Cît de puternică este vestea bună?
DINTRE toate mesajele anunţate în decursul secolelor, „vestea bună“ expusă în sfintele Scripturi a posedat cea mai mare putere de impulsionare spre bine. Biblia se referă la ea prin expresiile: „Vestea bună a regatului,“ „vestea bună despre Isus Cristos,“ „vestea bună a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu,“ „vestea bună a lui Dumnezeu,“ „vestea bună a păcii“ şi „veşnica veste bună“ (Matei 4:23; Marcu 1:1; Fapte 20:24; Romani 15:16; Efeseni 6:15; Apocalips 14:6). Această „veste bună“ este în primul rînd anunţul că salvarea sau viaţa veşnică este posibilă pe baza credinţei sincere în foloasele puterii de ispăşire pe care o are jertfa lui Isus Cristos, şi că regatul lui Dumnezeu prin Cristos va aduce toate lucrurile de pe pămînt în unitate perfectă cu cerurile sfinte (Fapte 4:12; Romani 1:16; Efeseni 1:7–14). De ce are acest mesaj un efect atît de puternic asupra celor care îl acceptă?
Să analizăm situaţia a numeroase persoane la care a ajuns „vestea bună.“ Înainte să audă acest mesaj, o persoană ar putea simţi un anumit vid în viaţa sa. Din cauza problemelor personale, a nedreptăţilor şi a apăsării la care a fost martor respectivul a strigat în sinea sa dorind să fie eliberat din nenorocire. El ar putea fi dezamăgit din cauza propriei sale incapacităţi de a fi aşa cum ar dori să fie. Apoi cînd îi este prezentată „vestea bună,“ el află motivul fundamental al necazului său, adică faptul că el, alături de toţi ceilalţi membri ai familiei umane, este un păcătos. De aceea, indiferent cît de sincer ar putea fi cineva, el nu va reuşi să–şi trăiască viaţa în aşa fel încît să nu fie dezamăgit de sine însuşi şi de ceilalţi. El nu se va putea niciodată dovedi drept înaintea lui Dumnezeu, aderînd la un anumit cod de legi „vestea bună“ îl lămureşte însă pe respectivul în privinţa modului în care se poate bucura de o conştiinţă curată în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu perspectiva vieţii veşnice. Ea de asemenea îl ajută să înţeleagă cum regatul lui Dumnezeu va pune capăt tuturor necazurilor. — Daniel 2:44.
CISTIGAREA APROBĂRII LUI DUMNEZEU
Pentru a cîştiga o poziţie aprobată înaintea lui Dumnezeu nu ni se cere nimic dificil. Cel Preaînalt a luat el însuşi iniţiativa de a institui un aranjament prin care păcatele pot fi iertate.
Pentru a dovedi consideraţie faţă de aranjamentul prin care ne sînt iertate păcatele, trebuie să înţelegem clar motivul pentru care sîntem păcătoşi. Biblia ne descoperă că strămoşul nostru comun, primul om Adam, a ales în mod deliberat păcatul împotriva lui Dumnezeu. Aceasta le-a înstrăinat de Tatăl său ceresc şi i-a pus pe toţi descendenţii lui Adam într-o stare de înstrăinare. Adam, ca păcătos, putea să aducă în existenţă doar copii păcătoşi, supuşi morţii. Scripturile ne spun: „Printr-un om a intrat păcatul în lume, şi moartea prin păcat, şi astfel moartea s-a întins asupra tuturor oamenilor pentru că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). „Plata pe care o plăteşte păcatul este moartea.“ — Romani 6:23.
În acest fel Cuvîntul lui Dumnezeu arată limpede că moartea este pedeapsa pe care o pretinde justiţia divină cînd este comis păcatul. Prin urmare, pentru ca un om să cîştige viaţă veşnică, el trebuie să fie eliberat de pedeapsa pentru păcat. Intrucît toţi oamenii sînt păcătoşi, nici un membru al omenirii nu poate lua asupra sa pedeapsa pretinsă de justiţia divină, nici măcar în cazul unui singur păcătos. Totala neputinţă omenească în ce priveşte scăparea de sub pedeapsa pentru păcat este expusă în următoarele cuvinte ale psalmistului:
„Nici unul dintre aceştia nu poate răscumpăra, cu nici un chip, nici măcar un frate, nici să–i dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru ei; [iar preţul de răscumpărare al sufletului lor este atît de scump încît a încetat pe timp indefinit], ca să continue să trăiască pentru totdeauna şi să nu vadă groapa.“ — Psalm 49:7–9.
Era necesar ajutor din afara domeniului uman. Şi în marea sa îndurare, Iehova Dumnezeu a asigurat ajutorul necesar. Cel mai iubit fiu al său, întîiul născut, a cooperat pe deplin cu Tatăl său în acest lucru. Explicînd ce s-a întîmplat, apostolul creştin Pavel le-a scris filipenilor:
„Păstraţi acest fel de a gîndi pe care îl avea şi Cristos Isus care, cu toate că existase în forma lui Dumnezeu, nu a avut în vedere să acapareze [o poziţie] egală cu a lui Dumnezeu. Nu, ci el a renunţat la sine, şi-a luat o înfăţişare de sclav şi a venit ca să fie asemănător omului. Ba mai mult, atunci cînd s-a aflat în felul unui om, s-a umilit şi s-a făcut ascultător pînă la moarte şi încă moartea pe un stîlp de tortură.“ — Filipeni 2:5–8.
Din cauză că Fiul lui Dumnezeu, prin acţiunea spiritului sfînt a fost făcut carne în mod miraculos în uterul unei virgine, Maria, el s-a născut fără păcat. Acesta este motivul pentru care el a putut lua asupra sa pedeapsa pe care dreptatea o cere pentru păcătoşi. Prin moartea sa de sacrificiu din 14. Nisan a anului 33 e.n., el a împlinit profeţia din Isaia 53:5 care sună: „El a fost străpuns pentru violarea de lege săvîrşită de noi; a fost zdrobit pentru greşelile noastre. Pedeapsa care trebuia să însemne pacea noastră a fost asupra lui şi datorită rănilor sale a existat vindecare pentru noi.“
Creatorul nostru pretinde ca noi să acceptăm prin credinţă faptul că Fiul său a luat asupra sa întreaga pedeapsă pentru păcat şi că acest Fiu înviat este „Domn şi Cristos“, însuşi promisul rege mesianic (Fapte 2:36). Scripturile declară: „Dar pe Isus care a fost făcut cu puţin mai prejos decît îngerii, noi îl vedem încoronat cu glorie şi onoare pentru că a suferit moartea, pentru ca el, prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu să guste moartea pentru toţi“. — Evrei 2:9.
O CREDINŢĂ CARE STIMULEAZĂ LA ACŢIUNE
Credinţa noastră în foloasele puterii de ispăşire ale sacrificiului lui Cristos este ceea ce ne dă posibilitatea să primim darul gratuit al lui Dumnezeu, viaţa veşnică. Ca urmare a acestei credinţe, cel ce o posedă ajunge sub influenţa spiritului sfînt. Prin acţiunea acestui spirit asupra sa, rodul credinţei autentice va deveni evident în viaţa sa. Iubirea sa pentru Iehova Dumnezeu, pentru Isus Cristos şi pentru tovarăşii săi va creşte. Respectivul va fi stimulat la activitate.
Faptul acesta este bine stimulat prin cele întîmplate unor tesaloniceni, în secolul întîi e.n. Apostolul le-a scris următoarele cuvinte:
„Vestea bună pe care noi o predicăm nu v-a fost prezentată doar prin vorbe, ci şi prin putere şi cu spiritul sfînt şi cu o puternică convingere, aşa după cum ştiţi ce fel de oameni am devenit faţă de voi, din consideraţie, iar voi aţi devenit imitatori ai noştri şi ai Domnului, întrucît aţi acceptat cuvîntul prin multe necazuri, cu bucuria spiritului sfînt, aşa încît aţi ajuns să fiţi un exemplu pentru toţi credincioşii din Macedonia şi Ahaia. Fapt este că de la voi Cuvîntul lui Iehova a răsunat nu numai în Macedonia şi în Ahaia, ci [şi] credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspîndit în orice loc, astfel încît nu e nevoie să [mai] spunem nimic. Căci ei înşişi continuă să relateze despre modul în care am intrat la început printre voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idolii voştri, pentru a servi ca sclavi unui Dumnezeu viu şi adevărat, şi să-l aşteptaţi din ceruri pe Fiul său pe care l-a sculat din morţi, şi anume pe Isus, care ne eliberează de mînia care vine.“ — 1 Tes. 1:5–10.
Să remarcăm că proclamarea „veştii bune“ în Tesalonic nu se rezuma doar la nişte cuvînte rostite care nu aveau nici un efect. Dimpotrivă, mesajul a avut un efect puternic asupra celora care l-au îmbrăţişat, determinîndu-i să abandoneze idolatria şi să devină servi ai adevăratului Dumnezeu, Iehova. Acţiunea spiritului sfînt a devenit evidentă în viaţa acestor credincioşi, deoarece ea reflecta bucuria pe care o produce spiritul sfînt. Convingerea lor puternică s-a văzut din faptul că persecuţia nu i-a împiedicat să accepte „vestea bună“ ca fiind „Cuvîntul lui Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2:13). Indemnaţi de credinţă, de dragoste şi de deplină convingere că binecuvîntările eterne vor fi primite la timpul în care mînia divină va fi exprimată împotriva tuturor care resping „vestea bună,“ tesalonicienii au fost determinaţi să proclame adevărul pe care îl îmbrăţişaseră. Adunarea din Tesalonic a devenit atît de activă, încît ştirea convertirii şi a convingerii membrilor ei s-a răspîndit în alte părţi ale Macedoniei şi chiar în părţile Ahaiei. Ca urmare, cînd Pavel şi însoţitorii lui au prezentat „vestea bună“ oamenilor din aceste regiuni, credinţa creştinilor tesalonicieni era deja cunoscută.
EXEMPLELE BUNE N-AU RĂMAS FĂRĂ EFECT
În parte zelul tesalonicenilor rezultase din observarea exemplului bun al apostolului Pavel şi al tovarăşilor săi de lucru. Chiar viaţa lui Pavel şi a asociaţilor săi mărturisea că ei aveau spiritul lui Dumnezeu asupra lor. Înainte de a veni în Tesalonic, Pavel şi Sila fuseseră trataţi în mod impertinent în Filipi. Drepturile lor de cetăţeni romani le fuseseră încălcate. Ei au fost bătuţi, întemniţaţi şi imobilizaţi în butuci, fără să fi fost judecaţi. Intervenţia divină a cauzat eliberarea lor şi a condus la convertirea temnicierului şi a casei sale. — Fapte 16:22, 23.
Experienţa neplăcută a lui Pavel şi a lui Sila în Filipi nu le-a micşorat zelul. Cu îndrăzneala pe care numai Dumnezeu o poate asigura prin spiritul său, ei au venit la Tesalonic. În predicare sa Pavel a evitat orice fel de şiretenie sau înfumurare. El a muncit din greu din propriile mîini pentru satisfacerea necesităţilor sale şi apoi s-a consumat pe sine pe deplin, în străduinţa de a-i învăţa pe tesalonicieni adevărul. Era evident pentru orice observator sincer că un om aşa loial, drept ireproşabil şi gata de sacrificiu de sine, nu putea fi drept sursa vreunei falsităţi. El se afla, evident, sub conducerea spiritului sfînt şi era un imitator fidel al Domnului Isus Cristos.
În consecinţă „vestea bună,“ asociată cu exemplul lui Pavel referitor la minunata influenţă pe care o are mesajul lui Dumnezeu asupra oamenilor, le-a permis tesalonicienilor să-l imite pe Isus Cristos. Ei au început să umble pe calea aprobată de Dumnezeu şi nu s-a reţinut de la declararea ‘veştii bune’ în orice ocazie. Trăind într-un port maritim ei au venit în contact cu mulţi călători şi negustori care au putut vorbi altora despre zelul tesalonicienilor, făcînd aceasta în lung şi-n lat.
AI FOST ŞI TU INFLUENŢAT
Ai exercitat credinţă, asemenea tesalonicienilor, în foloasele puterii de ispăşire a jertfei lui Cristos? Dacă da, observatorii ar putea fi în stare să vadă că tu permiţi ca spiritul lui Dumnezeu să fie o forţă reală în viaţa ta. Dacă aşa stau lucrurile, cu trecerea timpului, vor exista dovezi palpabile că tu te conformezi tot mai mult exemplului şi învăţăturii Domnului Isus Cristos.
Apreciind profund iubirea care ţi-a fost arătată personal, te vei strădui să eviţi păcatul. Cît de inconsecvent ar fi ca cineva să pretindă că are credinţă în puterea purificatoare a sîngelui lui Cristos în timp ce urmează în mod conştient o cale păcătoasă! Aceasta s-ar putea compara cu o persoană care îi mulţumeşte cuiva că i-a spălat hainele şi apoi după ce s-a îmbrăcat cu acele veşminte curate, începe să se rostogolească în mod intenţionat în cea mai apropiată mocirlă. (Compară cu 2 Petru 2:22.) Evident că nimeni care manifestă recunoştinţă nu va face aceasta. În acelaşi fel nici un om care–şi menţine o credinţă autentică în ceea ce Iehova a făcut prin Cristos Isus, nu poate ajunge să practice păcatul. — 1 Ioan 3:4–6.
În afară de aceasta, credinţa în măsurile luate de Dumnezeu în vederea vieţii veşnice ne îndeamnă să vorbim. Îată pentru ce, pe tot pămîntul locuit astăzi, martorii lui Iehova vizitează oamenii la locuinţele lor, prezentîndu-le mesajul despre regat (Matei 24:14). Şi desigur, fiecare dorim ca rudele noastre, cunoştinţele noastre şi oricine la care putem ajunge personal, să audă şi ei şi să fie influenţaţi de „vestea bună.“ Numai prin acceptarea „veştii bune“ vor putea scăpa de mînia divină, care urmează să fie exprimată împotriva omenirii fără de Dumnezeu, şi numai în acel mod vor vedea timpul cînd regatul a lui Dumnezeu prin Cristosul său va transforma acest pămînt într-un loc liber de suferinţă, boală şi moarte. — 2 Petru 3:13; Apocalips 21:4, 5.
Cu trecerea a mai bine de 1 900 de ani, nu a slăbit puterea „veştii bune.“ Ea determină încă mii de persoane să se supună influenţei spiritului lui Dumnezeu şi să producă roadele sale în primul rînd iubirea. Indemnaţi de acest spirit, adevăraţii creştini nu–şi pot opri vorbirea la alţii despre cel mai măreţ mesaj care există astăzi. Este acest lucru adevărat în cazul tău? Va fi dacă ai credinţă autentică în „vestea bună.“