Când Ioan și-a scris scrisorile (c. 98 e.n.), subiectul nu era nou pentru creștini. În 1 Ioan 2:18 se spune: „Copilașilor, este ceasul din urmă și, după cum ați auzit că vine anticristul [gr. antíkhristos], au și apărut acum mulți anticriști; din aceasta știm că este ceasul din urmă”. Din cuvintele lui Ioan reiese că sunt mulți anticriști ca persoane individuale, deși toți aceștia pot alcătui un grup denumit „anticristul”. (2Io 7) Substantivul „ceas” este folosit și în alte scrieri ale lui Ioan cu referire la o perioadă fie relativ scurtă, fie nedeterminantă. (Vezi Ioa 2:4; 4:21-23; 5:25, 28; 7:30; 8:20; 12:23, 27.) Așadar, el nu spunea că anticristul avea să apară și să activeze doar cândva în viitor, ci arăta că anticristul apăruse deja și avea să-și facă simțită prezența în continuare. (1Io 4:3)

Printre cei ce constituie anticristul, Ioan îi menționează în special pe apostați, care, spune el, „au ieșit dintre noi”, abandonând congregația creștină. (1Io 2:18, 19) Prin urmare, anticristul include „omul nelegiuirii”, sau „fiul distrugerii”, menționat de Pavel, și ‘învățătorii falși’ pe care Petru îi acuză că aveau să formeze secte distrugătoare și ‘să-l renege chiar pe proprietarul care i-a cumpărat’. (2Te 2:3-5; 2Pe 2:1; vezi OMUL NELEGIUIRII.)