Destinderea în grup — bucuraţi-vă de foloase, evitaţi capcanele

„Nu este altceva mai bun pentru un om decît să mănînce şi să bea şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din munca lui.“ — ECLESIASTUL 2:24.

 1. Care sînt modurile în care îndrumarea lui Dumnezeu îi ajută pe oameni cu privire la petreceri?

ÎNDRUMĂRILE lui Iehova aduc slujitorilor săi multe avantaje. Putem constata acest lucru în sfera destinderii. Îndrumările sale îi ajută pe creştini să evite ambele extreme în această privinţă. Unii religionişti, care insistă asupra stricteţii cu privire la îmbrăcăminte şi conduită, consideră aproape orice plăcere drept un păcat. Majoritatea oamenilor, dimpotrivă, îşi satisfac plăcerile chiar dacă ele intră în conflict cu legile şi principiile lui Iehova. — Romani 1:24–27; 13:13, 14; Efeseni 4:17–19.

 2. Ce anume a constituit o dovadă timpurie a concepţiei lui Dumnezeu despre destindere?

² Dar cum stau lucrurile cu poporul lui Dumnezeu? Mulţi care studiază Biblia află cu surprindere că Dumnezeu i-a creat de fapt pe oameni cu capacitatea de a se bucura de viaţă. El le-a dat primilor noştri părinţi să efectueze o lucrare — dar nu corvoada apăsătoare care a marcat viaţa majorităţii oamenilor imperfecţi (Geneza 1:28–30). Gîndiţi-vă la numeroasele modalităţi sănătoase prin care toţi cei ce trăiesc într-un paradis terestru ar putea găsi bucurie. Imaginaţi-vă bucuria cu care vor urmări animalele sălbatice care nu vor constitui nici o ameninţare, precum şi diferitele animale domestice care ar putea face parte din viaţa cotidiană! Şi ce bucate vor avea ei din „tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mîncare“! — Geneza 2:9; Eclesiastul 2:24.

 3–5. a) Cărui scop trebuie să-i servească petrecerile? b) De ce putem fi siguri că Dumnezeu nu i-a oprit pe israeliţi de la distracţii?

³ Acele activităţi pot fi considerate de fapt drept destindere în grup, al cărei scop în Paradis va fi la fel ca şi acum: să reîmprospăteze şi să reîntinerească vitalitatea omului în vederea unor noi activităţi (lucrări) productive. Cînd destinderea în grup realizează acest lucru, ea este benefică. Înseamnă atunci că adevăraţii închinători pot face loc destinderii în viaţa lor, chiar dacă nu trăiesc încă în Paradis? Da. Iată ce se spune în Insight on the Scriptures despre destinderea în grup la poporul antic al lui Iehova:

⁴ „Petrecerile şi distracţiile la israeliţi nu ocupă un loc proeminent în naraţiunea biblică. Cu toate acestea, Biblia arată că ele sînt considerate a fi atît binevenite, cît şi de dorit cînd sînt în concordanţă cu principiile religioase ale naţiunii. Principalele forme de recreare erau cîntatul la instrumente muzicale, cîntatul vocal, dansul, conversaţia, precum şi unele jocuri. Ghicitorile şi întrebările dificile erau foarte apreciate. — Ju 14:12“. — Volumul 1, pagina 102.

⁵ Cînd David a revenit victorios, evreicele au folosit lire şi tamburine în timp ce erau în sărbătoare (în ebraică, sa·cháq) (1 Samuel 18:6, 7). Cuvîntul ebraic înseamnă în esenţă „rîs“, iar în unele versiuni apare traducerea „femei care erau vesele“ (Byington, Rotherham, The New English Bible). În timp ce chivotul era purtat, „David şi toată casa lui Israel erau în sărbătoare înaintea lui Iehova cu tot felul de instrumente“. Mical, soţia lui David, a avut o atitudine nechibzuită, deoarece ea a obiectat la participarea lui David la manifestările de veselie (2 Samuel 6:5, 14–20, NW). Dumnezeu a profeţit că exilaţii care se vor întoarce din Babilon vor participa la activităţi asemănătoare, pline de veselie. — Ieremia 30:18, 19; 31:4; compară cu Psalmul 126:2.

 6. Cum ne ajută Scripturile greceşti creştine în ce priveşte concepţia noastră despre petreceri?

⁶ Şi noi trebuie să fim echilibraţi în ce priveşte petrecerile. De exemplu, apreciem noi că Isus nu a fost un ascet? El şi-a rezervat timp pentru mese reconfortante, cum a fost acel „ospăţ mare“ pe care l-a dat Levi. Iar cînd ipocriţii l-au criticat pentru că mînca şi bea, Isus a dezaprobat concepţiile şi atitudinile lor (Luca 5:29–31; 7:33–36). Amintiţi-vă, de asemenea, că el a fost prezent la o nuntă şi a contribuit la petrecerile organizate cu această ocazie (Ioan 2:1–10). Iuda, fratele vitreg al lui Isus, arată că creştinii aveau ‘mese de dragoste’ — probabil mese la care cei nevoiaşi puteau beneficia de hrană şi de momente de destindere plăcute în compania fraţilor. — Iuda 12.

Reuniunile îşi au timpul şi locul lor

 7. Cum încurajează Cuvîntul lui Dumnezeu echilibrul cu privire la petreceri?

⁷ Eclesiastul 10:19 vorbeşte pozitiv despre ‘pîinea pentru rîsul muncitorilor şi vinul care înveseleşte viaţa’ (NW). Textul nu vrea să spună că petrecerile ar fi neapărat ceva greşit sau rău, nu? Totuşi, în aceeaşi carte se spune: „Toate îşi au vremea lor . . . plînsul îşi are timpul lui, şi rîsul timpul lui; bocitul îşi are timpul lui, şi jucatul timpul lui“ (Eclesiastul 3:1, 4). Da, deşi nu condamnă petrecerile decente, Biblia ne previne în acest sens. Aceasta include sfatul de a fixa petrecerilor anumite limite în ce priveşte durata şi numărul lor. Ea ne avertizează, de asemenea, despre capcanele care apar atît de frecvent atunci cînd au loc mari reuniuni. — 2 Timotei 3:4.

 8, 9. De ce trebuie ca timpul în care trăim şi însărcinarea pe care am primit-o de la Dumnezeu să influenţeze destinderea noastră?

⁸ Am văzut că evreii care s-au întors din Babilon şi care au avut o lucrare mare şi greu de efectuat participau la momente de destindere pline de veselie. Însă Ieremia spusese mai înainte că ‘nu va sta în adunarea celor care petrec ca să se înveselească cu ei’ (Ieremia 15:17). El fusese desemnat de Dumnezeu pentru a duce un mesaj de pedeapsă inevitabilă, deci nu era timpul potrivit pentru el să se înveselească.

⁹ Creştinii de azi au însărcinarea de a proclama mesajul lui Dumnezeu de speranţă, precum şi de a pronunţa judecăţile sale împotriva sistemului nelegiuit al lui Satan (Isaia 61:1–3; Faptele 17:30, 31). Ar trebui deci să fie clar pentru noi că nu ar trebui să permitem ca petrecerile să capete un rol proeminent în viaţa noastră. Putem ilustra această idee printr-un bob de sare sau de condiment special care dă mai mult gust mîncării. Veţi presăra oare din condimentul respectiv cantităţi atît de mari încît chiar gustul mîncării să fie predominat de el? Bineînţeles, nu. Conform cuvintelor lui Isus din Ioan 4:34 şi Matei 6:33, preocuparea noastră primordială — hrana noastră propriu-zisă — trebuie să fie înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu. Deci destinderea trebuie să fie ca un condiment. Ea trebuie să reconforteze şi să dea mai mult gust, nu să istovească sau să predomine.

10. De ce ar trebui ca fiecare dintre noi să-şi reexamineze cantitatea de timp folosită la petreceri?

¹⁰ Totuşi, staţi şi gîndiţi-vă: Nu spun majoritatea oamenilor că timpul şi atenţia pe care le acordă ei petrecerilor sînt rezonabile? Dacă ar considera altfel, ei ar fi făcut o modificare. Însă nu presupune acest lucru ca fiecare dintre noi să stea şi să analizeze cu seriozitate şi sinceritate ce loc deţine de fapt în viaţa noastră destinderea? A ajuns ea pe furiş să aibă un rol proeminent? De exemplu, deschidem automat televizorul imediat ce ne întoarcem acasă? Ne-am format un obicei din a ne rezerva o mare parte din timp pentru destindere în fiecare săptămînă, de exemplu în fiecare vineri sau sîmbătă seara? Ne-am simţi oare dezamăgiţi dacă ar sosi momentul respectiv şi ne-am afla acasă, fără să avem nici o distracţie programată? Şi încă două întrebări: A doua zi după o reuniune, constatăm cumva că am stat acolo atît de mult sau că am călătorit atît de departe, încît ne simţim istoviţi, poate aproape fără vlagă, pentru a mai participa la ministerul creştin sau pentru a lucra eficient pentru patronul nostru în ziua aceea? Dacă destinderea noastră are ocazional, sau deseori, acest rezultat, este ea realmente o distracţie potrivită şi echilibrată? — Compară cu Proverbele 26:17–19.

11. De ce este potrivit să reanalizăm natura destinderii noastre?

¹¹ Poate că ar fi bine să reanalizăm, de asemenea, natura destinderii noastre. Faptul că sîntem slujitori ai lui Dumnezeu nu constituie o garanţie că destinderea noastră este potrivită. Analizaţi ce a scris apostolul Petru creştinilor unşi: „Destul că în trecut aţi făcut voia neamurilor, umblînd în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti“ (1 Petru 4:3). El nu îi ameninţa pe fraţii săi cu degetul, cum se spune, acuzîndu-i că imită faptele celor din lume. Totuşi, vigilenţa este vitală pentru creştini (azi, ca şi atunci), deoarece cineva poate cădea uşor pradă distracţiilor dăunătoare. — 1 Petru 1:2; 2:1; 4:7; 2 Petru 2:13.

Fiţi vigilenţi la capcane

12. Ce fel de capcană scoate în evidenţă 1 Petru 4:3?

¹² La ce fel de capcane ar trebui să fim vigilenţi? Petru a menţionat ‘beţiile, ospeţele, chefurile’. Un exeget german a explicat că termenii greceşti folosiţi „se aplicau în principal beţiei colective de la un banchet“. Un profesor elveţian a scris că aceste practici erau ceva obişnuit pe timpul acela: „Descrierea se referă, cu siguranţă, la reuniunile organizate sau chiar la asociaţiile obişnuite în cadrul cărora aveau loc activităţile neruşinate menţionate“.

13. În ce sens a fost o capcană folosirea alcoolului la reuniuni (Isaia 5:11, 12)?

¹³ Faptul de a consuma băuturi alcoolice la reuniunile mari a fost pentru mulţi o capcană. Să nu credem că Biblia ar interzice folosirea moderată a acestor băuturi, căci ea nu face aceasta. Ca dovadă în acest sens este faptul că Isus a făcut vin la un banchet de nuntă din Cana. Cu siguranţă că acolo nu s-a făcut exces la băutură, căci Isus a susţinut sfatul lui Dumnezeu care îl îndemna să evite să stea cu beţivii (Proverbele 23:20, 21). Dar gîndiţi-vă la următorul amănunt: directorul acelui banchet a spus că la alte banchete vinul bun era servit la început ‘şi cînd oamenii s-au îmbătat atunci pune pe cel prost’ (Ioan 2:10, SS 1874). Deci era ceva obişnuit ca evreii să se îmbete la nunţi, unde vinul se găsea din abundenţă la dispoziţia tuturor.

14. Care sînt modalităţile prin care gazdele creştine ar putea face faţă capcanei potenţiale pe care o prezintă băuturile alcoolice?

¹⁴ Aşadar, unii creştini care sînt gazde au hotărît să dea vin, bere şi alte băuturi alcoolice numai dacă pot personal să supravegheze cu ce sînt serviţi oaspeţii lor sau ce consumă aceştia. Dacă există un grup mai mare pe care gazda nu îl poate supraveghea direct, ca în cazul nunţii evreieşti menţionate mai sus, o cantitate mare de alcool poate fi o capcană periculoasă. Ar putea fi prezent cineva care a avut de luptat împotriva viciului băuturii şi l-a învins. Puteţi să vă daţi seama că accesul nestingherit la alcool l-ar putea tenta să facă exces şi să strice buna dispoziţie a tuturor. Un supraveghetor şi tată din Germania a spus că familia sa trage foloase din compania de la reuniunile cu colaboratorii în credinţă. El a adăugat totuşi că pericolul de a apărea probleme este mult mai mare atunci cînd berea este uşor accesibilă.

15. Cum se poate realiza o supraveghere corespunzătoare a reuniunilor?

¹⁵ Nunta din Cana a avut un ‘director de ospăţ’ (Ioan 2:8, NW). Aceasta nu înseamnă că o familie care are un grup de musafiri pe care i-a invitat la masă ori pentru a se bucura un timp de compania lor trebuie să numească un director. Soţul are răspunderea de a supraveghea evenimentul. Dar fie că grupul respectiv este format din numai două familii, fie că este mai mare, trebuie să fie clar că cineva va fi răspunzător de ce se întîmplă acolo. Mulţi părinţi verifică acest lucru cînd fiul sau fiica lor este invitată la o reuniune. Ei contactează gazda pentru a se interesa cine va supraveghea întreaga desfăşurare a ei şi dacă respectivul va fi prezent pînă la sfîrşit. Părinţii creştini chiar şi-au adaptat propriul program pentru a fi prezenţi şi ei, astfel încît şi tinerii, şi bătrînii să se poată bucura reciproc de compania celorlalţi.

16. Care este punctul de vedere adecvat cu privire la proporţiile reuniunilor?

¹⁶ Filiala canadiană a Watch Tower Society scrie: „Unii bătrîni au înţeles că sfatul cu privire la limitarea numărului celor care iau parte la reuniuni înseamnă că marile reuniuni ocazionate de petrecerile de nuntă sînt o violare a acestui sfat. Ei au tras concluzia că dacă sîntem sfătuiţi să organizăm reuniuni de mică amploare, care pot fi supravegheate, ar fi o greşeală să fie invitate 200 sau 300 de persoane la un ospăţ de nuntă“.a În loc de a susţine în mod exagerat un număr arbitrar de persoane care pot participa la asemenea ocazii, ar trebui să se acorde atenţie în primul rînd unei supravegheri adecvate, indiferent de numărul celor care sînt prezenţi acolo. Cantitatea de vin pe care a furnizat-o Isus arată că la nunta din Cana a participat un grup destul de numeros, dar care a fost, evident, supravegheat corespunzător. Alte ospeţe din vremea aceea nu erau supravegheate; numărul mare al celor prezenţi la ele pare să fi fost un factor care a împiedicat o supraveghere adecvată. Cu cît este mai mare reuniunea, cu atît mai dificilă este supravegherea ei, deoarece celor slabi, care sînt înclinaţi spre excese, le este mai uşor să se impună. La reuniunile nesupravegheate aceştia pot promova comportări dubioase. — 1 Corinteni 10:6–8.

17. Cum se poate dovedi echilibru creştin cînd se programează o reuniune?

¹⁷ O supraveghere minuţioasă a unei reuniuni include pregătirea şi programarea ei. Lucrul acesta nu pretinde elaborarea unui titlu atrăgător pentru a face din ea un eveniment unic sau memorabil, dar care ar imita petrecerile lumeşti, cum ar fi balurile în costume de epocă sau petrecerile mascate. Aţi putea să vi-i imaginaţi oare pe israeliţii fideli din Ţara Promisă programînd o petrecere la care toţi ar urma să se îmbrace ca păgînii din Egipt sau dintr-o altă ţară? Ar programa ei dansuri senzuale sau o muzică zgomotoasă care ar fi, la păgîni, ultimul răcnet? Odinioară, la Muntele Sinai, ei au căzut în capcana muzicii şi a dansului care par să fi fost predominante şi răspîndite în Egipt. Ştim cum considerau Dumnezeu şi slujitorul său matur Moise aceste distracţii (Exodul 32:5, 6, 17–19). Aşadar, gazda sau supraveghetorul unei petreceri ar trebui să se gîndească dacă se va cînta sau se va dansa; iar dacă da, el ar trebui să se asigure că acest lucru este compatibil cu principiile creştine. — 2 Corinteni 6:3.

18, 19. Ce învăţăminte putem trage din faptul că Isus a fost invitat la o nuntă, şi cum le putem folosi?

¹⁸ În sfîrşit, reţinem că ‘Isus şi discipolii săi au fost invitaţi la ospăţul de nuntă’ (Ioan 2:2, NW). Este adevărat că un creştin sau o familie ar putea pur şi simplu să-i viziteze pe alţii pentru a petrece momente ziditoare şi plăcute. Dar în ce priveşte reuniunile programate, experienţa arată că stabilirea prealabilă a persoanelor care vor fi prezente ajută la preîntîmpinarea problemelor. Importanţa acestui fapt a fost subliniată de un bătrîn din Tennessee, S.U.A., care şi-a crescut fiii şi fiicele, care sînt în ministerul cu timp integral. Înainte ca el sau soţia lui să accepte o invitaţie, sau să permită copiilor lor să dea curs invitaţiei, el contacta gazda pentru a se asigura că invitaţii fuseseră prestabiliţi. Familia sa a fost ocrotită de capcanele în care au căzut unii la reuniunile la care avea acces oricine, fie că era vorba de un dejun, fie că era vorba de un picnic sau de puţină mişcare, cum ar fi jocul cu mingea.

¹⁹ Isus a îndemnat ca la o întrunire să nu fie invitaţi numai rude, prieteni vechi sau cei de aceeaşi vîrstă ori situaţie financiară cu gazdele (Luca 14:12–14; compară cu Iov 31:16–19; Faptele 20:7–9). Dacă vă alegeţi cu grijă invitaţii, va fi mai uşor să includeţi printre oaspeţi creştini de diferite vîrste şi poziţii sociale (Romani 12:13; Evrei 13:2). S-ar putea ca unii dintre ei să fie slabi spiritualiceşte sau persoane noi care pot trage foloase din asocierea cu creştini maturi. — Proverbele 27:17.

Destinderea la locul cuvenit

20, 21. De ce este potrivit ca destinderea să facă parte din viaţa noastră?

²⁰ Este potrivit ca pe noi, în calitate de popor care se teme de Dumnezeu, să ne intereseze modul în care petrecem şi să ne îngrijim ca destinderea să fie decentă, iar noi să fim echilibraţi în ce priveşte timpul pe care îl afectăm acesteia (Efeseni 2:1–4; 5:15–20). Iată părerea scriitorului inspirat al cărţii Eclesiastul: „Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decît să mănînce şi să bea şi să se înveselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare“ (Eclesiastul 8:15). Astfel de petreceri pot înviora corpul şi servesc drept compensare pentru dificultăţile şi frustrările care sînt un fapt obişnuit în actualul sistem.

²¹ Să ilustrăm: O pionieră austriacă a scris unei vechi prietene: „Acum cîteva zile am făcut o excursie foarte frumoasă. Am fost în jur de 50 de persoane, şi ne-am dus la un mic lac de lîngă Ferlach. Fratele B. . . a condus grupul în autocarul său, transportînd şi trei grătare de gătit, scaune pliante, mese şi chiar o masă de tenis. Ne-am distrat copios. O soră a adus cu ea un acordeon, astfel că am cîntat o mulţime de cîntări ale Regatului. Fraţii, tineri şi bătrîni, s-au simţit bine unii cu alţii“. Ea avea amintiri plăcute ale unor clipe de recreare care au fost scutite de capcane cum ar fi băutul în exces sau conduita libertină. — Iacov 3:17, 18.

22. Ce avertisment trebuie să aibă în primul rînd în vedere fiecare dintre noi atunci cînd participă la o destindere în grup?

²² Pavel ne-a îndemnat să avem grijă să nu cedăm dorinţelor cărnii păcătoase şi nici măcar să nu planificăm ceva care ne-ar expune tentaţiilor (Romani 13:11–14). Lucrul acesta include planuri în vederea destinderii în grup. Cînd vom aplica sfatul său ca atare, vom fi în stare să evităm împrejurările care i-au dus pe unii la ruină spirituală (Luca 21:34–36; 1 Timotei 1:19). Dimpotrivă, vom alege cu înţelepciune o recreare sănătoasă care ne va ajuta să ne păstrăm relaţia cu Dumnezeu. Astfel, vom trage foloase din derstinderea în grup care poate fi considerată unul dintre darurile bune ale lui Dumnezeu. — Eclesiastul 5:18.

[Notă de subsol]

Ce am învăţat?

◻ Ce concepţie echilibrată găsim în Biblie cu privire la destinderea în grup?

◻ De ce trebuie să acordăm consideraţie timpului acordat destinderii şi naturii acesteia?

◻ Care sînt cîteva lucruri pe care le poate face o gazdă creştină pentru a evita capcanele?

◻ Dacă este potrivită şi echilibrată, ce poate aduce creştinilor destinderea?

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Gazdei sau directorului unei reuniuni îi revine responsabilitatea de a se îngriji ca musafirii să nu cadă în capcană