Botezul — o cerinţă creştină

BOTEZUL a fost o latură a creştinismului încă de la începutul acestuia. Ce semnificaţie are botezul? Cît este de important ca un om să fie botezat? Să examinăm unele informaţii fundamentale privitoare la botez şi la semnificaţia lui din punctul de vedere al Sfintei Biblii.

Scripturile arată că metoda corectă de botez este scufundarea complectă în apă. Cuvîntul „a boteza“ provine din cuvîntul grecesc baptizein care înseamnă „a scufunda, a adîncii“. Cînd cineva este scufundat în apă, el dispare temporar din ochii celor de faţă, ca printr-o îngropare, fiind scos apoi iarăşi la suprafaţă.

Botezul este menţionat pentru prima dată în Biblie cu privire la activitatea lui Ioan Botezătorul. În anul 29 e.n. Dumnezeu l-a autorizat pe Ioan să efectueze botezuri. Scripturile declară că Ioan „a venit prin toată ţara din împrejurimile Iordanului, predicînd botezul ca simbol al căinţei în vederea iertării păcatelor“. — Luca 3:1–3

Lăsarea sub apă şi ieşirea la suprafaţă din ea simbolizau că respectivul s-a căit sincer sau i-a părut rău că a păcătuit împotriva legii lui Dumnezeu date prin Moise. El, ca să spunem aşa, murea faţă de o asemenea linie de conduită şi se întorcea la viaţă în vederea unor eforturi reînnoite de a respecta legea, Intru-cît legea mozaică urma să servească drept „îndrumător care a condus la Cristos“, botezul lui Ioan a fost un pas important în pregătirea israeliţilor pentru a-l întîmpina pe promisul Mesia. — Luca 1:16, 17; 3:4–6; Gal. 3:24

Isus însuşi s-a supus la botez. Cu acea ocazie spiritul sfînt al lui Dumnezeu s-a coborît asupra lui Isus, ungîndu-l în calitate de Mesia cel promis (Marcu 1:9–11). Cu toate că nu era un păcătos care să aibă nevoie de căinţă, Isus a intrat în acel moment pe o nouă cale a vieţii (1 Petr. 2:22). După acea el urma să facă „voia“ specială a Tatălui voie care avea să implice oferirea vieţii sale ca sacrificiu sau jertfă de răscumpărare pentru păcatele omenirii (Ps. 40:6–8; Evr. 10:5–10).

Isus nu a pus capăt activităţii de botezare pe care o desfăşura Ioan Botezătorul. Citim de fapt că la începutul slujbei sale „Isus forma şi boteza mai mulţi discipoli decît Ioan — cu toate că Isus, într-adevăr nu făcea el însuşi botezurile, ci discipolii săi“ (Ioan 4:1, 2). Aceasta activitate de botezare de sub îndrumarea lui Isus era un simbol al căinţei, în felul botezului lui Ioan.

O SCHIMBARE DE SEMNIFICAŢIE

După moartea şi învierea lui Isus şi după înălţarea sa la cer, legea mozaică şi-a ajuns sfîrşitul (Rom. 10:4; Ef. 2:15). A fost oare înlăturată prin aceasta şi necesitatea botezului? Nu, dar acum pentru evrei el simboliza o prezentara a lor în faţa lui Dumnezeu pe baza sacrificiului de ispăşire a lui Isus în calitate de Mesia. Insă chiar şi înainte de a se înălţa Isus la cer, el le-a dat discipolilor sai misiunea: „Duceţi-vă şi formaţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt, învăţîndu-i să respecte tot ce v-am poruncit eu“ (Mat. 28:19, 20).

Aţi remarcat probabil că acum botezul avea să cuprindă totodată şi „oameni din toate naţiunile“. În timpul vieţii sale pămînteşti Isus a prezis că favoarea specială a lui Dumnezeu faţă de evrei va lua sfîrşit (Mat. 8:11, 12; 21:43). Aceasta s-a petrecut în anul 36 e.n. atunci cînd Dumnezeu l-a îndrumat pe Petru să intre în casa lui Corneliu un neiudeu, pentru a le aduce la cunoştinţă, lui şi casei lui, mesajul creştin. După ce au acceptat adevărul despre Isus Cristos, aceşti păgîni au primit darul miraculos al spiritului sfînt şi au fost botezaţi (Fapt. 10:1–48).

Pentru că de-acum Dumnezeu nu mai trata cu o singură naţiune de oameni, special consacrată lui de la naştere, — din acest moment înainte botezul a devenit un simbol potrivit al unei consacrări din toată inima lui Dumnezeu. Cufundarea sub apă avea să arate că respectivul murea faţă de o cale de viaţă concentrată în jurul propriei persoane. Ieşirea de sub apă avea să simbolizeze venirea la viaţă pentru a pune pe primul plan voinţa revelată sau dezvăluită a lui Dumnezeu. (Compară cu Mat. 6:33; Filip. 1:10). Isus a arătat că aceasta era o cerinţă atunci cînd a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine însuşi, să-şi ia stîlpul de tortură şi să mă urmeze fără întrerupere“ (Mat. 16:25).

Ce idee ascunde botezul „în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt“? (Mat. 28:19). Putem înţelege mai bine lucrul acesta din examinarea cuvintelor lui Isus consemnate la Matei 10:41: „Cel care îl primeşte pe un profet în numele unui profet, va primii răsplata unui profet; iar cel care îl primeşte pe un om drept în numele unui om drept, va primii răsplata unui om drept“ (Authorized Version; Rotherham). Aceasta înseamnă primirea unui profet sau a unui om drept prin recunoaşterea lor ca atare. Candidaţii la botezul creştin trebuie să îl recunoască pe Tatăl, pe Fiul şi spiritul sfînt drept ceace sînt: Tatăl — avînd calitatea de Suveran Suprem; Fiul — avînd calitatea de răscumpărător şi de rege; iar spiritul sfînt — ca fiind forţa activă a lui Dumnezeu care îi ajută pe oameni să înfaptuiască voia divină (Ps. 83:18; Mat. 20:28; Ioan 14:16, 17).

IMPORTANŢA LUI

Cît de important este ca oamenii să se supună botezului creştin? Să examinăm sfatul apostolului Petru pe care l-a dat el (în anul 33 e.n. cu ocazia zilei a Cincizecea) iudeilor asupra cărora apăsa răspunderea comună pentru păcătoasa ţintuire pe stîlp a lui Mesia sau Cristos, şi care aveau nevoie de o curăţire de acel păcat: „Căiţi-vă şi fiecare să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre şi veţi primii darul gratuit al spiritului sfînt“ (Fapte 2:38). Potrivit scripturilor, cei care doresc să obţină iertarea de păcate prin Isus Cristos, trebuie să se căiască şi să fie botezaţi.

Inseamnă că apele botezului spală păcatele, înlăturîndu-le? Ar fi greşit să tragem o asemenea concluzie. Comentînd cu privire la potopul din zilele lui Noe, Petru dă un înţeles mai profund botezului, spunînd: „Cea ce îi corespunde trecerii prin apele potopului a celor opt persoane adăpostite în corabie, vă salvează de asemenea, acum şi anume botezul, (nu înlăturarea necurăţeniei cărnii, ci solicitarea adresată lui Dumnezeu în vederea obţinerii unei conştiinţe mai bune), prin învierea lui Isus Cristos“ (1 Petr. 3:21.

Aşadar, cum îi adresăm lui Dumnezeu o cerere pentru o conştiinţă bună? Făcînd aşa cum a făcut Noe, adică prin consacrarea noastră înainte de a trece prin apă. Ca şi Noe, noi ne consacrăm lui Iehova Dumnezeu pentru a face voia sa, şi din acel moment începem să o şi facem. Rezultatul este că obţinem o conştiinţă bună, fiindcă atunci cînd ştim că facem voia lui Dumnezeu ne bucurăm de o conştiinţă bună. Astfel consacrarea noastră lui Dumnezeu este în realitace „o solicitare adresată lui Dumnezeu în vederea obţinerii unei conştiinţe bune“. Conştiinţa bună rezultă nu din efectuarea lucrăpropriilor noastre lucrări de îndreptăţire de sine, ci din efectuarea lucrărilor lui Dumnezeu, care pe sînt poruncite, adică voinţa lui Dumnezeu. Iată ce ne consacrăm noi să facem.

În felul acesta consacrarea noastră lui Dumnezeu prin Cristos constituie o „solicitare adresată lui Dumnezeu pentru o conştiinţă curată“. Prin noi înşine, în starea noastră imperfectă şi păcătoasă nu sîntem acceptabili în faţa lui Dumnezeu. Astfel, pentru că ne căim de păcat, ne întoarcem şi ne consacrăm, Iehova ne aplică sîngele curăţitor al sacrificiului ispăşitor al lui Cristos, eliberîndu-ne în felul acesta de condamnare şi de păcat şi dîndu-ne o conştiinţă bună faţă de el. De aceea, trecerea noastră în chip ascultător, prin apele botezului simbolizează consacrarea noastră lui Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos.

Se înţelege de aici că după botez respectivul nu se mai recunoaste de păcătos? Cîtuşi e puţin! Chiar şi Pavel, un creştin botezat, şi un apostol al lui Isus Cristos, s-a plîns: „Astfel deci, cu mintea mea eu sînt un sclav al legii lui Dumnezeu, dar cu carnea mea sînt un sclav al legii păcatului“ (Rom. 7:25). Insă creştinii consacraţi şi botezaţi pot avea o conştiinţă bună prin faptul că ei sînt conştienţi că valoarea ispăşitoare de păcate a sacrificiului lui Isus şterge păcatele din trecut precum şi pe acelea pe care lear putea putea săvîrşi zilnic din pricina imperfecţiunii umane (1 Ioan 2:1, 2). De aceia creştinii nu se simt copleşiţi de sentimente de vinovăţie din pricina liniei lor de conduită de odinioară sau din pricina stării păcătoase moştenite.

DOAR UN INCEPUT

Trebuie să privim botezul nostru ca o dovadă că am ajuns să ne „realizăm“ definitiv şi nu avem decît de aşteptat liniştiţi răsplata vieţii veşnice? Ar fi neînţelept să gîndim aşa, pentru că Biblia prezintă botezul ca fiind doar un început al serviciului sacru pentru Dumnezeu, al persoanei botezate. Aduceţi-vă aminte că botezul lui Isus a avut loc la începutul serviciului său mesianic. La apostolii săi şi la ceilalţi discipoli din secolul 1 botezul a fost tot doar un pas premergător. Poate aţi remarcat expresia apostolului Petru că botezul „vă salvează, de asemenea, acum“ (1 Petr. 3:21). Comentariul lui G. F. C. Fronmuller spune: „Este întrebuiţat prezentul (timpul cuvîntului grecesc pentru „salvează“) fiindcă salvarea abia a început şi încă nu este deplină. Mat. 10:22; Rom. 13:11; Filip. 2:12; Apoc. 2:10.

Următoarele cuvinte ale apostolului Pavel arată că pentru salvare se pretinde mai mult decît doar botezul: „Căci dacă aduci la cunoştinţă publică acest „cuvînt din gura ta“ că Isus este Domnul şi exerciţi credinţă în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi salvat. Căci cu inima se exercită credinţă spre dreptate, iar cu gura se face o declaraţie publică spre salvare“ (Rom. 10:9, 10). Rezultă cu claritate de aici că în afară de credinţă şi de botez, o cerinţă în vederea salvării este şi faptul de a face o „declaraţie publică“ în sensul că Isus Cristos este Domnul, şi că Dumnezeu l-a înviat din morţi.

Chiar dacă se face în momentul botezului aceasta declaraţie publică, nu înseamnă, totuşi, că după acea nu mai există nici o necesitate de a se mai face aceasta declaraţie sau aducare la cunoştinţă a speranţei cuiva, în faţa altora. Dimpotrivă, Biblia arată că trebuie să ne continuăm acest fel de declaraţie la întrunirile adunării, în faţa autorităţilor guvernamentale şi judecătoreşti care ne pot cere o explicaţie cu privire la speranţa noastră creştină şi, în sfîrşit, în proclamarea publică a „veştii bune“ a regatului lui Dumnezeu. Evr. 10:23; 1 Petr. 3:15; Mat. 24:14.

Să fie limpede pentru noi toţi cei care doresc să cîştige o poziţie aprobată în faţa lui Dumnezeu, că botezul creştin este o cerinţă importantă. Avînd în vedere ce simbolizează el, botezul nu trebuie privit în chip uşuratic şi nici nu trebuie efectuat fără o atentă pregătire dinainte. Te gîndeşti să te botezi în curînd? Dacă da, reflectează serios asupra semnificaţiei lui. Fii hotărît să trăieşti în conformitate cu consacrarea ta faţă de Dumnezeu, pe care o simbolizează botezul.