Întrebări de la cititori
Care este sensul expresiei „destrăbălare“ („conduită libertină“, NW) din Galateni 5:19?
Cineva poate crede că acest termen (provenit din cuvântul grecesc asélgeia) se referă la o conduită care este imorală într-o mică măsură sau care nu este atât de gravă. Însă dovezile scripturale şi scrierile greceşti laice din antichitate în care apare acest cuvânt arată că nu aşa stau lucrurile. Sensul acestui cuvânt nu se reduce la imoralitate sexuală. După cât se pare, acest termen nu sugerează ideea unei conduite care este greşită într-o măsură mică sau neînsemnată, ci se referă la fapte care reflectă o atitudine neruşinată, care denotă lipsă de respect, indiferenţă sau chiar dispreţ faţă de norme, legi şi autoritate. Prin urmare, caracterul „libertin“ al conduitei nu se datorează în principal slăbiciunii, ci provine dintr-o atitudine lipsită de respect, neobrăzată sau neruşinată.
Dicţionarele limbii greceşti vin în sprijinul acestor afirmaţii. Ele definesc cuvântul asélgeia (şi alte forme ale acestuia) astfel: „acte revoltătoare“, „licenţiozitate, violenţă nestăvilită“, „insolenţă“, „insultă grosolană“, „brutal[itate]“ (Liddell şi Scott); „excese, intemperanţă în orice privinţă, de exemplu în vorbire, conduită, insolenţă“ (Robinson); „senzualitate neînfrânată, . . . impertinenţă, neruşinare“ (Thayer); „insolenţă ilicită nestăpânită“ (Trench). În lucrarea Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, de Barclay, se spune: „Platon îl foloseşte [cuvântul asélgeia] cu referire la atitudinea de totală neruşinare. . . . Grecii înşişi l-au definit ca «violenţă îndrăzneaţă şi insultătoare» . . . Termenul este definit ca «starea de a fi gata pentru a te deda la orice plăcere»“.
Josephus, istoric evreu din secolul I e.n., a folosit termenul asélgeia când a scris despre modul în care regina păgână Izabela a construit un altar pentru Baal la Ierusalim. Aceasta a fost într-adevăr o faptă grosolană revoltătoare, care a sfidat cu neruşinare opinia publică şi decenţa.
Sensul cu care a fost folosit asélgeia în scrierile greceşti laice este asemănător cu cel folosit în Scripturile greceşti creştine. De exemplu, referindu-se la oamenii naţiunilor, apostolul Pavel spune că, „datorită insensibilităţii inimii lor“, ei au ajuns „să-şi piardă orice simţ moral, [şi] s-au dedat unei conduite libertine [asélgeia], ca să practice cu aviditate orice fel de necurăţenie“ (Efeseni 4:17–19, NW). Apostolul Petru asociază asélgeia cu practicile naţiunilor, practici cum ar fi „desfrânări, pofte, beţii, ospeţe, chefuri şi slujiri idoleşti“, acte care conduc la o „revărsare de destrăbălare“ (1 Petru 4:3, 4). Când vorbeşte despre Lot, care era îndurerat din cauza faptelor locuitorilor din Sodoma, apostolul evidenţiază „conduita libertină“ (NW) a oamenilor „nelegiuiţi“ din Sodoma, folosindu-i pe aceştia ca termen de comparaţie pentru cei din timpul său, oameni „îndrăzneţi şi încăpăţânaţi“, care „dispreţuiesc stăpânirea“, nu se tem să „batjocorească domniile [pe cei glorioşi, NW]“ şi „rostesc cuvântări deşarte“ (2 Petru 2:7–10, 18). Toate aceste expresii ilustrează foarte bine sensul de bază al termenului grecesc asélgeia, şi anume, neruşinare, conduită desfrânată.
În mod similar, Iuda scrie despre oamenii lipsiţi de pietate care foloseau bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca „pretext pentru o conduită libertină“. El evidenţiază atitudinea lor care denotă lipsă de respect, desconsideraţie şi dispreţ faţă de autoritatea cuvenită. „Conduita libertină“ a acestor oameni rezida nu numai în faptul că-şi „necurăţau trupul“, practicând diverse forme de imoralitate sexuală, precum şi alte feluri de imoralitate, ci şi în faptul că „nesocoteau stăpânirea şi batjocoreau măririle“. Aceştia erau „oameni animalici, lipsiţi de spiritualitate“ (NW). — Iuda 4–8, 19.
Astăzi, atitudinea descrisă prin cuvântul asélgeia este foarte evidentă în lume. Mulţi tineri resping orice restricţie şi nu se reţin să sfideze decenţa publică, să dispreţuiască cu neruşinare autorităţile şi să-i insulte pe părinţii lor şi pe alte persoane. Însă această atitudine nu îi caracterizează numai pe tineri. Filmele, piesele de teatru şi revistele prezintă făţiş nu numai nuduri şi relaţii sexuale, ci şi violenţă sadică însoţită de un limbaj trivial, vulgar. Toate acestea ilustrează sensul scriptural al expresiei „conduită libertină“.
Să observăm totuşi că expresia „conduită libertină“ (asélgeia) este folosită de câteva ori în asociere cu termenii „fornicaţie“ (pornéia) şi „necurăţie“ (akatharsía) (2 Corinteni 12:21; Galateni 5:19; compară cu Romani 13:13, NW). Care este diferenţa dintre aceşti termeni?
Sensul cel mai larg îl are termenul „necurăţie“ (akatharsía). De exemplu, spre deosebire de pornéia, acesta se referă nu numai la imoralitate sexuală, ci şi la orice fel de impuritate în vorbire, acţiune sau relaţii de natură spirituală (compară cu 1 Tesaloniceni 2:3; 1 Corinteni 7:14; 2 Corinteni 6:17). Iar spre deosebire de asélgeia, nu este neapărat necesar să luăm în considerare motivaţia sau atitudinea cuiva pentru a stabili dacă acesta se face vinovat de necurăţie. De asemenea, termenul „necurăţie“ comportă o gamă largă în ce priveşte gradul de gravitate. Aşa cum un articol de îmbrăcăminte poate avea o pată mică sau poate fi foarte murdar, tot aşa „necurăţia“ cuiva poate fi minoră sau gravă. În esenţă, acest termen este distinct prin faptul că subliniază caracterul respingător din punct de vedere moral al conduitei greşite.
În ce priveşte cuvântul „fornicaţie“ (pornéia), sensul acestuia este mult mai restrâns, indicând acte imorale grave, însă numai de natură sexuală. Deşi toate formele de pornéia sunt, fireşte, necurate, acest termen grecesc distinct accentuează caracterul ilicit şi obscen al conduitei, conduită caracteristică unei case de toleranţă, însă care poate fi întâlnită şi într-un alt cadru.
Termenul „conduită libertină“ (asélgeia) se aseamănă cu termenul „necurăţie“ sub aspectul că nu se limitează la imoralitate sexuală, însă diferă de acesta prin faptul că subliniază caracterul desfrânat şi insolent al conduitei. Aşadar, înţelegem că, deşi toţi aceşti termeni sunt folosiţi cu referire la o conduită greşită şi uneori se întrepătrund, fiecare îşi are propriul sens de bază, propria esenţă sau valenţă.
Evidenţiind această idee, lucrarea Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, de Barclay, îl citează pe biblistul Lightfoot, un bun cunoscător al limbii greceşti, care spune că „un om . . . poate să fie akatharsos [forma adjectivală a lui akatharsía], . . . necurat şi să-şi ascundă păcatul . . ., dar un om nu devine aselgēs (adjectivul [lui asélgeia]) până când nu şochează decenţa publică. . . . Esenţa lui aselgeia constă în faptul că s-a ajuns la o asemenea stare de păcătuire, încât nu se mai face nici o încercare de a ascunde sau acoperi păcatul; este vorba de păcatul care atrage după sine pierderea ruşinii“.
Să ilustrăm acest lucru: S-ar putea întâmpla ca, atunci când îşi manifestă afecţiunea, doi creştini logodiţi să treacă, în mod neintenţionat, de limita a ceea ce este pur şi decent. Îmbrăţişându-se în mod pătimaş sau permiţând mâinilor să ajungă spre părţile intime ale corpului, cei doi tineri s-ar putea totuşi să se facă vinovaţi într-o anumită măsură de „necurăţie“, chiar dacă nu au comis ceea ce Biblia numeşte pornéia (imoralitate sexuală gravă). S-ar putea ca ei să încerce un sentiment de ruşine şi ar putea hotărî să nu mai repete această conduită. În acest caz, s-au făcut ei vinovaţi de „conduită libertină“ (asélgeia)?
Nu în sensul deplin al cuvântului biblic, deoarece ei nu au încălcat normele drepte în mod deliberat sau cu o notă de dispreţ. Bineînţeles, dacă ei fac o practică din această conduită impură, aceasta va sugera desconsideraţie sau nepăsare faţă de ceea ce este curat, o neruşinată lipsă de respect, ceea ce înseamnă, de fapt, asélgeia. În mod similar, dacă un tânăr, cu toate că nu are intenţii serioase în ce priveşte căsătoria, manifestă în mod egoist un comportament amoros sau se angajează în „dezmierdări insistente“ cu o fată — sau probabil cu mai multe — el manifestă acea conduită desfrânată lacomă definită în Scripturi drept „conduită libertină“. Lui nu-i pasă de răul sau rănile pe care le produce altora. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o fată care procedează în acest mod.
Prin urmare, este util ca persoanele care au responsabilitatea de supraveghetori în congregaţiile creştine să facă distincţie între aceşti termeni scripturali. Deciziile pe care le iau ca bătrâni creştini în privinţa soluţionării unor cazuri de transgresiune depind de înţelegerea acestor termeni. Aceasta îi poate ajuta să discearnă cu mai multă claritate gradul de gravitate a faptelor care au fost comise. Este extrem de important ca ei să manifeste judecată sănătoasă şi să evalueze circumstanţele, situaţiile şi atitudinile.