4, 5. (a) Cum au dat dovadă religiile creştinătăţii de lipsă de credinţă? (b) De ce se deosebesc ele de Martorii lui Iehova în ce priveşte relaţiile cu lumea? (c) Cum se manifestă credinţă noastră invincibilă?

⁴ Cum au reacţionat religiile creştinătătii la această situaţie? S-au dovedit a fi ele cuceritoare prin credintă? Nici vorbă de aşa ceva! In loc să accepte „semnul“ că Regatul lui Dumnezeu este aproape, clerul creştinătăţii a dat tot sprijinul ‘sistemului muribund de lucruri’. Cînd Europa a fost înghiţită de prăpastia războiului mondial, bisericile ambelor părţi beligerante i-au îndemnat pe creştini să ucidă creştini, atrăgîndu-şi astfel o îngrozitoare vinovăţie de vărsare de sînge. Iar cînd războiul a luat sfîrşit, religiile creştinătăţii au optat nu pentru regele care domnea acum, Isus Cristos, ci pentru un organism politic făcut de mîini omeneşti şi pe care l-au etichetat în mod defăimător la adresa lui Dumnezeu, drept „expresia politică a Regatului lui Dumnezeu pe pămînt Aceasta era Liga Naţiunilor, adusă în existenţă în 1919 pentru scopul declarat de apărare a păcii şi securităţii mondiale. Cartea biblică Apocalips o descrie ca pe o „fiară sălbatică de culoare stacojie, . . . plină de nume blasfemiatoare.“ — Apoc. 17:3

 8. (a) Cum a prosperat credinţă creştină prin anii de încercări ai celui al II-lea război mondial? (b) Ce au binecuvîntat şi au ridicat însă în slăvi, conducătorii religioşi?

⁸ După cum s-a mai arătat, Martorii lui Iehova au intrat în dificultăţile anilor celui de al doilea război mondial cu un efectiv de circa 67.000, dar au ieşit din conflagraţie cu o forţă numerică de peste 141.000. Cu toate interdicţiile, întemniţarile şi alte încercări ale integrităţii lor, ei au rămas neclintiţi în credinţă. In schimb religiile creştinătăţii au binecuvîntat şi aprobat acţiunile de persecuţie şi exterminare. Si cu toate că „fiara stacojie“ sub forma de Ligă a Naţiunilor le-a înşelat aşteptările, conducătorii religioşi i-au urat cu promtitudine bun venit cînd ea a ieşit din nou la suprafaţă sub formă de Organizaţia Naţiunilor Unite. Ei şi-au legat de ea toate nădejdile lor. (Apoc. 17:3–8). Cu prilejul vizitei sale din anul 1965 la sediul central din New Yoek al O.N.U., precedentul papă Paul al VI-lea a ridicat în slăvi această organizaţie ca fiind „cea mai mare dintre toate organizaţiile internaţionale“ şi drept „cea din urmă speranţă de concordie şi pace“.

O NEÎNTRERUPTĂ CUCERIRE PRIN CREDINTĂ

 9. (a) Ce informaţie au adus martorii lui Iehova la cunoştinţa publică în anul 1942? (b) Cum a înaintat poporul lui Dumnezeu în campania sa de cucerire?

⁹ In anul 1942, atunci cînd naţiunile aliate au avansat pentru întîia oară ideea unei organizaţii a Naţiunilor Unite, martorii lui Iehova întruniţi la un congres internaţional, au adus la cunoştinţa publică adevărul că organizaţia propusă nu va fi nimic altceva decît o reînviere a Ligii. Ei au mai arătat din Cuvîntul lui Dumnezeu, că Organizaţia Naţiunilor Unite îşi va găsi în cele din urmă sfîrşitul, împreună cu toate organizaţiile politice, prin nimicirea lor în conflictul final de la Har-Maghedon. Inconjurat din toate părţile de dovezile „timpului sfîrşitului“ poporul lui Iehova a continuat să înainteze în campania sa de cucerire prin credinćă. (Dan. 11:35). In 1943 a fost organizată Şcoala de Biblie Galaad a Societăţii Turnul de veghere şi au fost trimişî misionari practic pînă la marginile pămîntului. Cu ce rezultat? Ei bine, dacă în 1945 existau 141.606 vestitori ai Regatului, activi în 66 ţări, în 1978 au ajuns să fie 2.182.341 care au dat raport de serviciu în 205 ţări. Astfel cucerirea prin credinţă este cît se poate de evidentă, mai ales în cele peste 40 de ţări în care martorii lui Iehova servesc acum în stare de interdicţie sau sub alte restricţii.