Să continuăm să slujim umăr la umăr
„Voi da popoarelor buze curate [o limbă pură, NW], ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând [umăr la umăr, NW].“ — ŢEFANIA 3:9.
1. Cum se împlineşte textul din Ţefania 3:9?
ÎN PREZENT, pe pământ se vorbesc aproximativ 6 000 de limbi. Pe lângă acestea, există numeroase dialecte, sau moduri de vorbire locale. Chiar dacă oamenii vorbesc limbi foarte diferite, precum araba şi zulu, Dumnezeu a realizat ceva cu adevărat remarcabil. El a făcut posibil ca oameni de pretutindeni să înveţe şi să vorbească singura limbă pură. Astfel se împlineşte o promisiune divină consemnată de profetul Ţefania: „[Eu, Iehova Dumnezeu] voi da popoarelor buze curate [o limbă pură, NW] ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând [umăr la umăr, NW]“. — Ţefania 3:9.
2. Ce este ‘limba pură’, şi ce se realizează prin intermediul ei?
2 ‘Limba pură’ este adevărul lui Dumnezeu consemnat în Cuvântul său, Biblia. Expresia se referă îndeosebi la adevărul despre Regatul lui Dumnezeu, care va sfinţi numele lui Iehova, va justifica suveranitatea sa şi va aduce binecuvântări pentru omenire (Matei 6:9, 10). Fiind unica limbă spirituală curată de pe pământ, limba pură este vorbită de oameni din toate naţiunile şi de toate rasele. Ea le permite acestor oameni să-i slujească lui Iehova „umăr la umăr“, adică în unitate sau „în acord“. — The New English Bible.
Părtinirea nu-şi are locul în poporul lui Dumnezeu
3. Ce anume ne permite să-i slujim în mod unit lui Iehova?
3 Noi, creştinii, suntem recunoscători pentru colaborarea internaţională care există în mijlocul nostru. Cu toate că predicăm vestea bună despre Regat în multe limbi, noi îi slujim în mod unit lui Dumnezeu (Psalmul 133:1). Lucrul acesta este posibil deoarece, indiferent de ţara în care trăim, vorbim unica limbă pură, spre gloria lui Iehova.
4. De ce în poporul lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici un fel de părtinire?
4 În poporul lui Dumnezeu nu trebuie să existe nici un fel de părtinire. Apostolul Petru a arătat cu claritate acest lucru când a predicat în casa ofiţerului neevreu Corneliu, în 36 e.n. Petru s-a simţit îndemnat să spună: „Cu certitudine, îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:34, 35). Astfel stând lucrurile, în congregaţia creştină nu trebuie să existe părtinire, nici să se formeze grupuleţe sau să se facă favoritisme.
5. De ce este greşit să contribuim la formarea unor grupuleţe în congregaţie?
5 După ce a vizitat o Sală a Regatului, o studentă a spus: „De obicei, bisericile îşi atrag membrii dintr-un anumit grup etnic sau dintr-o anumită rasă. . . . Martorii lui Iehova stăteau toţi împreună, nu separaţi pe grupuleţe“. Totuşi, în Corintul antic, unii membri ai congregaţiei formaseră „bisericuţe“. Deoarece un astfel de comportament ducea la dezbinare, ei se împotriveau, de fapt, acţiunii spiritului sfânt al lui Dumnezeu, spirit ce promovează pacea şi unitatea (Galateni 5:22). Dacă am încuraja în vreun fel sau altul formarea unor grupuleţe în congregaţie, am acţiona împotriva îndrumării spiritului. Prin urmare, să păstrăm în minte cuvintele adresate de Pavel corintenilor: „Vă îndemn deci, fraţilor, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi toţi în acord şi să nu existe sciziuni între voi, ci să fiţi uniţi în mod potrivit în aceeaşi minte şi în acelaşi mod de gândire“ (1 Corinteni 1:10). Pavel a accentuat importanţa unităţii şi în scrisoarea adresată efesenilor. — Efeseni 4:1–6, 16.
6, 7. Ce sfat a dat Iacov cu privire la favoritisme, şi cum se aplică cuvintele sale?
6 Imparţialitatea a fost întotdeauna o cerinţă pentru creştini (Romani 2:11). Întrucât unii membri ai congregaţiei din secolul I îi favorizau pe cei bogaţi, discipolul Iacov a scris: „Fraţii mei, voi nu deţineţi credinţa Domnului nostru Isus Cristos, gloria noastră, cu acte de favoritism, nu-i aşa? Căci, dacă la o adunare a voastră intră un om cu inele de aur pe degete şi cu o îmbrăcăminte splendidă, dar intră şi un om sărac cu o îmbrăcăminte murdară, iar voi îl priviţi favorabil pe cel care poartă îmbrăcămintea splendidă şi îi ziceţi: «Tu aşază-te aici, într-un loc excelent», iar celui sărac îi ziceţi: «Tu rămâi în picioare» sau: «Aşază-te acolo, lângă scăunelul pentru picioarele mele», nu-i aşa că faceţi deosebiri de clasă între voi şi că aţi devenit judecători care iau hotărâri rele?“ — Iacov 2:1–4.
7 Dacă la o întrunire a creştinilor veneau nişte oameni bogaţi, cu inele de aur şi cu o îmbrăcăminte splendidă, dar şi nişte oameni săraci, cu o îmbrăcăminte murdară, celor bogaţi li se acorda o atenţie deosebită. Ei erau conduşi să se aşeze „într-un loc excelent“, pe când celor săraci li se spunea să stea în picioare sau pe jos, la picioarele cuiva. Însă Dumnezeu a furnizat fără părtinire jertfa de răscumpărare a lui Isus atât pentru bogaţi, cât şi pentru săraci (Iov 34:19; 2 Corinteni 5:14). Prin urmare, dacă dorim să-i plăcem lui Iehova şi să-i slujim umăr la umăr, nu trebuie să facem favoritisme sau să ‘admirăm personalităţi de dragul profitului’. — Iuda 4, 16.
Să nu murmurăm
8. Ce li s-a întâmplat israeliţilor din cauză că au murmurat?
8 Pentru a ne păstra unitatea şi a continua să avem favoarea divină, trebuie să dăm ascultare sfatului lui Pavel: „Continuaţi să faceţi toate lucrurile fără murmure“ (Filipeni 2:14, 15). Israeliţii necredincioşi eliberaţi din sclavia egipteană au murmurat împotriva lui Moise şi a lui Aaron şi, de fapt, împotriva lui Iehova Dumnezeu însuşi. Din această cauză, nici un bărbat de la 20 de ani în sus — cu excepţia slujitorilor fideli Iosua şi Caleb şi a leviţilor — nu a intrat în Ţara Promisă, ci au murit cu toţii pe parcursul celor 40 de ani de pribegie prin deşert (Numeri 14:2, 3, 26–30; 1 Corinteni 10:10). Ce preţ mare au plătit ei pentru că au murmurat!
9. Ce i s-a întâmplat lui Miriam din cauză că a murmurat?
9 Am văzut ce se poate întâmpla cu o întreagă naţiune care murmură. Dar ce se poate spune despre persoanele individuale care murmură? Să ne amintim în acest sens de Miriam, sora lui Moise, care a murmurat împreună cu fratele ei Aaron: „Oare numai prin Moise vorbeşte DOMNUL? Nu vorbeşte oare şi prin noi?“ În relatarea biblică se spune că „Domnul a auzit“ (Numeri 12:1, 2). Care a fost rezultatul? Miriam, care, după cât se pare, a fost iniţiatoarea acestor manifestări de nemulţumire, a fost umilită de Dumnezeu. În ce mod? Fiind lovită cu lepră şi obligată să stea în afara taberei şapte zile, până când a devenit curată. — Numeri 12:9–15.
10, 11. La ce poate duce obiceiul de a murmura dacă nu i se pune capăt? Explicaţi.
10 A murmura nu înseamnă doar a te plânge de o acţiune greşită. Cei ce murmură încontinuu sunt exagerat de preocupaţi de sentimentele sau de poziţia lor, atrăgând atenţia asupra lor înşişi, nu asupra lui Dumnezeu. Dacă nu i se pune capăt, acest fel de vorbire provoacă dezbinare între fraţii de credinţă, împiedicându-i să-i slujească lui Iehova umăr la umăr. Lucrurile stau astfel deoarece persoanele care murmură se plâng mereu, sperând fără îndoială ca şi alţii să fie de acord cu ele.
11 De exemplu, cineva ar putea critica modul în care un anumit bătrân prezintă teme în congregaţie sau modul în care se achită de responsabilităţile sale. Dacă plecăm urechea la spusele celui ce se plânge, am putea începe să gândim ca el. Înainte ca sămânţa nemulţumirii să fi fost semănată în mintea noastră, poate că activitatea bătrânului respectiv nu ne deranja deloc. Însă acum vedem altfel lucrurile. În cele din urmă, nimic din ceea ce face bătrânul respectiv nu ne va mai plăcea şi am putea începe şi noi să ne plângem de el. O asemenea conduită nu-şi are locul într-o congregaţie de slujitori ai lui Iehova.
12. Cum poate afecta obiceiul de a murmura relaţiile noastre cu Dumnezeu?
12 Murmurele împotriva celor cărora li s-a încredinţat responsabilitatea de a păstori turma lui Dumnezeu pot degenera în insulte. Cineva care murmură împotriva lor sau invocă răul în mod calomniator asupra lor poate să-şi strice relaţiile cu Iehova (Exodul 22:28). Oamenii care insultă fără să se căiască nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:11; 6:10). Referindu-se la unii care murmurau, discipolul Iuda a scris că aceştia ‘ignorau domnia şi vorbeau injurios despre cei glorioşi’, adică despre cei cu răspundere în congregaţie (Iuda 8). Acei oameni care au murmurat nu au fost aprobaţi de Dumnezeu. Iată de ce este înţelept să evităm atitudinea lor nelegiuită.
13. De ce nu toate plângerile sunt dezaprobate?
13 Însă Dumnezeu nu dezaprobă toate plângerile. El nu a ignorat „strigătul de plângere“ împotriva Sodomei şi a Gomorei, ci a distrus acele cetăţi nelegiuite (Geneza 18:20, 21, NW; 19:24, 25). În Ierusalim, la scurt timp după Penticosta din anul 33 e.n., „au apărut murmure din partea iudeilor vorbitori de limbă greacă împotriva iudeilor vorbitori de limbă ebraică, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică“. Prin urmare, „cei doisprezece“ au remediat situaţia numind „şapte bărbaţi cu o bună mărturie“ pentru ‘activitatea necesară’, respectiv cea de distribuire a hranei (Faptele 6:1–6). Bătrânii de astăzi nu trebuie ‘să-şi astupe urechea’ la plângerile justificate (Proverbele 21:13). În loc să-şi critice colaboratorii în închinare, ei trebuie să fie ziditori şi încurajatori. — 1 Corinteni 8:1.
14. Ce calitate este absolut necesară ca să ne păzim de murmure?
14 Fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă să nu ajungă să murmure, deoarece spiritul de nemulţumire este nesănătos din punct de vedere spiritual. O astfel de atitudine ne-ar distruge unitatea. În loc de aceasta, să permitem întotdeauna ca spiritul sfânt să producă în noi iubire (Galateni 5:22). Dacă ne supunem ‘legii regale a iubirii’, ne va fi mai uşor să continuăm să-i slujim lui Iehova umăr la umăr. — Iacov 2:8; 1 Corinteni 13:4–8; 1 Petru 4:8.
Să ne ferim de calomnie
15. Care este diferenţa dintre clevetire şi calomnie?
15 Întrucât murmurele se pot transforma în clevetire dăunătoare, trebuie să fim atenţi ce vorbim. Clevetirea este o vorbire inutilă despre oameni şi treburile lor. Însă calomnia este o ştire falsă, menită să păteze reputaţia unei persoane. O astfel de vorbire trădează răutate şi lipsă de sfinţenie. Iată de ce Dumnezeu le-a spus israeliţilor: „Să nu umbli cu defăimări în poporul tău“. — Leviticul 19:16.
16. Ce a spus Pavel despre cei care cleveteau, şi cum ar trebui să ne influenţeze sfatul său?
16 Dat fiind că vorbirea inutilă poate degenera în calomnie, Pavel i-a condamnat pe clevetitori. După ce a vorbit despre văduvele care meritau să primească ajutor din partea congregaţiei, el s-a referit la văduvele care se învăţaseră „să fie fără ocupaţie, cutreierând prin case; şi nu numai fără ocupaţie, ci şi clevetitoare şi amestecându-se în treburile altora, vorbind de lucruri despre care nu ar trebui să vorbească“ (1 Timotei 5:11–15). Dacă o creştină îşi dă seama că are o slăbiciune pentru acel gen de conversaţii care pot duce la calomnie, ea trebuie să dea ascultare sfatului lui Pavel de a fi ‘serioasă, nu calomniatoare’ (1 Timotei 3:11). Desigur, şi bărbaţii creştini trebuie să se păzească de clevetirea dăunătoare. — Proverbele 10:19.
Să încetăm să mai judecăm!
17, 18. a) Ce a spus Isus despre faptul de a ne judeca fratele? b) Cum putem să aplicăm ceea ce a spus Isus despre a-i judeca pe alţii?
17 Chiar dacă nu calomniem pe nimeni, trebuie să ne străduim în mod sincer să nu îi judecăm pe alţii. Isus a condamnat o astfel de atitudine spunând: „Încetaţi să mai judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce priveşti deci la paiul din ochiul fratelui tău, dar nu iei în considerare bârna din propriul tău ochi? Sau cum poţi să-i zici fratelui tău: «Permite-mi să scot paiul din ochiul tău», când, iată, în propriul tău ochi este o bârnă? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din propriul tău ochi, şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“. — Matei 7:1–5.
18 Nu ar trebui să ne oferim să scoatem nici cel mai mic ‘pai’ din ochiul fratelui nostru ca să-l ajutăm, când propria noastră capacitate de a emite judecăţi corecte este afectată de „o bârnă“ figurativă. De fapt, dacă înţelegem cât de îndurător este Dumnezeu, nu vom avea tendinţa de a ne judeca fraţii şi surorile de credinţă. Oare putem noi să-i cunoaştem la fel de bine ca Iehova? Nu-i de mirare că Isus ne-a avertizat să ‘încetăm să mai judecăm, ca să nu fim judecaţi’! O evaluare sinceră a propriilor noastre imperfecţiuni ar trebui să ne împiedice să emitem judecăţi pe care Dumnezeu le-ar considera nedrepte.
Fragili, dar onorabili
19. Cum trebuie să-i privim pe colaboratorii noştri în credinţă?
19 Dacă suntem hotărâţi să-i slujim umăr la umăr lui Dumnezeu alături de colaboratorii noştri în credinţă, nu vom considera că e suficient să nu-i judecăm pe alţii. Dimpotrivă, vom fi în frunte în a le arăta onoare (Romani 12:10). De fapt, vom căuta folosul lor, nu pe al nostru, şi le vom face cu umilinţă şi cu bucurie unele servicii (Ioan 13:12–17; 1 Corinteni 10:24). Cum putem păstra această atitudine excelentă? Neuitând nici o clipă că fiecare dintre cei ce manifestă credinţă este preţios în ochii lui Iehova şi că avem nevoie unii de alţii, aşa cum fiecare mădular al corpului uman este dependent de celelalte. — 1 Corinteni 12:14–27.
20, 21. Ce însemnătate au pentru noi cuvintele din 2 Timotei 2:20, 21?
20 După cum ştim, creştinii sunt vase fragile de lut cărora li s-a încredinţat o comoară preţioasă, şi anume ministerul creştin (2 Corinteni 4:7). Dacă vrem să efectuăm această activitate sacră spre slava lui Iehova, trebuie să ne păstrăm o poziţie onorabilă înaintea sa şi a Fiului său. Numai dacă rămânem curaţi pe plan moral şi spiritual putem să fim folosiţi în continuare de Iehova ca vase onorabile. Pavel a scris în acest sens: „Într-o casă mare există nu numai vase de aur şi de argint, ci şi vase de lemn şi de lut; unele pentru un scop onorabil, însă altele pentru un scop lipsit de onoare. Dacă deci cineva se păstrează curat de acestea din urmă, va fi un vas pentru un scop onorabil, sfinţit, de folos proprietarului său, pregătit pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 2:20, 21.
21 Cei care nu respectă cerinţele divine sunt ‘vase lipsite de onoare’. Însă, dacă avem o conduită aprobată de Dumnezeu, suntem ‘vase pentru un scop onorabil, sfinţite, [sau puse deoparte pentru serviciul lui Iehova] şi pregătite pentru orice lucrare bună’. Ne-am putea întreba, aşadar, pe bună dreptate: Sunt eu un ‘vas onorabil’? Exercit eu o influenţă bună asupra colaboratorilor mei în credinţă? Sunt eu un membru al congregaţiei care lucrează umăr la umăr cu colaboratorii în închinare?
Să continuăm să slujim umăr la umăr
22. Cu ce ar putea fi comparată congregaţia creştină?
22 Congregaţia creştină este asemenea unei familii. Într-o familie ai cărei membri se închină lui Iehova există o atmosferă plăcută, caracterizată prin iubire şi prin dorinţa de a ajuta. Poate că membrii unei familii au personalităţi diferite, însă fiecare dintre ei ocupă un loc onorabil. La fel stau lucrurile şi în congregaţie. Deşi suntem diferiţi — şi imperfecţi cu toţii —, Dumnezeu ne-a atras la el prin intermediul lui Cristos (Ioan 6:44; 14:6). Iehova şi Isus ne iubesc şi, asemenea membrilor unei familii unite, şi noi trebuie să manifestăm iubire unii faţă de alţii. — 1 Ioan 4:7–11.
23. Ce anume trebuie să nu uităm şi să fim hotărâţi să facem?
23 Congregaţia creştină asemănătoare unei familii este, totodată, un loc unde ne putem aştepta pe bună dreptate să găsim oameni loiali. Apostolul Pavel a scris: „Doresc deci ca bărbaţii să facă rugăciuni în orice loc, ridicând mâini loiale, fără mânie şi dispute“ (1 Timotei 2:8). Astfel, Pavel a asociat loialitatea cu rugăciunile publice „în orice loc“ unde se întrunesc creştinii. Numai bărbaţii loiali pot reprezenta congregaţia în rugăciuni publice. Desigur, Dumnezeu aşteaptă din partea fiecăruia dintre noi să-i fim loiali lui şi să le fim loiali şi celorlalţi creştini (Eclesiastul 12:13, 14). Aşadar, să fim hotărâţi să colaborăm în mod armonios, asemenea mădularelor corpului uman. Să slujim în mod unit ca membri ai familiei de închinători ai lui Iehova. Şi, mai presus de toate, să nu uităm că avem nevoie unii de alţii şi că ne vom bucura de aprobarea şi binecuvântarea divină numai dacă vom continua să-i slujim lui Iehova umăr la umăr.
Cum aţi răspunde?
• Ce anume le permite membrilor poporului lui Iehova să-i slujească umăr la umăr?
• De ce se străduiesc creştinii să nu fie părtinitori?
• De ce consideraţi că este greşit să murmurăm?
• De ce trebuie să-i onorăm pe colaboratorii noştri în credinţă?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Petru şi-a dat seama că „Dumnezeu nu este părtinitor“
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Ştiţi de ce a umilit-o Dumnezeu pe Miriam?
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Creştinii loiali îi slujesc lui Iehova cu bucurie, umăr la umăr