Merită Biblia să se bucure de încrederea ta?

SĂ ACCEPT sau să mă îndoiesc? Să acord încredere sau nu? Aceste alternative fac în prezent parte din viaţa de fiecare zi a oamenilor. Fapt este că citim şi auzim foarte multe lucruri cărora nu merită să le acordăm încredere. Vorbind despre înţelepciunea omenească, scriitorul Aldous Huxley a scris: „Arta de a găsi explicaţii false unor lucruri cărora li se dă crezare în virtutea altor explicaţii false — iată ce este folozofia.”

Cît despre ştiinţă, rafturile tuturor marilor biblioteci naţionale gem sub greutatea operelor ştiinţifice savante care, în cursul ultimilor cincizeci de ani, au ajuns să fie depăşite. Nu e de mirare că oamenii au ajuns să se îndoiască de lucrurile pe care le citesc.

DEOSEBIREA DINTRE ÎNDOIALA NEGATIVĂ ŞI CERCETAREA CONSTRUCTIVĂ

Într-o lume în care scepticismul este adeseori un scut necesar împotriva înşelăciunii şi fraudei, este uşor să cazi victimă obiceiului de a te îndoi de toţi şi de toate: „Cine s-a ars cu supă suflă şi-n iaurt” este o zicală ce se aude adeseori şi nu fără motiv. Dar este oare satisfăcător să trăieşti într-o lume sfîşiată de îndoieli? Cum ai putea să ai convingeri ferme dacă nu dispui de o sursă de informaţii demnă de încredere?

Îndoiala negativă nu duce la nimic. Dimpotrivă, întrebările sincere şi cercetările constructive pot fi instrumente utile pentru cel care caută adevărul. Lucrul acesta este valabil şi în domeniul ştiinţei. In impunătoarea sa operă Introduction á l’étude de la médicine expérimentale (Introducere în studiul medicinei experimentale), savantul francez Claude Bernard a declarat: „Cea dintîi conditie pe care trebuie să o îndeplinească un savant care se adînceşte în investigarea fenomenelor naturale este aceea de a–şi menţine întreaga libertate de gîndire . . . Cel care se îndoieşte este un adevărat om de ştiinţă; el se îndoieşte de sine şi de propria sa interpretare a lucrurilor, dar crede în ştiinţă.”

Astfel, pentru renumitul fiziolog francez, cercetarea ştiinţifică pretinde în acelaşi timp atît îndoială cît şi credinţă. Un cercetător ştiinţific se îndoieşte că ceva a fost explorat în întregime într-un anumit domeniu, dar în experienţele sale el va fi obligat să aibă credinţă în adevărurile ştiinţifice care au fost deja stabilite în alte domenii. Cu alte cuvinte, el nu pune la îndoială ştiinţa ca totalitate. Îndoielile sale într-un anumit domeniu sînt constructive în măsura în care el speră să îmbogăţească ştiinţa cu o nouă descoperire.

Acelaşi lucru poate fi valabil şi în domeniul religiei. Fără să pună la îndoială existenţa lui Dumnezeu, cineva poate să se îndoiască în mod justificat cu privire la unele doctrine pe care le învaţă bisericile care se autointitulează creştine. Cercetările sincere pot avea ca rezultat respingerea erorii religioase şi descoperirea închinării adevărate. Dar pe ce bază pot fi efectuate aceste cercetări?

BIBLIA — FUNDAMENTUL CREDINŢEI NOASTRE

Baza universală recunoscută pentru examinarea religiei creştine este Bibliei. Este de remarcat faptul că nici însăşi Biblia nu le pretinde cititorilor ei o credinţă oarbă. Dimpotrivă, pentru a ne pune în gardă împotriva credulităţii, ea declară: „Cine este lipsit de experienţă îşi pune încrederea în orice cuvînt, dar omul perspicace ia seama la paşii săi” (Prov. 14:15). Şi tot la fel: „Verificaţi toate lucrurile; ţineţi cu tărie la ce este excelent” (1 Tes. 5:21). Faptul acesta înseamnă că mai întîi să procedăm la o examinare atentă a faptelor, la analiza lor, folosindu-ne de „puterea raţiunii” noastre, iar apoi să reţinem ceea ce se constată a fi adevărul. — Rom. 12:1, 2.

Cine se serveşte în felul acesta de raţiunea sa, constatînd faptele pentru sine însuşi, poate dobîndi convingeri ferme care, la rîndul lor, edifică credinţa. Aşa după cum o defineşte Biblia, „Credinţa este aşteptarea fermă a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor cu toate că nu se văd” (Evr. 11:1). Credinţa în sens biblic pretinde „demonstrare,” adică dovezi şi ea nu se poate exercita decît pe baza anumitor cunoştinţe. Nimeni nu se naşte cu o asemenea credinţă. Ea este ceva ce creşte odată cu cunoştinţa şi experienţa. Biblia mai declară: „Credinţa vine în urma auzirii. Iar lucrurile auzite [vin] prin Cuvîntul despre Cristos” (Rom. 10:17). Iar singurul loc în care se găseşte adevăratul „Cuvînt despre Cristos” este Biblia.

CREDINŢA — O ÎNSUŞIRE DE DORIT ÎN ZILELE NOASTRE

Pentru a vă edifica credinţa aveţi nevoie de o anumită cunoştinţă şi de îndemînare de a vă folosi de ea. Pe aceasta Biblia o numeşte „înţelepciune,” şi pentru a vă arăta că ea poate fi dobîndită, Biblia spune: „Dacă unuia din voi îi lipseşte înţelepciunea, să continue să o ceară lui Dumnezeu, căci el le dă tuturor cu generozitate şi fără să facă reproşuri, şi ea îi va fi dată. Dar să continue să o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, căci cel care se îndoieşte este ca un val al mării împins de vînt încoace şi încolo şi legănat . . . El este un om nehotărît, nestatornic în toate căile sale.” — Iac. 1:5–8.

Într-o lume asaltată de îndoieli şi nesigură de viitorul ei, o lume care a respins valorile morale verificate în timp, nu este oare evident că omul are nevoie de o busolă sigură cu ajutorul căreia să se orienteze? Cel care se îndoieşte seamănă într-adevăr cu „un val al mării împins de vînt încoace şi încolo şi legănat,” azvîrlit în mod practic încoace şi încolo de către filozofiile schimbătoare ale oamenilor inconstanţi. O asemenea persoană nu este sigură de nimic şi nu are nici o convingere. Ea nu se lasă convinsă de nici un argument oricît de logic ar fi el. Respectivul nu crede pentru că nu vrea să creadă.

PUNEŢI BIBLIA LA ÎNCERCARE

Asemenea persoane sceptice se îndoiesc că viaţa are vreun sens. Ei se mulţumesc să-şi trăiască scurta lor viaţă (mai scurtă decît aceea a unor animale) şi apoi să moară, lipsiţi de vreo speranţă a unei vieţi eterne. Noi sperăm, dragi cititori, că sînteţi dintre aceia care nu găsesc că este logic să creadă că omul a fost făcut să trăiască doar 70–80 de ani şi apoi să moară, ducînd cu el în mormînt pentru totdeauna toate cunoştinţele şi experienţa pe care le-a dobîndit. Sperăm că faceţi parte din categoria celor ce caută viaţa şi totodată şi adevărul. Despre asemenea persoane care au trăit în secolul întîi, Biblia declară: „Toţi aceia care aveau dispoziţia de a dori viaţă eternă deveniră credincioşi.” — Fapt. 13:48.

Pentru a vă ajută să recunoaşteţi că Biblia este în măsură să vă ofere cunoştinţa dătătoare de viaţă, vă invităm să examinaţi împreună cu noi unele dovezi arheologice şi ştiinţifice ale autenticităţii ei.