Credinţa ne face răbdători şi dedicaţi rugăciunii
„Fiţi . . . îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea [prezenţa, NW] Domnului este aproape.“ — IACOV 5:8.
1. De ce ar trebui să reflectăm la cele scrise în Iacov 5:7, 8?
„PREZENŢA“ mult aşteptată a lui Isus Cristos este acum o realitate (Matei 24:3–14). Toţi cei ce-şi declară credinţa în Dumnezeu şi în Cristos au motive mai mult ca oricând să reflecteze la cuvintele discipolului Iacov: „Fiţi . . . îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, având răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea [prezenţa, NW] Domnului este aproape“. — Iacov 5:7, 8.
2. Menţionaţi câteva probleme cu care se confruntau cei cărora le-a scris Iacov.
2 Cei cărora le-a adresat Iacov scrisoarea lui inspirată trebuiau să aibă răbdare şi să rezolve diferite probleme. Mulţi acţionau contrar la ceea ce se aştepta din partea celor ce susţineau că au credinţă în Dumnezeu. De exemplu, unii cultivaseră în inimă anumite dorinţe şi trebuia făcut ceva în acest sens. Trebuia restabilită liniştea în rândul acelor creştini. Totodată, ei aveau nevoie de sfaturi ca să fie răbdători şi dedicaţi rugăciunii. În timp ce analizăm ce le-a spus Iacov, să vedem cum putem aplica în viaţa noastră cuvintele lui.
Dorinţele greşite sunt distrugătoare
3. Care erau cauzele conflictelor din congregaţie, şi ce putem învăţa din această situaţie?
3 Printre unii care se declarau creştini lipsea pacea, cauza fundamentală a acestei situaţii fiind dorinţele greşite (Iacov 4:1–3). Pornirile spre ceartă provocau dezbinare, iar unii îi judecau fără pic de iubire pe fraţii lor. Acest lucru se datora faptului că în corpul lor era o luptă cu pofta după plăceri senzuale. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru ajutor ca să rezistăm poftei carnale după prestigiu, putere şi posesiuni materiale, astfel încât să nu facem nimic care ar tulbura pacea congregaţiei (Romani 7:21–25; 1 Petru 2:11). Printre creştinii din secolul întâi, râvnia luase amploare până acolo încât crease un spirit de ură, un spirit ucigaş. Întrucât Dumnezeu nu le îndeplinea dorinţele greşite, ei continuau să lupte pentru a-şi atinge obiectivele. Dacă şi noi avem astfel de dorinţe greşite, oricât am cere, tot nu vom primi, deoarece Dumnezeul nostru sfânt nu răspunde la astfel de rugăciuni. — Plângerile 3:44; 3 Ioan 9, 10.
4. De ce Iacov îi numeşte pe unii „suflete adultere“, şi cum ar trebui să ne influenţeze afirmaţia sa?
4 Printre primii creştini se făceau simţite caracterul lumesc, invidia şi mândria (Iacov 4:4–6). Iacov îi numeşte pe unii „suflete adultere“, deoarece erau prieteni cu lumea şi se făceau astfel vinovaţi de adulter spiritual (Ezechiel 16:15–19, 25–45). Cu siguranţă, noi nu dorim să imităm atitudinea, vorbirea şi acţiunile lumii, întrucât acest lucru ne-ar transforma în duşmani ai lui Dumnezeu. Cuvântul său arată că „tendinţa spre invidie“ este o manifestare a înclinaţiei rele sau a „spiritul[ui]“ greşit al oamenilor păcătoşi (Geneza 8:21; Numeri 16:1–3; Psalmul 106:16, 17; Eclesiastul 4:4). Deci, dacă ne dăm seama că trebuie să luptăm împotriva invidiei, a mândriei sau a altei înclinaţii rele, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu acordat prin spiritul sfânt. Această forţă, oferită prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, este mai puternică decât „tendinţa spre invidie“. Şi, întrucât Iehova li se opune celor mândri, el ne va acorda bunătate nemeritată dacă luptăm împotriva tendinţelor păcătoase.
5. Căror cerinţe trebuie să corespundem dacă vrem să ne bucurăm de favoarea lui Dumnezeu?
5 Cum putem primi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu (Iacov 4:7–10)? Pentru a ne bucura de bunătatea nemeritată a lui Iehova trebuie să ascultăm de el, să acceptăm ceea ce ne furnizează şi să ne supunem voinţei lui (Romani 8:28). Totodată, trebuie să ne ‘împotrivim’, sau să opunem rezistenţă, Diavolului. El „va fugi“ de la noi dacă vom continua să susţinem cu fermitate suveranitatea universală a lui Iehova. Dispunem de ajutorul lui Isus, care nu va permite puterilor rele ale lumii să ne provoace daune iremediabile. Şi să nu uităm niciodată că prin rugăciune, ascultare şi credinţă, noi ne apropiem de Dumnezeu, iar el se dovedeşte a fi aproape de noi. — 2 Cronici 15:2.
6. De ce îi numeşte Iacov pe unii creştini „păcătoşi“?
6 De ce le aplică Iacov termenul de „păcătoşi“ unor persoane care pretindeau că sunt credincioase? Deoarece se făceau vinovate de „lupte“ şi de ură criminală — atitudini inacceptabile pentru creştini (Tit 3:3). „Mâinile“ lor mânjite de fapte rele trebuiau curăţate. Ei trebuiau să-şi cureţe totodată „inima“, sediul motivaţiilor (Matei 15:18, 19). Acei „oameni cu inima împărţită“, sau nehotărâţi, oscilau între prietenia cu Dumnezeu şi prietenia cu lumea. Permiţând ca exemplul lor rău să ne slujească drept avertisment, să fim în permanenţă vigilenţi ca astfel de lucruri să nu ne distrugă credinţa. — Romani 7:18–20.
7. De ce le spune Iacov unora să se ‘întristeze şi să plângă’?
7 Iacov le spune cititorilor scrisorii lui: „Simţiţi-vă mizeria, întristaţi-vă şi plângeţi“. Dacă ei ar fi manifestat într-adevăr o întristare sfântă, ar fi produs dovezi de căinţă (2 Corinteni 7:10, 11). Astăzi, unii care spun că au credinţă caută prietenia lumii. Dacă vreunul dintre noi ar urma o astfel de cale, nu ar trebui acesta să-şi deplângă starea spirituală slabă şi să ia imediat măsuri pentru a corecta lucrurile? Făcând corectările necesare şi primind iertarea lui Dumnezeu, vom simţi marea bucurie de a avea o conştiinţă curată şi fericita perspectivă de viaţă veşnică. — Psalmul 51:10–17; 1 Ioan 2:15–17.
Nu vă judecaţi unii pe alţii
8, 9. De ce nu trebuie să vorbim împotriva altora sau să-i judecăm?
8 Faptul de a vorbi împotriva unui colaborator în credinţă este un păcat (Iacov 4:11, 12). Însă unii sunt critici la adresa colaboratorilor lor, probabil pentru că se autoconsideră drepţi sau pentru că doresc să se înalţe pe ei înşişi, umilindu-i pe alţii (Psalmul 50:20; Proverbele 3:29). Termenul grecesc redat prin „a vorbi împotriva“ denotă ostilitate şi presupune lansarea unei acuzaţii exagerate sau false. Aceasta echivalează cu judecarea aspră a unui frate. Dar în ce sens o astfel de atitudine „vorbeşte împotriva legii şi judecă legea“ lui Dumnezeu? Ei bine, scribii şi fariseii au „desfiinţat porunca lui Dumnezeu“ şi judecau după propriile lor standarde (Marcu 7:1–13). În mod similar, dacă noi am condamna un frate pe care Iehova nu l-ar condamna, nu ar însemna că noi „judecă[m] legea“ lui Dumnezeu şi insinuăm că aceasta nu este bună, comiţând astfel un păcat? Iar dacă am critica pe nedrept un frate de-al nostru, noi nu am respecta legea iubirii. — Romani 13:8–10.
9 Să reţinem următorul lucru: „Unul singur este Dătătorul legii şi Judecătorul“ — Iehova. ‘Legea lui este desăvârşită’, nu incompletă (Psalmul 19:7; Isaia 33:22). Numai Dumnezeu are dreptul să stabilească norme şi reguli în vederea salvării (Luca 12:5). Aşa că Iacov întreabă: „Dar tu cine eşti să judeci pe aproapele tău?“ Nu avem dreptul să-i judecăm şi să-i condamnăm pe alţii (Matei 7:1–5; Romani 14:4, 10). Meditarea la suveranitatea şi imparţialitatea lui Dumnezeu şi la starea noastră păcătoasă ar trebui să ne împiedice să-i judecăm pe alţii din exces de dreptate.
Nu vă încredeţi cu aroganţă în propriile puteri
10. De ce trebuie să ţinem cont de Iehova în viaţa de toate zilele?
10 Trebuie să ţinem cont întotdeauna de Iehova şi de legea sa (Iacov 4:13–17). Desconsiderându-l pe Dumnezeu, omul încrezător în propriile-i puteri spune: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga“. Dacă ‘ne adunăm comori pentru noi şi nu ne îmbogăţim faţă de Dumnezeu’, viaţa noastră s-ar putea încheia mâine şi s-ar putea să nu mai avem ocazia de a-l sluji pe Iehova (Luca 12:16–21). După cum spune Iacov, noi suntem ca un abur „care se arată pentru puţin şi apoi dispare“ (1 Cronici 29:15). Numai exercitând credinţă în Iehova putem spera să avem o bucurie durabilă şi viaţă veşnică.
11. Ce înseamnă a spune: „Dacă Iehova va voi“?
11 În loc să-l ignorăm cu aroganţă pe Dumnezeu, ar trebui să adoptăm această atitudine: „Dacă Domnul [Iehova, NW] va voi, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru“. Spunând: „Dacă Iehova va voi“, noi arătăm că ne străduim să acţionăm în armonie cu voinţa sa. S-ar putea să trebuiască să facem unele afaceri pentru a ne întreţine familia, să călătorim în interesul lucrării Regatului ş.a.m.d. Dar să nu ne lăudăm. „Orice laudă de felul acesta este rea“, deoarece ignoră dependenţa de Dumnezeu. — Psalmul 37:5; Proverbele 21:4; Ieremia 9:23, 24.
12. Ce semnificaţie au cuvintele din Iacov 4:17?
12 Evident, pentru a încheia subiectul despre încrederea în propriile puteri şi despre aroganţă, Iacov spune: „Cine ştie să facă bine şi nu-l face, păcătuieşte“. Fiecare creştin trebuie să recunoască în mod umil că depinde de Dumnezeu. Dacă nu procedează astfel, „păcătuieşte“. Bineînţeles, acelaşi principiu se aplică în orice domeniu în care nu reuşim să facem ceea ce presupune credinţa în Dumnezeu. — Luca 12:47, 48.
Avertisment dat celor bogaţi
13. Ce spune Iacov despre cei ce-şi folosesc în mod greşit bogăţiile?
13 Întrucât unii dintre primii creştini deveniseră materialişti sau îi admirau pe cei bogaţi, Iacov scrie cuvinte aspre la adresa unor oameni bogaţi (Iacov 5:1–6). Oamenii din lume care îşi foloseau în mod greşit bogăţiile aveau să ‘plângă şi să strige din cauza nenorocirilor care urmau să vină peste ei’ când Dumnezeu avea să-i răsplătească după faptele lor. În acele zile, bogăţia multor oameni consta îndeosebi din îmbrăcăminte, grâne şi vin (Ioel 2:19; Matei 11:8). Unele dintre acestea pot să putrezească sau să fie „roase de molii“, însă Iacov subliniază lipsa de valoare a bogăţiei, nu perisabilitatea ei. Deşi aurul şi argintul nu ruginesc, dacă ar fi să le adunăm la un loc, ele ar fi la fel de lipsite de valoare ca lucrurile care au ruginit. „Rugina“ indică faptul că bogăţiile materiale nu au fost folosite în mod potrivit. Prin urmare, toţi trebuie să reţinem că bunurile materiale pe care şi le-au „strâns . . . în zilele din urmă“ cei ce-şi pun încrederea în ele vor fi „ca focul“ atunci când va veni mânia lui Dumnezeu peste ei. Întrucât noi trăim în „timpul sfârşitului“, astfel de cuvinte au o deosebită semnificaţie pentru noi. — Daniel 12:4; Romani 2:5.
14. Cum acţionează deseori cei bogaţi, şi ce ar trebui să facem în acest sens?
14 Cei bogaţi îşi înşală deseori secerătorii, ale căror salarii reţinute „strigă“, cerând răzbunare (compară cu Geneza 4:9, 10). Bogaţii lumii au trăit „în plăceri“ şi în lux. Complăcându-se în plăceri senzuale, inima lor a ajuns sătulă şi nereceptivă şi va rămâne astfel chiar şi în ‘ziua’ stabilită pentru măcelul lor. Ei ‘condamnă şi omoară pe cel drept’. Iacov spune: „Cel drept, care nu vi se împotrivea!“ Dar o altă versiune redă aici sub formă de întrebare: „Nu vi se împotriveşte el?“ (NW). În orice caz, nu ar trebui să fim părtinitori faţă de cei bogaţi. Trebuie să menţinem interesele spirituale pe primul plan în viaţă. — Matei 6:25–33.
Credinţa ne ajută să avem răbdare
15, 16. De ce este atât de important să avem răbdare?
15 După ce vorbeşte despre bogaţii asupritori ai lumii, Iacov îi încurajează pe creştinii asupriţi să aibă răbdare (Iacov 5:7, 8). Dacă creştinii suportau greutăţile cu răbdare, ei aveau să fie răsplătiţi pentru fidelitate în timpul prezenţei lui Cristos, când judecata avea să se abată asupra asupritorilor lor (Matei 24:37–41). Acei creştini de la începuturi trebuiau să fie ca plugarul care aştepta cu răbdare ploaia timpurie de toamnă, când putea planta, şi ploaia târzie de primăvară, când apăreau roadele (Ioel 2:23). Şi noi trebuie să avem răbdare şi să ne întărim inimile, mai ales că „prezenţa Domnului“ Isus Cristos este aici!
16 De ce ar trebui să fim răbdători (Iacov 5:9–12)? Răbdarea ne ajută să nu gemem şi să nu suspinăm atunci când colaboratorii noştri în credinţă ne supără. Dacă ne „plânge[m] unii împotriva altora“ cu un spirit rău, vom fi condamnaţi de Judecătorul Isus Cristos (Ioan 5:22). Acum, întrucât „prezenţa“ lui a început şi el „este chiar la uşă“, să promovăm pacea fiind răbdători cu fraţii noştri, care se confruntă cu multe încercări ale credinţei. Credinţa noastră este întărită când ne amintim că Dumnezeu l-a răsplătit pe Iov pentru că a suportat cu răbdare încercările (Iov 42:10–17). Dacă avem credinţă şi răbdare, vom vedea că Iehova „este plin de milă şi de îndurare“. — Mica 7:18, 19.
17. De ce spune Iacov: „Să nu vă juraţi“?
17 Dacă nu avem răbdare, am putea să ne folosim greşit limba când suntem stresaţi. De exemplu, am putea face jurăminte pripite. „Să nu vă juraţi“, spune Iacov, avertizând împotriva jurămintelor făcute într-un mod neserios sau într-o stare tulbure a minţii. Faptul de a face întruna declaraţii sub jurământ pare să fie şi o ipocrizie. Prin urmare, ar trebui să spunem pur şi simplu adevărul, făcând ca da-ul nostru să fie da, iar nu, nu (Matei 5:33–37). Bineînţeles, Iacov nu afirmă că este greşit să faci un jurământ că vei spune adevărul la un proces.
Credinţa şi rugăciunile noastre
18. În ce situaţii trebuie ‘să ne rugăm’ şi ‘să cântăm cântări de laudă’?
18 Rugăciunea trebuie să joace un rol important în viaţa noastră dacă vrem să ne controlăm vorbirea, să avem răbdare şi să ne păstrăm o credinţă sănătoasă în Dumnezeu (Iacov 5:13–20). Îndeosebi când suntem în încercări trebuie să ‘ne rugăm’. Dacă suntem bucuroşi, să „cânt[ăm] cântări de laudă“, aşa cum au făcut Isus şi apostolii lui când el a instituit Comemorarea morţii sale (Marcu 14:26). Uneori, recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu poate fi atât de mare, încât să-i cântăm laude chiar şi în inimă (1 Corinteni 14:15; Efeseni 5:19). Şi ce bucurie este să-l preamărim pe Iehova în cântări la întrunirile creştine!
19. Ce ar trebui să facem dacă devenim slabi spiritualiceşte, şi de ce trebuie să facem un astfel de pas?
19 Poate că nu ne vine să cântăm dacă suntem bolnavi spiritual, probabil din cauza unei conduite greşite sau a faptului că nu ne hrănim cu regularitate la masa lui Iehova. Dacă suntem în această situaţie, să-i chemăm cu umilinţă pe bătrâni, ca ei ‘să se roage pentru noi’ (Proverbele 15:29). Totodată, ei ne vor ‘unge cu untdelemn, în Numele Domnului’. Asemenea uleiului liniştitor pe o rană, cuvintele lor mângâietoare şi sfaturile scripturale ne vor ajuta să învingem depresia, îndoiala sau teama. „Rugăciunea credinţei [ne] va vindeca“, dacă aceasta este susţinută de propria noastră credinţă. Dacă bătrânii constată că boala noastră spirituală se datorează unui păcat grav, ei ne vor spune cu amabilitate în ce constă păcatul nostru şi vor încerca să ne ajute (Psalmul 141:5). Iar dacă ne căim, putem fi siguri că Dumnezeu va auzi rugăciunile bătrânilor şi ne va ierta.
20. De ce ar trebui să ne mărturisim păcatele unii altora şi să ne rugăm unii pentru alţii?
20 Faptul de a ne ‘mărturisi unii altora păcatele’ ar trebui să ne determine să nu mai păcătuim în continuare. Acest lucru ar trebui să promoveze compasiunea reciprocă, o calitate care ne va îndemna să ne ‘rugăm unii pentru alţii’. Putem fi siguri că acest lucru se va dovedi util, deoarece rugăciunea unui om „drept“ — care are credinţă şi este considerat drept de Dumnezeu — face mult în ochii lui Iehova (1 Petru 3:12). Profetul Ilie avea slăbiciuni asemănătoare cu ale noastre, dar rugăciunile lui au fost ascultate. El s-a rugat şi nu a mai plouat trei ani şi jumătate. Când s-a rugat din nou, a venit ploaia. — 1 Împăraţi 17:1; 18:1, 42–45; Luca 4:25.
21. Ce am putea face dacă un colaborator creştin ‘s-a rătăcit de la adevăr’?
21 Ce am putea face dacă un membru al congregaţiei „s-a rătăcit . . . de la adevăr“, abătându-se de la învăţătura şi conduita corectă? Am putea să-l întoarcem de la greşeala lui prin sfaturi biblice, prin rugăciune şi prin alte modalităţi. Dacă vom reuşi, acest lucru va face ca el să beneficieze în continuare de răscumpărarea lui Cristos şi îl va salva de la moarte spirituală şi de la condamnarea la distrugere. Ajutându-l pe cel ce a greşit, noi acoperim o mulţime de păcate. Când păcătosul mustrat se întoarce de la calea lui rea, se căieşte şi caută iertarea, noi ne bucurăm, pentru că am contribuit la acoperirea păcatelor lui. — Psalmul 32:1, 2; Iuda 22, 23.
Utilă pentru toţi
22, 23. Cum ar trebui să ne influenţeze cuvintele lui Iacov?
22 Evident, scrisoarea lui Iacov conţine ceva util pentru noi toţi. Ea ne arată cum să înfruntăm încercările, ne dă sfaturi împotriva manifestării favoritismului şi ne îndeamnă să ne angajăm în lucrări drepte. Iacov ne sfătuieşte să ne ţinem sub control limba, să rezistăm influenţei lumii şi să promovăm pacea. Cuvintele lui ar trebui totodată să ne facă răbdători şi dedicaţi rugăciunii.
23 Este adevărat, scrisoarea lui Iacov le-a fost adresată iniţial primilor creştini unşi. Însă toţi ar trebui să lăsăm ca sfaturile din ea să ne ajute să rămânem fermi în credinţă. Cuvintele lui Iacov pot dezvolta o credinţă care să ne îndemne la acţiuni hotărâte în serviciul lui Dumnezeu. Iar această scrisoare de inspiraţie divină clădeşte o credinţă durabilă, care ne face Martori ai lui Iehova răbdători şi dedicaţi rugăciunii acum, în timpul „prezenţei Domnului“ Isus Cristos.
Cum aţi răspunde?
◻ De ce trebuiau să-şi schimbe atitudinea şi conduita unii dintre primii creştini?
◻ Ce avertisment le dă Iacov celor bogaţi?
◻ De ce trebuie să avem răbdare?
◻ De ce trebuie să ne rugăm cu regularitate?
[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]
Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]
Unii dintre primii creştini trebuiau să fie mai răbdători cu colaboratorii lor în credinţă
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Creştinii trebuie să fie răbdători, iubitori şi dedicaţi rugăciunii