Să înţelegem scopul disciplinării

LA CE vă gândiţi când auziţi cuvântul „disciplinare“? Un dicţionar defineşte acest termen drept „practica de a-i face pe oameni să respecte anumite reguli sau norme de conduită şi de a-i pedepsi dacă nu se conformează lor“. Deşi, bineînţeles, aceasta nu este singura definiţie a termenului, în prezent mulţi oameni atribuie o conotaţie negativă disciplinării, indiferent de tipul ei.

Cu toate acestea, Biblia prezintă disciplinarea într-o lumină complet diferită. „Fiul meu, nu dispreţui disciplina din partea DOMNULUI“, a scris înţeleptul rege Solomon (Proverbele 3:11). Aceste cuvinte nu se referă la acţiunea de a disciplina în general, ci la „disciplina din partea DOMNULUI“, adică la disciplinarea care are la bază principiile înalte ale lui Dumnezeu. Numai această disciplinare aduce foloase pe plan spiritual şi este chiar demnă de dorit. În contrast cu aceasta, disciplinarea care are la bază gândirea umană contrară principiilor înalte ale lui Iehova este deseori abuzivă şi dăunătoare. Aşa se explică de ce mulţi au ajuns să aibă o atitudine negativă faţă de disciplinare.

De ce suntem îndemnaţi să acceptăm disciplinarea din partea lui Iehova? Disciplinarea divină este prezentată în Scripturi drept o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de creaturile sale umane. Aşadar, Solomon a spus în continuare: „DOMNUL mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul în care-şi găseşte plăcerea“. — Proverbele 3:12.

Disciplinare sau pedeapsă?

Disciplinarea despre care se vorbeşte în Biblie are multe faţete: îndrumare, instruire, pregătire, mustrare, corectare şi chiar pedepsire. Însă indiferent ce formă îmbracă, disciplinarea din partea lui Iehova are la bază iubirea şi urmăreşte binele persoanei disciplinate. Chiar şi când reprezintă o măsură de corecţie, disciplinarea din partea lui Iehova nu este niciodată aplicată doar cu scopul de a pedepsi pe cineva.

În ce priveşte pedepsele divine, acestea nu au întotdeauna menirea de a corecta sau de a instrui pe cineva. De exemplu, Adam şi Eva au început să simtă consecinţele neascultării chiar din ziua în care au păcătuit. Iehova i-a izgonit din grădina paradiziacă a Edenului, iar ei au fost afectaţi de imperfecţiune, boli şi bătrâneţe. După mai multe sute de ani de existenţă marcată de suferinţă, ei au pierit pentru totdeauna. Toate acestea au fost într-adevăr o pedeapsă divină, nicidecum o disciplinare aplicată ca măsură de corecţie. Adam şi Eva, care au păcătuit în mod deliberat şi nu s-au căit, erau incorigibili.

Printre relatările care vorbesc despre pedepse aplicate de Iehova se numără şi cele despre Potopul din zilele lui Noe, distrugerea Sodomei şi a Gomorei şi nimicirea armatei egiptene în Marea Roşie. Aceste acţiuni divine nu urmăreau să ofere îndrumare sau instruire. Apostolul Petru a scris referitor la astfel de pedepse: „Nu s-a reţinut să pedepsească o lume veche, ci l-a păstrat pe Noe, un predicator al dreptăţii, împreună cu alţi şapte, când a adus un potop peste o lume de oameni lipsiţi de pietate; şi, . . . prefăcând în cenuşă oraşele Sodoma şi Gomora, le-a condamnat, dându-le persoanelor lipsite de pietate un exemplu cu privire la lucrurile care vor veni“. — 2 Petru 2:5, 6.

În ce sens se poate spune că aceste pedepse ‘le-au dat persoanelor lipsite de pietate un exemplu cu privire la lucrurile care vor veni’? În scrisoarea adresată tesalonicenilor, Pavel a indicat spre zilele noastre ca fiind timpul când Dumnezeu, prin Fiul său, Isus Cristos, va aduce „răzbunare asupra celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi a celor care nu ascultă de vestea bună“. Pavel adaugă: „Aceştia vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii veşnice“ (2 Tesaloniceni 1:8, 9). Este clar că o astfel de pedeapsă nu are menirea de a învăţa pe cineva sau de a şlefui personalitatea cuiva. Însă când îi invită pe închinătorii săi să accepte disciplinarea din partea sa, Iehova nu se referă la pedepsirea păcătoşilor nepenitenţi.

Este demn de remarcat că Dumnezeu nu este înfăţişat în Biblie în primul rând ca o persoană care pedepseşte. Dimpotrivă, de cele mai multe ori, el este descris ca un învăţător iubitor şi un instructor plin de răbdare (Iov 36:22; Psalmul 71:17; Isaia 54:13). Într-adevăr, disciplinarea divină ca măsură de corecţie este aplicată întotdeauna cu iubire şi răbdare. Înţelegând scopul disciplinării, creştinii sunt mai în măsură să o accepte şi să o administreze cu atitudinea corectă.

Disciplinare din partea unor părinţi iubitori

În familie şi în congregaţia creştină, toţi trebuie să înţeleagă scopul disciplinării. Acest lucru este valabil îndeosebi în cazul celor care au o anumită autoritate, cum ar fi părinţii. În Proverbele 13:24 se spune: „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său; dar cine-l iubeşte, îl disciplinează îndată“.

Cum trebuie părinţii să administreze disciplinarea? Biblia explică: „Voi, taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“ (Efeseni 6:4). Acest sfat apare şi în cuvintele: „Taţilor, nu vă exasperaţi copiii, ca să nu se descurajeze“. — Coloseni 3:21.

Părinţii creştini care înţeleg scopul disciplinării nu vor acţiona cu asprime. Principiul consemnat la 2 Timotei 2:24 poate fi aplicat şi la modul în care părinţii administrează disciplinarea. Pavel a scris: „Un sclav al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blajin faţă de toţi, calificat să predea“. Izbucnirile necontrolate de mânie, ţipetele şi expresiile jignitoare sau înjositoare nu constituie câtuşi de puţin măsuri de disciplinare iubitoare şi nu-şi au locul în viaţa unui creştin. — Efeseni 4:31; Coloseni 3:8.

Corectarea copiilor de către părinţi nu se rezumă nici pe departe la aplicarea cu promptitudine şi cu fermitate a unei pedepse. Majoritatea copiilor au nevoie de atenţionări repetate pentru a-şi corecta modul de gândire. Aşadar, părinţii trebuie să investească timp, să manifeste răbdare şi să se gândească bine la modul în care să administreze disciplinarea. E necesar să fie conştienţi că trebuie să-şi educe copiii „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“. Aceasta implică un proces de instruire care durează ani de zile.

Păstorii creştini disciplinează cu blândeţe

Aceleaşi principii sunt valabile şi în cazul bătrânilor creştini. În calitate de păstori iubitori, ei se străduiesc să întărească turma oferind instruire, îndrumare şi, dacă este necesar, chiar mustrând. Când administrează disciplinarea, nu uită nici un moment care este adevăratul ei scop (Efeseni 4:11, 12). Dacă s-ar concentra doar asupra faptului de a pedepsi, ei n-ar face nimic altceva decât să-l sancţioneze pe cel care a comis o greşeală. Însă disciplinarea bazată pe principiile divine implică mult mai mult. Din iubire, bătrânii perseverează în eforturile lor de a-l ajuta pe cel ce a greşit, oferindu-i sfaturi. Deoarece manifestă interes sincer faţă de acesta, ei deseori programează mai multe întrevederi cu el pentru a-l încuraja şi pentru a-l instrui.

Potrivit sfatului consemnat la 2 Timotei 2:25, 26, bătrânii trebuie să-i instruiască „cu blândeţe“ chiar şi pe cei ce nu sunt dispuşi imediat să accepte disciplinarea. Iată ce spun aceste versete referitor la scopul disciplinării: „S-ar putea ca Dumnezeu să le dea căinţa care duce la o cunoştinţă exactă a adevărului, şi ei să revină la luciditate, ieşind din cursa Diavolului“.

Uneori este necesar ca răufăcătorii nepenitenţi să fie excluşi din congregaţie (1 Timotei 1:18–20). Chiar şi această măsură severă ar trebui considerată o disciplinare, nu o pedeapsă. Bătrânii depun eforturi ca să viziteze din când în când persoanele excluse care nu sunt implicate într-o conduită păcătoasă. Cu ocazia acestor vizite, ei acţionează în armonie cu adevăratul scop al disciplinării amintindu-le persoanelor în cauză paşii pe care trebuie să-i întreprindă cineva pentru a reveni în congregaţia creştină.

Iehova este judecătorul perfect

Părinţii, păstorii creştini şi alţii cărora Biblia le conferă autoritatea de a administra disciplinarea trebuie să-şi ia în serios responsabilitatea pe care o au. Ei nu trebuie să-şi aroge dreptul de a-i eticheta pe unii drept incorigibili. Prin urmare, disciplinarea administrată de ei nu trebuie să fie niciodată o pedeapsă aplicată cu răutate sau cu un spirit de răzbunare.

Într-adevăr, Biblia arată că Iehova este cel care va aplica pedeapsa aspră şi definitivă. De fapt, Scripturile spun că „este ceva înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu“ (Evrei 10:31). Însă oamenii nu trebuie nicidecum să se compare cu Iehova. Şi nimeni nu ar trebui să considere ceva înfricoşător să ajungă pe mâinile unuia dintre părinţii săi sau ale unui bătrân din congregaţia sa.

Iehova are capacitatea de a păstra un echilibru perfect când administrează disciplinarea, ceea ce nu se poate spune şi despre oameni. Dumnezeu poate citi inima oamenilor şi poate vedea dacă o persoană este incorigibilă şi, prin urmare, merită pedeapsa decisivă şi definitivă. Oamenii însă nu au capacitatea de a stabili acest lucru. Din acest motiv, dacă este necesar să administreze disciplinarea, cei care au o anumită autoritate trebuie s-o facă întotdeauna cu scopul de a corecta persoana în cauză.

Să acceptăm disciplinarea din partea lui Iehova

Cu toţii avem nevoie să fim disciplinaţi de Iehova (Proverbele 8:33). De fapt, ar trebui să ne dorim cu ardoare să primim disciplinarea care are la bază Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce studiem Biblia, avem posibilitatea să acceptăm disciplinarea pe care o primim de la Iehova însuşi prin Scripturi (2 Timotei 3:16, 17). Totuşi, uneori vom fi disciplinaţi şi prin colaboratorii noştri creştini. Sesizând spiritul cu care este administrată această disciplinare vom putea să o acceptăm de bunăvoie.

Apostolul Pavel a recunoscut: „Este adevărat, nici o disciplinare nu pare pentru moment să fie o bucurie, ci o mâhnire“ şi a adăugat: „Mai târziu însă, produce în cei care au fost instruiţi de ea un rod paşnic, adică dreptatea“ (Evrei 12:11). Disciplinarea din partea lui Iehova este o expresie a iubirii profunde pe care ne-o poartă el. Indiferent că suntem disciplinaţi sau administrăm disciplinarea, să păstrăm viu în minte scopul disciplinării divine şi să punem în practică înţeleptul sfat biblic: „Ţine învăţătura [disciplina, NW], n-o lăsa din mână; păstreaz-o, căci ea este viaţa ta“. — Proverbele 4:13.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 21]

Păcătoşii nepenitenţi primesc de la Dumnezeu o pedeapsă judecătorească, nu o disciplinare ca măsură de corectare

[Legenda fotografiilor de la pagina 22]

Din iubire, bătrânii îşi rezervă timp pentru a face cercetări în Biblie şi în publicaţii şi pentru a-i ajuta pe cei ce greşesc

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Părinţii aplică cu răbdare şi iubire „disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“