţinut integritatea sa şi, prin urmare, a murit ca un aprobat de Tatăl său. El a fost apoi eliberat de sub puterea morţii prin înviere.

13. In conformitate cu Evrei 12:2 ce l-a ajutat pe Isus Cristos să rămînă credincios în suferinţă?

¹³ Un alt factor care l-a ajutat pe Isus Cristos să rămînă credincios a fost faptul că a ţinut mereu înaintea ochilor marea răsplată pe care i-o ofera Tatăl său. La Evrei 12:2 această răsplată este evident menţionată ca „bucurie“. Citim: „Pentru bucuria care îi era pusă înainte a suferit stîlpul de tortură, dispreţuind ocare şi a şezut la dreapta tronului lui Dumnezeu. Noi, de asemenea, privind înainte la răsplata vieţii veşnice împreună cu binecuvîntările care o însoţesc ne putem menţine loialitatea în încercări. Asemenea unui premiu pus dincolo de linia de sosire, această răsplată poate să ne stimuleze să alergăm pe calea pentru viaţă cu răbdare, respingînd orice dorinţe rele care ar putea să ruineze credinţa noastră“. Evrei 12:2.

14. Cînd sîntem într-o situaţie nenorocită cum pot să ne încurajeze cuvintele din Plîngeri 3:20, 21?

¹⁴ Indiferent cît de disperată ar putea deveni situaţia noastră, noi nu trebuie să ne permitem să începem a gîndi că Cel Preaînalt nu poartă grijă de noi. Cînd sîntem confruntaţi cu mari nenorocri, cuvintele din Plîngeri 3:20, 21 pot fi o reală mîngîiere pentru noi: „Fără îndoială că sufletul tău (Iehova) îşi va aduce aminte şi se va apleca spre mine. Iată ce voi aduce în inima mea. Iată pentru ce voi arăta o atitudine de aşteptare“. In expresia propriei sale umilinţe, Iehova Dumnezeu se va „apleca“ sau se va înclina pentru a ne da atenţie favorabilă. El ne va ridica din starea noastră năpăstuită aşa cum i-a ridicat pe evreii care s-au căit în secolul al VI-lea î.e.n... Cu toate acestea, în timp ce perioada de nenorocire continuă, să aşteptăm cu răbdare şi cu credinţă neclintită ca Iehova Dumnezeu să acţioneze în folosul nostru.

15. In conformitate cu Plîngeri 3:22, 23 ce este arătat prin faptul că noi încă trăim?

¹⁵ Chiar faptul că sîntem încă vii este o dovadă a bunătăţii iubitoare a lui Dumnezeu, a interesului său compătimitor activ. Aceasta stă ca o garanţie că Cel Preaînalt va arăta milă faţă de poporul său întristat. La Plîngeri 3:22, 23, citim: „Datorită faptelor de bunătate iubitoare ale lui Iehova noi n-am ajuns la sfîrşit, deoarece îndurările sale cu siguranţă nu se vor termina. Ele sînt noi în fiecare dimineaţă. Fidelitatea ta este abundentă.

16. Pentru ce ne putem bizui pe mila lui Iehova?

¹⁶ Abundenţa fidelităţii lui Iehova ca şi încrederea pe care el o merită, ne dau posibilitatea de a ne baza pe mila sa. Exprimările îndurării divine sau a milei faţă de noi nu vor slăbi şi nu vor fi fără efect niciodată. Indurările lui Iehova sînt noi în fiecare dimineaţă, întotdeauna disponibile pentru servii săi loiali. Pentru acest motiv, noi putem fi siguri că Cel Atotputernic vede necazurile noastre şi că el ne va da în mod milostiv ajutorul necesar.

17. Cum ar trebui să reacţionăm cînd se pune asupra noastră un jug al pedepsei?

¹⁷ Cu toate acestea, dacă el permite să se pună asupra noastră un jug de disciplinare, ar trebui să-l acceptăm fără să ne plîngem şi să nu strigăm necazurile noastre. Plîngeri 3:28, 29 recomandă: „Să şadă singur şi să tacă deoarece (Dumnezeu) a pus ceva asupra lui. Să-şi pună gura direct în pulbere, (proşternîndu-se în semn de totală supunere)“.

18. Cum vede Iehova suferinţa pe care trebuie s-o suporte servii săi?

¹⁸ In acelaşi timp, putem găsi mîngîiere în faptul că încercarea este doar temporară şi că Iehova Dumnezeu nu găseşte plăcere ca noi să trecem prin suferinţă. „Nu pentru timp nelimitat va lepăda Iehova“, zice Biblia. „Căci cu toate că el a cauzat durere, el cu siguranţă va arăta milă în conformitate cu bogăţia bunătăţii sale iubitoare. Căci nu din propria sa inimă a necăjit el sau a mîhnit pe fiii oamenilor“ (Plng. 3:31, 32). Mai degrabă scopul lui Iehova este ca instruirea pe care noi o dobîndim prin suferinţă să asigure bunăstarea noastră eternă.

19. Pentru ce permisiunea nedreptăţii şi a suferinţei din partea lui Iehova nu se reflectă nefavorabil asupra lui?

¹⁹ Dar Dumnezeu nu scuză atitudinea duşmănoasă a celor care creează greutăţi servilor săi, şi de aceea faptul că permite aceste tratamente dure nu-l dezonorează deloc. Intr-adevăr, dacă el permite persecuţia datorită efectelor binefăcătoare pe care ea le are asupra poporului său, el nu aprobă cruzimea. Cuvîntul său condamnă aşa ceva. Biblia ne spune: „Cînd se calcă în picioare orice prizonier în ţară, cînd se privează un om de drepturile sale în faţa Celui Preaînalt, cînd se denaturează justiţia în tribunale, astfel de lucruri Domnul nu le-a aprobat niciodată“ (Plng. 3:34–36, „The New English Bible“. Oamenii care-i maltratează pe semenii lor vor trebui să-i dea socoteală lui Iehova Dumnezeu. „Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti, zice Iehova“ (Rom. 12:19). Să fim atenţi deci să nu ne răzvrătim contra Celui Atotputernic din cauza răutăţii celor care dispreţuiesc legea divină.

20. Ce n-ar trebui să facem nici chiar în cazurile cele mai zguduitoare de suferinţă umană şi pentru ce nu?

²⁰ Cîteodată, împrejurările în care ajung servii lui Dumnezeu, ca rezultat al bolii, accidentelor sau maltratării, sînt cu adevărat zguduitoare. Inimile noastre ar putea fi cuprinse de adîncă emoţie faţă de cei orbi, schilozi, paralizaţi şi faţă de cei malformaţi. Este firesc, dar niciodată, nici măcar o singură dată n-ar trebui nici chiar cele mai grele suferinţe umane să ne facă să întoarcem spatele la Iehova Dumnezeu. Numai el poate înlătura toată paguba care a venit asupra neamului omenesc datorită păcatului şi imperfecţiunii. Să observăm ce a zis Isus Cristos cu privire la orbul din naştere: „Aceasta s-a întîmplat pentru ca lucrările lui Dumnezeu să se poată manifesta în cazul său“ (Ioan 9:3) Ce glorie va fi adusă Celui Preaînalt cînd ochii orbilor vor fi deschişi, urechile surzilor vor fi destupate şi cînd ologul va umbla, va sări şi va alerga (Apoc. 21:3–5)! Dacă asemenea nenorociri n-ar fi existat noi n-am fi ajuns niciodată să cunoaştem lucrările măreţe pe care Iehova Dumnezeu le poate face pentru neamul omenesc. Si, avînd în vedere răsplata vieţii veşnice, suferinţa umană din acest sistem de lucruri va ajunge pur şi simplu să nu însemne nimic. Aceasta va fi ca şi cînd n-ar fi existat niciodată durere.

21. (a) Cînd ne va fi folositoare suferinţa? (b) Ce trebuie să avem pentru a profita de aceasta?

²¹ Dacă suferinţa prin care am putea totuşi trece ne-ar face mai amabili mai înţelegători şi mai milostivi faţă de semenii noştri, avînd ca rezultat conformarea noastră mai fidelă cerinţelor drepte consemnate în Biblie, această formă de disciplinare va servi într-adevăr un scop folositor. Pentru a fi aşa, noi trebuie să avem încredere în Tatăl nostru ceresc aşa cum o are un copilaş în tatăl său pămîntesc. Noi trebuie să avem încrederea nezdruncinată că orice permite Iehova Dumnezeu să vină asupra noastră, va lucra în cele din urmă pentru bunăstarea şi fericirea noastră eternă. Fie aşadar, ca noi să păstrăm înaintea noastră totdeauna cuvintele din Romani 8:28: „Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele celor ce-l iubesc“.