Unul mai mare decât Moise

 8. În armonie cu cele consemnate în Evrei 3:1, ce îi îndemna Pavel pe colaboratorii săi creştini?

⁸ Vorbind despre un aspect esenţial, Pavel a scris: „Îndreptaţi-vă privirile [priviţi cu atenţie, NW] la Apostolul şi Marele Preot al mărturiei noastre, adică la Isus“ (Evrei 3:1). „A privi cu atenţie“ înseamnă „a observa cu claritate . . ., a înţelege pe deplin, a examina îndeaproape“ (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words). Astfel, Pavel îi îndemna pe colaboratorii săi în credinţă să facă un efort pentru a ajunge să aprecieze cu adevărat rolul pe care îl avea Isus în credinţa şi salvarea lor. Faptul acesta avea să le întărească hotărârea de a rămâne fermi în credinţă. Aşadar, care este rolul lui Isus, şi de ce trebuie să „privim cu atenţie“ la el?

 9. De ce spune Pavel că Isus este „apostol“ şi „mare preot“?

⁹ Pavel a folosit termenii „apostol“ şi „mare preot“ cu privire la Isus. „Apostol“ este un trimis, iar în acest context termenul se referă la mijlocul de comunicare al lui Dumnezeu cu oamenii. „Mare preot“ este cel prin intermediul căruia oamenii se pot apropia de Dumnezeu. Aceste două măsuri sunt esenţiale pentru închinarea adevărată, Isus fiind personificarea amândurora. El este cel care a fost trimis din ceruri pentru a-i învăţa pe oameni adevărul despre Dumnezeu (Ioan 1:18; 3:16; 14:6). De asemenea, Isus este cel care a fost numit Mare Preot antitipic în templul spiritual al lui Iehova, în vederea iertării păcatelor (Evrei 4:14, 15; 1 Ioan 2:1, 2). Dacă apreciem cu adevărat binecuvântările pe care le putem primi prin intermediul lui Isus, vom avea curajul şi hotărârea de a rămâne fermi în credinţă.

11, 12. Ce i-a îndemnat Pavel pe creştinii evrei să „păstreze până la sfârşit“, şi cum putem aplica acest sfat?

¹¹ Într-adevăr, creştinii evrei se bucurau de o poziţie de înaltă favoare. Pavel le aminteşte că ei „aveau parte de chemarea cerească“, un privilegiu mult mai preţios decât orice le putea oferi sistemul iudaic (Evrei 3:1). Lor nu le-a părut rău că renunţaseră la unele lucruri legate de moştenirea lor evreiască. Dimpotrivă, cuvintele lui Pavel trebuie să fi trezit în acei creştini unşi un sentiment de recunoştinţă pentru că aveau perspectiva de a primi o moştenire nouă (Filipeni 3:8). Îndemnându-i să ţină cu tărie la privilegiul pe care îl aveau şi să nu-l ia ca pe un lucru care vine de la sine, Pavel a spus: „Cristos a fost fidel ca Fiu peste casa lui [Dumnezeu]. Şi casa lui suntem noi, dacă ne păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, libertatea de exprimare şi lauda noastră cu privire la speranţă“. — Evrei 3:6, NW.