‘Luptaţi din greu pentru credinţă!’

„Luptaţi din greu pentru credinţa care le-a fost transmisă sfinţilor o dată pentru totdeauna.“ — IUDA 3, NW.

 1. În ce sens se află creştinii de astăzi în război?

PE TIMP de război, soldaţii au avut întotdeauna condiţii grele de viaţă. Imaginaţi-vă că vă echipaţi complet pentru luptă şi că mărşăluiţi kilometri în şir pe orice fel de vreme, că vă antrenaţi până la epuizare pentru a învăţa cum să folosiţi armele sau că trebuie să vă feriţi de tot felul de situaţii care v-ar putea pune viaţa în pericol. Totuşi, adevăraţii creştini nu iau parte la războaiele dintre naţiuni (Isaia 2:2–4; Ioan 17:14). Însă nu ar trebui să uităm niciodată că ne aflăm cu toţii într-un război spiritual. Satan este plin de ură faţă de Isus Cristos şi faţă de continuatorii săi de pe pământ (Apocalipsa 12:17). Toţi cei ce iau hotărârea de a-i sluji lui Iehova Dumnezeu se înrolează, de fapt, ca soldaţi pentru a purta un război spiritual. — 2 Corinteni 10:4.

 2. Ce spune Iuda despre războiul creştin, şi cum ne poate ajuta scrisoarea lui să rezistăm în acest război?

² Iată de ce, Iuda, frate vitreg cu Isus, a scris: „Iubiţilor, deşi îmi dădeam toată silinţa să vă scriu despre salvarea pe care o avem în comun, am găsit necesar să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi din greu pentru credinţa care le-a fost transmisă sfinţilor o dată pentru totdeauna“ (Iuda 3, NW). Când i-a îndemnat pe creştini să „lupt[e] din greu“, Iuda a folosit un cuvânt înrudit cu termenul redat prin „chin“. Da, această luptă poate fi grea, chiar chinuitoare! Vă este uneori greu să rezistaţi în acest război? Scrisoarea scurtă, dar convingătoare a lui Iuda ne poate fi de ajutor, deoarece ne îndeamnă să ne împotrivim imoralităţii, să respectăm autoritatea stabilită de Dumnezeu şi să rămânem în iubirea lui Dumnezeu. Să vedem cum putem aplica aceste sfaturi.

Împotriviţi-vă imoralităţii

 3. Cu ce situaţie critică s-a confruntat congregaţia creştină pe timpul lui Iuda?

³ Iuda a observat că nu toţi colaboratorii săi creştini ieşeau victorioşi în războiul împotriva lui Satan. Turma se confrunta cu o situaţie critică. Iuda scrie că în congregaţie se „strecura[seră]“ oameni desfrânaţi. Aceştia promovau în mod subtil imoralitatea şi îşi justificau cu abilitate faptele, „transform[ând] bunătatea nemeritată a Dumnezeului nostru într-un pretext pentru o conduită libertină“ (Iuda 4, NW). Probabil că, asemenea unor gnostici din vechime, ei credeau că, cu cât cineva greşea mai mult, cu atât putea primi într-o măsură mai mare bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu — cu alte cuvinte, cu cât păcătuiau mai mult, cu atât era mai bine! Sau, îşi închipuiau probabil că un Dumnezeu bun nu-i va pedepsi niciodată. În orice caz, se înşelau. — 1 Corinteni 3:19.

 4. Care sunt cele trei exemple scripturale de pedepse executate de Iehova în trecut şi menţionate de Iuda?

⁴ Iuda a combătut raţionamentele lor greşite, menţionând trei exemple de pedepse executate de Iehova în trecut: împotriva israeliţilor care „n-au crezut“, împotriva „îngeri[lor] care . . . şi-au părăsit locuinţa“ pentru a păcătui cu femei şi împotriva locuitorilor Sodomei şi ai Gomorei, „care se dăduseră . . . cu totul desfrânării şi umblau după trup străin“ (Iuda 5–7; Geneza 6:2–4; 19:4–25; Numeri 14:35). În fiecare caz, Iehova a adus o pedeapsă exemplară asupra păcătoşilor.

 5. Pe ce profet antic îl citează Iuda, şi cum a exprimat această profeţie o siguranţă absolută în ce priveşte împlinirea ei?

⁵ Pe urmă, Iuda menţionează o pedeapsă de o amploare şi mai mare. El citează o profeţie a lui Enoh — un text care nu mai apare în altă parte în Sfintele Scripturi (Iuda 14, 15).a Enoh a prezis un timp când Iehova îi va judeca pe toţi oamenii nelegiuiţi şi faptele lor nelegiuite. Este interesant că Enoh vorbeşte la timpul trecut, ca şi cum sentinţele lui Dumnezeu ar fi fost deja executate. Chiar dacă oamenii şi-au bătut joc de Enoh, iar mai târziu de Noe, toţi aceşti batjocoritori au pierit în Potopul mondial.

 6. a) Ce anume trebuia să li se amintească creştinilor din timpul lui Iuda? b) De ce trebuie să ţinem seama de lucrurile pe care ni le aminteşte Iuda?

⁶ De ce a scris Iuda despre aceste pedepse date de Dumnezeu? Deoarece el ştia că unele persoane din congregaţiile creştine din timpul său comiteau păcate la fel de dezgustătoare şi de condamnabile ca şi cei ce şi-au atras asupra lor acele pedepse în trecut. De aceea, Iuda scrie că congregaţiilor trebuia să li se amintească unele adevăruri scripturale fundamentale (Iuda 5). Se pare că membrii acestora uitaseră că Iehova Dumnezeu vedea ce făceau ei. Da, el vede când slujitorii săi încalcă în mod voit legile sale, murdărindu-se pe ei şi pe alţii (Proverbele 15:3). Aceste fapte îl rănesc adânc (Geneza 6:6; Psalmul 78:40). Ne cutremurăm la gândul că noi, simpli oameni, putem răni sentimentele Suveranului Domn al universului. El ne priveşte în fiecare zi, iar când facem tot ce ne stă în putinţă pentru a călca pe urmele Fiului său, Isus Cristos, conduita noastră îi bucură inima. De aceea, să nu ne irităm niciodată când ni se amintesc unele lucruri cum sunt cele menţionate de Iuda, ci să ţinem seama de ele. — Proverbele 27:11; 1 Petru 2:21.

 7. a) De ce este un lucru esenţial ca cei ce au comis păcate grave să ceară imediat ajutor? b) Cum ne putem feri cu toţii de imoralitate?

⁷ Iehova nu numai că vede, dar şi acţionează. Fiind un Dumnezeu al dreptăţii, mai devreme sau mai târziu el îi pedepseşte pe răufăcători (1 Timotei 5:24). Cei ce cred că sentinţele sale ţin doar de domeniul trecutului şi că Dumnezeu nu se interesează de răul pe care îl săvârşesc nu fac altceva decât să se amăgească singuri. Cât de important este astăzi pentru cei ce au comis imoralitate să le ceară imediat ajutor bătrânilor creştini (Iacov 5:14, 15)! Cu toţii trebuie să reflectăm la pericolul pe care îl reprezintă imoralitatea în războiul nostru spiritual. În fiecare an se înregistrează victime, adică persoane care sunt excluse din mijlocul nostru, majoritatea lor pentru că au comis imoralitate fără să se căiască. Trebuie să fim ferm hotărâţi să rezistăm chiar şi acelor tentaţii care ne-ar putea atrage în privinţa aceasta. — Compară cu Matei 26:41.

Să respectăm autoritatea stabilită de Dumnezeu

 8. Cine erau cei „glorioşi“ menţionaţi în Iuda 8?

⁸ O altă problemă pe care o abordează Iuda este lipsa de respect faţă de autoritatea stabilită de Dumnezeu. De exemplu, în versetul 8, el îi acuză pe aceiaşi oameni răi că „vorbesc în mod injurios despre cei glorioşi“. Cine erau cei „glorioşi“? Aceştia erau oameni imperfecţi, care aveau însă responsabilităţi acordate de spiritul sfânt al lui Iehova. De exemplu, congregaţia avea bătrâni, cărora li se încredinţase păstorirea turmei lui Dumnezeu (1 Petru 5:2). De asemenea, existau supraveghetori itineranţi, cum era apostolul Pavel. Iar corpul de bătrâni din Ierusalim acţiona în calitate de corp de guvernare, luând decizii care influenţau congregaţia creştină în ansamblu (Faptele 15:6). Iuda era profund îngrijorat deoarece unele persoane din congregaţii vorbeau în mod injurios la adresa acestor bărbaţi sau îi defăimau.

 9. Ce exemple de nerespectare a autorităţii menţionează Iuda?

⁹ Pentru a condamna această vorbire lipsită de respect, Iuda menţionează în versetul 11 alte trei exemple avertizatoare: exemplul lui Cain, cel al lui Balaam şi cel al lui Core. Cain a nesocotit sfatul iubitor dat de Iehova şi a continuat cu încăpăţânare să nutrească o ură criminală (Geneza 4:4–8). Balaam a primit în repetate rânduri avertismente care proveneau în mod indiscutabil dintr-o sursă supranaturală — până şi măgăriţa i-a vorbit! Însă el a continuat în mod egoist să uneltească împotriva poporului lui Dumnezeu (Numeri 22:28, 32–34; Deuteronomul 23:5). Core deţinea o poziţie de răspundere, dar nu a fost mulţumit cu ea. El a instigat la răzvrătire împotriva lui Moise, cel mai blând om de pe pământ. — Numeri 12:3; 16:1–3, 32.

10. Cum ar putea cădea unele persoane din zilele noastre în capcana de a „vorb[i] în mod injurios despre cei glorioşi“, şi de ce trebuie evitată o astfel de vorbire?

¹⁰ Aceste exemple ne învaţă într-un mod convingător să ascultăm de sfaturile care ni se dau şi să-i respectăm pe cei folosiţi de Iehova în poziţii de răspundere (Evrei 13:17)! Este foarte uşor să le găsim defecte bătrânilor numiţi, deoarece ei sunt imperfecţi ca şi noi. Dar dacă vorbim mereu despre defectele lor şi subminăm respectul ce li se cuvine, nu înseamnă că „vorb[im] în mod injurios despre cei glorioşi“? În versetul 10, Iuda îi menţionează pe cei ce „vorbesc în mod injurios despre toate lucrurile pe care în realitate nu le cunosc“. Uneori unii critică o hotărâre luată de un corp de bătrâni sau de un comitet judiciar. Însă, ei nu cunosc toate detaliile pe care bătrânii au trebuit să le analizeze pentru a lua o hotărâre. Atunci, de ce vorbesc ei urât despre lucruri pe care, de fapt, nu le cunosc (Proverbele 18:13)? Cei ce continuă să vorbească astfel ar putea provoca sciziuni în congregaţie şi s-ar putea spune despre ei că sunt exact ca „nişte stânci ascunse“ sub apă la întrunirile colaboratorilor lor în credinţă (Iuda 12, 16, 19). Nu am dori niciodată să fim un pericol de natură spirituală pentru alţii. Mai degrabă, să fim hotărâţi să respectăm persoanele cu răspundere pentru munca lor grea şi pentru devoţiunea lor faţă de turma lui Dumnezeu. — 1 Timotei 5:17.

11. De ce s-a abţinut Mihail să pronunţe o sentinţă în termeni injurioşi împotriva lui Satan?

¹¹ Iuda menţionează exemplul unei persoane care a respectat autoritatea stabilită în mod corespunzător. El scrie: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea Diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată batjocoritoare [sentinţă în termeni jignitori, NW], ci a zis: «Domnul să te mustre!»“ (Iuda 9). Din această relatare captivantă, consemnată numai de Iuda în Scripturile inspirate, învăţăm două lucruri. În primul rând învăţăm că trebuie să lăsăm judecata în mâinile lui Iehova. Se pare că Satan voia să folosească în mod greşit corpul fidelului Moise pentru a promova închinarea falsă. Ce nelegiuire! Cu toate acestea, Mihail s-a abţinut în mod umil să pronunţe o sentinţă, deoarece numai Iehova are această autoritate. Prin urmare, noi avem mult mai multe motive de a ne abţine să-i judecăm pe oamenii fideli care se străduiesc să-i slujească lui Iehova.

12. Ce pot învăţa din exemplul lui Mihail cei în poziţii de răspundere în congregaţia creştină?

¹² În al doilea rând, cei ce exercită o anumită autoritate în congregaţie pot trage şi ei învăţăminte din exemplul lui Mihail. De fapt, deşi era ‘arhanghel’, căpetenia tuturor îngerilor, Mihail nu a abuzat de poziţia sa de autoritate nici măcar atunci când a fost provocat. Bătrânii fideli urmează îndeaproape acest exemplu, ştiind că batjocorirea autorităţii lor înseamnă lipsă de respect faţă de suveranitatea lui Iehova. Scrisoarea lui Iuda are mai multe lucruri de spus despre cei ce erau în poziţii de răspundere în congregaţii, dar care abuzau de puterea lor. De exemplu, în versetele 12–14, Iuda îi denunţă cu asprime pe păstorii care, fără frică, „se pasc pe ei înşişi“ (compară cu Ezechiel 34:7–10). Cu alte cuvinte, aceştia erau interesaţi în primul rând de foloasele lor, nu de foloasele turmei lui Iehova. Bătrânii de astăzi pot învăţa multe lucruri din aceste exemple negative. În fond, cuvintele lui Iuda consemnate aici vorbesc în mod realist despre ceea ce noi nu dorim să devenim. Când cădem pradă egoismului nu mai putem fi soldaţi ai lui Cristos, deoarece suntem prea preocupaţi de interesele personale. Mai degrabă, să trăim conform cuvintelor lui Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“. — Faptele 20:35.

„Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“

13. De ce ar trebui ca toţi să dorim în mod sincer să rămânem în iubirea lui Dumnezeu?

¹³ Spre sfârşitul scrisorii sale, Iuda dă următorul sfat: „Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“ (Iuda 21, NW). Nimic nu ne va ajuta mai mult să purtăm războiul creştin decât faptul de a rămâne obiectul iubirii lui Iehova Dumnezeu. De fapt, iubirea este calitatea dominantă a lui Iehova (1 Ioan 4:8). Pavel le-a scris creştinilor din Roma: „Sunt bine încredinţat că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8:38, 39). Totuşi, cum putem rămâne în această iubire? Să vedem trei dintre măsurile pe care le putem lua, conform celor scrise de Iuda!

14, 15. a) Ce înseamnă să ne zidim în „credinţa [n]oastră preasfântă“? b) Cum am putea examina starea armurii noastre spirituale?

¹⁴ În primul rând, Iuda ne spune să continuăm să ne zidim în „credinţa [n]oastră preasfântă“ (Iuda 20). Aşa cum am văzut în articolul precedent, acesta este un proces continuu. Noi ne asemănăm cu clădirile, care au nevoie de tot mai multe întărituri pentru a face faţă dezlănţuirilor tot mai aprige ale forţelor naturii (compară cu Matei 7:24, 25). De aceea, să nu devenim niciodată peste măsură de încrezători în forţele proprii. Mai degrabă, să observăm cum ne putem zidi pe temelia credinţei, ca să devenim nişte soldaţi ai lui Cristos mai fideli şi mai puternici. De exemplu, am putea analiza părţile componente ale armurii spirituale descrise în Efeseni 6:11–18.

¹⁵ Care este starea armurii noastre spirituale? Este marele „scu[t] al credinţei“ noastre suficient de puternic? Dacă facem o analiză a ultimilor ani, sesizăm unele semne de slăbire, cum ar fi scăderea participării la întruniri, pierderea zelului pentru minister sau diminuarea entuziasmului pentru studiul personal? Aceste semne trebuie luate în serios! Trebuie să acţionăm acum pentru a ne zidi şi pentru a ne întări în adevăr. — 1 Timotei 4:15; 2 Timotei 4:2; Evrei 10:24, 25.

16. Ce înseamnă să ne rugăm cu spirit sfânt, şi ce ar trebui să-i cerem cu regularitate lui Iehova?

¹⁶ O a doua modalitate de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu este să continuăm să ne „rug[ăm] cu spirit sfânt“ (Iuda 20, NW). Aceasta înseamnă să ne rugăm sub acţiunea spiritului lui Iehova şi în armonie cu Cuvântul său inspirat. Rugăciunea este un mijloc esenţial de a ne apropia personal de Iehova şi de a ne exprima devoţiunea faţă de el. Niciodată nu ar trebui să neglijăm acest privilegiu extraordinar! Iar când ne rugăm, putem cere — de fapt, continuăm să cerem — spiritul sfânt (Luca 11:13). Spiritul sfânt este cea mai puternică forţă care ne stă la dispoziţie. Având acest ajutor, putem întotdeauna să rămânem în iubirea lui Dumnezeu şi să rezistăm ca soldaţi ai lui Cristos.

17. a) De ce este remarcabil exemplul lui Iuda referitor la manifestarea îndurării? b) Cum poate continua fiecare dintre noi să manifeste îndurare?

¹⁷ În al treilea rând, Iuda ne îndeamnă să continuăm să manifestăm îndurare (Iuda 22). Exemplul său în această privinţă este remarcabil. De fapt, el era pe bună dreptate îngrijorat din cauza corupţiei, a imoralităţii şi a apostaziei care se strecuraseră în congregaţia creştină. Cu toate acestea, el nu a intrat în panică şi nu a considerat că timpurile erau prea periculoase pentru a manifesta îndurare, o calitate care se caracterizează prin blândeţe. Nu, ci el şi-a sfătuit fraţii să continue să manifeste îndurare ori de câte ori este posibil, aducându-le cu amabilitate argumente celor ce aveau îndoieli, şi chiar ‘smulgându-i din foc’ pe cei care erau pe cale de a comite păcate grave (Iuda 23; Galateni 6:1). Ce îndemn excelent pentru bătrâni în aceste timpuri critice! Şi ei se străduiesc să manifeste îndurare ori de câte ori au motive temeinice pentru aceasta, şi totuşi să fie fermi când este necesar. Tot aşa, cu toţii dorim să manifestăm îndurare faţă de ceilalţi. De exemplu, în loc să nutrim resentimente pentru lucruri minore, putem ierta cu generozitate. — Coloseni 3:13.

18. Cum putem fi siguri că vom ieşi victorioşi din războiul nostru spiritual?

¹⁸ Războiul pe care îl purtăm nu este uşor. Aşa cum spune Iuda, trebuie „să lupt[ăm] din greu“ (Iuda 3, NW). Duşmanii noştri sunt puternici. Nu numai Satan, ci şi lumea lui rea şi imperfecţiunile noastre luptă împotriva noastră. Cu toate acestea, putem fi ferm convinşi că vom câştiga. De ce? Deoarece noi suntem de partea lui Iehova. Iuda îşi încheie scrisoarea cu menţiunea că lui Iehova i se cuvine cu adevărat „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci!“ (Iuda 25). Nu ne inspiră veneraţie aceste cuvinte? Ar putea deci exista vreo îndoială că acelaşi Dumnezeu ‘ne poate păzi de orice cădere’ (Iuda 24)? Cu siguranţă, nu! Să fim hotărâţi cu toţii să ne împotrivim în continuare imoralităţii, să respectăm autoritatea stabilită de Dumnezeu şi să ne păstrăm în iubirea lui Dumnezeu. Procedând astfel ne vom bucura împreună de o victorie măreaţă.

[Notă de subsol]

Întrebări recapitulative

◻ Cum ne învaţă scrisoarea lui Iuda să ne împotrivim imoralităţii?

◻ De ce este atât de important să respectăm autoritatea stabilită de Dumnezeu?

◻ De ce este atât de gravă folosirea în mod greşit a autorităţii în congregaţie?

◻ Ce putem face pentru a rămâne în iubirea lui Dumnezeu?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Spre deosebire de soldaţii romani, creştinii poartă un război spiritual

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Păstorii creştini slujesc din iubire, nu din egoism