Să ţinem ferm la preţioasa noastră credinţă!

„Către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.“ — 2 PETRU 1:1.

 1. Ce avertisment le-a dat Isus apostolilor săi, dar cum s-a lăudat Petru?

ÎN NOAPTEA dinaintea morţii sale, Isus a spus că toţi apostolii îl vor părăsi. Unul dintre ei, Petru, s-a lăudat: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire“ (Matei 26:33). Însă Isus ştia că lucrurile vor sta altfel. De aceea i-a spus lui Petru cu aceeaşi ocazie: „Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa şi, după ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi“. — Luca 22:32.

 2. În pofida siguranţei de sine exagerate, prin ce acţiuni a trădat Petru o credinţă slabă?

² Petru, care devenise exagerat de sigur pe credinţa lui, l-a renegat pe Isus chiar în acea noapte. De trei ori el a negat până şi faptul că îl cunoştea pe Cristos (Matei 26:69–75)! Când s-a „întors“, cuvintele stăpânului său: „Să întăreşti pe fraţii tăi“, trebuie să-i fi răsunat în urechi clar şi răspicat. Tot restul vieţii, Petru a fost profund marcat de acest îndemn dat cu ocazia dojenirii lui, după cum reiese din cele două scrisori pe care le-a scris şi care sunt păstrate în Biblie.

De ce şi-a scris Petru scrisorile

 3. De ce şi-a scris Petru prima scrisoare?

³ După circa 30 de ani de la moartea lui Isus, Petru şi-a scris prima scrisoare, adresând-o fraţilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, regiuni situate în partea de nord şi de vest a Turciei de astăzi (1 Petru 1:1). Fără îndoială că printre cei cărora le-a scris Petru se aflau şi evrei, dintre care unii deveniseră creştini la Penticosta din 33 e.n. (Faptele 2:1, 7–9). Mulţi erau păgâni care treceau prin încercări de foc din cauza opozanţilor (1 Petru 1:6, 7; 2:12, 19, 20; 3:13–17; 4:12–14). Aşadar, Petru le-a scris acestor fraţi pentru a-i încuraja. Obiectivul lui era acela de a-i ajuta să obţină „sfârşitul credinţei [lor], mântuirea sufletelor [lor]“. Astfel, în cuvintele de încheiere, el i-a îndemnat: „Împotriviţi-vă [Diavolului] tari în credinţă“. — 1 Petru 1:9; 5:8–10.

 4. De ce şi-a scris Petru a doua scrisoare?

⁴ Mai târziu, Petru le-a scris o a doua scrisoare acestor creştini (2 Petru 3:1). De ce? Deoarece exista o ameninţare şi mai mare. Persoane imorale încercau să introducă în rândul credincioşilor conduita lor murdară şi să-i inducă în eroare pe unii (2 Petru 2:1–3)! În plus, Petru a avertizat cu privire la batjocoritori. În prima scrisoare, el scrisese că „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape“, iar acum era evident că unii îşi băteau joc de o astfel de idee (1 Petru 4:7; 2 Petru 3:3, 4). Să analizăm a doua scrisoare a lui Petru şi să vedem cum i-a întărit aceasta pe fraţi să rămână neclintiţi în credinţă. În acest prim articol vom analiza 2 Petru capitolul 1.

Scopul capitolului 1

 5. Cum îşi pregăteşte Petru cititorii pentru dezbaterea unor probleme?

⁵ Petru nu face referire imediat la problemele serioase care se iviseră. Dimpotrivă, el pregăteşte terenul pentru dezbaterea acestor probleme, sporindu-le cititorilor săi aprecierea pentru ceea ce au primit când au devenit creştini. El le aminteşte de promisiunile minunate ale lui Dumnezeu şi de caracterul demn de încredere al profeţiilor biblice. El face acest lucru vorbindu-le despre transfigurare, viziunea pe care el însuşi a avut-o când l-a văzut pe Cristos în puterea Regatului. — Matei 17:1–8; 2 Petru 1:3, 4, 11, 16–21.

 6, 7. a) Ce învăţăminte putem trage din introducerea scrisorii lui Petru? b) Dacă dăm sfaturi, ce ar putea fi util uneori să recunoaştem?

⁶ Putem trage învăţăminte din introducerea lui Petru? Oare nu sunt mai uşor de acceptat sfaturile dacă revedem mai întâi unele caracteristici ale măreţei speranţe a Regatului pe care o avem cu toţii? Şi ce se poate spune despre relatarea unei experienţe personale? Probabil că, după moartea lui Isus, Petru a vorbit deseori despre viziunea în care l-a văzut pe Cristos în gloria Regatului. — Matei 17:9.

⁷ Să ne amintim totodată că, pe vremea când Petru şi-a scris a doua scrisoare, Evanghelia după Matei şi scrisoarea apostolului Pavel către galateni erau deja, după toate probabilităţile, foarte răspândite. Aşadar, atât greşelile lui Petru, cât şi exemplul său de credinţă erau, probabil, bine cunoscute de contemporanii săi (Matei 16:21–23; Galateni 2:11–14). Însă acest fapt nu i-a răpit libertatea de exprimare. În fond, acest lucru putea face ca scrisoarea lui să fie mai interesantă pentru cei care îi cunoşteau slăbiciunile. Prin urmare, când îi ajutăm pe cei ce au probleme, ar putea fi util să recunoaştem că şi noi suntem imperfecţi. — Romani 3:23; Galateni 6:1.

O salutare încurajatoare

 8. Cu ce sens se pare că a folosit Petru cuvântul „credinţă“?

⁸ Să analizăm acum salutarea pe care o face Petru. El aduce imediat în discuţie credinţa, spunându-le cititorilor săi că erau „cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră“ (2 Petru 1:1). Aici, expresia „o credinţă“ înseamnă, probabil, „convingere fermă“ şi se referă la ansamblul convingerilor sau învăţăturilor creştine, care în Scripturi sunt numite uneori „adevărul“ (Galateni 5:7; 2 Petru 2:2; 2 Ioan 1). Cuvântul „credinţă“ este folosit deseori cu acest sens, şi nu cu sensul general de încredere pusă într-o persoană sau într-un lucru. — Faptele 6:7; 2 Corinteni 13:5; Galateni 6:10; Efeseni 4:5; Iuda 3.

 9. De ce salutarea lui Petru trebuie să le fi părut deosebit de călduroasă păgânilor?

⁹ Salutarea lui Petru trebuie să le fi părut deosebit de călduroasă cititorilor păgâni. Evreii nu aveau legături cu păgânii, ba chiar îi dispreţuiau, iar prejudecăţile faţă de păgâni au persistat şi printre evreii care deveniseră creştini (Luca 10:29–37; Ioan 4:9; Faptele 10:28). Dar Petru, evreu de origine şi apostol al lui Isus Cristos, a spus că cititorii lui — evrei şi păgâni — împărtăşeau aceeaşi credinţă şi se bucurau de acelaşi privilegiu ca el.

10. Ce învăţăminte putem trage din salutarea lui Petru?

¹⁰ Să ne gândim la excelentele învăţăminte pe care le tragem astăzi din salutarea lui Petru. Dumnezeu nu este părtinitor; el nu favorizează vreo rasă sau vreo naţionalitate în detrimentul alteia (Faptele 10:34, 35; 11:1, 17; 15:3–9). Aşa cum a predat Isus însuşi, toţi creştinii sunt fraţi şi nici unul dintre noi nu trebuie să se considere superior altora. În plus, salutarea lui Petru subliniază că noi suntem, într-adevăr, o fraternitate mondială, care deţine „o credinţă la fel de preţioasă“ ca aceea pe care au avut-o Petru şi ceilalţi apostoli. — Matei 23:8; 1 Petru 5:9.

Cunoştinţa şi promisiunile lui Dumnezeu

11. Ce lucruri vitale subliniază Petru după salutarea sa?

¹¹ După salutarea sa, Petru scrie: „Bunătatea nemeritată şi pacea să vă fie înmulţite“. Cum trebuie să ne fie înmulţite bunătatea nemeritată şi pacea? „Printr-o cunoştinţă exactă despre Dumnezeu şi despre Isus, Domnul nostru“, răspunde Petru. Apoi adaugă: „Puterea divină ne-a dat în mod gratuit toate lucrurile care privesc viaţa şi devoţiunea sfântă“. Dar cum primim aceste lucruri vitale? „Prin intermediul cunoaşterii exacte a celui care ne-a chemat prin glorie şi virtute.“ Astfel, Petru subliniază de două ori că este esenţială cunoştinţa exactă despre Dumnezeu şi despre Fiul său. — 2 Petru 1:2, 3, NW; Ioan 17:3.

12. a) De ce subliniază Petru importanţa cunoştinţei exacte? b) Pentru a ne bucura de promisiunile lui Dumnezeu, ce trebuie să facem mai întâi?

¹² „Învăţătorii mincinoşi“, cu privire la care avertizează Petru în capitolul 2, folosesc „cuvântări înşelătoare“ pentru a-i induce în eroare pe creştini. În felul acesta, ei încearcă să-i seducă să se întoarcă la imoralitatea din care au fost eliberaţi. Rezultatele tuturor celor care au fost salvaţi „printr-o cunoştinţă exactă a Domnului şi Salvatorului Isus Cristos“ (NW) şi care au cedat mai târziu în faţa acestei înşelătorii sunt dezastruoase (2 Petru 2:1–3, 20). Evident, Petru subliniază chiar de la începutul scrisorii sale rolul cunoştinţei exacte pentru a rămâne într-o poziţie curată înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă mai târziu abordează pe larg această problemă. Petru menţionează că Dumnezeu „ne-a dat în mod gratuit promisiuni preţioase şi foarte mari, ca prin acestea să deveniţi părtaşi naturii divine“. Dar, pentru a ne bucura de aceste promisiuni care fac parte integrantă din credinţa noastră, Petru spune că trebuie mai întâi să scăpăm „de corupţia care este în lume din cauza dorinţei pătimaşe“. — 2 Petru 1:4, NW.

13. La ce sunt hotărâţi să ţină ferm atât creştinii unşi, cât şi „alte oi“?

¹³ Cum consideraţi promisiunile lui Dumnezeu? În acelaşi mod ca rămăşiţa creştinilor unşi? În 1991, Frederick Franz, preşedintele de atunci al Watch Tower Bible and Tract Society, care se afla în ministerul cu timp integral de peste 75 de ani, a rezumat sentimentele celor ce speră să domnească împreună cu Cristos prin cuvintele: „Noi am rămas fermi până în acest moment şi vrem să rămânem fermi până când Dumnezeu va dovedi efectiv că este loial «promisiunilor [sale] preţioase şi foarte mari»“. Fratele Franz a fost convins de promisiunea lui Dumnezeu privitoare la o înviere cerească şi a rămas ferm în credinţă până la moartea sa, survenită la vârsta de 99 de ani (1 Corinteni 15:42–44; Filipeni 3:13, 14; 2 Timotei 2:10–12). În mod similar, milioane de oameni ţin ferm la credinţă, concentrându-se asupra promisiunii lui Dumnezeu referitoare la un paradis pământesc în care oamenii vor trăi fericiţi pentru totdeauna. Vă număraţi printre aceştia? — Luca 23:43; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4.

Reacţia la promisiunile lui Dumnezeu

14. De ce virtutea este prima dintre calităţile pe care Petru spune că trebuie să le adăugăm la credinţă?

¹⁴ Îi suntem noi recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce a promis? Dacă da, Petru spune că ar trebui să demonstrăm acest lucru. „Da, chiar din acest motiv“ (deoarece Dumnezeu ne-a făcut promisiuni deosebit de preţioase), ar trebui să depunem eforturi sincere pentru a ne menţine vie credinţa. Nu ne putem mulţumi cu simplul fapt de a fi la adevăr sau de a fi numai familiarizaţi cu adevărul Bibliei. Nu ajunge atât. Probabil că, în timpul lui Petru, unii din congregaţii vorbeau mult despre credinţă, dar se implicau într-o conduită imorală. Conduita lor trebuia să fie virtuoasă, aşa că Petru a îndemnat: „Adăugaţi la credinţa voastră virtutea“. — 2 Petru 1:5, NW; Iacov 2:14–17.

15. a) De ce este menţionată cunoştinţa după virtute ca o calitate ce trebuie adăugată la credinţă? b) Ce alte calităţi ne vor ajuta să ţinem ferm la credinţă?

¹⁵ După ce menţionează virtutea, Pavel enumeră alte şase calităţi care trebuie adăugate la credinţa noastră. Fiecare dintre acestea este necesară dacă vrem să „fi[m] tari în credinţă“ (1 Corinteni 16:13). Întrucât apostaţii ‘suceau Scripturile’ şi propagau „învăţături amăgitoare“, Petru enumeră în continuare cunoştinţa ca pe ceva vital, spunând: „La virtutea voastră [adăugaţi] cunoştinţa“. Apoi spune: „La cunoştinţa voastră [adăugaţi] stăpânirea de sine, la stăpânirea de sine perseverenţa, la perseverenţă devoţiunea sfântă, la devoţiunea sfântă afecţiunea frăţească, la afecţiunea frăţească iubirea“. — 2 Petru 1:5–7, NW; 2:12, 13; 3:16.

16. Ce se va întâmpla dacă la credinţă sunt adăugate calităţile menţionate de Petru, dar ce se va întâmpla dacă nu sunt adăugate?

¹⁶ Ce se va întâmpla dacă adăugăm aceste şapte lucruri la credinţa noastră? „Dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi — răspunde Petru — , ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere [cunoştinţa exactă, NW] a Domnului nostru Isus Hristos“ (2 Petru 1:8). Pe de altă parte, Petru spune: „Dar cine nu are aceste lucruri este orb, nu vede departe şi a uitat curăţirea de vechile lui păcate“ (2 Petru 1:9). Observaţi că Petru schimbă pronumele de la o formă personală, „voi“ şi „nostru“, la una generală, „cine“ şi „lui“. Deşi, din nefericire, unii sunt orbi, uituci şi necuraţi, Petru, din politeţe, nu insinuează că cititorul este unul dintre aceştia. — 2 Petru 2:2.

Îşi întăreşte fraţii

17. Care se pare că a fost motivul pentru care Petru i-a îndemnat cu tandreţe pe creştini să practice „aceste lucruri“?

¹⁷ Înţelegând probabil că îndeosebi cei noi pot fi uşor induşi în eroare, Petru îi încurajează cu tandreţe: „Fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi [aceste lucruri], nu veţi aluneca niciodată“ (2 Petru 1:10; 2:18). Creştinii unşi care adaugă la credinţa lor aceste şapte lucruri se vor bucura de o recompensă măreaţă, întrucât Petru spune: „Vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos“ (2 Petru 1:11). „Alte oi“ vor primi o moştenire veşnică în domeniul pământesc al Regatului lui Dumnezeu. — Ioan 10:16; Matei 25:33, 34.

18. De ce este Petru dispus să le „aducă totdeauna aminte“ fraţilor săi?

¹⁸ Petru doreşte sincer ca fraţii lui să aibă parte de o recompensă atât de măreaţă. „De aceea, scrie el, voi avea grijă să vă aduc totdeauna aminte de aceste lucruri, măcar că le ştiţi şi sunteţi întăriţi în adevăr“ (2 Petru 1:12). Cuvântul grecesc pentru „sunteţi întăriţi“ este sterízo, acesta fiind folosit şi de Isus când l-a dojenit pe Petru, îndemnându-l: „Să întăreşti pe fraţii tăi“ (Luca 22:32). Folosirea acestui cuvânt poate sugera că Petru îşi aminteşte de dojana pe care i-a dat-o Domnul. Acum Petru spune: „Socotesc că este drept ca, atâta timp cât mai sunt în cortul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va avea loc curând“. — 2 Petru 1:13, 14.

19. Ce ajutoare ne sunt necesare astăzi?

¹⁹ Deşi Petru afirmă cu amabilitate că cititorii lui sunt „întăriţi în adevăr“, el îşi dă seama că credinţa lor poate suferi un naufragiu (1 Timotei 1:19). Întrucât ştie că va muri peste puţin timp, el îşi întăreşte fraţii menţionând unele lucruri pe care aceştia să şi le amintească mai târziu pentru a rămâne tari spiritualiceşte (2 Petru 1:15; 3:12, 13). Tot la fel, şi noi astăzi avem nevoie să ni se aducă aminte în mod constant unele lucruri pentru a rămâne fermi în credinţă. Indiferent cine suntem sau de cât timp cunoaştem adevărul, nu putem neglija citirea cu regularitate a Bibliei, studiul personal şi asistarea la întrunirile congregaţiei. Unii se scuză pentru că absentează, spunând că sunt prea obosiţi sau că la întruniri se repetă informaţiile sau nu se prezintă cum ar trebui, însă Petru ştia cât de repede ne putem pierde credinţa oricare dintre noi dacă devenim exagerat de încrezători în noi înşine. — Marcu 14:66–72; 1 Corinteni 10:12; Evrei 10:25.

O bază solidă pentru credinţa noastră

20, 21. Cum a întărit transfigurarea credinţa lui Petru şi a cititorilor scrisorilor sale, printre care ne aflăm şi noi?

²⁰ Se bazează credinţa noastră pur şi simplu pe mituri ingenios plăsmuite? Nu, răspunde Petru categoric, „căci v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, măreţia Lui“. Petru, Iacov şi Ioan erau alături de Isus când au avut o viziune a lui în putere regală. Petru explică: „El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când din slava minunată s-a auzit un glas care Îi zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea». Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, fiind cu El pe muntele cel sfânt“. — 2 Petru 1:16–18.

²¹ Când Petru, Iacov şi Ioan au avut această viziune, fără îndoială Regatul a devenit o realitate pentru ei! Prin urmare, spune Petru, „avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte“. Da, cititorii scrisorii lui Petru, printre care ne aflăm şi noi astăzi, au motive întemeiate să acorde atenţie profeţiilor despre Regatul lui Dumnezeu. Cum trebuie să le acordăm atenţie? Petru răspunde: „Ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre“. — 2 Petru 1:19; Daniel 7:13, 14; Isaia 9:6, 7.

22. a) Cu privire la ce trebuie să rămână vigilentă inima noastră? b) Cum putem acorda atenţie cuvântului profetic?

²² Inimile noastre ar fi întunecate fără luminarea pe care ne-o dă cuvântul profetic. Însă, acordându-i atenţie, inimile creştinilor au rămas vigilente până în zorii zilei, când „luceafărul de dimineaţă“, Isus Cristos, se ridică în gloria Regatului (Apocalipsa 22:16). Cum putem acorda atenţie cuvântului profetic astăzi? Prin studierea Bibliei, prin pregătirea pentru întruniri şi participarea la ele şi prin faptul de a ‘medita la aceste lucruri şi a fi absorbiţi de ele’ (1 Timotei 4:15, NW). Dacă vrem ca cuvântul profetic să fie ca o lumină care străluceşte într-un „loc întunecos“ (inimile noastre), atunci trebuie să-i permitem să ne influenţeze profund dorinţele, sentimentele, motivaţiile şi obiectivele. Trebuie să fim cercetători ai Bibliei, căci Petru încheie capitolul 1 astfel: „Nici o prorocie din Scriptură nu se interpretează singură. Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul Sfânt“. — 2 Petru 1:20, 21.

23. Pentru ce şi-a pregătit cititorii capitolul 1 din 2 Petru?

²³ În capitolul introductiv al celei de-a doua scrisori ale sale, Petru ne-a oferit o motivaţie puternică pentru a ţine ferm la preţioasa noastră credinţă. Acum suntem pregătiţi pentru dezbaterea chestiunilor serioase care urmează. Articolul următor va dezbate capitolul 2 din 2 Petru, în care apostolul abordează problema influenţelor imorale care se infiltraseră în cadrul congregaţiilor.

Vă amintiţi?

□ De ce subliniază Petru importanţa cunoştinţei exacte?

□ Care poate fi motivul pentru care virtutea este în capul listei de calităţi care trebuie adăugate la credinţă?

□ De ce este dispus Petru să le aducă întotdeauna aminte unele lucruri fraţilor săi?

□ Ce bază solidă oferă Petru pentru credinţa noastră?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Greşelile personale nu l-au determinat pe Petru să renunţe la credinţă