Cuvântul lui Iehova este viu
Idei importante din scrisoarea lui Iacov şi scrisorile lui Petru
DUPĂ aproximativ 30 de ani de la Penticosta din 33 e.n., discipolul Iacov, un frate vitreg al lui Isus, le-a trimis o scrisoare celor „douăsprezece triburi“ ale Israelului spiritual (Iac. 1:1). Care a fost obiectivul său? Iacov îi îndeamnă pe creştini să rămână tari în credinţă şi să persevereze în pofida încercărilor. De asemenea, el oferă îndrumări pentru rezolvarea anumitor probleme care tulburaseră pacea congregaţiilor.
Cu puţin timp înaintea valului de persecuţii stârnit în 64 e.n. de împăratul roman Nero împotriva creştinilor, apostolul Petru le scrie acestora prima sa scrisoare, îndemnându-i să rămână neclintiţi în credinţă. În a doua sa scrisoare, redactată la scurt timp după prima, Petru îi încurajează pe fraţii săi creştini să acorde atenţie Cuvântului lui Dumnezeu şi îi avertizează cu privire la venirea zilei lui Iehova. Şi noi putem trage foloase din mesajele transmise de scrisoarea lui Iacov şi de scrisorile lui Petru (Evr. 4:12).
DUMNEZEU LE DĂ ÎNŢELEPCIUNE CELOR CE I-O CER „CU CREDINŢĂ“
„Fericit este omul care perseverează în încercare, pentru că, fiind aprobat, va primi coroana vieţii“, scrie Iacov. Iehova le dă înţelepciune celor ce i-o cer „neîncetat şi cu credinţă“, astfel încât aceştia să poată persevera în încercări (Iac. 1:5–8, 12).
Şi cei care ‘sunt învăţători’ în congregaţie au nevoie de credinţă şi înţelepciune. După ce afirmă că limba este „un mădular mic“, care poate ‘păta tot corpul’, Iacov avertizează că tendinţele lumeşti pot afecta relaţiile cuiva cu Dumnezeu. În plus, apostolul enumeră paşii pe care trebuie să-i facă cineva bolnav pe plan spiritual pentru a se însănătoşi (Iac. 3:1, 5, 6; 5:14, 15).
Răspunsuri la întrebări biblice:
2:13 — În ce sens „îndurarea biruie judecata“? Când va trebui să-i dăm socoteală lui Dumnezeu cu privire la faptele noastre, el va ţine cont de îndurarea pe care am arătat-o faţă de alţii şi ne va ierta pe baza jertfei de răscumpărare a Fiului său (Rom. 14:12). Nu este acesta un motiv pentru a manifesta mereu îndurare?
4:5 — Ce verset citează Iacov aici? Iacov nu citează un verset anume. Totuşi, aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu se bazează, după cât se pare, pe ideea transmisă de versete precum Geneza 6:5; 8:21; Proverbele 21:10 şi Galateni 5:17.
Învăţăminte pentru noi:
1:14, 15. Păcatele se nasc în urma cultivării unor dorinţe nepotrivite. Prin urmare, să nu permitem minţii să stăruie asupra dorinţelor greşite. Dimpotrivă, „preocuparea noastră“ trebuie să fie lucrurile ziditoare. Asupra acestora trebuie să stăruie mintea şi inima noastră (Filip. 4:8).
2:8, 9. Faptul de ‘a face favoritisme’ contravine ‘legii regale’ a iubirii. Prin urmare, în rândurile creştinilor adevăraţi nu se fac favoritisme.
2:14–26. Suntem ‘salvaţi prin credinţă’, nu ‘prin lucrările’ cerute de Legea mozaică sau prin cele făcute în calitate de creştini. Credinţa nu înseamnă doar a crede în Dumnezeu (Ef. 2:8, 9; Ioan 3:16). Credinţa înseamnă a acţiona în armonie cu voinţa divină.
3:13–17. „Înţelepciunea de sus“ este cu siguranţă superioară înţelepciunii ‘pământeşti, carnale, demonice’! Aşadar, trebuie să căutăm încontinuu înţelepciunea divină, ‘ca pe o comoară ascunsă’ (Prov. 2:1–5).
3:18. Sămânţa veştii bune despre Regat trebuie ‘semănată în pace de cei care fac pace’ (Nitzulescu, 1913). Este important deci să fim împăciuitori, nu aroganţi, certăreţi sau agresivi.
‘RĂMÂNEŢI TARI ÎN CREDINŢĂ’
Petru le reaminteşte colaboratorilor săi în credinţă de ‘speranţa lor vie’ de a primi o moştenire cerească. El le spune: „Voi sunteţi «un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfânt㻓. După ce le dă sfaturi concrete referitoare la supunere, Petru îi îndeamnă: „Să aveţi toţi acelaşi mod de gândire, împărtăşind aceleaşi sentimente, arătând afecţiune frăţească, fiind plini de o tandră compasiune şi umili“ (1 Pet. 1:3, 4; 2:9; 3:8).
Întrucât ‘se apropia sfârşitul [sistemului iudaic]’, Petru îi îndeamnă pe fraţi: „Să aveţi o minte sănătoasă şi să fiţi treji în vederea rugăciunilor“. De asemenea, el le spune: „Rămâneţi lucizi, vegheaţi! . . . Împotriviţi-vă lui [Satan], tari în credinţă“ (1 Pet. 4:7; 5:8, 9).
Răspunsuri la întrebări biblice:
3:20–22 — Cum ne salvează botezul? Botezul este o cerinţă pe care trebuie s-o îndeplinească cei ce doresc să fie salvaţi. Cu toate acestea, botezul în sine nu garantează salvarea, care este posibilă numai „prin învierea lui Isus Cristos.“ Candidatul la botez trebuie să creadă că salvarea se poate obţine numai pentru că Isus şi-a dat viaţa ca jertfă, a fost înviat şi „este la dreapta lui Dumnezeu“, având autoritate asupra celor vii şi a celor morţi. Botezul întemeiat pe o astfel de credinţă corespunde ‘salvării prin apă a opt suflete’.
4:6 — Cine erau ‘morţii’ cărora „le-a fost anunţată vestea bună“? Aceştia erau oameni care, înainte să audă vestea bună, fuseseră ‘morţi în greşelile şi în păcatele lor’, adică morţi din punct de vedere spiritual (Ef. 2:1). După ce au acceptat vestea bună, aceştia au început „să trăiască“ din punct de vedere spiritual.
Învăţăminte pentru noi:
1:7. Pentru a avea o credinţă preţioasă, calitatea acesteia trebuie să fie încercată, sau testată. Fără îndoială, o astfel de credinţă puternică ‘păstrează sufletul în viaţă“ (Evr. 10:39). Noi nu trebuie să dăm înapoi când se ivesc încercări care ne testează credinţa.
1:10–12. Îngerii au dorit să înţeleagă şi să-şi adâncească privirile în adevărurile profunde pe care profeţii lui Dumnezeu din vechime le-au scris referitor la congregaţia creştinilor unşi. Totuşi, aceste lucruri profunde au fost înţelese pe deplin doar odată cu formarea congregaţiei creştine, îndrumată de Iehova (Ef. 3:10). Să imităm exemplul îngerilor şi să cercetăm cu sârguinţă „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“! (1 Cor. 2:10)
2:21. La fel ca Isus Cristos, Exemplul nostru perfect, şi noi trebuie să fim dispuşi să suferim, chiar până la moarte, pentru a susţine suveranitatea lui Iehova.
5:6, 7. Când ne aruncăm îngrijorările asupra lui Iehova, el ne ajută să acordăm prioritate închinării adevărate şi să nu ne îngrijorăm peste măsură cu privire la ce ar putea aduce ziua de mâine (Mat. 6:33, 34).
„ZIUA LUI IEHOVA VA VENI“
„Profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, fiind purtaţi de spiritul sfânt“, scrie Petru. Dacă acordăm atenţie cuvântului profetic, suntem la adăpost de pericolul pe care îl reprezintă ‘învăţătorii falşi’ şi alte persoane cu influenţă corupătoare (2 Pet. 1:21; 2:1–3).
Petru avertizează că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocurile lor“. Însă „ziua lui Iehova va veni ca un hoţ“. Apostolul îşi încheie scrisoarea oferindu-le sfaturi practice acelora care „aşteaptă şi păstrează viu în minte prezenţa zilei lui Iehova“ (2 Pet. 3:3, 10–12).
Răspunsuri la întrebări biblice:
1:19 — Cine este „luceafărul“, când avea să răsară şi de unde ştim că a răsărit deja? „Luceafărul“ este Isus Cristos în poziţia de Rege al Regatului lui Dumnezeu (Rev. 22:16). În 1914, Isus a ‘răsărit’ în faţa întregii creaţii ca Rege mesianic, vestind zorii unei noi zile, sau ere. Viziunea transfigurării a prefigurat gloria şi autoritatea regală a lui Isus şi a scos în evidenţă caracterul demn de încredere al Cuvântului profetic. Acordând atenţie acestui Cuvânt, lumina adevărului pătrunde în inima noastră şi înţelegem că Luceafărul a răsărit.
2:4 — Ce este „Tartarul“ şi când au fost aruncaţi în el îngerii care s-au răzvrătit? Tartarul este o stare asemănătoare stării de detenţie, în care pot ajunge doar creaturile spirituale, nu şi cele umane. Tartarul este o stare de întuneric spiritual dens, iar creaturile spirituale aflate în această stare sunt private de lumina scopurilor lui Dumnezeu. Cei aflaţi în Tartar nu au nicio speranţă de viitor. În zilele lui Noe, Dumnezeu i-a aruncat în Tartar pe îngerii care s-au răzvrătit. Ei vor rămâne în această stare decăzută până vor fi distruşi.
3:17 — Ce a vrut Petru să spună prin cuvintele „ştiind dinainte“? Petru s-a referit la cunoaşterea dinainte a unor evenimente din viitor, capacitate pe care atât el, cât şi alţi scriitori ai Bibliei au primit-o de la Dumnezeu. Creştinii din secolul întâi aveau o cunoaştere limitată, nu infinită, a evenimentelor viitoare. Astfel, ei nu ştiau în detaliu, ci doar în linii mari, ce avea să se întâmple în viitor.
Învăţăminte pentru noi:
1:2, 5–7. Dacă depunem eforturi sincere pentru a cultiva calităţi precum credinţa, perseverenţa şi devoţiunea sfântă, vom creşte în „cunoştinţa exactă despre Dumnezeu şi despre Isus“. Mai mult decât atât, ‘nu vom fi leneşi sau neroditori în ce priveşte’ această cunoştinţă (2 Pet. 1:8).
1:12–15. Pentru a rămâne ‘ferm stabiliţi în adevăr’, este necesar să ni se aducă mereu aminte unele lucruri prin intermediul întrunirilor creştine, al studiului personal şi al citirii Bibliei.
2:2. Trebuie să fim atenţi ca prin conduita noastră să nu pătăm onoarea lui Iehova şi a organizaţiei sale (Rom. 2:24).
2:4–9. Având în vedere ce a făcut Dumnezeu în trecut, suntem siguri că „Iehova ştie să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoţiune sfântă, dar să-i păstreze pe oamenii nedrepţi pentru ziua de judecată, ca să fie tăiaţi“.
2:10–13. Chiar dacă ‘cei glorioşi’, adică bătrânii de congregaţie, sunt imperfecţi şi greşesc uneori, nu trebuie să vorbim negativ despre ei (Evr. 13:7, 17).
3:2–4, 12. Dacă vom asculta de „cuvintele rostite mai înainte de profeţii sfinţi şi de porunca Domnului şi Salvatorului“, nu vom uita ziua lui Iehova, care se apropie cu repeziciune.
3:11–14. În timp ce ‘aşteptăm şi păstrăm viu în minte prezenţa zilei lui Iehova’ trebuie: 1) să avem o „conduită sfântă“, rămânând curaţi pe plan fizic, mental, moral şi spiritual, 2) să reflectăm „devoţiune sfântă“ prin tot mai multe fapte, cum ar fi cele privitoare la lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli, 3) să avem mereu o conduită şi o personalitate „fără pată“, nepermiţând lumii să ne murdărească, 4) să fim „fără defect“, făcând totul cu o motivaţie curată şi 5) să fim „în pace“ cu Dumnezeu, cu fraţii creştini şi cu ceilalţi semeni.