IUDA (SCRISOAREA)
Scrisoare inspirată care face parte din Scripturile grecești creștine. A fost scrisă de Iuda, frate cu Iacov și, prin urmare, frate vitreg cu Isus Cristos. (Vezi IUDA.) Fiind adresată tuturor celor „chemați, iubiți în Dumnezeu, Tatăl, și păstrați pentru Isus Cristos“, această scrisoare trebuia să circule de la o congregație la alta, pentru a le fi citită tuturor creștinilor (Iuda 1).
Când Iuda a scris această scrisoare apăruse o situație periculoasă. În mijlocul creștinilor se strecuraseră oameni carnali, imorali, care ‘schimbau bunătatea nemeritată a Dumnezeului nostru într-o scuză pentru o conduită libertină’. Din acest motiv, Iuda nu le-a mai scris creștinilor chemați la Regatul ceresc al lui Dumnezeu despre salvarea lor comună, așa cum intenționase. Îndrumat de spiritul sfânt, el le-a adresat mai degrabă îndemnuri care să-i ajute să se împotrivească influențelor corupătoare din interiorul congregației. Iuda i-a sfătuit ‘să lupte din greu pentru credință’ împotrivindu-se persoanelor imorale, păstrând o închinare curată și o conduită bună și ‘rugându-se cu spirit sfânt’ (Iuda 3, 4, 19–23). El a arătat că judecata lui Iehova va fi în mod sigur executată asupra oamenilor lipsiți de pietate, aducând ca argument executarea judecății divine asupra îngerilor care au păcătuit și asupra unor oameni nelegiuiți din timpurile străvechi, precum locuitorii Sodomei și Gomorei, Cain, Balaam și Core. De asemenea, Iuda a demascat josnicia celor care încercau să-i corupă pe creștini (Iuda 5–16, 19).
Informații unice. Deși scrisoarea lui Iuda este scurtă, ea conține unele informații care nu se găsesc în nicio altă carte a Bibliei. Numai aici se menționează episodul în care arhanghelul Mihael s-a împotrivit Diavolului și l-a contrazis cu privire la corpul lui Moise, precum și profeția rostită de Enoh cu secole mai înainte (Iuda 9, 14, 15). Nu se știe dacă Iuda a primit aceste informații prin revelație directă sau dacă le-a obținut dintr-o sursă de încredere (orală sau scrisă). Dacă ultima ipoteză este adevărată, lucrul acesta ar putea explica de ce se face referire la profeția lui Enoh și în Cartea lui Enoh (carte apocrifă, despre care se crede că a fost scrisă pe parcursul secolelor II–I î.e.n.). Scrisoarea inspirată și cartea apocrifă ar fi putut prelua această informație dintr-o sursă comună.
Locul și data scrierii. Din câte se pare, Iuda a scris scrisoarea în Palestina, deoarece nimic nu lasă să se înțeleagă că el ar fi părăsit vreodată această țară. Data aproximativă a redactării se poate deduce din analiza conținutului scrisorii. Faptul că Iuda nu menționează nici venirea lui Cestius Gallus împotriva Ierusalimului (66 e.n.), nici căderea orașului în mâinile romanilor conduși de Titus (70 e.n.) dă de înțeles că el a redactat scrisoarea înainte de anul 66 e.n. Dacă s-ar fi împlinit până la data aceea fie și numai o parte a profeției lui Isus referitoare la distrugerea Ierusalimului (Lu 19:43, 44), fără îndoială că Iuda ar fi consemnat acea executare a judecății divine ca un alt exemplu de avertizare. În plus, când s-a referit la apariția batjocoritorilor „în timpul din urmă“, Iuda a citat, se pare, din cea de-a doua scrisoare a lui Petru. (Compară 2Pe 3:3 cu Iuda 18.) De aici putem trage concluzia că scrisoarea lui Iuda a fost scrisă după cea a lui Petru, adică în aproximativ 65 e.n.
Autenticitatea. Canonicitatea cărții biblice Iuda a fost recunoscută de cei care au întocmit primele cataloage ale Scripturilor. Printre aceștia au fost (din secolul al II-lea până în secolul al IV-lea) Clement din Alexandria, Tertulian, Origene, Eusebiu, Chiril din Ierusalim, Atanasie, Epifan, Grigorie de Nazianz, Filastriu, Ieronim și Augustin. Scrisoarea este menționată și în Fragmentul muratorian (aprox. 170 e.n.).
[Chenarul de la pagina ]
IUDA — IDEI PRINCIPALE
Un avertisment concis, dar plin de forță, cu privire la cei răi ce se infiltrează în congregație
Scrisă probabil în jurul anului 65 e.n., după mai bine de 30 de ani de la moartea și învierea lui Cristos
O situație care pretinde perseverență din partea creștinilor (vers. 1–4)
În congregație s-au strecurat oameni lipsiți de pietate, care folosesc bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca scuză pentru o conduită libertină
Creștinii trebuie să lupte din greu pentru credință
Atitudini, comportamente și persoane care trebuie evitate (vers. 5–16)
Israeliții care au fost salvați din Egipt, dar care apoi nu au arătat credință au fost distruși
Îngerii care și-au părăsit locuința potrivită pentru ei au fost pedepsiți
Pentru imoralitatea lor crasă, Sodoma și Gomora au suferit pedeapsa judecătorească a unui foc veșnic
Ignorând aceste exemple, unii încearcă să introducă practici similare în congregație
Mihael nu l-a insultat nici măcar pe Diavol, însă acești oameni „îi vorbesc de rău pe cei glorioși“
Ei urmează exemplul rău al lui Cain, al lui Balaam și al lui Core
Ei sunt un pericol asemenea stâncilor ascunse sub apă; ca norii fără apă, ca pomii dezrădăcinați și morți, ei nu fac nimic folositor
Enoh a profețit despre judecata lui Dumnezeu împotriva unor astfel de păcătoși lipsiți de pietate
Acești oameni murmură, se plâng, umblă după dorințele lor egoiste și folosesc lingușiri ca să-i amăgească pe alții
Cum pot creștinii să se împotrivească acestei influențe rele (vers. 17–25)
Apostolii au prezis că vor exista astfel de oameni în „timpul din urmă“
Creștinii trebuie să se deosebească net de aceștia, zidindu-se în credință, rugându-se cu spirit sfânt, păstrându-se în iubirea lui Dumnezeu și așteptând îndurarea lui Isus
De asemenea, ei trebuie să-i ajute pe alții, trebuie să arate îndurare față de cei care au îndoieli și să-i salveze smulgându-i din foc