Respingeţi apostazia, aderaţi la adevăr!

„Oricine o ia înainte şi nu rămîne în învăţătura lui Cristos, nu îl are pe Dumnezeu. Cel care rămîne în învăţătura aceasta, acela îl are atît pe Tatăl cît şi pe Fiul.“ — 2 Ioan 9.

 1, 2. a) Cum a încercat uneori Satan să stingă lumina adevărului în mijlocul poporului lui Iehova? b) De ce este de o importanţă vitală ca Martorii lui Iehova să respingă apostazia?

IEHOVA Dumnezeu este Izvorul adevărului referitor la închinare. De aceea lui i s-a rugat psalmistul cu aceste cuvinte adecvate: „Trimite lumina ta şi adevărul tău.“ (Psalm 43:3). Prin urmare, adevărul este o notă de identificare a închinătorilor lui Iehova. — Ioan 8:31, 32; 17:17.

² În efortul său de a stinge lumina adevărului în mijlocul poporului lui Iehova, Satan Diavolul a încercat uneori să corupă adunarea creştină prin intermediul învăţăturilor apostate (2 Corinteni 4:1–6; Iuda 3, 4). Dar aceste încercări ale lui au eşuat, deoarece martorii fideli ai lui Iehova resping apostazia şi aderă la adevărul referitor la închinare. De fapt, a proceda astfel este de o importanţă vitală, dacă vrem să menţinem o relaţie apropiată cu Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. Iată ce a scris cu privire la aceasta, apostolul creştin Ioan, care a fost inspirat de Dumnezeu: „Oricine o ia înainte şi nu rămîne în învăţătura lui Cristos nu îl are pe Dumnezeu. Cel care rămîne în învăţătura aceasta, acela îl are atît pe Tatăl cît şi pe Fiul.“ — 2 Ioan 9.

 3. La ce întrebări se va răspunde cînd se vor analiza a doua şi a treia dintre scrisorile lui Ioan?

³ Dar ce trebuie să facă Martorii lui Iehova pentru a se împotrivi apostaziei? Şi cum pot ei să promoveze, în calitate de „colaboratori în adevăr“, interesele creştine? (3 Ioan 8). Pentru a răspunde la aceste întrebări, vom analiza a doua şi a treia dintre scrisorile pe care Ioan le-a scris sub inspiraţie, prin anul 98, în Efes, sau în apropiere de Efes, în Asia Mică.

ADEVĂRUL ŞI IUBIREA SÎNT ESENŢIALE

 4, 5. a) De ce era adecvat ca apostolul Ioan să se refere la sine cu denumirea de „bătrînul“? b) Cine erau „aleasa doamnă“ şi „copiii“ ei?

⁴ Ioan îşi începe cea de a doua scrisoare cu aceste cuvinte:

„Batrînul către aleasa doamnă şi către copiii ei, pe care îi iubesc cu adevărat, şi nu numai eu, ci şi toţi aceia care au ajuns să cunoască adevărul, datorită adevărului care rămîne în noi, şi care va fi cu noi pentru totdeauna.“ — 2 Ioan 1, 2.

⁵ La sfîrşitul secolului I e.n. apostolul Ioan era într-adevăr „bătrînul“, deoarece era în vîrstă de aproximativ 100 de ani şi era, de asemenea, un bătrîn foarte matur din punctul de vedere al dezvoltării sau vîrstei spirituale. (Vezi Galateni 2:9.) Prin cuvintele „aleasă doamnă“ poate că Ioan s-a referit la o anumită adunare dintr-o localitate nespecificată, formulare pe care el a folosit-o cu scopul de a-i deruta pe prigonitorii creştinilor. În cazul acesta, „copiii“ ei erau copii spirituali, adică membri ai adunării respective şi creştini născuţi de spirit, aleşi de Dumnezeu pentru chemarea cerească (Romani 8:16, 17; Filipeni 3:12–14). Pe de altă parte, Kyria (cuvînt grecesc care înseamnă „doamnă“) poate că a fost numele unei femei creştine.

 6. a) Care este „adevărul“ la care s-a referit Ioan? b) În ce sens „adevărul“ rămîne în creştinii adevăraţi şi rămîne cu ei „pentru totdeauna“?

⁶ În orice caz, această doamnă aleasă şi copiii ei au fost într-adevăr iubiţi de Ioan şi de toţi ceilalţi martori ai lui Iehova, care ajunseseră să cunoască „adevărul“. Acest „adevăr“ reprezenta ansamblul învăţăturilor creştine care îl aveau în centru pe Isus Cristos. Aderarea fermă la acest adevăr era o condiţie esenţială pentru a obţine salvarea (Ioan 4:24; Efeseni 1:13, 14; 1 Ioan 3:23). O cauză fundamentală a faptului că martorii din trecut şi din prezent ai lui Iehova au iubire în mijlocul lor, este iubirea lor comună faţă de „adevăr“. El „rămîne în ei“ prin aceea că el continuă să locuiască în inimile lor. Acest adevăr va rămîne cu aceşti creştini adevăraţi „pentru totdeauna“, ca un tovarăş permanent. El este într-adevăr o posesiune iubită a Martorilor de astăzi ai lui Iehova, şi ei îi mulţumesc Tatălui lor ceresc pentru ea.

 7. Cum se explică faptul că favoarea nemeritată, mila şi pacea vin atît de la Dumnezeu cît şi de la Cristos?

⁷ Binecuvîntările divine le sînt asigurate acelora care aderă cu fidelitate la „adevăr“. Subliniind acest aspect, apostolul a adăugat:

„Cu noi va fi favoare nemeritată, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Cristos, Fiul Tatălui, cu adevăr şi iubire.“ — 2 Ioan 3.

Favoarea nemeritată vine atît de la Iehova cît şi de la Isus, prin faptul că oamenii păcătoşi „sînt (...) declaraţi drepţi prin favoarea nemeritată, [a lui Dumnezeu] datorită eliberării prin preţul de răscumpărare plătit de Cristos Isus.“ (Romani 3:23, 24). În mod similar, Tatăl ceresc este Izvorul milei, dar ea ajunge la oamenii imperfecţi prin Cristos (Evrei 4:14–16; Iuda 20, 21). În plus, pentru a avea pace cu Iehova, păcătoşii au nevoie ca păcatele lor să fie ispăşite, iar lucrul acesta a fost posibil prin moartea lui Isus ca jertfă de răscumpărare. — Coloseni 1:18–20.

 8. Ce semnificaţie pot avea cuvintele „cu adevăr şi iubire“, exprimate în 2 Ioan 3?

⁸ Ioan a adăugat cuvintele „cu [sau „în] adevăr şi iubire“. (Kingdom Interlinear Translation) Poate că el a vrut să spună că, împreună cu adevărul şi iubirea, creştinii adevăraţi se bucură de favoare nemeritată, milă şi pace; sau poate că a vrut să spună că slujitorii lui Iehova vor trăi aceste binecuvîntări dacă vor rămîne în adevăr şi vor continua să manifeste iubire.

UMBLÎND ÎN ADEVĂR ŞI IUBIRE

 9, 10. a) De ce avea Ioan motiv să se „bucure foarte mult“? b) Ce făceau „unii“ în ceea ce priveşte adevărul?

⁹ Apostolul a menţionat un motiv de bucurie personală şi a mai dat îndemnuri sănătoase:

„Mă bucur foarte mult, deoarece i-am găsit pe unii dintre copiii tăi umblînd în adevăr, după cum am primit poruncă de la Tatăl. De aceea, doamnă, îţi cer acum, ca unul care îţi scrie nu o poruncă nouă, ci una pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii.“ — 2 Ioan 4, 5.

¹⁰ Ioan avea motiv de mare bucurie, deoarece „unii“ umblau „în adevăr“. Aceştia aveau credinţă în numele lui Isus Cristos, aveau iubire unii pentru alţii şi se străduiau să se conformeze modelului dat de Fiul lui Dumnezeu (Evrei 12:1–3; 1 Ioan 3:23). În cazul că Ioan se adresa unei femei pe nume Kyria, atunci unii dintre copiii ei erau în adevăr. Dar dacă el a folosit expresiile „copiii“ şi „aleasa doamnă“ în mod figurativ, el se putea bucura de faptul că unii membri ai adunării din acea localitate nespecificată s-au împotrivit apostaziei, aderau la adevăr şi duceau o viaţă în fidelitate faţă de Iehova. Într-adevăr, martorii creştini loiali ai lui Iehova au considerat întotdeauna că a adera la adevăr sau a umbla în el este o obligaţie a lor. Pentru ei, aceasta este o poruncă a Tatălui lor ceresc, a cărei îndeplinire ei nu o consideră apăsătoare. — Vezi 1 Ioan 5:3.

11. a) Ce anume cerea respectarea poruncii „să ne iubim unii pe alţi“? b) De ce a spus Ioan că aceasta nu era „o poruncă nouă“?

¹¹ Apostolul i-a cerut „doamnei“ să respecte porunca, şi anume: „să ne iubim unii pe alţii“. (Vezi 1 Ioan 3:11.) Exprimînd voinţa lui Iehova cu privire la persoanele cu respect faţă de Dumnezeu, Isus a poruncit discipolilor săi să se iubească unii pe alţii după cum şi el i-a iubit. Această poruncă nu cerea doar iubire faţă de aproapele, ci şi iubire cu sacrificiu de sine, chiar pînă acolo încît să ne dăm viaţa în folosul altuia (Levitic 19:18; Matei 22:39; Ioan 10:14, 15; 13:34; 15:13). Această poruncă a fost obligatorie pentru continuatorii lui Cristos „de la începutul“ relaţiei lor de dedicare faţă de Dumneuzeu, — de fapt, de cînd Isus a dat-o prima dată şi, bineînţeles, de la inaugurarea adunării creştine la Sărbătoarea Zilei a Cincizecea în anul 33 e.n. În acest sens deci ea nu era o „poruncă nouă“, după cum a spus şi Ioan.

12. Ce a vrut să spună Ioan prin cuvintele: „Aceasta este porunca (...) să continuaţi a umbla în ea“?

¹² Referindu-se la iubire, Ioan a adăugat:

„Şi iată ce semnifică iubirea: să continuăm a umbla potrivit poruncilor sale. Aceasta este porunca, după cum aţi auzit de la început: să continuaţi a umbla în ea.“ — 2 Ioan 6.

Adevăraţii închinători se supun cu bucurie lui Iehova, deoarece ei îl iubesc cu toată inima, sufletul, puterea şi mintea lor (Luca 10:27). „Oamenii“ cărora le-a scris Ioan primiseră porunca referitoare la iubire „de la început“, adică din perioada serviciului efectuat de Isus sau de la momentul dedicării lor în serviciul lui Dumnezeu. Dar ce a vrut să spună apostolul prin cuvintele: „Aceasta este porunca (...) să continuaţi a umbla în ea“? Deşi cuvîntul „ea“ s-ar putea referi la „porunca“ privitoare la iubire (The New English Bible), mai aproape de adevăr este faptul că el se referă la „iubirea“ însăşi. Dar indiferent din ce punct de vedere am privi acest cuvînt, „continuaţi să umblaţi în ea“ înseamnă a continua să manifestăm iubire unii faţă de alţii. — 1 Ioan 3:18; vezi Romani 13:8–10.

FERIŢI-VĂ DE APOSTAŢI

13. a) Din mijlocul cui încercau „înşelătorii“ să convertească persoane de partea lor? b) Ce învăţătură falsă răspîndeau „înşelătorii“?

¹³ Pentru a continua să umblăm în iubire şi adevăr trebuie să depunem eforturi. Motivul ni-l explică Ioan în cele ce urmează:

„Căci mulţi înşelători au ieşit în lume, persoane care nu îl mărturisesc pe Isus Cristos venit în carne. Acesta este înşelătorul şi anticristul.“ — 2 Ioan 7.

Evident că unii învăţători falşi călătoriseră încoace şi încolo, încercînd să convertească de partea lor persoane din mijlocul creştinilor adevăraţi. (Vezi Fapte 20:30.) Deşi declarau că ei înşişi sînt creştini, aceşti „învăţători“ care îi induceau în eroare pe alţii nu recunoşteau că Isus Cristos venise ca om în carne. Învăţăturile lor false subminau rolul lui Isus ca Mesia şi răscumpărător, inclusiv înalta sa poziţie cerească. — Marcu 1:9–11; Ioan 1:1, 14; Filipeni 2:5–11.

14. De ce Ioan i-a numit pe apostaţi „înşelătorul şi anticristul“?

¹⁴ Ioan i-a numit pe aceşti apostaţi „înşelătorul şi anticristul“, deoarece învăţăturile lor erau înşelătoare, ei înşişi erau împotriva lui Cristos. Aluzia pe care o face apostolul la „mulţi anticrişti“ arată că existau numeroşi duşmani personali ai lui Cristos, deşi ei toţi laolaltă formau o persoană compozită sub denumirea de „anticrist“ (1 Ioan 2:18). Negarea faptului că Isus este Cristosul şi Fiul lui Dumnezeu include negarea oricăreia dintre învăţături sau a tuturor învăţăturilor scripturale cu privire la el. Martorii fideli ai lui Iehova resping în totalitate vederile acestor învăţători falşi.

15. a) Care este „recompensa deplină“ pe care o vor obţine creştinii unşi cu spirit dacă vor lua seama la ei înşişi? b) De ce trebuie ca fiecare martor să se păzească de doctrina apostaţilor?

¹⁵ Deoarece pentru creştini exista pericolul de a fi îndepărtaţi de la adevăr şi atraşi în apostazie, Ioan a dat următorul îndemn:

„Luaţi seama la voi înşivă ca să nu pierdeţi lucrurile care sînt rodul muncii noastre, ci să obţineţi o deplină recompensă. Oricine o ia înainte şi nu rămîne în învăţătură lui Cristos, nu îl are pe Dumnezeu. Cel care rămîne în această învăţătură, acela îl are atît pe Tatăl cît şi pe Fiul.“ — 2 Ioan 8, 9.

Prin astfel de străduinţe cum ar fi predicarea „veştii bune“, Ioan şi alţii au produs rezultate fructuoase în ceea ce priveşte convertirea destinatarilor acestei scrisori. Dar numai datorită faptului că au luat seama, din punct de vedere spiritual, la ei înşişi nu au „pierdut“ ei favoarea nemeritată, mila şi pacea de la Iehova şi Fiul său, precum şi comunitatea durabilă cu toţi aceia care sînt uniţi laolaltă în adevăr şi iubire. Dacă vor rămîne fideli lui Iehova, colaboratorii unşi de spirit ai lui Ioan se vor bucura în continuare de serviciul plin de satisfacţii, pe care îl fac pentru Iehova. Amintind de „o deplină recompensă“, Ioan s-a gîndit în mod evident şi la faptul că ea includea „coroana“ cerească pe care au primit-o creştinii unşi care au rămas loiali (Apocalips 2:10; 1 Corinteni 9:24–27; 2 Timotei 4:7, 8; Iacob 1:12). Desigur, fiecare martor al lui Iehova trebuie să respingă doctrina apostaţilor, deoarece ea îl poate priva de viaţa eternă fie în cer, fie pe pămînt.

16. a) În ce fel o luau înainte apostaţii? b) Cum se explică faptul că martorii fideli ai lui Iehova îl au „atît pe Tatăl cît şi pe Fiul“?

¹⁶ „Înşelătorii“ apostaţi au luat-o înainte şi nu au rămas „în învăţătura lui Cristos“, deoarece ei nu au aderat la adevărul pe care l-au învăţat de la Isus şi apostolii săi fideli. De aceea aceşti eretici nu-l aveau pe Dumnezeu, întrucît ei nu erau în unitate cu Iehova şi nu aveau nici o legătură cu el (1 Ioan 1:5, 6; 2:22–25). Însă martorii fideli ai lui Iehova mărturisesc faptul că Cristos a venit în carne, deoarece ei exercită credinţă în jertfă de răscumpărare şi aderă la învăţăturile date de el şi de apostolii săi loiali (Matei 20:28; 1 Timotei 2:5, 6; 2 Ioan 7). Aceşti creştini veritabili aderă la adevăr şi, de aceea, îl au „atît pe Tatăl cît şi pe Fiul“, deoarece ei (creştinii) îi cunosc, le apreciază calităţile şi continuă să se bucure de o relaţie foarte strînsă cu ei.

ATITUDINEA FAŢĂ DE APOSTAŢI

17. În conformitate cu 2 Ioan 10, 11, cum ar trebui să-i trateze creştinii loiali pe „înşelători“?

¹⁷ Creştinii trebuie să fie ospitalieri, dar nu faţă de apostaţii de la credinţa adevărată (1 Petru 4:9). Ioan este foarte explicit în privinţa aceasta:

„Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce această învăţătură, să nu-l primiţi niciodată în casele voastre, şi să nu-i adresaţi nici un salut. Fiindcă cel care îi adresează un salut participă la lucrările sale rele.“ — 2 Ioan 10, 11.

Înşelătorii călătoreau încoace şi încolo, răspîndind neobosiţi învăţătura falsă. Bineînţeles, ar fi fost o greşeală din partea oricărui creştin dedicat să întreţină legături de comunitate cu ei, în sensul de a le permite acestor învăţători falşi să intre în locuinţa sa. Ar fi fost, de asemenea, nepotrivit să le adreseze acestor apostaţi vreun salut de bun venit, la sosirea lor, sau să le ureze drum bun la plecarea lor. Nici un creştin loial nu ar dori să-i ureze succes în lucrarea sa unui promotor intenţionat al doctrinelor false. Cu certitudine deci nici un martor fidel al lui Iehova nu ar vrea să stea în compania unei asemenea persoane. — 1 Corinteni 5:11–13.

18. De ce ar trebui ca nici un martor al lui Iehova nici să nu-l salute măcar, pe un apostat?

¹⁸ De altfel dacă un slujitor dedicat al lui Iehova ar primi un astfel de învăţător înşelător în locuinţa lui, el ar deveni un „complice“ la „faptele rele“ ale acestuia (New English Bible). Aşadar, nici un martor loial al lui Iehova, din epoca noastră, n-ar trebui să salute un apostat exclus din adunare sau care s-a retras singur, sau să-i permită acestuia să-i folosească locuinţa ca loc de unde să-şi răspîndească doctrina eronată. Cu siguranţă că dacă un credincios ar oferi ospitalitate unui apostat, iar faptul acesta ar duce la moartea spirituală a unui închinător care este colaborator al lui Iehova, vina pentru această situaţie ar fi foarte gravă înaintea lui Dumnezeu. — Vezi Romani 16:17, 18; 2 Timotei 3:6, 7.

19. Ce atitudine iau martorii loiali ai lui Iehova cu privire la apostaţii actuali?

¹⁹ Unele persoane care cîndva au slujit ca Martori ai lui Iehova au respins diferite concepţii scripturale bazate pe învăţăturile lui Isus Cristos şi ale apostolilor săi. De exemplu, ele insistă asupra faptului că nu trăim în „zilele din urmă“, în pofida dovezilor covîrşitoare care demonstrează contrariul (2 Timotei 3:1–5). Aceşti apostaţi au ieşit dintre noi, deoarece ei nu erau de felul nostru (1 Ioan 2:18, 19). De aceea, ei nu mai au legături de comunitate cu martorii unşi, loiali, ai lui Iehova şi nici cu însoţitorii lor, şi astfel aceşti eretici egoişti nu au „participare“ cu Tatăl şi Fiul, oricît de mult s-ar lăuda ei că sînt într-o strînsă legătură cu Dumnezeu şi Cristos. În realitate, ei se află în întuneric spiritual (1 Ioan 1:3, 6). Iubitorii luminii şi adevărului trebuie să ia o atitudine hotărîtă împotriva acestor promotori ai învăţăturii false. În nici un caz martorii loiali ai lui Iehova nu vor să fie complici la „faptele rele“ ale acestor persoane infidele, sprijinind într-un fel sau altul cuvintele şi activităţile lor care îl sfidează pe Dumnezeu. Dimpotrivă, să ducem „o luptă energică pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.“ — Iuda 3, 4, 19.

ADERAŢI LA ADEVĂR

20. În loc să scrie în continuare, ce a sperat Ioan să poată face?

²⁰ După ce i-a îndemnat pe colaboratorii săi de credinţă să respingă apostazia şi să adere la adevăr, Ioan şi-a încheiat cea de a doua scrisoare inspirată astfel:

„Deşi am multe lucruri să vă scriu, nu doresc să fac lucrul acesta cu hîrtie şi cerneală, ci sper să vin la voi şi să vă vorbesc faţă în faţă, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Copiii surorii tale, cea aleasă, îţi trimit salutările lor.“ — 2 Ioan 12, 13.

Apostolul a preferat să nu aştearnă pe hîrtie ceea ce mai avea în inimă. Astfel, el a pus deoparte papirusul, tocul de trestie şi cerneala (probabil un amestec de culoare neagră, preparat din clei de copac, funingine şi apă). În pofida vîrstei sale înaintate, Ioan spera să-i viziteze şi să discute „faţă în faţă“, sau, în traducere literală, „gură către gură“, pentru a se bucura astfel de o convorbire personală. (Kingdom Interlinear Translation; Vezi Numere 12:6–8.) Cu siguranţă că vizita bătrînului apostol urma să aibă ca rezultat un util schimb de îndemnuri din punct de vedere spiritual, precum şi un motiv de mare bucurie. — Vezi Romani 1:11, 12.

21. Ce iese în evidenţă din cuvintele de încheiere ale celei de a doua scrisori a lui Ioan?

²¹ Iubirea creştină care îi leagă pe închinătorii lui Iehova iese cu claritate în evidenţă din salutările adresate de Ioan. Dacă scrisoarea era adresată unei persoane pe nume Kyria, este evident că aceasta avea o soră de corp, ai cărei copii îi transmiteau cele mai bune urări. Dar dacă apostolul făcea aluzia la o altă adunare (poate aceea din Efes), „sora“ pe care el a menţionat-o era adunarea ca întreg, iar „copiii“ erau membrii acesteia.

22. a) Ce îi ajută să facă, pe Martorii lui Iehova, cea de a doua scrisoare inspirată a lui Ioan? b) Ce altă problemă mai necesită a fi examinată?

²² În cea de a doua sa scrisoare inspirată, Ioan s-a exprimat fără echivoc în ceea ce priveşte oferirea unor sfaturi iubitoare care îi vor ajuta pe colaboratorii săi de credinţă să respingă apostazia şi să adere la adevăr. Tocmai aceste lucruri sînt hotăriţi să le facă şi Martorii de astăzi ai lui Iehova, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar noi trebuie să promovăm, de asemenea, interesele creştine în calitate de „colaboratori în adevăr“, care sînt gata să coopereze (3 Ioan 8). Dar cum se poate face aceasta?

Ai putea răspunde?

□ Ce înseamnă a umbla în adevăr?

□ Ce învăţătură falsă răspîndesc „înşelătorii“?

□ În conformitate cu 2 Ioan 10, 11, cum trebuie să-i considere Martorii lui Iehova pe apostaţi?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Martorii loiali ai lui Iehova au respins întotdeauna apostazia