Întrebări de la cititori
În textul din 1 Petru 4:3 citim că unii creştini au practicat în trecut „idolatrii ilegale“. Nu sunt toate actele de idolatrie ilegale, condamnate şi interzise de Dumnezeu?
Într-adevăr, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toate formele de idolatrie sunt ilegale. Cei care caută favoarea sa nu trebuie să practice idolatria. — 1 Corinteni 5:11; Revelaţia 21:8.
Se pare însă că apostolul Pavel a abordat problema idolatriei dintr-un alt punct de vedere. Un motiv ar fi acela că la multe popoare din vechime idolatria era ceva obişnuit şi nu existau restricţii legale din partea autorităţilor. Cu alte cuvinte, legile ţării nu interziceau idolatria. Anumite forme de idolatrie făceau parte chiar din politica naţională sau guvernamentală. În acest sens au practicat unii ‘idolatrii fără restricţii legale’ înainte de a deveni creştini (New World Translation, ediţia din 1950 în limba engleză). Este demn de remarcat, de exemplu, că regele babilonian Nebucadneţar a făurit un idol de aur, dar Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitori ai lui Iehova, au refuzat să se închine în faţa acestuia. — Daniel 3:1–12.
În altă ordine de idei, multe ritualuri idolatrice includeau acte ce contraveneau în mod flagrant oricărei legi naturale sau oricărui simţ moral ce izvorăşte din conştiinţa cu care am fost înzestraţi (Romani 2:14, 15). Apostolul Pavel a scris despre practicile degradante care erau ‘contrare naturii’ şi ‘obscene’ şi care erau întâlnite adesea în ritualurile religioase (Romani 1:26, 27). Bărbaţii şi femeile care practicau idolatria ilegală nu ţineau seama de restricţiile legale impuse de simţul lor moral înnăscut. Bineînţeles, era potrivit ca aceia care deveneau creştini să abandoneze aceste practici corupte.
Pe lângă toate acestea, actele idolatrice obişnuite printre neevrei erau condamnate de Iehova Dumnezeu. Prin urmare, ele erau ilegale.a — Coloseni 3:5–7.
[Notă de subsol]
a Expresia grecească folosită în 1 Petru 4:3 înseamnă literalmente „idolatrii ilegale“. În unele traduceri ale Bibliei în limba română, aceasta a fost redată prin „slujiri idoleşti neîngăduite“ şi „idolatrie nelegiuită“.