Apreciezi răbdarea lui Dumnezeu?

„Iehova . . . este răbdător cu voi, deoarece el nu vrea ca cineva să fie nimicit, ci voieşte ca toţi să ajungă la căinţă“. (2 Pet. 3:9)

 1 (a) De ce apreciem noi persoanele care au răbdare faţă de noi? (Pr. 25:15) (b) Ce se poate întîmpla dacă ne pierdem răbdarea faţă de alţii?

NU SINTEM noi bucuroşi dacă cineva nu se poartă prea aspru cu noi, ci are răbdare faţă de noi? Noi apreciem dacă alţii ţin seamă de problemele şi relaţiile noastre şi ne ajută amabil după cele mai bune posibilităţi. Viaţa este deja destul de grea, fără să mai fim inutil strîmtoraţi de persoane nerăbdătoare. De asemenea, viaţa n-ar fi pentru noi mai plăcută, dacă nor înşine am deveni nerăbdători. Prin aceasta le-am supăra mai degrabă pe alţii şi le-am crea dificultăţi în a fi amabili cu noi. Nerăbdarea noastră ar putea chiar să ofenseze pe cineva, de la care noi aşteptăm ajutor şi mîngîiere.

 2, 3. (a) Despre ce trebuie să fim neapărat convinşi, pentru a nu pierde răbdarea, dacă vedem că oamenilor nelegiuiţi le merge bine? (Ps. 37:1–6; Evr. 11:6). (b) In ce măsură reiese din Ecl. 8:12, 13 că cel mai bun lucru este de a te teme întotdeauna de Iehova?

² Cum poate cineva să exercite răbdare, dacă vede cum sînt trataţi şi apăsaţi oamenii şi dacă celor nelegiuiţi aparent le merge bine? Se cere credinţă. Da, noi trebuie să fim convinşi despre aceea că Iehova Dumnezeu va pune totul la punct. Aceasta corespunde, de asemenea, observaţiilor regelui Solomon, care a compus sub inspiraţie următoarele cuvinte: „Cu toate că un păcătoa face de o sută de ori rău şi timm îndelungat face ceea ce-i place, eu ştiu totuşi că aceia care se tem cu adevărat de Dumnezeu le va merge bine, pentru ei s-au temut de el. Dar cel rău ne este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu“ (Ecl. 8:12, 13).

³ Dreptatea omenească ar putea să lase de dorit, iar criminalul ar putea, din cauza unor lacune ale legii, să scape de pedeapsă. Infractorul ar putea să se gîndească că ar scăpa nepedepsit. Totuşi Solomon a lăsat să se înţeleagă că răutatea lor nu merită. Viaţa trece repede „ca o umbră“; cu toată inteligenţa lor şi cu toate planurile lor ei nu-şi pot prelungi zilele. Pe de altă parte oamenii temători de Dumnezeu nu sînt nicidecum în dezavantaj. Ei îşi păstrează o conştiinţă curată, găsesc mulţumire în ceea ce fac, deoarece ei ştiu că este drept şi ar trebui să moară, aşa că au nădejdea că vor fi înviaţi. Sfîrşitul final este că ‘acelora, care se tem de Dumnezeu, într-adevăr la merge bine’.

 4 La ce ar trebui să ne gîndim pe baza cuvintelor din Gen. 6:5, 6 şi Hab. 1:12 dacă ceea ce se întîmplă în lume ne nelinişteşte?

⁴ Creştinii adevăraţi ar trebui şi pe mai departe să se gîndească că nelegiuirea, care îi nelinişteşte atît de mult, îl mîhneşte şi pe Iehova Dumnezeu. Noi ştim acest lucru, deoarece în Biblie se spune cum s-a simţit el faţă de lumea violentă din zilele lui Noe. Noi citim: „Deoarece Iehova a văzut că răutatea omului a crescut peste măsură de mare pe pămînt şi că înclinarea fiecărui gînd a inimii sale era întotdeauna numai la rău. Iehova a regretat că făcuse pe om pe pămînt şi a simţit durere în inima sa“ (Gen. 6:5, 6). Da, Iehova s-a căit că oamenii deveniseră aşa de răi, încît el era obligat să–i nimicească. L-a durut foarte adînc că ei au abuzat de viaţa lor şi de tot ceea ce făcuse el pentru întreţinerea vieţii lor. Cu secole mai tîrziu a scris profetul Habacuc despre Iehova: „Ochii sînt prea curaţi pentru a vedea răul (cu satisfacţie); şi tu nu eşti în stare să priveşti necazul (aprobativ)“. — Hab. 1:13.

 5 De ce a exercitat Iehova răbdare după cuvintele din 2 Petru 3:9?

⁵ Cu toate acestea, Dumnezeu, cel Atotputernic, a suportat cu răbdare omenirea îndărătnică. De ce? „Iehova nu este încet cu privire la promisiunea sa, cum socotesc unii a fi încetineala, ci este răbdător cu voi, deoarece nu vrea ca cineva să fie nimicit, ci vrea ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Pet. 3:9). Să ţinem seama că răbdarea lui Dumnezeu lucrează spre binele creştinilor, căci apostolul Petru a adresat cuvintele: „El este răbdător cu voi“ fraţilor săi de credinţă. Ce a vrut să spună el cu aceasta?

 6 Cum se poate spune că răbdarea lui Iehova ar fi fost de folos adevăraţilor creştini?

⁶ Apostolul a lămurit că încetineala aparentă a lui Dumnezeu ar trebui considerată cu totul dintr-un alt punct de vedere. Că ziua mîniei lui Iehova încă nu sosise, Dumnezeu dovedeşte prin aceasta că iubeşte pe oameni şi că el este interesat ca ei să trăiescă, nu să moară. Altădată creştinii erau necredincioşi, nu se găseau aşadar în favoarea sa. Dacă cel Prea Inalt şi-ar fi executat atunci sentinţa sa asupra lumii nelegiuite, astfel ar fi pierit şi ei. Răbdarea lui Dumnezeu a contribuit aşadar la mîntuirea lor şi a făcut posibil ca toţi ceilalţi oameni, să fie mîntuiţi. Să nu fim noi oare mulţumitori pentru aceasta?

 7 (a) Va avea Iehova răbdare pentru timp nedefinit în legătură cu oamenii neascultători? (Is. 55:6, 7; Țef. 2:2, 3.) (b) Ce dovedeşte că noi trăim în „zilele din urmă“? (c) Pentru ce trebuie să exercităm noi astăzi răbdare?

⁷ Iehova Dumnezeu va aduce în curînd acum la încheiere „ziua“ în care el dă ocazie oamenilor care trăiesc astăzi să ajungă în favoarea sa. (2 Cor. 6:2) Profeţiile biblice şi datele lasă să se recunoască că creşterea excesivă a crimelor, a războaielor, foametei şi cutremurelor de pămînt, precum şi frica şi neliniştea dovedesc că noi trăim de la 1914 în „zilele din urmă“ ale acestei lumi nelegiuite (Mar. 13:3–37; Luc. 21:7–36; 2 Tim. 3:1–5). Vreştinii trebuie să exercite răbdare atît timp cît mai durează „zilele din urmă“ ale acestui sistem şi să aştepte cu încredere eliberarea pe care o va aduce Iehova Dumnezeu prin Fiul său (2 Tes. 1:6–9). Aceasta este aşa, deoarece aceste „zile din urmă“ ‘vor fi mai departe timpuri critice, cu care omul va scoate greu la capăt’. (2 Tim. 3:1)

PROFETII CA EXEMPLE DE RABDARE

 8 La a căror răbdare exemplară a atras atenţia ucenicul Iacov şi ce întrebare s-ar putea ridica aşadar?

⁸ De aceea ar trebui ca exemplul pe care l-au dat servii lui Dumnezeu din trecut prin răbdarea lor, să ne servească drept imbold. „Fraţilor“ a scris ucenicul Iacov, „luaţi ca pildă de suferinţă şi răbdare pe profeţii care au vorbit în numele lui Iehova“ (Iac. 5:10). Ce au pătimit deci aceşti profeţi cu toţii şi de ce?

 9 (a) Ce fel de reacţie au produs profeţii la compatrioţii lor? (b) Pentru ce au exercitat ei cu toate acestea răbdare timp de ani de zile faţă de israeliţi?

⁹ Profeţii au experimentat tot mai mult că contemporanii lor israeliţi n-au voit să asculte de ei şi încăpăţînaţi au mers pe calea lor nelegiuită mai departe. Biblia relatează starea care domnea atunci în Israel şi Iuda, cu următoarele cuvinte: „Iehova a vertizat pe Israel şi Iuda în mod continuu prin toţi profeţii săi şi prin fiecare văzător, în timp ce a vorbit: ‘Intoarceţi-vă de la căile voastre rele şi păziţi poruncile mele, după toată legea, pe care am poruncit-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin servii mei, profeţii’; şi ei n-au ascultat“ (2 Re. 17:13, 14). Cu toate că ei n-au fost ascultaţi, profeţi ca Isaia, Ieremia şi Mica au servit credincios timp de decenii. Ei erau interesaţi de binele compatrioţilor lor şi au ştiut că viaţa lor depinde de respectarea avertismentelor lor.

10 Ce trebuia să sufere profeţii, cu toţii, în timpul domniei regelui Ahab?

¹⁰ Nepăsarea generală a oamenilor, în schimb, nu era singură piedică pe care trebuia să plătească profeţii cu răbdare. Mulţi au fost ocorîţi, maltrataţi şi chiar omorîţi. In zilele regelui israelit Ahab, de exemplu, regina Izabela, predată cultului Baal a ucis pe toţi profeţii, pe care a putut pune mîna. Alţi o sută, care s-au ascuns cu ajutorul omului temător de Dumnezeu, Obadia, au scăpat (1 Regi 18:4, 13). In acelaşi timp Iehova a împiedicat ca profetul său Ilie, pe care intenţiona să–l mai folosească la anumite lucruri, să cadă în mîinile lui Ahab (1 Regi 18:10–12). Mai tîrziu chiar şi Ilie a fugit de dragul vieţii sale dinaintea Izabelei (1 Regi 19:2, 3). Iehova Dumnezeu însă l-a trimis înapoi acolo de unde venise, pentru ca să continue activitatea sa de profet (1 Regi 19:9, 15–18). La o altă dată, regele Ahab a poruncit să fie arestat profetul Mica şi să i se dea o raţie mică de pîine şi apă. De ce? Pentru că Mica vestise Cuvîntul lui Iehova în conformitate cu adevărul (1 Regi 22:26, 27).

11 Ce a pătimit Ieremia în decursul activităţii sale de ani de zile ca profet?

¹¹ Un alt profet care a pătimit mult a fost Ieremia. Bărbaţi din oraşul său natal Anatot l-au ameninţat că–l vor omorî (Ier. 11:21). Odată o mulţime înfuriată, de asemenea, profetul fals şi preotul, l-au prins în cartierul templului şi l-au ameninţat că–l vor pierde (Ier. 26:8–11). Biblia relatează că preotul Paşur, delegatul de frunte al templului l-a „bătut“. Aceasta poate să însemne, de asemenea, că profetul a fost bătut la ordinul lui Paşur. Totuşi, deoarece acest înalt funcţionar a păşit în frunte în maltratarea lui Ieremia, trebuie ca poporul să se fi simţit îmboldit să–l acopere pe profet cu dispreţ şi ocară şi să–l maltrateze. Apoi, Ieremia a fost pus în butuci peste noapte, ca un criminal. (Ier. 20:2, 3, 7, 8) Pe baza acuzaţiei false că ar fi vrut să treacă la caldei, Ieremia a fost arestat şi deţinut în „casa cu cătuşe“ (închisoare) şi anume în astfel de condiţii rele, încît viaţa sa era în primejdie. El s-a adresat regelui Zedechia, care l-a pus apoi sub pază în „curtea închisorii“ (Ier. 37:11–16, 20, 21). Mai tîrziu Zedechia a cedat pretenţiilor prinţilor care cereau ca Ieremia să le fie predat lor. Prinţii intenţionau să–l piardă pe profet şi l-au aruncat din această cauză într-o cisternă cu noroi (Ier. 38:5, 6).

12 Ce descoperă Ieremia 38:20 şi 8:21–9:1 despre răbdarea lui Ieremia?

¹² Profetului Ieremia compatrioţii săi i-au făcut într-adevăr rău. El a exercitat însă mai departe răbdare şi nu s-a revoltat împotriva lor. Astfel a dovedit el, de exemplu, după ce Zedechia îl predase prinţilor, care au căutat să–i ia viaţa, că el tot mai era interesat de binele acestui monarh slab. El l-a rugat cu stăruinţă: „Ascultă, te rog, vocea lui Iehova în cele ce eu îţi vorbesc şi are să-ţi meargă bine şi sufletul tău va trăi mai departe“ (Ier. 38:20). Deja în trecut, cînd Ieremia reflectase asupra judecăţii înspăimîntătoare, care trebuia să vină asupra lui Iuda şi Ierusalim, el nu a exprimat nici un sentiment de răzbunare, ci de tristeţe. El spunea atunci: „Sînt zdrobit de prăbuşirea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza. Nu este nici un balsam în Gilead? Sau nu este acolo nici un vindecător? Pentru ce deci n-a venit însănătoşirea fiicei poporului meu? O, de-ar fi capul meu apă şi de-ar fi ochii mei un izvor de lacrimi! Atunci aş putea plînge ziua şi noaptea pe cei ucişi ai fiicei poporului meu“ (Ier. 8:21–9:1). Ce mare răbdare şi ce iubire a exprimat Ieremia prin aceasta faţă de poporul său, israeliţii!

13 Ce dovedeşte că profeţii erau trişti cu privire la stările pe care ei le observau? (Ier. 5:3, 4).

¹³ Noi n-ar trebui să ne gîndim că Ieremia şi ceilalţi profeţi credincioşi n-ar fi simţit nedreptăţile şi apăsarea îngrozitoare din ţară. Ei doreau foarte mult uşurarea. Profetul Habacuc, de exemplu, s-a simţit îndemnat să strige: „Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea şi te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stîrneşte gîlceavă. De aceea, legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel drept, de aceea se fac judecăţi nedrepte“ (Hab. 1:3, 4).

14 Ce n-au făcut profeţii credincioşi, cu privire la Iehova şi mesajul său, cu toate că ei au aşteptat de mult o uşurare? (Ier. 20:9; Mica 3:8).

¹⁴ Cu toate acestea, profeţii credincioşi nu au lăsat ca dorinţa după uşurare să–i ducă pînă acolo încît să devină nerăbdători faţă de Iehova sau să înceteze de a vesti mesajul său. Ei erau gata — atît timp cît Iehova a exercitat răbdare pentru un anumit scop — să suporte ocări în timp ce vesteau mesajul său: „Intoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, căci pentru ce să muriţi voi, casă a lui Israel? (Ezec. 33:11).

RABDAREA LOR EXEMPLARA AR TREBUI SA NE INDEMNE LA FAPTE

15 Pentru ce avem noi motiv să fim şi mai răbdători decît profeţii ebraici?

¹⁵ Dacă deja profeţii ebraici din vechime au exercitat răbdare, noi cu atît mai mult ar trebui să facem bine. De ce? Pentru că noi sîntem mult mai avantajaţi faţă de ei. Profeţii au aşteptat venirea lui Mesia, plini de credinţă, au ştiut însă că ei nu vor trăi acest mare eveniment. Isus Cristos a spus iudeilor: „Adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi ar fi dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi şi nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi şi nu le-au auzit“ (Mat. 13:17). Multe din lucrurile pe care profeţii le-au aşteptat cu credinţă, s-au împlinit cu secole înainte. In afară de aceasta, mulţi, dintre cei care trăiesc astăzi, au văzut cum s-au împlinit alte profeţii (Apoc. 6:1–8; 17:8). Prin faptul că Isus şi-a jertfit viaţa sa, noi am primit o conştiinţă absolută că toate lucrurile lui Dumnezeu care au fost promise, se vor împlini (2 Cor. 1:20, 21). Noi vedem zilnic dovadă pentru faptul că trăim „zilele sfîrşitului“ (Dan. 11:40–43; 12:1, 4; Mat. 24:7–14). Aşadar, se potrivesc cu noi cuvintele încurajatoare ale lui Isus Cristos: „Ridicaţi-vă capetele voastre în sus, căci eliberarea voastră se apropie“ (Luc. 21:28). Da, în curînd Fiul lui Dumnezeu ca „Rege al regilor şi Domn al domnilor“ va merge împotriva celor nelegiuiţi şi va aduce eliberarea de orice suferinţă şi de orice apăsare (Apoc. 19:11–21).

16 Cum putem dovedi că apreciem răbdarea lui Iehova?

¹⁶ N-ar trebui noi aşadar să aşteptăm cu răbdare această zi mare, mai cu seamă cînd ea este aşa de aproape? N-ar trebui noi oare să avem dorinţa să ajutăm pe cît posibil şi pe alţii să cunoască calea lui Dumnezeu a mîntuirii? N-ar trebui să fim gata şi noi să preluăm asupra noastră cu răbdare insuficienţele altora? Dacă noi apreciem în mod corect răbdarea lui Dumnezeu şi am recunoscut că ea înseamnă pentru noi mîntuire, noi vom avea dorinţa intimă să facem aceasta.

ROADELE PRETIOASE ALE RABDARII

17 Ce exemplu care este citat în Iacov 5:7, 8 arată că noi trebuie să exercităm răbdare dacă am dori să vedem rezultate bune?

¹⁷ Dacă imităm pe mai departe cu răbdare profeţii credincioşi, aceasta duce la rezultate minunate. Aceasta reiese din cuvintele ucenicului Iacov: „Exercitaţi răbdare, fraţilor, pînă la prezenţa Domnului. Vedeţi! Agricultorul aşteaptă roadele preţioase ale pămîntului şi exercită răbdare din această cauză, pînă cînd primeşte ploaie timpurie şi ploaie tîrzie. Exercitaţi şi voi răbdare; întăriţi-vă inimile voastre“ (Iac. 5:7, 8).

18 Ce poate face agricultorul în aşteptarea recoltei, cu toate că nu poate să facă să plouă şi nici să accelereze creşterea semănăturii?

¹⁸ Agricultorul nu poate face nimic, pentru a primi ploaie sau pentru a accelera creşterea semănăturii. El poate face faţă pur şi simplu, harnic la sarcina sa de agricultor. Să prelucreze solul, să semene sămînţa şi apoi să se îngrijească de semănătură. El nu are însă nici o putere asupra ploii şi nu poate modifica legea fixată de Creator cu privire la creşterea semănăturii. Aşteptarea sa sub împrejurări, pe care el nu le poate schimba, aşteptarea sa, care corespunde legilor lui Iehova, este caracterizată cu „exercitarea răbdării“. In timp ce el face aceasta încontinuu vît mai mult posibil, plantele cresc şi aduc în cele din urmă roade.

19 Ce rol joacă răbdarea, dacă este vorba să se aducă roade în formă de ucenici adevăraţi?

¹⁹ Aceasta se potriveşte, de asemenea, astăzi la adevăraţii creştini. Este de datoria noastră să vestim „vestea bună“ şi să învăţăm pe oameni, care arată interes, despre Cuvîntul lui Dumnezeu (1 Cor. 9:16; Mat. 28:19, 20). Noi nu putem însă cauza creşterea spirituală sau să o accelerăm nici prin iscusinţa noastră, nici prin metode pe care noi înşine le-am născocit. Noi trebuie, în această privinţă, să aşteptăm pe Iehova şi să facem partea noastră cu răbdare în legătură cu aceasta, în timp ce noi procedăm exact după Cuvîntul său. Apostolul Pavel a arătat aceasta clar şi lămurit cînd a scris: „Eu am plantat, Apolo a udat, Dumnezeu însă neîncetat a făcut să crească, astfel încît nici cel ce a plantat, nici cel ce a udat nu este ceva, ci Dumnezeu care a făcut să crească. Acum, cel ce a plantat şi cel ce a udat sînt una, totuşi, fiecare îşi primeşte plata după propriul său lucru plin de oboseală. Căci noi sîntem colaboratori ai lui Dumnezeu“ (1 Cor. 3:6–9). Iehova Dumnezeu nu neglijează de a-şi face partea sa. Să ne dovedim, de aceea, ca nişte colaboratori credincioşi ai săi, prin care să arătăm că apreciem răbdarea pe care el a dovedit-o faţă de noi. Cît de fericiţi vom fi noi atunci, dacă vom vedea că unii din aceia pe care i-am plantat şi i-am udat, ajung la creşterea creştină deplină! Da, noi vom vedea roadele: ucenici adevăraţi ai lui Isus Cristos.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Profetul Ieremia a exercitat răbdare ca şi înainte, cu toate că contemporanii săi israeliţi i-au făcut mult rău.