«Complet victorioşi» prin credinţă
«Din toate aceste lucruri noi ieşim complet victorioşi, prin el care ne-a iubit». — Rom. 8:37
1. De ce trebuie să avem în vedere dificultăţile mai cu seamă în timpul actual?
ISUS a spus discipolilor săi: «Dacă aţi fi o parte a lumii, atunci lumea ar iubi ceea ce este al ei. Dar pentru că nu sînteţi o parte a lumii, ci eu v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăşte. Păstraţi în minte cuvîntul pe care vi l-am spus: Un sclav nu este mai mare decît stăpînul său. Dacă pe mine m-au persecutat, şi pe voi vă vor persecuta» (Ioan 15:19, 20). De aceea noi trebuie să avem în vedere dificultăţile, îndeosebi acum, în timpul «încheierii sistemului de lucruri». — Mat. 24:3, 9.
2. De ce nu trebuie să ne pierdem încrederea atunci cînd suportăm persecuţiile? Ce folos ne aduce răbdarea?
2 S-ar putea ca noi să fim încercaţi prin persecuţii, dar Dumnezeu ne dă, dacă e necesar, «puterea care trece peste normal», pentru ca să putem persevera. Da, «Noi sîntem persecutaţi, dar nu abandonaţi; sîntem trîntiţi jos, dar nu nimiciţi» (2 Cor. 4:7–9). Cît de adeseori au trăit deja aceste lucruri Martorii lui Iehova în timpul actual! Perseverarea în persecuţii poate fi de cel mai mare folos. Ea adaugă la credinţa unui creştin energie, putere, încredere şi echilibru, ceea ce se exprimă în întreaga sa personalitate şi laşă să se recunoască faptul că el este un serv credincios al lui Iehova, al Dumnezeului Atotputernic. Conform cuvîntelor lui Isus noi trebuie să ne bucurăm cînd sîntem persecutaţi. «Fericiţi sînt» — a spus el, «cei care sînt persecutaţi din cauza dreptăţii căci regatul cerului le aparţine.» — Mat. 5:10:12
3 (a) Ce cuvinte încurajatoare a scris Petru despre persecuţie? (vezi şi 1 Petr. 4:12–14) (b) Prin ce fel de încercări au trecut deja Martorii lui Iehova în timpul actual şi cu ce rezultat?
3 Apostolul Petru avea un punct de vedere asemănător, căci el a scris creştinilor care «sînt ocrotiţi prin credinţă, cu ajutorul puterii lui Dumnezeu», cuvintele următoare: «Despre acest lucru voi vă bucuraţi foarte mult cu toate că în prezent aţi fost întristaţi pentru un timp scurt, prin multe încercări, pentru ca în priveşte calitatea încercată a credinţei voastre, cu mult mai preţioasă decît aurul care trece, cu toate că este probat prin foc, ea să fie găsită drept un motiv pentru laudă, glorie şi onoare, la dezvăluirea lui Isus Cristos» (1 Petr. 1:5–7). Si astăzi Martorii lui Iehova sînt «întristaţi prin multe încercări». Motivele acestor încercări pot fi probleme ca: neutralitatea, naţionalismul, ceremoniile idolatre sau opoziţia membrilor necredincioşi ai familiei, a colegilor de lucru sau de şcoală şi a altora. Mulţi trec surprinzător de bine peste aceste încercări. Ei sînt ‘ocrotiţi cu ajutorul puterii lui Dumnezeu’, în timpul ce activează intens în speranţa unui deznodămînt bun şi a unei răsplătiri.
4. Prin ce sîntem îndemnaţi ‘să nu ne temem’?
4 Domnul Isus Cristos îndeamnă adunarea creştinilor unşi din Smirna cu cuvintele: «Nu te teme de lucrurile pe care eşti pe cale să le suferi. Iată! Diavolul va continua să-i arunce pe unii din voi în închisoare ca să fiţi încercaţi pe deplin şi vei avea un necaz de zece zile. Dovedeşte-te credincios chiar pînă la moarte şi îţi voi da coroana vieţii (Apoc. 2:10). Si cei ce aparţin «mulţimii mari» se pot bucura de o «coroană» a vieţii: viaţa veşnică pe un pămînt al paradisului. — Iac. 1:12
5. Cu ce asigurare ne putem noi împotrivi Diavolului?
5 E drept că Diavolul, în lupta sa împotriva regatului lui Dumnezeu procedează ca un «leu care răcneşte», însă noi nu trebuie să ne temem de el dacă rămînem prudenţi şi treji. Noi nu sîntem singuri în lupta noastră în persecuţie. Sîntem invitaţi ‘să aruncăm asupra lui Iehova toate grijile noastre căci el îngrijeşte de noi’. «Opuneţi-vă lui (Diavolului) tari în credinţă, stiind că aceleaşi lucruri, în ce priveşte suferinţa, se petrec cu toată comunitatea frăţească din lume.» — 1 Petr. 5:7–9
»TARI ÎN CREDINŢĂ«
6, 7. (a) Cum dovedesc fraţii noştri din Sudul Africii prin modul lor de procedare, că urmează sfatul excelent din 1 Tes. 5:8, 11? (b) Cum s-a împlinit profeţia lui Ieremia la fraţii noştri?
6 Cît de bine li se potrivesc aceste cuvinte fraţilor noştri credincioşi din întreaga lume! ‘Calitatea încercată a credinţei lor’ iese în relief în mod strălucit în timp ce ei luptă cu armele campaniei lor spirituale împotriva încercărilor şi suferinţelor prin care sînt atacaţi de diavol. Rapoarte din întreaga lume fac să se recunoască faptul că Diavolul îşi intensifică luptă. In Africa actele violente şi persecuţiile crude se înmulţesc mereu. Dintr-o ţară din Sudul acestui continent ni se raportează următoarele:
«Fraţii noştri stau faţă în faţă cu multe probleme. Unii au fost bătuţi şi cel puţin cinci au fost omorîţi în cursul anului. Să Sălile regatului sînt arse şi vestitorii sînt împrăştiaţi, fapt pentru care unele adunări s-au trebuit să fie dizolvate. Unii au luat scrierile şi le-au ars. Alţii au trebuit să fugă. In unele teritorii fraţii nu mai pot merge din casă în casă, dar ei anunţă loiali ‘vestea bună’ Atît de bine cît pot. Cu toate aceste împrejurări, servii lui Iehova rămîn statornici în credinţă şi se străduiesc mai departe să-i mîngîie pe cei care sînt îngrijoraţi din cauza stărilor din lume. Martorii credincioşi au găsit căi şi mijloace pentru a se întruni şi pentru a vorbi cu alţii despre ‘vestea bună’. Un pionier special a scris: «Cu toate că în general lozinca sună: ‘Jos cu bixericile! Trăiască războiul!’ fraţii noştri dovedeşc o credinţă tare în Iehova.»
7 Deoarece în această ţară o nouă guvernare s-a pregătit să preia puterea, au vrut să-i constrîngă deja pe fraţii noştri să cumpere carnete de partid. Insă raportul se încheie cu observaţia de încredere: «Credinţa şi statornicia fraţilor noştri dovedesc în afara oricărei îndoieli veridicitatea textului nostru anual (1978): «Ei nu vor cîştiga supremaţia asupra ta, căci ‘eu sînt cu tine’, este sentinţa lui Iehova, ’pentru a te elibera’» (Ier. 1:19).
8. (a) Care este situaţia la graniţa ţării Malawi, dar ce fac pe mai departe «păstorii» plini de iubire? (b) In ce fel au ‘rămas tari’ ca şi apostolii, cînd au fost persecutaţi? (1 Cor. 4:9, 11–13)
8 După cum reiese dintr-un raport din Mozambic, în Milange, un oraş la graniţa cu Malawi, cam 12.000 dintre fraţii noştri din Malawi locuiesc în lagăre pentru prizonieri. De asemenea 3.000 pînă la 5.000 de fraţi din Mozambic se află în această regiune şi ei în legăre. Supraveghetorii voiajori vizitează mai departe adunările, ca nişte păstori plini de iubire, pentru a le întări spiritual (1 Petr. 5:2, 3). Dar unii dintre ei au fost arestaţi pentru că au fost trădaţi de persoane necredincioase excomunicate sau pentru că copiii rebeli ai Martorilor au fost dispuşi să denunţe la Frelimo numele fraţilor de răspundere. In raport se spune:
«Doi supraveghetori de circuit au fost arestaţi şi trimişi la ‘Centrul de reeducare’ unde trebuie să le fie băgate în cap doctrinele comuniste, printr-o spălare a creerului. Unul dintre ei a fost pus pe picior de libertate de curînd. Celuilalt, care se află deja de mult timp în arest, i-a reuşit să ne trimită următorul raport despre experienţele sale:
’Noi am fost legaţi de un stîlp cu braţele întinse orizontal astfel că aveam aspectul unei cruci. Ne-au înfăşurat braţele de la vîrful degetelor unei mîini, peste corp, pînă la virful degetelor celeilalte mîini, cu o frînghie de nylon. Aşa voiau să ne constrîngă să încălcăm legile lui Iehova. Prin aceasta, la doi fraţi şi mine ni s-au umflat braţele pînă la vîrful degetelor, astfel că mai tîrziu ele erau aproape paralizate. Cînd mi le-au desfăcut, braţele îmi erau atît de umflate că nu puteam apuca nimic. Abia acum, după 16 zile pot ţine din nou un creion cu pastă’».
9. Cum îi putem sprijini pe fraţii persecutaţi şi cu ce încredere putem face aceasta? (1 Petr. 5:10, 11)
9 Supraveghetorul de circuit îşi încheie raportul său despre greutăţile crescînde ale fraţilor, cu cuvintele: «Vă rog nu uitaţi să ne includeţi în rugăciunile voastre.» De aceea noi vrem să ne gîndim la aceşti fraţi credincioşi şi ‘să ne luptăm pentru ei în rugăciuni’ cu deplina încredere că Marele Ascultător al rugăciunii le va dărui mai departe iubirea lui şi îi va elibera de sarcina lor la timpul său şi în modul său. — Rom. 15:30–32; Ps. 65:2
10. (a) Cum au dovedit fraţii noştri din inima Africii că procedează conform cuvintelor din Filip. 1:27–29? (b) De ce ar trebui să se gîndească cineva la viitor cînd urmează sfaturi cum sînt cel din Iosua 1:8?
10 Dintr-o ţară din inima Africii ne-a venit următorul raport:
«Cu toată interdicţia Iehova ne-a binecuvîntat bogat anul trecut. Intr-un mic oraş a fost arestată o grupă de 41 fraţi, surori şi copii care erau întruniţi împreună într-o locuinţă. Surorile şi copiii au fost lăsaţi liberi curînd, dar 25 de fraţi au fost condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 6 luni, pe motivul exercitării unei religii interzise. Prin conduita lor exemplară în munca de deţinuţi la punctele de lucru din afara închisorii fraţii au depus populaţiei locale o excelentă mărturie cu privire la influenţa pe care o pot avea adevărurile biblice asupra vieţii de toate zilele. Datorită faptului că erau demni de încredere, adeseori au primit privilegii speciale iar diferiţi funcţionari, printre care şi primarul, au exprimat laude cu privire la conduita lor.
Aproape două luni întregi fraţii nu au primit nici o literatură biblică în închisoare, dar ei au continuat ‘să se îndemne unii pe alţii’. In fiecare din cele trei camere în care erau încarceraţi, unul din fraţi avea misiunea da a fixa textul zilnic pentru fiecare zi. Sub conducerea bătrînilor sau a servilor auxiliari din grupă, fiecare frate dădea un comentar la textul zilnic. De asemenea, in timpul muncii în afara închisorii, fraţii au avut adeseori ocazia de a cînte cîntări ale regatului, deoarece în tara noastră se întîmplă ca adeseori deţinuţii care lucrează în exteriorul închisorii să cînte. Supraveghetorul de circuit — singurul dintre cei 25 de fraţi care a fost condamnat la 6 luni — a spus mai tîrziu că poate fi de un mare ajutor ca încă înainte de a ajunge într-o asemenea încercare a credinţei să înveţi pe dinafară corect multe versete biblice şi cîntece ale regatului».
11, 12. (a) In ce fel i-a ajutat pe fraţi să învingă încercările credinţei, aplicarea practică a cuvintelor din Evrei 10:24, 25? (b) Cum se aplică Psalmul 1 asupra fraţilor noştri persecutaţi?
11 Ce-i drept, în această ţară în care lucrarea este interzisă, sa înregistrat un reges al numărului vestitorilor Regatului, dar calitatea serviciului s-a îmbunătăţit. In raport se spune mai departe:
«Ceva s-a constatat clar: pentru cei care sînt întăriţi în credinţă prin obiceiuri bune şi care au o apreciere adîncă pentru adevăr, nu este nici o problemă să reziste în încercări, dar cei care ‘în timpuri favorabile’ neglijează întrunirile, nu participă cu regularitate în serviciul de predicare şi sînt gata de compromis deja în problemele mici, ajung adeseori la cădere într-o încercare ‘de foc’. De la interdicţie, calitatea studiilor care au fost realizate s-a îmbunătăţit radical şi multe persoane fac progrese rapide.
Sase tineri înrudiţi unii cu alţii au început să studieze Biblia după interdicţie. Ei nu au manifestat nici o frică, ci au rămas fermi, cu toate că alţi membri ai familiei erau foarte contrari. Ei au vizitat de la început toate întrunirile şi de aceea au făcut bune progrese. Trei sînt acum botezaţi şi au altul se pregăteşte pentru botez. Alţii doi îşi pun în ordine căsătoria, deoarece şi ei doresc să se lasă botezaţi. Ei au dat un bun exemplu altora din adunare prin încrederea în Iehova şi prin studiul lor zelos personal.»
12 Aceşti fraţi loiali care se află sub interdicţie, care au plăcere «în legea lui Iehova» sînt bogat binecuvîntaţi. Aceasta rezultă din următoarea scrisoare care provine de la martori arestaţi dintr-o altă ţara africană, în care lucrarea lui Iehova este interzisă:
«Aici sîntem maltrataţi încontinuu. Nouă fraţi au fost izolaţi de noi şi încarceraţi în altă celulă, unde au fost chinuiţi oribil timp de cinci zile. Unii sînt treziţi noaptea şi bătuţi. Tratamentul pare să devină din zi în zi mai rău. Primim o masă pe zi, în caz că se gîndesc să ne-o aducă. Există multe greutăţi dar noi le învingem. Noi facem întruniri . . . trebuie să fim foarte prudenţi . . . Aceasta este totul pentru azi de la 75 de fraţi care vă salută»
Oricît de groaznic pot fi persecutaţi aceşti fraţi care ne iubesc şi sînt credincioşi, ei pot primi mîngîierea din cuvintele psalmistului: «Iehova ia cunoştinţă de calea celor drepţi, dar calea celor răi o va pierde». — Ps. 1:1–6
13. La ce sînt decişi fraţii din Africa de nord-est în armonie cu unii Psalmi?
13 Din Africa da nord-est se raportează arestări în trei ţări diferite. In una din aceste ţări, 5 procente din fraţi şi surori au ajuns deja în închisoare iar unii sînt încă în curs de arestare. Cîţiva au fost maltrataţi groaznic iar trei au fost ucişi. Despre alţi doi se raportează că au fost condamnaţi la moarte. Misionarii Turnului de Veghere în Seychiles au fost somaţi să părăsească insula. In toate aceste teritorii majoritatea fraţilor şi surorilor au rămas credincioşi. Ei sînt decişi să-l facă pe Iehova refugiul lor şi în încercările viitoare (Ps. 34:7, 8; 84:11, 12; 94:17–23). Unora le este încă posibil să rămînă în serviciul de predicare cu timp deplin, şi toţi apreciază foarte mult faptul că fraţii din întreaga lume se roagă pentru ei.
14. (a) Ce raport minunat ne-a sosit dintr-o altă ţară în care lucrarea este interzisă? (b) De care exemple biblice ne aminteşte credinţa acestor fraţi? (Fapt. 4:18, 19; 5:28, 29; 8:1b, 4)
14 Acum să dăm atenţie unei ţări de pe un alt continent în care lucrarea la fel a fost interzisă şi fraţii dovedesc o loialitate remarcabilă. Intr-un raport sosit de curînd se spune:
«Faptul că fraţii noştri nu se gîndesc să înceteze anunţarea veştii bune despre Regat, se deduce din aceea că deja aproape a atins din nou cifra maximă pe care a avut-o înainte de interdicţie. Multe persoane noi vin în organizaţie. De la interdicţie (în numai doi ani) au fost botezate 1.788 persoane. Există adunări care au înregistrat în acest timp o creştere de mai mult de 100 procente. Fraţii nu se lasă intimidaţi prin arestări.
O adunare care avea 17 vestitori cînd s-a interzis lucrarea, are acum 48. Zece persoane s-au botezat în acest an iar 11 vestitori au fost activi ca pionieri auxiliari, printre care şi cei doi bătrîni ai adunării. Patru fraţi au fost arestaţi şi închişi în celul diferite pentru 14 zile; dar acest fapt nu a avut un efect dezavantajos asupra serviciului şi zelului lor pentru Iehova Spiritual acestor fraţi şi a multor a multor alţii din ţară, ne aminteşte de zelul pe care-l avea Pavel, pentru ‘vestea bună’ — 2 Cor. 4:7, 16–18
Oare nu ne aminteşte aceasta de activitatea şi zelul adunării creştine nou întemeiate despre care citim în Faptele apostolilor capitolul 4 pînă la 8?
15. (a) Cum ar trebui să primim aceste rapoarte? (b) Ce rol joacă rugăciunea aici?
15 Rapoarte asemănătoare ne vin din multe alte ţări în care Martorii lui Iehova rezistă cu fidelitate în ciuda îngrădirilor şi a interdicţiilor. Cum ar trebui să primim acele rapoarte? Mai întîi de toate ele sînt o dovadă clară a faptului că trăim «în partea finală a zilelor» şi că azi e mai stringent ca oricînd să ne încingem pentru a «rămîne tari în încercările credinţei» (Is. 2:2; Efes. 6:14). Si exact aşa cum ne rugăm ca ardoare ea Iehova să vegheze asupra fraţilor noştri care sînt persecutaţi în prezent, ar trebui să ne rugăm şi aceea ca Tatăl nostru ceresc să ne elibereze pe noi, pe membrii familiei noastre şi ai adunării noastre, ba chiar pe toţi cei noi care vin acum la o cunoştinţă a adevărului, de cel «care este rău» şi de uneltirile sale. — 1 Tes. 1:2; Mat. 6:13
16. (a) Ce rol a jucat integritatea în aceste victorii ale credinţei? (b) Ce alt curent primejduieşte poporul lui Dumnezeu? (compară cu Luca 8:14)
16 Iehova, Marele Ascultător al rugăciunii a întărit pe fraţii noştri în Europa răsăriteană, în Orient, în Africa şi în America Latină, astfel încît au putut ăţine piept valului persecuţiei care cîştigă încontinuu teren în atît de multe ţări. ‘Calitatea încercată a credinţei lor a dat naştere perseverării’ şi prin păstrarea integrităţii lor au dovedit că Diavolul este un mincinos (compară cu Iov 1:9–12; 2:9, 10; 27:5; Iac. 5:10, 11). Dar în alte părţi ale pămîntului, îndeosebi în ţările bogate, şe manifestă un alt curent, unul mult mai subtil: supraaccentuarea — caracteristică lumii — a bunurilor materiale, a plăcerilor şi destinderii a imoralităţii şi a opiniei «Fiecare poate face ce vrea». Din nenorocire mai mulţi membri ai poporului lui Dumnezeu au căzut victimă acestui curent satanic decît persecuţiei.
17. (a) Ce ar trebui să ţinem încontinuu în faţa ochilor şi de ce? (compară cu Mat. 24:36-39) (b) Cum am putea imita exemplul fraţilor noştri întemniţaţi, în ceea ce priveşte utilizarea înţeleaptă a timpului liber? (Efes. 5:15, 16)
17 Ar trebui încontinuu să ţinem cu seriozitate înaintea ochilor aceste «timpuri critice»; să nu uităm niciodată că trăim într-adevăr în «zilele din urmă» ale acestui sistem de lucruri (2 Tim. 3:1–5, 13). In timp ce citeşti aceste cuvinte, sute dintre fraţii tăi creştini se află în închisori pretutindeni în lume. Unica lor relaxare — în caz că există şi atît — este un marş într-o pustie curte de închisoare, unde poate au ocazia de a vorbi cîteva cuvinte despre regatul lui Dumnezeu. Ce îndemn este pentru noi de a folosi cît e posibil de mult timpul nostru liber pentru a face ceea ce ei ar dori să facă cu plăcere: să anunţă neîmpiedicaţi «această veste bună despre Regat». Ar trebui, categoric, ca nici unul din noi care locuim în ţările cu un înalt standard de viaţă, să nu permităm ca lumea să-l facă atît de «slab» încît să urmărească din obişnuinţă plăcerile de la sfîrşitul săptămînii şi din această cauză să se ţină departe de adunarea sa şi să neglijeze serviciul său pentru Dumnezeu. Nu în zadar se încheie relatarea despre marea profeţie a lui Isus cu privire la sfîrşitul prezentului sistem de lucruri cu o avertizare nu despre pericolul persecuţiei, ci despre pericolul care-i ameninţă pe cei a căror inimă este «îngreunată» printr-o viaţă îmbelşugată. — Luca 21:34–36
18. (a) De care situaţie ne apropiem, după cît se pare cu paşi uriaşi? (2 Tes. 1:6–8) (b) Cu ce încredere putem răspunde la întrebarea lui Isu din Luca 18:8?
18 Să ne gîndim că «ziua lui Iehova vine exact la fel ca un hoţ noaptea. Cînd vor spune: ‘Pace şi securitate!’ atunci va cădea asupra lor nimicirea neaşteptată» (1 Tes. 5:2, 3). Evident, naţiunile se apropie de această situaţie cu paşi uriaşi. Vedem de asemenea că poporul lui Iehova este persecutat în tot mai multe ţări, ceea ce ne obligă să punem aceeaşi întrebare pe care a pus-o odinioară Domnul şi Maestrul nostru: «Nu va face oare Dumnezeu dreptate aleşilor săi care zi şi noapte strigă către el . . . ?» Credem noi că el va face aceasta? Nu ar trebui să ne îndoim de acest lucru, pentru că chiar în legătură cu aceasta a spus Isus: «Vă spun: le va face dreptate în grabă. Totuşi, cînd va veni Fiul omului va găsi el într-adevăr credinţă pe pămînt?» — Luca 18:7, 8
19. (a) Care ar trebui să fie hotărîrea noastră în faţa opoziţiei? (b) Ce rezultat va aduce manifestarea credinţei noastre neclintite?
19 Să fim hotărîţi, deci, să stăm tari în această credinţă, da,’să stăm tari într-un spirit, într-un suflet, luptînd alături pentru credinţa veştii bune şi în nici o privinţă să nu ne lăsăm înfricoşaţi de adversarii noştri’ (Filip. 1:27, 28). Stiind că îl avem pe Iehova de partea noastră, pe el care ne sprijineşte, noi putem spune împreună cu apostolul Pavel: «Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?» Noi putem fi hotărîţi ca nimic — fie un curent de persecuţii, fie un curent de materialism, — să nu fie în stare «să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru.» Datorită unei asemenea credinţe neclintite şi a activităţii bazate pe ea, noi vom putea cu toţii să ieşim «complet victorioşi prin el care ne-a iubit. — Rom. 8:31–39
[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]
Nici persecuţii nici o lume materialistă pot învinge credinţa victorioasă a martorilor lui Dumnezeu.