Acordaţi prioritate lucrurilor importante!

Este seara când ai întrunire, dar trebuie să lucrezi. Cărui lucru îi vei acorda prioritate?

Eşti soţ şi tată. După o zi lungă şi grea de muncă te gândeşti la întrunirea congregaţiei din seara aceasta. Dacă pleci imediat de la serviciu, vei avea suficient timp ca să faci un duş, să îţi schimbi hainele şi să mănânci ceva în grabă înainte de a pleca la întrunire. Pe neaşteptate, patronul vine la tine şi te roagă să rămâi să lucrezi peste program. Îţi promite că te va plăti bine, iar tu ai nevoie de bani.

Sau eşti soţie şi mamă. În timp ce pregăteşti cina, observi un morman de rufe necălcate, iar de unele dintre ele ai nevoie chiar mâine. Te întrebi: „Dacă merg diseară la întrunire, când o să mai am timp să calc?“ Întrucât de puţin timp ţi-ai luat un serviciu cu normă întreagă, îţi dai seama cât este de greu să te îngrijeşti de treburile gospodăreşti şi, în acelaşi timp, să-ţi câştigi existenţa.

Sau eşti elev. În camera ta, masa de lucru este ticsită de caietele de teme pentru acasă. Cele mai multe ţi-au fost date cu câtva timp în urmă, însă ai amânat să le faci, iar acum unele dintre ele trebuie făcute fără întârziere. Eşti tentat să le ceri voie părinţilor să nu mergi la întrunire pentru a-ţi termina temele.

Cărui lucru îi veţi acorda voi prioritate: muncii peste program la serviciul laic, călcatului, temelor pentru acasă sau întrunirii congregaţiei? Ce înseamnă din punct de vedere spiritual a acorda prioritate lucrurilor importante? Care este punctul de vedere al lui Iehova?

Cărui lucru ar trebui să-i acordaţi prioritate?

La puţin timp după ce israeliţii primiseră cele Zece Porunci, un bărbat a fost prins strângând lemne în sabat. Acest lucru era interzis cu desăvârşire de Lege (Numeri 15:32–34; Deuteronomul 5:12–15). Cum aţi fi rezolvat voi cazul? L-aţi fi iertat pe bărbatul respectiv argumentând că, la urma urmei, acesta nu muncise pentru a duce o viaţă de lux, ci pentru a furniza familiei sale cele necesare? V-aţi fi gândit că în timpul anului vor mai fi multe ocazii de a respecta sabatul şi că nerespectarea unui sabat, probabil pentru că bărbatul nu a reuşit să-şi planifice treburile dinainte, ar putea fi cu uşurinţă iertată?

Iehova privea cazul într-un mod mult mai serios. La timpul său, „DOMNUL i-a zis lui Moise: «Omul acesta să fie pedepsit negreşit cu moartea»“, spune Biblia (Numeri 15:35). De ce în ochii lui Iehova fapta comisă de bărbatul respectiv era atât de gravă?

Poporul avea la dispoziţie şase zile în care putea să adune lemne şi să rezolve treburile referitoare la hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Ziua a şaptea trebuia să fie dedicată necesităţilor lor spirituale. Deşi nu era nimic greşit în faptul de a strânge lemne, era greşit să se folosească în acest scop timpul care ar fi trebuit să fie rezervat pentru închinarea la Iehova. Deşi creştinii nu se află sub Legea mozaică, nu constituie acest incident o lecţie pentru noi în ce priveşte faptul de a ne stabili în mod corespunzător priorităţile? — Filipeni 1:10.

După ce petrecuseră 40 de ani în pustie, israeliţii erau pregătiţi să intre în Ţara Promisă. Unii dintre ei se săturaseră să mănânce mana pe care le-o furnizase Dumnezeu în pustie şi, fără îndoială, tânjeau după o schimbare a alimentaţiei. Pentru a-i ajuta să-şi păstreze un punct de vedere corect în timp ce intrau în ţara în care „curgea lapte şi miere“, Iehova le-a reamintit: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci omul trăieşte cu orice iese din gura DOMNULUI“. — Exodul 3:8; Deuteronomul 8:3.

Israeliţii aveau să muncească din greu pentru „laptele şi mierea“ lor. Trebuiau să înfrunte armate, să construiască case, să semene ogoare. Chiar şi aşa, Iehova le-a poruncit membrilor poporului să-şi rezerve timp în fiecare zi pentru a medita la lucrurile spirituale. De asemenea, trebuiau să-şi facă timp pentru a-i învăţa pe copiii lor căile lui Dumnezeu. Iehova a spus: „Să învăţaţi pe fiii voştri în ele [poruncile mele], vorbindu-le despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. — Deuteronomul 11:19.

Tuturor bărbaţilor israeliţi şi prozeliţi din ţară li se poruncise ca de trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea lui Iehova. Ştiind că întreaga familie avea să tragă foloase spirituale de pe urma acestor ocazii, numeroşi capi de familie luau măsuri ca soţiile şi copiii lor să-i însoţească. Dar cine le păzea casele şi ogoarele împotriva atacului duşmanilor în timp ce familia era plecată? Iehova a promis: „Nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău“ (Exodul 34:24). Israeliţii aveau nevoie de credinţă pentru a fi convinşi că, dacă puneau interesele spirituale pe primul loc, nu aveau să piardă din punct de vedere material. Şi-a ţinut Iehova promisiunea? Bineînţeles că da!

Căutaţi mai întâi Regatul

Isus şi-a învăţat continuatorii să pună valorile spirituale mai presus de orice altceva. În Predica de pe munte, el i-a sfătuit pe ascultători: „Nu vă îngrijoraţi, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?». Căutaţi mai întâi împărăţia [Regatul, NW] lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri [materiale necesare] vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6:31, 33). Imediat după moartea lui Isus, creştinii nou-botezaţi au urmat acest sfat. Mulţi erau evrei sau prozeliţi evrei care veniseră la Ierusalim pentru a ţine sărbătoarea Penticostei din 33 e.n. În timp ce se aflau acolo, a avut loc ceva neaşteptat. Ei au auzit şi au îmbrăţişat vestea bună despre Isus Cristos. Dornici să afle mai multe lucruri despre noua lor credinţă, ei au rămas la Ierusalim. Proviziile lor începuseră să scadă, însă bunurile materiale ocupau un loc secundar. Ei îl găsiseră pe Mesia! Fraţii lor creştini au împărţit cu ei lucrurile materiale pe care le aveau, astfel încât toţi au putut să stăruie „în învăţătura apostolilor . . . şi în rugăciuni“. — Faptele 2:42.

Cu timpul, unii creştini au pierdut din vedere necesitatea de a se asocia cu regularitate cu ocazia întrunirilor (Evrei 10:23–25). Probabil că ei au devenit materialişti şi au neglijat lucrurile spirituale, în tot acest timp încercând să-şi creeze o siguranţă financiară pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. După ce i-a îndemnat pe fraţii săi să nu părăsească întrunirile, apostolul Pavel a scris: „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi acum, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»“. — Evrei 13:5.

Sfatul lui Pavel s-a dovedit a fi foarte oportun. La aproximativ cinci ani după ce Pavel a redactat scrisoarea sa către evrei, armata romană condusă de Cestius Gallus a înconjurat Ierusalimul. Creştinii fideli şi-au amintit avertismentul lui Isus: „Când veţi vedea [acest lucru] . . . cine va fi pe acoperişul casei, să nu se coboare în casă, nici să nu intre şi să ia ceva din casă. Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina“ (Marcu 13:14–16). Ei ştiau că supravieţuirea lor depindea nu de stabilitatea ocupaţiilor lor sau de valoarea bunurilor lor materiale, ci de ascultarea de instrucţiunile date de Isus. Pentru cei care au dat ascultare sfatului lui Pavel şi au pus interesele spirituale pe primul loc a fost, fără îndoială, mai uşor să-şi abandoneze casa, ocupaţiile, hainele şi bunurile personale de valoare şi să fugă la munţi, spre deosebire de cei care nu au renunţat la iubirea de bani.

Cum acordă unii prioritate lucrurilor importante?

În prezent, creştinii fideli apreciază faptul de a se asocia cu regularitate cu fraţii lor, iar mulţi dintre ei fac sacrificii pentru a asista la întruniri. În unele localităţi, singurul serviciu disponibil presupune o muncă în ture. Un frate se oferă să lucreze sâmbătă seara în locul colegilor săi, când majoritatea oamenilor din comunitatea din care face el parte doresc să-şi petreacă timpul destinzându-se, cu condiţia ca, în serile când el are întruniri, aceştia să lucreze în tura lui. Alţi fraţi care lucrează în ture frecventează întrunirile unei congregaţii din apropiere dacă serviciul lor nu le permite să asiste la întrunirile congregaţiei din care fac parte. În acest mod, ei nu lipsesc aproape niciodată de la întruniri. O persoană nou-interesată din Canada a înţeles foarte repede importanţa Şcolii de Minister Teocratic şi a Întrunirii de Serviciu, însă programul de lucru al acestei persoane se suprapunea cu programul întrunirilor. Aşadar, aceasta i-a plătit unui coleg de muncă pentru ca el să lucreze în tura ei, iar ea să poată asista la aceste întruniri importante.

Numeroase persoane care suferă de boli cronice lipsesc rar de la întruniri. Când nu pot fi prezente la Sala Regatului, ele ascultă programul acasă prin telefon sau înregistrarea programului pe bandă magnetică. Ele sunt demne de laudă pentru aprecierea pe care o au faţă de îngrijirile spirituale ale lui Iehova, furnizate prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45, NW). Creştinii care au grijă de părinţii lor în vârstă apreciază într-adevăr când un frate sau o soră se oferă să stea cu părintele în vârstă pentru ca cel ce acordă îngrijire să poată participa la întrunirile congregaţiei.

Planificaţi-vă dinainte activităţile!

Părinţii care sunt conştienţi de propriile necesităţi spirituale îşi ajută copiii să aprecieze întrunirile creştine. În general, ei aşteaptă ca aceştia să-şi facă temele la timp şi să nu amâne rezolvarea lor. În serile în care au întruniri, copiii îşi fac temele imediat ce se întorc de la şcoală. Nu trebuie permis ca hobbyurile şi alte activităţi să se suprapună cu întrunirile congregaţiei.

În calitate de soţ şi tată, acorzi prioritate participării la întruniri? În calitate de soţie şi mamă, încerci să-ţi planifici îndeplinirea responsabilităţilor în aşa fel încât să asişti la întruniri? Ca adolescent, îţi planifici temele în funcţie de întruniri sau întrunirile în funcţie de teme?

Întrunirile congregaţiei sunt o măsură iubitoare din partea lui Iehova. Merită să depunem toate eforturile pentru a lua parte la ele. Iehova ne va binecuvânta din plin dacă vom acorda prioritate lucrurilor importante!