„Îmi veţi fi martori”

 1, 2. a) Cine este cel mai de seamă martor al lui Iehova? b) Ce înseamnă numele „Isus” şi cum a trăit Fiul lui Dumnezeu în armonie cu semnificaţia numelui său?

„PENTRU aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr.” (Citeşte Ioan 18:33-37.) Isus Cristos a rostit aceste cuvinte înaintea lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, în timpul procesului în care a fost condamnat la moarte. Isus tocmai spusese că este rege. Ani mai târziu, apostolul Pavel a vorbit despre exemplul de curaj al lui Isus, „care, ca martor, a făcut o minunată declaraţie publică înaintea lui Ponţiu Pilat” (1 Tim. 6:13). Într-adevăr, uneori este nevoie de mult curaj pentru a fi ‘un martor fidel şi adevărat’ în lumea plină de ură a lui Satan! (Rev. 3:14)

² Ca membru al naţiunii iudaice, Isus era un martor al lui Iehova prin naştere (Is. 43:10). Însă el s-a dovedit a fi cel mai mare martor al lui Dumnezeu. Înainte ca Isus să se nască, un înger i-a spus tatălui său adoptiv, Iosif: „Îi vei pune numele Isus, căci el îşi va scăpa poporul de păcatele lui” (Mat. 1:20, 21; nota de subsol). Majoritatea bibliştilor sunt de părere că numele „Isus” provine din numele evreiesc „Ieşua” şi conţine o formă prescurtată a numelui divin; acest nume înseamnă „Iehova este salvare”. Isus a privit cu multă seriozitate semnificaţia numelui său. El a acţionat în armonie cu aceasta ajutând „oile pierdute ale casei lui Israel” să se căiască de păcate pentru a redobândi aprobarea lui Iehova (Mat. 10:6; 15:24; Luca 19:10). În acest sens, el a depus mărturie cu zel despre Regatul lui Dumnezeu. Evanghelistul Marcu a scris: „Isus s-a dus în Galileea, predicând vestea bună a lui Dumnezeu şi zicând: «Timpul fixat s-a împlinit şi regatul lui Dumnezeu s-a apropiat. Căiţi-vă şi credeţi în vestea bună!»” (Mar. 1:14, 15). De asemenea, Isus i-a demascat plin de curaj pe conducătorii religioşi iudei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ei au pus la cale uciderea lui pe un stâlp de tortură (Mar. 11:17, 18; 15:1-15).

 3. Ce s-a întâmplat în a treia zi de la moartea lui Isus?

³ În a treia zi de la moartea lui Isus, Iehova a făcut ceva uluitor! El l-a înviat pe Fiul său, însă nu ca om, ci ca fiinţă spirituală nemuritoare (1 Pet. 3:18). Isus a dovedit că revenise la viaţă materializându-se şi apărând înaintea discipolilor săi ca om. Chiar în ziua în care a fost înviat, el li s-a arătat la diferiţi discipoli de cel puţin cinci ori (Mat. 28:8-10; Luca 24:13-16, 30-36; Ioan 20:11-18).

 4. a) Ce întrunire a condus Isus în ziua învierii sale? b) Ce responsabilitate le-a încredinţat Isus discipolilor săi?

⁴ Când Isus a apărut a cincea oară, apostolii erau împreună cu alţi discipoli. Cu acea ocazie memorabilă, Isus a condus, ca să spunem aşa, un studiu al Cuvântului lui Dumnezeu. „El le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.” Astfel, ei au înţeles că moartea şi învierea sa fuseseră profeţite în Scripturi. La încheierea acelei întruniri ţinute în ziua învierii sale, Isus le-a arătat clar celor prezenţi ce responsabilitate aveau. El le-a spus că, „în numele său, va fi predicată în toate naţiunile, începând din Ierusalim, căinţa pentru iertarea păcatelor”. Apoi a adăugat: „Voi veţi fi martori ai acestor lucruri” (Luca 24:44-48).

 5, 6. a) De ce le-a spus Isus discipolilor săi: „Îmi veţi fi martori”? b) Despre ce aspect al scopului lui Iehova aveau să depună mărturie discipolii lui Isus?

⁵ Astfel, 40 de zile mai târziu, când Isus li s-a arătat ultima oară, apostolii au înţeles bine următoarea poruncă a lui Isus: „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Fap. 1:8). Dar de ce a spus Isus că discipolii aveau să fie martori ai săi, şi nu ai lui Iehova? Deoarece ei erau israeliţi şi, prin urmare, erau deja martori ai lui Iehova. Aşadar, ce presupunea faptul de a fi martori ai lui Isus?

⁶ Începând de atunci, discipolii lui Isus aveau să depună mărturie despre un nou aspect al scopului lui Iehova, ceva mult mai important decât eliberarea israeliţilor din sclavia egipteană şi, mai târziu, din captivitatea babiloniană. Moartea şi învierea lui Isus Cristos au oferit baza pentru eliberarea din cea mai rea formă de sclavie, şi anume sclavia păcatului şi a morţii. La Penticosta din 33 e.n., după ce au fost unşi cu spirit sfânt, discipolii lui Isus au început să depună mărturie despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu”, iar mulţi au reacţionat favorabil. Astfel, din poziţia sa cerească, de la dreapta Tatălui său, Isus a început să vadă cum numele lui căpăta o semnificaţie tot mai profundă pe măsură ce mii de oameni se căiau şi manifestau credinţă în el, mijlocul de salvare oferit de Iehova (Fap. 2:5, 11, 37-41).

 7. Ce au demonstrat evenimentele de la Penticosta din 33 e.n.?

⁷ Evenimentele de la Penticosta din 33 e.n. au demonstrat că Iehova acceptase cu bunăvoinţă valoarea jertfei umane perfecte a lui Isus ca ispăşire, sau acoperire, a păcatului (Evr. 9:11, 12, 24). Isus a spus că „n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi” (Mat. 20:28). Însă printre aceştia nu aveau să se numere doar iudeii care se căiau. Voinţa lui Dumnezeu este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi”, întrucât jertfa lui Isus „înlătură păcatul lumii” (1 Tim. 2:4-6; Ioan 1:29).

 8. a) De unde au avut discipolii lui Isus putere pentru a continua să depună mărturie despre el? b) Cât de departe au ajuns discipolii lui Isus cu vestea bună?

⁸ Plini de curaj, primii discipoli ai lui Isus au continuat să depună mărturie despre el. De unde au avut ei puterea necesară? Spiritul sfânt al lui Iehova i-a impulsionat şi i-a întărit pentru a continua să depună mărturie. (Citeşte Faptele 5:30-32.) După aproximativ 27 de ani de la Penticostă, se putea spune că vestea bună fusese predicată „în toată creaţia de sub cer”, atât iudeilor, cât şi oamenilor din naţiuni (Col. 1:5, 23).

 9. Aşa cum fusese profeţit, ce s-a întâmplat treptat cu congregaţia creştină?

⁹ Din nefericire însă, congregaţia creştină s-a îndepărtat treptat de adevăr (Fap. 20:29, 30; 2 Pet. 2:2, 3; Iuda 3, 4). Aşa cum prezisese Isus, această apostazie, promovată de ‘cel rău’, Satan, avea să se dezvolte şi să pună în umbră adevăratul creştinism până la „încheierea sistemului” (Mat. 13:37-43). Apoi, Iehova avea să-l întroneze pe Isus ca Rege peste omenire. Acest eveniment a avut loc în octombrie 1914 şi a marcat începutul ‘zilelor din urmă’ ale sistemului rău al lui Satan (2 Tim. 3:1).

10. a) Spre ce an au îndreptat atenţia creştinii unşi? b) Ce s-a întâmplat în octombrie 1914 şi cum a devenit evident acest lucru?

¹⁰ Cu peste 30 de ani înainte de octombrie 1914, creştinii unşi au arătat că Regatul lui Dumnezeu avea să înceapă să domnească în acel an. Ei şi-au bazat înţelegerea pe profeţia lui Daniel despre copacul cel mare care a fost tăiat şi care avea să crească din nou după „şapte timpuri” (Dan. 4:16). În profeţia despre prezenţa sa viitoare şi despre ‘încheierea acestui sistem’, Isus s-a referit la această perioadă numind-o „timpurile fixate ale naţiunilor”. Din 1914, „semnul prezenţei” lui Cristos în calitate de Rege al pământului este evident (Mat. 24:3, 7, 14; Luca 21:24). Aşadar, începând de atunci, printre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu” despre care depunem mărturie se numără şi întronarea lui Isus ca Rege peste omenire.

11, 12. a) Ce a început să facă Isus Cristos în 1919? b) Ce anume a devenit clar începând din 1935? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

¹¹ În calitate de Rege, Isus Cristos a început imediat să-i elibereze pe continuatorii săi unşi din captivitatea ‘Babilonului cel Mare’ (Rev. 18:2, 4). Din 1919, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, creştinii unşi au profitat de ocazia de a depune mărturie pe tot pământul despre mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu şi de a predica vestea bună despre Regat. Ca urmare, mii de oameni au învăţat adevărul şi au fost unşi pentru a domni împreună cu Cristos în cer.

¹² Din 1935, a devenit clar că Isus Cristos începuse să strângă milioane de „alte oi” din toate naţiunile, care aveau să alcătuiască „o mare mulţime”. Sub îndrumarea creştinilor unşi, membrii marii mulţimi urmează şi ei exemplul de curaj al lui Isus şi declară public că salvarea lor se datorează lui Dumnezeu şi lui Cristos. Deoarece perseverează în lucrarea de depunere de mărturie şi continuă să manifeste credinţă în jertfa lui Cristos, aceştia vor avea privilegiul de a supravieţui ‘necazului celui mare’ şi de a trăi în lumea nouă a lui Dumnezeu (Ioan 10:16; Rev. 7:9, 10, 14).

13. Ca Martori ai lui Iehova, ce suntem hotărâţi să facem şi ce ne va ajuta să reuşim?

¹³ Este foarte important să continuăm să preţuim privilegiul de a depune mărturie despre „lucrurile măreţe” pe care Iehova Dumnezeu le-a făcut şi despre cele pe care promite că le va face în viitor. E adevărat, nu este întotdeauna uşor să depunem mărturie. Mulţi fraţi predică în teritorii în care oamenii sunt indiferenţi, îi ridiculizează sau chiar îi persecută. Dacă ne confruntăm cu astfel de situaţii, să imităm exemplul apostolului Pavel şi al tovarăşilor săi. Pavel a spus: „Am prins curaj cu ajutorul Dumnezeului nostru să vă spunem vestea bună a lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte” (1 Tes. 2:2). Aşadar, să nu renunţăm niciodată! Dimpotrivă, să fim hotărâţi să trăim la înălţimea dedicării noastre în timp ce sistemul lui Satan înaintează spre distrugere (Is. 6:11). Însă nu putem face acest lucru cu propriile puteri. De aceea, asemenea creştinilor din secolul I, să-l rugăm pe Iehova să ne dea spirit sfânt pentru ca, astfel, să avem „puterea care depăşeşte normalul” (Luca 11:13). (Citeşte 2 Corinteni 4:1, 7.)

14, 15. a) Cum au fost trataţi creştinii în secolul I şi ce le-a spus apostolul Petru? b) Ce ar trebui să ne amintim când oamenii ne persecută pentru că suntem Martori ai lui Iehova?

¹⁴ În prezent, milioane de oameni pretind că sunt creştini, „dar îl reneagă [pe Dumnezeu] prin lucrările lor, fiindcă sunt dezgustători şi neascultători şi nu sunt potriviţi pentru nicio lucrare bună” (Tit 1:16). Este bine să nu uităm că, în secolul I, mulţi oameni i-au urât pe creştinii adevăraţi. De aceea, apostolul Petru a scris: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru numele lui Cristos, sunteţi fericiţi, fiindcă . . . spiritul lui Dumnezeu se odihneşte peste voi” (1 Pet. 4:14).

¹⁵ Se aplică aceste cuvinte şi în cazul Martorilor lui Iehova din prezent? Cu siguranţă, deoarece noi depunem mărturie că Isus este Rege. Astfel, a fi urâţi de oameni pentru că purtăm numele lui Iehova este acelaşi lucru cu ‘a fi batjocoriţi pentru numele lui Isus Cristos’, întrucât Isus le-a spus duşmanilor săi: „Eu am venit în numele Tatălui meu, dar nu mă primiţi” (Ioan 5:43). Aşadar, data viitoare când ne confruntăm cu opoziţie în lucrarea de depunere de mărturie, să nu ne descurajăm! Să ne amintim că aceasta este o dovadă că Dumnezeu ne aprobă şi că spiritul său ‘se odihneşte peste noi’.

16, 17. a) Ce simt slujitorii lui Iehova faţă de lucrarea de predicare? b) Ce eşti hotărât să faci?

¹⁶ Să ne amintim şi că mulţi oameni de pe tot pământul vin la adevăr. Chiar şi în teritoriile bine lucrate încă mai găsim oameni dispuşi să asculte mesajul despre salvare. De aceea, să ne străduim să revenim la cei interesaţi şi, dacă este posibil, să începem un studiu biblic cu ei. Astfel, îi putem ajuta să-l cunoască pe Iehova şi să ajungă la pasul dedicării şi al botezului. Probabil că şi noi împărtăşim sentimentele lui Sarie, o soră din Africa de Sud, care depune mărturie de peste 60 de ani. Ea spune: „Sunt profund recunoscătoare pentru că, pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, mă pot bucura de o relaţie bună cu Iehova, Suveranul universului, şi sunt fericită că pot face cunoscut numele său glorios”. Ea şi soţul ei, Martinus, au ajutat multe persoane, între care şi cei trei copii ai lor, să devină închinători ai lui Iehova. Sarie adaugă: „Nicio altă activitate nu aduce o satisfacţie mai mare. Prin spiritul său sfânt, Iehova ne dă tuturor puterea de care avem nevoie pentru a continua această lucrare salvatoare de vieţi”.

¹⁷ Fie că suntem Martori botezaţi sau ne străduim să atingem acest obiectiv, avem toate motivele să fim recunoscători pentru privilegiul de a ne închina lui Iehova alături de congregaţia mondială a Martorilor săi. De aceea, să continuăm să depunem o mărturie temeinică în timp ce ne străduim să rămânem sfinţi, sau separaţi de lumea lui Satan. Astfel, îl vom onora pe iubitorul nostru Tată ceresc, al cărui nume glorios avem privilegiul să-l purtăm.