“Suferiţi pedeapsa. Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte? Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsa de care toţi au parte, sînteţi într-adevăr copii neligitimi şi nu fii. De altfel, noi am avut taţi carnali care să ne pedepsească şi cărora le datoram respect. Să nu ne supunem noi oare Tatălui vieţii noastre spirituale ca să trăim? Căci ei obişnuiau să ne pedepsească pentru cîteva zile în conformitate cu ceea ce li se părea lor bine, dar el face aceasta pentru folosul nostru ca noi să putem să ne împărtăşim din sfinţenia sa. Este adevărat că orice pedeapsă pentru prezent pare o pricină de intristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada paşnică, adică dreptatea“. Evr. 12:7–11.

5. Pentru ce este drept să acceptăm pedeapsa răului tratament?

⁵ Este drept deci ca noi să acceptăm această pedepsire fără a ne răzvrăti împotriva ei, fără a căuta să ieşim de sub mîna lui Dumnezeu. Un om care are iubire şi interes pentru copiii săi îi va pedepsi cînd socoteşte necesar să facă astfel. Fiind imperfect, el ar putea să judece greşit problemele. De aceea în administrarea ‘pedepsei în conformitate cu ceea ce se pare a fi bine pentru el’, el ar putea să nu facă totdeauna ceea ce este drept şi folositor în decursul celor relativ „cîteva zile“ ale copilăriei sale. Totuşi unui astfel de tată îi este arătat respect de către copiii care-l iubesc. Aceasta este pe drept, deoarece ei îi sînt îndatoraţi pentru viaţa lor. Pe de altă parte, Iehova Dumnezeu nu face niciodată o greşeală, şi el este răspunzător pentru mai mult decît viaţa pe care o avem. Cel Preaînalt este numit, în conformitate cu textul grecesc din Evrei 19:9, „Tatăl spiritelor“, indicînd evident că el este răspunzător pentru viaţa spirituală a creştinilor, precum şi pentru viaţa lor eternă. Cu siguranţă, există atunci motive chiar mai temeinice pentru a ne supune pedepsei Tatălui ceresc, decît respectul cuvenit unui tată pămîntesc imperfect.