„Iubitule, tu faci o lucrare fidelă în tot ce faci pentru fraţi şi în plus pentru străini, care au depus mărturie în faţa adunării despre iubirea ta. Pe aceştia vei avea amabilitatea să-i trimiţi la drum într-un mod demn de Dumnezeu. Căci pentru numele său au plecat ei la drum, fără să fi luat nimic de la oamenii naţiunilor. De aceea noi avem obligaţia să-i primim cu ospitalitate pe unii ca aceştia, ca să devenim colaboratori în adevăr.“ — 3 Ioan 5–8.

12. a) În ce mod trebuia să fie trimişi la drum creştinii călători? b) Pentru numele cui plecaseră aceşti fraţi? c) În ce mod trebuie trataţi fraţii fideli, spre deosebire de apostaţi?

¹² Apostolul l-a îndemnat pe Gaius să-i trimită pe creştinii călători la drum „într-un mod demn de Dumnezeu“, în al cărui serviciu ei făceau eforturi deosebite. Astfel trebuia ca acestor fraţi să li se dea alimente şi bani pentru călătorie (Tit 3:13). Aceşti fraţi trebuia să fie ajutaţi, deoarece ei plecaseră „pentru numele“, după cum spune textul grecesc. Dat fiind faptul că Ioan a exprimat îndemnul ca fraţii să fie trimişi la drum „într-un mod demn de Dumnezeu“, este evident că aici el se referea la numele fără egal al lui Dumnezeu — Iehova. (Vezi New World Translation; Kingdom Interlinear Translation; RS.). Deşi învăţătorilor apostaţi călători nu trebuia să-l se acorde ospitalitate, fraţii călători fideli meritau să fie trataţi ca martori loiali ai lui Iehova şi ai Fiului său. — Isaia 43:10–12; Fapte 1:6–8; 2 Ioan 9–11.

13. a) Ce înseamnă faptul că fraţii creştini călători nu au „luat nimic de la oamenii naţiunilor“? b) Cum puteau fraţii să devină „colaboratori în adevăr“?

¹³ Călătorii creştini sîrguincioşi, nu luau „nimic de la oamenii naţiunilor“. Ca şi apostolul Pavel, ei doreau, bineînţeles, să ofere „vestea bună fără plată“ şi deci să nu pună o povară financiară pe umerii acelora cărora le predicau adevărul (1 Corinteni 9:18; 2 Corinteni 11:7; 1 Tesaloniceni 2:9). Deoarece aceşti fraţi porniseră la drum pentru numele lui Iehova şi declarau „vestea bună“ păgînilor, fără să primească ajutor material de la ei, fraţii lor creştini aveau obligaţia să-i primească în mod ospitalier pe aceşti evanghelizatori. Oferindu-le ajutor, aceşti închinători ospitalieri ai lui Iehova jucau un rol vital în promovarea intereselor creştinismului. În acest fel ei se dovedeau a fi „colaboratori în adevăr“. Un spirit similar îi animă şi astăzi pe Martorii lui Iehova.