Păstorii turmei sub un păstor

 1 Cine este „păstorul cel bun“ şi în ce relaţie este el faţă de oi?

Cînd Domnul Isus Cristos a fost pe Pămînt, el s-a făcut de cunoscut ca „păstorul cel bun“. Oile lui au ascultat de glasul lui şi l-au urmat. El a zis că-şi dă sufletul în favoarea lor (Ioan 10:1–15). Astfel, urmaşii lui Isus Cristos care formează adunarea, au fost comparaţi de Isus Cristos cu oile unei turme. In Luca 12:32, Isus a vorbit despre o „turmă mică“ căreia i se dă Impărăţia, iar în Ioan 10:16, el a menţionat „alte oi“, care trebuie să asculte deopotrivă de glasul său şi să devină o parte a turmei. El însuşi, Isus Cristos va fi păstorul lor.

 2 Pentru ce trebuie ca subpăstorii să trateze turma ca ceva scump?

² Scriitorii biblici creştini au întrebuinţat mai tîrziu expresii asemănătoare atunci cînd s-au adresat supraveghetorilor creştini, care aveau misiunea de a servi ca păstori sub Domnul Isus Cristos. Pavel le-a spus supraveghetorilor din Efes.: „Luaţi seama la voi înşivă şi la toată turma în care spiritul sfînt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi adunarea lui Dumnezeu pe care el a răscumpărat-o cu singele propriului lui fiu“ (Fapte 20:28). Aici, Pavel a accentuat necesitatea ca păstorii să recunoască că adunarea aparţine lui Dumnezeu şi a fost răscumpărată cu sîngele propriului său fiu, sînge pe care Dumnezeu îl consideră foarte scump. De aceea, aceşti păstori trebuie să se gîndească, în contactul cu turma, că ea este un lucru deosebit de scump în ochii lui Dumnezeu şi ai lui Cristos.

 3 (a) Ce s-a aşteptat în secolul I de la fiecare membru al turmei? (b) Cum a fost promovată unitatea în adunare?

³ Cînd Pavel a dat acest sfat, membrii adunării creştine nu s-au aflat într-un singur loc sau într-un singur oraş, ci într-o serie de adunări care au existat în multe oraşe ale Imperiului Roman. Deşi au trăit în multe locuri, ei au fost totuşi numai o turmă sub un păstor, Isus Cristos, iar de la fiecare membru al turmei s-a aşteptat să trăiască în unitate cu ceilalţi. Aceasta a fost în armonie cu rugăciunea pe care Isus a rostit-o înainte de moarte: „Nu te rog numai în legătură cu aceştia, ci şi cu privire la cei care vor crede în mîne prin cuvîntul lor, pentru ca toţi să fie una, aşa după cum tu Tată eşti în comuniune cu mine şi eu în comuniune cu tine, ca şi ei să fie în comuniune cu noi pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis“ (Ioan 17:20, 21). Aceia care în secolul întîi primiseră sarcina de a sluji adunărilor, trebuiau să se străduiască să promoveze unitatea. Si aceasta îndreptînd atenţia la capul numit al adunării, Isus Cristos, şi îndemnîndu-i pe toţi să–l imite, rămînînd în adevăr fermi şi arătînd dragoste adevărată. Cu referire la aceasta, în Efeseni 4:15, 16 se zice: „Vorbind adevărul, să creştem prin dragoste în toate lucrurile spre cel ce este capul, Cristos. De la el, întreg trupul, armonios legat şi prin orice mădular care dă ce este necesar în vederea colaborării, cauzează creşterea trupului, conform funcţiei fiecărui membru în parte, în măsura cuvenită, spre edificarea acestuia în dragoste“. Deşi erau de executat variate feluri de munci, toţi cei ce participau la lucrare, erau deci, în realitate, un singur trup constînd din mulţi membri, şi ei toţi erau subordonaţi unui cap, Isus Cristos.

 4 (a) Ce i-a declarat apăsat Isus lui Petru? (b) De care lucruri le-amintit Petru bărbaţilor mai bătrîni?

⁴ Petru a fost unul din cei ce erau activi sub călăuzirea păstorului superior, Isus Cristos. Isus i-a spus apăsat, după înviere, lui Petru, după cum putem citi în Ioan 21:15–17, că el trebuia să-şi dovedească dragostea faţă de Cristos prin păstorirea „oiţelor“. Mulţi ani mai tîrziu, Petru a scris fraţilor creştini care aveau şi ei funcţia de bărbaţi mai bătrîni în adunarea creştină. După 1 Petru 5:1–4, el a scris: „De aceea, dau bărbaţilor mai bătrîni dintre voi acest îndemn, căci şi eu sînt un bărbat bătrîn ca şi voi şi un martor al suferinţelor lui Cristos, ba chiar părtaş la slava care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este în paza voastră, nu din silă, ci de bunăvoie; şi nici din dragoste pentru un cîştig necinstit, ci plini de zel; şi nici ca unii care stăpînesc peste cei ce sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci făcîndu-vă pilde turmei. Iar cînd păstorul superior se va descoperi, veţi primi coroana care nu se veştejeşte, a slavei“. Prin aceasta, acestor bărbaţi bătrîni, acestor păstori sub Isus Cristos, li s-a amintit că turma aparţine lui Dumnezeu, că trebuiau să se îngrijească de ea şi că trebuiau să fie foarte interesaţi de ea ca bărbaţi bătrîni.

 5 (a) Ce se înţelege prin supravegherea creştină? (b) Cum a fost relevat acest lucru de Isus?

⁵ Un păstor creştin este un supraveghetor, dar prin aceasta nu se înţelege ceea ce înţelege lumea în general printr-un supraveghetor. In adunarea creştină nici unul nu stăpîneşte asupra celor ce sînt moşteniera lui Dumnezeu. Prin funcţia de supraveghetor, nimeni nu devine mai bun. Petru învăţase foarte bine acest lucru de la Isus Cristos atunci cînd Isus a sărbătorit ultima cină cu apostolii săi. Raportul respectiv din Luca 22:24–27 sună cum urmează: „A izbucnit între timp şi o ceartă înverşunată de cuvinte între ei despre, cine era acela ce părea să fie cel mai mare dintre ei. El însă le-a zis: ‘Regii naţiunilor stăpînesc ca domni peste ele iar cei ce au autoritate asupra lor sînt numiţi binefăcători. Voi însă, să nu fiţi aşa, ci cel ce este mai mare între voi, să fie cel mai mic, iar cel ce oficiază ca superior ca cel ce slujeşte. Căci cine este mai mare, cel ce şade la masă sau cel ce slujeşte la maşă? Nu este cel ce şade la masă? Eu însă sînt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte’“. Ucenicii au procedat nedrept avînd o asemenea ceartă aprinsă de cuvinte, dar Isus i-a mustrat totuşi într-un mod plin de dragoste.

 6, 7. (a) In ce fel a fost Isus un exemplu caracteristic pentru viitorii păstori? (b) Ce calitate a scos în evidenţă Petru? (c) Cum este de folos pentru adunare această calitate?

⁶ Păstorul superior a fost un exemplu caracteristic pentru aceşti viitori păstori. Raportul lui Ioan despre cina lui Isus cu ucenicii lui conţine un exemplu pentru aceasta: „In cursul cinei . . . s-a ridicat . . . şi s-a desbrăcat de îmbrăcămintea exterioară. A luat un prosop de in şi s-a încins. După aceea a turnat apă în lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu prosopul de in cu care era încins“ (Ioan 13:2–5). Isus a fost un învăţător bun şi de aceea le-a explicat pentru ce le spălase picioarele cu următoarele cuvinte: „Stiţi ce v-am făcut eu? Voi mă numiţi ‘învăţător’ şi ‘domn’, şi bine ziceţi, căci sînt. Acum, dacă eu învăţătorul şi domnul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut eu să faceţi şi voi“ (Ioan 13:12–15).

⁷ Petru a fost profund impresionat de exemplul dat de Isus Cristos şi el a recunoscut că un păstor trebuie să trateze turma cu smerenie şi să fie întotdeauna gata să–i slujească. De aceea, el a scris: „. . . nu ca unii care stăpînesc peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci făcîndu-vă pilde turmei“. Această smerenie este o calitate pe care Isus dorea s-o vadă la cei ce păstoresc turma lui Dumnezeu. De aceea, el a spus mai departe: „La fel, şi voi tinerilor să fiţi supuşi bătrînilor. Toţi însă încingeţi-vă cu o smerenie unii faţă de alţii, căci Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dovedeşte însă bunătate nemeritată. Plecaţi-vă, de aceea, sub mîna tare a lui Dumnezeu, ca el să vă înalţe la timpul stabilit“ (1 Petru 5:5, 6). Există un avantaj în a fi smerit. Dacă sîntem smeriţi le vine mai uşor altora să ni se adreseze cu problemele lor şi acest spirit leagă întreaga adunare în dragoste. Cine slujeşte în dragoste cu smerenie, nu va proceda niciodată tiranic sau despotic şi nu va stăpîni ca domn asupra moştenirii lui Dumnezeu. Un păstor adevărat se străduieşte să fie pildă pentru turmă.

 8 (a) Ce idee zace la baza cuvîntului grecesc episkopos? (b) Cum se potriveşte acest cuvînt la supraveghetorii creştini mai mult decît cuvîntul grecesc „kyrios“?

⁸ Cuvîntul „supraveghetor“ care este traducerea cuvîntului grecesc episkopos desemnează pe unul care este păzitor sau care veghează asupra unui anumit lucru. Grija ocrotitoare este ideea de bază conţinută în cuvîntul episkopos. Supraveghetorul creştin este deci unul care poartă grijă de turma lui Dumnezeu şi care o păzeşte, aşa cum ar păzi-o un păstor de oi literale. Ca supraveghetor, el nu are dreptul să stăpînească ca domn asupra adunării lui Dumnezeu. Cuvîntul „domn“ este traducerea cuvîntului grecesc Kyrios şi desemnează pe unul care are putere şi autoritate asupra altora, cum ar fi de exemplu domnul unei case sau un cap de familie. Acest cuvînt este tradus şi cu „poruncitor“ sau „stăpîn“. Un stăpîn de sclavi întră în această categorie, dar există astăzi numai puţini stăpîni de sclavi. Expresia kyrios sau „domn“ s-ar potrivi însă la dătărorii de lucru sau şefii din ziua de azi. Dar bătrînii ar trebui să nu privească relaţia faţă de fraţii lor ca relaţia dintre dătătorii de lucru şi angajaţi. Bătrînii sînt păstori îşi duc oile pe păşuni bune şi în locuri bune de apă, le păzesc şi se străduiesc să le vindece vătămările şi bolile lor. In adunarea creştină, ei îi îndeamnă pe fraţi în lucrarea domnului, colaborînd cu ei şi recunoscînd că toţi avem unul şi acelaşi Domn şi poruncitor, sub care slujim şi căruia trebuie să–i dăm socoteală.

 9, 10. (a) In ce fel a dat Petru un bun exemplu privitor la smerenie? (b) Care calitate a păstorilor adevăraţi, ce nu poate fi găsită în religiile false, contribuie la unitate şi cum a fost accentuat acest lucru de Isus?

⁹ Petru a dat un exemplu bun în această privinţă. El nu s-a ridicat deasupra altora. Cînd s-a adresat bărbaţilor bătrîni, a zis despre sine, după cum citim în 1 Petru 5:1: „Si eu sînt un bărbat batrîn“. Aceasta se deosebeşte de părerea formată în multe confesiuni religioase ale lumii despre Petru, care vor să îi atribuie un anumit loc de frunte sau să–l înalţi în poziţia de papă. Aceasta nu corespunde exemplului pe care l-a dat Petru.

¹⁰ Nu există nici o îndoială că Petru şi-a amintit exact de cuvintele rostite de Isus, după ce se referise la cărturarii şi fariseii care se înălţaseră pe ei înşişi. După Matei 23:8–12, el a zis: „Voi însă să nu vă numiţi Rabi, căci unul singur este învăţătorul vostru şi voi toţi sînteţi fraţi . . . De asemenea, nu vă lăsaţi numiţi ‘conducători’ căci unul singur este conducătorul vostru, Cristos. Cel mai mare dintre voi, să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit, şi oricine se smereşte pe sine însuşi, va fi înălţat.“ Păstorii care servesc sub Cristos Isus pot contribui mult prin smerenia lor creştină la unitatea turmei, iar Iehova îşi va da binecuvîntarea la aceasta.

11 Ce exemplu bun au dat Pavel şi Barnaba supraveghetorilor din zilele noastre?

¹¹ Cu o ocazie, Pavel şi Barnaba s-au aflat ca supraveghetori călători în faţa situaţiei unor bărbaţi care-i învătau pe alţii că tăierea împrejur este o condiţie pentru mîntuire. Din Faptele Apostolilor 15:2, reiese că Pavel şi Barnaba n-au fost de acord cu această învăţătură argumentînd împotrivă. In ciuda faptului, ei au expus întrebarea corperaţiunii conducătoare, apostolilor şi bătrînilor din Ierusalim, de dragul unităţii întregii organizaţii. După ce chestiunea a fost temeinic analizată şi după ce corporaţiunea conducătoare a luat o hotărîre, supraveghetorii călători au acceptat hotărîrea din toată inima ca şi Pavel şi au comunicat adunărilor importanta învătătură spirituală. In Faptele Apostolilor 16:4, 5 se relatează: „Acum, călătorind prin oraşe, ei au dus celor ce erau acolo dispoziţia care trebuia luată în seamă şi care fusese decisă de apostolii şi bărbaţii bătrîni care se aflau în Ierusalim. Adunările au fost fortificate pe mai departe în credinţă şi au crescut din zi în zi tot mai mult la număr“. Aceasta a făcut ca unitatea de procedare şi gîndire a întregii turme să fie întărită, iar Iehova a găsit evident, plăcere în aceasta, căci el a dat adunărilor izbîndă şi creştere. Pavel şi Barnaba au fost un bun exemplu pentru supraveghetorii din ziua de azi prin atenţia acordată hotărîrilor corporaţiunii conducătoare a adunării creştine.

12 (a) Cui i-a atribuit Pavel cinstea întotdeauna? (b) Cum s-a comportat Pavel faţă de supraveghetorii din adunare?

¹² Pavel a avut într-adevăr o parte la răspîndirea adevărului şi a văzut cum s-a extins lucrarea, dar în mod exemplificativ, el a dat întotdeauna cinstea lui Iehova pentru aceasta şi a abătut atenţia de la el însuşi şi de la alţi servi ai lui Dumnezeu, prin faptul că a zis că nici „cel ce sădeşte nu este ceva şi nici cel ce udă, ci Dumnezeu care face să crească“ (1 Cor. 3:7). Din scrisoarea lui către corinteni aflăm, de asemenea, că a trebuit să le amintească supraveghetorilor adunării din Corint de anumite cerinţe ale legii lui Dumnezeu, de ţinerea cărora ei nu se îngrijeau. In capitolul 5, citim că s-a raportat despre un caz de curvie în adunare, dar că nu fusese luată nici o măsură. Nu găsim scris că Pavel i-ar fi considerat nepotriviţi pe toţi supraveghetorii din pricina acestei neglijenţe, sau că ar fi duspus ca ei să fie scoşi din funcţiile lor. In loc să facă aceasta, el le-a indicat să nu mai aibă comuniune cu unul care afirmă că este frate, dar care calcă legea lui Dumnezeu şi le-a poruncit să înlăture răul din mijlocul lor. Pavel a fost răbdător cu ei şi le-a acordat ocazia să se analizeze în calitatea lor de păstori. Aceasta însă nu înseamnă că un supraveghetor sau serv ajutător nu şi-ar putea pierde niciodată privilegiile de serviciu. Dacă s-ar dovedi necredincios sau n-ar mai fi neprihănit, n-ar mai fi potrivit să servească în această funcţie.

UN SERVICIU CARE UNESTE

13 Cum ar trebui să gîndească un supraveghetor despre răspundere?

¹³ Supraveghetorul are o mare răspundere. Dar este o răspundere îmbucurătoare, un privilegiu mareţ! Aşa văzute lucrurile, sarcina devine mai uşoară. Să ne gîndim că „păstorul cel bun“ a spus: „Jugul meu este blînd şi sarcina mea este uşoară“ (Mat. 11:30). Aşa şi-a privit Isus sarcina. Subpăstorii lui care stau sub acelaşi jug cu el, făcînd voia lui Iehova după exemplul lui, ar trebui să se gîndească la fel despre acest lucru. Mult depinde de faptul dacă lucrurile cele mai importante se pun într-adevăr pe locul întîi (Mat. 6:33).

14 În ce a constat lucrarea mare a lui Isus şi în ce şi-a instruit ucenicii?

¹⁴ Să observăm ceva mai îndeaproape exemplul lui Isus. In ce a constat marea lui lucrare de pe Pămînt? Cînd Ioan Botezătorul a fost arestat şi pus în închisoare, Isus a plecat în Galilea şi şi-a reluat acolo serviciul. „De atunci înainte, Isus a început să predice şi să spună: ‘Căiţi-vă căci împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat’“ (Mat. 4:17). Cea mai însemnată activitate a lui Isus a fost predicarea Impărăţiei. Si aceasta a fost în principal, lucrarea în vederea căreia şi-a instruit ucenicii (Luca 8:1, 2; 10:1, 8, 9). Spre sfîrşitul serviciului său pămîntesc, el a spus lui Pilat: „De aceea m-am născut şi am venit în lume ca să depun mărturie despre adevăr“ (Ioan 18:37). Ar trebui ca subpăstorii care stau cu Isus sub acelaşi jug să-şi fixeze un ţel mai neînsemnat?

15, 16. (a) Pentru care problemă a supraveghetorilor trebuie ca toţi să arate înţelegere? (b) Ce binecuvîntări se pot obţine dacă supraveghetorul îşi îndeplineşte în mod echilibrat răspunderea lui de vestitor al Evangheliei, păstor şi învăţător?

¹⁵ Mulţi supraveghetori au totuşi o problemă în această privinţă şi aceasta este şi de înţeles. Ei folosesc mult timp pentru îndeplinirea obligaţiilor familiale şi pentru a-şi face vizitele de păstori, aşa încît le vine greu că găsească ocazii să ia iniţiativa în serviciul din casă în casă şi în alte domenii ale serviciului de predicare. Ar putea însă, să fie creat, în diuda acestor lucruri, un echilibru raţional între evanghelizare, lucrare de păstor şi învăţare (Efes. 4:11). Un supraveghetor care-şi planifică să participe regulat la lucrarea de evanghelizare împreună cu o grupă de serviciu, ar putea îmbina cu aceasta şi alte activităţi. Deseori şi-ar putea lua familia cu el în serviciu şi să–i dea ei şi celorlalţi din grupă instruire practică. Aduce întotdeauna multă bucurie cînd întreaga familie participă regulat la serviciul de predicare, iar ceilalţi se pot simţi deopotrivă stimulaţi şi pot simţi bucurie.

¹⁶ Si cum se prezintă lucrurile cu vizitele de păstor? Cînd supraveghetorul se întoarce de la serviciu poate vizita pentru puţin un frate sau o familie şi fără îndoială va avea un efect inviorător dacă le povesteşte experienţele pe care le-a avut chiar înainte în Serviciu. Unii supraveghetori au făcut vizite scurte şi pe drumul spre casă de la munca lor lumească. Dacă aceste vizite sînt bine planificate nu se pierde prea mult timp de la evanghelizare. Supraveghetorii pot spune astăzi la fel cum a spus odinioară apostolul Pavel: „Acum, dacă vestesc vestea bună, nu este un motiv de laudă pentru mine, căci îmi este impusă o necesitate. De fapt, vai de mine dacă nu vestesc vestea bună“ (1 Cor. 9:16). Cît de înviorător este pentru un creştin ca să vestească cu zel şi fără încetare vestea bună şi cît de mult preţuieşte turma exemplul supraveghetorilor în această privinţă!

17 Cum şi-a executat Isus serviciul lui?

¹⁷ Toţi care servesc ca ‘vestitori ai Evangheliei, păstori şi învăţători’, pot învăţa multe din felul în care Isus şi-a executat serviciul său. El a vestit împărăţia oriunde a putut găsi oameni. Astăzi, noi facem aceasta, în principal, de la uşă la uşă. Totuşi, observă cum şi-a îmbinat Isus activitatea de predicare publică cu instruirea în particular a ucenicilor lui. Cu o ocazie, Isus s-a suit într-o corabie şi a vorbit mulţimii mari de oameni care se adunaseră pe mal. „El [le-a spus] multe lucruri în pilde“. După ce povestise pilda despre semănător, ucenicii l-au întrebat pentru ce vorbeşte totdeauna în pilde. El le-a răspuns în particular la această întrebare. Apoi, a vorbit multe alte lucruri „prin pilde mulţimii de oameni“. Mai tîrziu, „el a intrat în casă“, iar ucenicii au venit din nou la el şi el i-a ajutat ‘să înţeleagă sensul tuturor acestor lucruri’ (Mat. 13:1–3, 10, 11, 34–36, 51).

18 Ce efect se poate obţine dacă supraveghetorii îşi pun în atenţia serviciului lor, predicarea?

¹⁸ Serviciul lui Isus a avut în vedere predicarea. Supraveghetorii din zilele noastre ar trebui să urmeze această pildă. Cînd merg în serviciul de predicare împreună cu o grupă, ei pot însoţi pe diferiţi membri ai grupei. Prin aceasta grupa poate fi îndemnată foarte mult. Si în timp ce colaborează cu fiecare în parte, le pot explica cum ar trebui să reacţioneze la diferite situaţii ivite la uşi şi le pot arăta cum pot fi învinse anumite greutăţi. Se ivesc apoi şi ocazii — îndeosebi la sfîrşitul serviciului — de a discuta întrebările pe care le-ar putea avea fiecare în parte. Astfel în timp ce supraveghetorii promovează entuziasmul grupei pentru lucrarea Evangheliei, ei pot activa în acelaşi timp ca păstori şi învăţători.

19 Ce exemplu proeminent a dat Isus ca „păstorul cel bun“?

¹⁹ In Ioan 10:3, 4, citim despre „păstorul cel bun“: „El îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară . . . Merge înaintea lor, iar oile îl urmează fiindcă cunosc glasul lui“. La fel, şi subpăstorii pot îndemna astăzi foarte mult pe membrii turmei, dacă iau iniţiativa în serviciul Impărăţiei, pot să ia în considerare plini de iubire necesităţile fiecărui membru în parte din grupă şi să se străduiască sincer să–l edifice pe fiecare, aşa încît toţi să poată îmbunătăţi talentele în predicarea şi învăţarea veştii bune. Isus însuşi a dat cel mai bun exemplu în această privinţă (Ps. 40:9).

20 (a) In ce caz turma n-ar trebui să–i critice pe supraveghetori? (b) Cum pot sprijini membrii turmei munca iubitoare a supraveghetorilor?

²⁰ Uneori, problemele pot pretinde o mare parte din timpul supraveghetorului şi aceste probleme nu pot fi neglijate. Nimeni n-ar trebui să–i critice pe supraveghetori cînd aceste probleme îi împiedică uneori să se afle în frunte în serviciul Impărăţiei. Toţi membrii turmei preţuiesc munca plină de dragoste a supraveghetorilor. Ei ştiu că supraveghetorii îşi dau silinţa să menţină un echilibru corect între evanghelizare, activitatea de păstorire şi învăţare. Si se bucură foarte mult dacă supraveghetorii, în măsura în care le permit condiţiile, pot colabora mereu cu ei în lucrarea de evanghelizare. Adesea servii ajutători şi ceilalţi din adunare uşurează sarcina supraveghetorilor, asumîndu-şi diferite munci sau obligaţii care nu trebuie executate neapărat de un supraveghetor. Servii ajutători şi ceilalţi ajutători care colaborează credincioşi cu supraveghetorii, punînd mîna oriunde este posibil, sînt o mare binecuvîntare pentru adunare (Ps. 149:1).

21 Care va fi urmarea dacă toţi ‘vorbesc adevărul’ uniţi în serviciul lor?

²¹ In timp ce supraveghetorii, servii ajutători şi ceilalţi din adunare ‘vorbesc adevărul’ cu zel în serviciul Impărăţiei cît şi unii cu alţii, şi în timp ce întreaga adunare colaborează în orice privinţă pentru a promova lucrarea de predicare şi de facere de ucenici, toţi vor „creşte prin dragoste spre cel ce este capul, Cristos“ (Ef. 4:15).