1. Cum a comis marea prostituată fornicaţie cu „regii pămîntului“ şi care au fost urmările acestui fapt?

CEEA CE am examinat pînă acum este suficient de grav. Dar Apocalips 17:2 vorbeşte, de asemenea, despre fornicaţia pe care o comite marea prostituată cu „regii pămîntului“. Cu toate că a suferit o cădere, ea este o mare prietenă a lumii şi încearcă să–i manevreze pe conducătorii acesteia pentru a–şi atinge scopurile sale (Iacob 4:4). Această prostituţie spirituală, constînd în relaţiile nepermise dintre Babilonul cel Mare şi conducătorii politici, a costat viaţa a zeci de milioane de oameni nevinovaţi! Faptul că marea prostituată a fost implicată în ambele părţi în conflictul primului război mondial constituie un lucru cît se poate de rău. Dar păcatele sale în legătură cu cel de–al doilea război mondial cu certitudine că s–au „îngrămădit pînă la cer“ (Apocalips 18:5). De ce afirmăm acest lucru?

2. (a) Cum l–a ajutat Franz von Papen pe Adolf Hitler să devină conducător al Germaniei şi cum a fost descris acest cavaler papal de către un precedent cancelar al Germaniei? (b) Care au fost cele două clauze ale concordatului dintre statul nazist şi Vatican care au fost ţinute secrete? (Vezi nota de subsol.)

² Ca să dăm numai un exemplu, cum anume a devenit tiranul Adolf Hitler cancelar şi dictator în Germania? Prin intermediul intrigilor politice ale unui cavaler papal pe care Kurt von Schleicher, precedentul cancelar al Germaniei, l–a descris ca fiind „un trădător în comparaţie cu care Iuda Iscariot este un sfînt“. Acest cavaler era Franz von Papen, care a manevrat Acţiunea Catolică precum şi pe marii industriaşi să se opună comunismului şi să unească Germania sub conducerea lui Hitler. Pentru rolul său în cadrul acestei afaceri de succes, von Papen a fost numit vicecancelar. Hitler a trimis o delegaţie condusă de von Papen la Roma, pentru a negocia un concordat între statul nazist şi Vatican. Papa Pius XI şi–a exprimat satisfacţia în faţa ambasadorilor germani pentru că „guvernul german are acum în frunte un om care se opune fără compromis comunismului“, iar la 20 iulie 1933, în cadrul unei ceremonii fastuoase ţinută la Vatican, cardinalul Pacelli (care avea să devină curînd papa Pius XII) a semnat concordatul.a

3. (a) Ce a scris un istoric cu privire la concordatul dintre statul nazist şi Vatican? (b) Ce distincţie i–a fost conferită lui von Papen în timpul ceremoniilor care au avut loc la Vatican? (c) Ce rol a avut von Papen în anexarea Austriei de către nazişti?

³ Un istoric scrie: „Concordatul [cu Vaticanul] a fost o mare victorie pentru Hitler. El i–a dat primul sprijin moral pe care–l primea din lumea externă şi aceasta din cea mai înaltă sursă.“ În timpul ceremoniilor care au avut loc la Vatican, Pacelli i–a conferit lui von Papen înalta distincţie pontificală a Marii Cruci a Ordinului lui Pius.b Winston Churchill, în cartea sa intitulată The Gathering Storm, editată în 1948, descrie cum von Papen şi–a utilizat ulterior „reputaţia sa de bun catolic“ pentru a cîştiga sprijinul clericilor în ceea ce priveşte anexarea Austriei de către nazişti. În 1938, cu ocazia aniversării zilei de naştere a lui Hitler, cardinalul Innitzer a ordonat ca toate bisericile din Austria să abordeze drapelul cu zvastica, să tragă clopotele şi să se roage pentru dictatorul nazist.

4, 5. (a) De ce asupra Vaticanului apasă o înspăimîntătoare vinovăţie de sînge? (b) Cum i–au acordat episcopii catolici germani un sprijin deschis lui Hitler?

⁴ Aşadar, asupra Vaticanului apasă o înspăimîntătoare vinovăţie de sînge! Ca parte principală a Babilonului cel Mare, Vaticanul a contribuit în mod semnificativ la venirea lui Hitler la putere şi acordarea de „sprijin“ moral acestuia. Mai mult decît atît, a consimţit în mod tacit la atrocităţile lui Hitler. Pe parcursul acelui lung deceniu de teroare nazistă, pontiful de la Roma a păstrat tăcerea în timp ce sute de mii de soldaţi catolici au luptat şi au murit pentru gloria regimului nazist şi în timp ce milioane de alţi nefericiţi erau ucişi în camerele de gazare ale lui Hitler.

⁵ Episcopii catolici germani au ajuns chiar să–l susţină în mod deschis pe Hitler. În aceeaşi zi în care Japonia, aliata Germaniei, dezlănţuia atacul prin surprindere de la Pearl Harbor, The New York Times consemna această ştire: „Conferinţa episcopilor catolici germani reuniţi la Fulda a recomandat introducerea unei «rugăciuni de război» speciale, care să fie citită la începutul şi la sfîrşitul fiecărui serviciu religios. Rugăciunea imploră Providenţa să binecuvînteze armatele germane cu victorie şi să acorde protecţie vieţii şi sănătăţii tuturor soldaţilor. Episcopii au mai dat instrucţiuni clericilor catolici ca într–o predică duminicală specială, cel puţin o dată pe lună, să îi amintească pe soldaţii germani ’de pe uscat, de pe mare şi din aer‘.“

6. Dacă Vaticanul nu ar fi comis fornicaţie spirituală cu naziştii, ce tragedie şi ce atrocităţi ar fi putut lumea evita?

⁶ Dacă nu ar fi existat relaţiile amoroase dintre Vatican şi nazişti, lumea ar fi putut evita tragedia a 55 de milioane de soldaţi şi civili ucişi în război, a şase milioane de evrei asasinaţi pentru că nu erau arieni şi pe aceea, de mare valoare în ochii lui Iehova, a mii de Martori ai săi, atît dintre cei unşi, cît şi dintre „alte oi“, care au suportat grave atrocităţi, un mare număr dintre ei murind în lagărele de concentrare naziste. — Ioan 10:10, 16.

[Chenarul de la pagina 11]

TĂCEREA PAPEI

În cartea sa, intitulată Franz von Papen—His Life and Times, editată în 1939, H.W. Blood–Ryan descrie în mod detaliat intrigile prin care cavalerul papal l–a adus la putere pe Hitler şi a negociat concordatul dintre Vatican şi nazişti. Cu privire la îngrozitoarele pogromuri care i–au afectat pe evrei, pe Martorii lui Iehova şi pe alţii, scriitorul afirmă: „De ce Pacelli [papa Pius XII] a păstrat tăcerea? Deoarece în planul lui von Papen referitor la un sfînt Imperiu Roman al Germanilor occidentali el vedea un viitor în care Biserica Catolică avea să fie mai puternică, iar Vaticanul avea să deţină din nou puterea temporară. (. . .) Pacelli însuşi exercită acum o putere dictatorială în sens spiritual asupra a milioane de suflete, dar nu a scos nici măcar un murmur de protest cu privire la agresiunea şi persecuţia hitleristă. (. . .) În timp ce scriu aceste rînduri s–au scurs trei zile de măcel, dar nu s–a auzit nici o rugăciune din partea Vaticanului în favoarea sufletelor disidenţilor, dintre care aproape jumătate sînt catolici. Teribilă va fi ziua cînd aceşti oameni, dezbrăcaţi de toată puterea lor pămîntească, vor sta în faţa Dumnezeului lor care le va cere să dea socoteală de acţiunile lor. Ce îi va putea scuza? Nimic!“