Să ne ferim de închinarea falsă!
„Ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi încetaţi să mai atingeţi lucrul necurat.“ — 2 CORINTENI 6:17.
1. În ce stare se află din punct de vedere spiritual mulţi oameni sinceri?
MULŢI oameni sinceri nu cunosc adevărul despre Dumnezeu şi despre viitorul omenirii. Neavând răspunsuri la probleme spirituale arzătoare, sunt complet derutaţi şi copleşiţi de incertitudini. Milioane de oameni sunt tributari superstiţiilor, ritualurilor şi sărbătorilor care sunt o insultă la adresa Creatorului. Probabil că şi voi aveţi vecini sau rude care cred în iad, într-un Dumnezeu trinitar, în nemurirea sufletului şi în alte învăţături false.
2. Ce au făcut conducătorii religioşi, şi cu ce rezultat?
2 Cine este de vină pentru acest întuneric spiritual larg răspândit? Deşi pare surprinzător, de vină este religia, mai precis organizaţiile religioase şi conducătorii religioşi care au predat idei contrare gândurilor lui Dumnezeu (Marcu 7:7, 8). Astfel, mulţi oameni au fost amăgiţi să creadă că i se închină adevăratului Dumnezeu, când, de fapt, ei îl insultă prin ceea ce fac. Religia falsă este direct răspunzătoare pentru această situaţie deplorabilă.
3. Cine este principalul susţinător al religiei false, şi cum îl prezintă Biblia?
3 În spatele religiei false se află o fiinţă nevăzută. Iată ce a spus apostolul Pavel: „Dumnezeul acestui sistem de lucruri a orbit mintea celor necredincioşi, pentru ca lumina glorioasei veşti bune despre Cristosul, care este imaginea lui Dumnezeu, să nu poată pătrunde“ (2 Corinteni 4:4). „Dumnezeul acestui sistem de lucruri“ nu este nimeni altul decât Satan Diavolul. El este principalul susţinător al închinării false. Pavel a scris: „Satan însuşi se transformă mereu într-un înger de lumină. Nu este deci lucru mare dacă şi miniştrii lui se transformă mereu în miniştri ai dreptăţii“ (2 Corinteni 11:14, 15). Satan face ca lucrurile rele să pară bune şi îi înşală pe oameni să creadă minciuni.
4. Ce se spunea în Legea dată de Dumnezeu Israelului antic despre profeţii falşi?
4 Nu e de mirare că Biblia condamnă cu vehemenţă religia falsă! De pildă, Legea mozaică avertiza cu claritate poporul ales de Dumnezeu cu privire la profeţii falşi. Oricine promova învăţături neadevărate şi închinarea la dumnezei falşi trebuia „să fie dat morţii, căci a vorbit cu răzvrătire împotriva DOMNULUI“. Israeliţilor li s-a poruncit ‘să dea astfel afară răul din mijlocul lor’ (Deuteronomul 13:1–5). Da, Iehova consideră religia falsă un rău. — Ezechiel 13:3.
5. Căror avertismente trebuie să le dăm ascultare?
5 Isus Cristos şi apostolii săi au reflectat indignarea lui Iehova faţă de religia falsă. Isus şi-a avertizat discipolii: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care în interior sunt lupi răpitori“ (Matei 7:15; Marcu 13:22, 23). Apostolul Pavel a scris că „mânia lui Dumnezeu se revelează din cer împotriva oricărei impietăţi şi nedreptăţi a oamenilor care, în mod nedrept, înăbuşă adevărul“ (Romani 1:18). Cât de important este ca adevăraţii creştini să dea ascultare acestor avertismente stând departe de orice persoană care înăbuşă, sau ascunde, adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu ori care răspândeşte învăţături false! — 1 Ioan 4:1.
Să fugim din „Babilonul cel Mare“
6. Cum este reprezentat în Biblie „Babilonul cel Mare“?
6 Să analizăm cum descrie cartea biblică Revelaţia religia falsă. Ea este reprezentată printr-o prostituată beată care are putere asupra multor regate şi asupra locuitorilor acestora. Această femeie simbolică comite fornicaţie cu mulţi regi şi s-a îmbătat cu sângele închinătorilor adevăraţi ai lui Dumnezeu (Revelaţia 17:1, 2, 6, 18). Ea are scris pe frunte un nume care i se potriveşte având în vedere conduita ei murdară, detestabilă. Numele ei este „Babilonul cel Mare, mama prostituatelor şi a lucrurilor dezgustătoare ale pământului“. — Revelaţia 17:5.
7, 8. Cum s-a prostituat religia falsă, şi cu ce rezultate?
7 Descrierea pe care Biblia o face Babilonului cel Mare corespunde ansamblului de religii false din lume. Deşi miile de religii nu sunt unite oficial într-o organizaţie mondială, ele sunt inseparabil unite prin scop şi acţiune. Aşa cum reiese din descrierea femeii imorale din Revelaţia, religia falsă are o influenţă uriaşă asupra guvernelor. Asemenea unei femei care nu este fidelă jurământului de căsătorie, religia falsă s-a prostituat încheind alianţe cu numeroase puteri politice. Discipolul Iacov a scris: „Adulterelor, nu ştiţi că prietenia cu lumea este duşmănie cu Dumnezeu? Prin urmare, cine vrea să fie prieten al lumii se face duşman al lui Dumnezeu“. — Iacov 4:4.
8 Amestecul religiei false în guverne le-a adus multă suferinţă oamenilor. Dr. Xolela Mangcu, analist politic african, a remarcat că „istoria e plină de masacre provocate de amestecul dintre religie şi politică“. Iată ce se consemna recent într-un ziar: „În prezent, cele mai sângeroase şi mai periculoase conflicte . . . au legătură cu religia“ (USA Today). Milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în conflicte sprijinite de religie. Ba mai mult, Babilonul cel Mare i-a persecutat şi i-a ucis pe slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu, ‘îmbătându-se cu sângele lor’. — Revelaţia 18:24.
9. Cum arată cartea Revelaţia că Iehova urăşte închinarea falsă?
9 Iehova urăşte închinarea falsă, lucru care reiese cu claritate din ceea ce spune Biblia că se va întâmpla cu Babilonul cel Mare. Iată ce citim în Revelaţia 17:16: „Cele zece coarne pe care le-ai văzut, şi fiara, acestea o vor urî pe prostituată şi o vor face să fie devastată şi goală şi îi vor mânca părţile de carne şi o vor arde complet în foc“. Mai întâi, o fiară uriaşă o sfâşie, o ucide şi îi mănâncă părţile de carne. Apoi, ceea ce mai rămâne din ea e ars complet în foc. Ca împlinire a acestei profeţii, în curând guvernele lumii vor întreprinde o astfel de acţiune împotriva religiei false. Dumnezeu le va determina să facă acest lucru (Revelaţia 17:17). Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, este sortit distrugerii. ‘Niciodată nu va mai fi găsit.’ — Revelaţia 18:21.
10. Care ar trebui să fie poziţia noastră faţă de religia falsă?
10 Care ar trebui să fie poziţia închinătorilor adevăraţi faţă de Babilonul cel Mare? Biblia dă o poruncă foarte clară: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei“ (Revelaţia 18:4). Cei care vor să fie salvaţi trebuie să iasă din religia falsă înainte de a fi prea târziu. Când a fost pe pământ, Isus Cristos a prezis că, în ultimele zile, mulţi aveau să pretindă că sunt continuatori ai săi (Matei 24:3–5). Însă el le spune acestora: „Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii“ (Matei 7:23). Isus Cristos, actualmente Rege în exerciţiu, respinge religia falsă.
Cum să ne ferim?
11. Cum ne putem feri de închinarea falsă?
11 Creştinii adevăraţi se feresc de închinarea falsă respingând învăţăturile religioase false. Astfel, noi nu urmărim programe religioase la radio sau la televizor şi nici nu citim literatură religioasă prin care se răspândesc minciuni despre Dumnezeu şi Cuvântul său (Psalmul 119:37). De asemenea, nu participăm la reuniuni sau activităţi recreative sponsorizate de organizaţii care au legătură cu religia falsă. În plus, nu susţinem sub nici o formă închinarea falsă (1 Corinteni 10:21). Luându-ne astfel de măsuri, evităm pericolul de a cădea pradă cuiva „prin filozofie şi amăgire goală, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit lucrurilor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos“. — Coloseni 2:8.
12. Cum poate cineva să rupă orice legătură cu organizaţiile religioase false?
12 Ce putem spune despre cineva care doreşte să devină Martor al lui Iehova, dar care deocamdată este membru al unei religii false, înscris oficial în biserica respectivă? În majoritatea cazurilor, o scrisoare de retragere este o dovadă că cineva nu mai doreşte să fie considerat membru al unei religii false. Este deosebit de important ca persoana în cauză să acţioneze cu hotărâre pentru a evita orice contaminare spirituală cu închinarea falsă. Prin acţiunile sale, viitorul Martor trebuie să arate clar organizaţiei religioase din care a făcut parte şi oamenilor în general că nu mai este membru al respectivei religii.
13. Cum ne sfătuieşte Biblia să ne ferim de închinarea falsă?
13 Apostolul Pavel a scris: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce asociere are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? În plus, ce armonie există între Cristos şi Belial? Sau ce parte are cel fidel cu cel necredincios? Şi ce acord există între templul lui Dumnezeu şi idoli? . . . «De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi încetaţi să mai atingeţi lucrul necurat»“ (2 Corinteni 6:14–17). Noi dăm ascultare acestor cuvinte dacă ne ferim de închinarea falsă. Dar ar trebui să înţelegem din sfatul dat de Pavel că trebuie să ne ferim şi de oamenii care practică închinarea falsă?
„Continuaţi să umblaţi cu înţelepciune“
14. Trebuie oare să-i evităm complet pe cei care practică închinarea falsă? Explicaţi.
14 Ar trebui creştinii adevăraţi să-i evite complet pe cei care practică închinarea falsă? Ar trebui oare să-i ţinem mereu la distanţă pe cei care nu ne împărtăşesc convingerile? Bineînţeles că nu. A doua poruncă în ordinea importanţei este: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22:39). Fără îndoială, noi ne manifestăm iubirea faţă de aproapele nostru când îi prezentăm vestea bună despre Regat. De asemenea, arătăm că îi iubim pe oameni şi când studiem Biblia cu ei şi îi conştientizăm de necesitatea de a se feri de închinarea falsă.
15. Ce înseamnă ‘a nu face parte din lume’?
15 Deşi le predicăm vestea bună semenilor noştri, în calitate de continuatori ai lui Isus ‘nu facem parte din lume’ (Ioan 15:19). Termenul „lume“ se referă aici la societatea umană înstrăinată de Dumnezeu (Efeseni 4:17–19; 1 Ioan 5:19). Noi suntem separaţi de lume în sensul că respingem atitudinea, vorbirea şi conduita care îi displac lui Iehova (1 Ioan 2:15–17). În plus, în armonie cu principiul „asocierile rele strică obiceiurile folositoare“, evităm să ne împrietenim cu cei care nu trăiesc potrivit normelor creştine (1 Corinteni 15:33). A nu face parte din lume înseamnă a rămâne „fără pată din partea lumii“ (Iacov 1:27). Aşadar, a fi separaţi de lume nu înseamnă a evita în sens fizic orice legătură cu ceilalţi oameni. — Ioan 17:15, 16; 1 Corinteni 5:9, 10.
16, 17. Cum trebuie să-i trateze creştinii pe cei care nu cunosc adevărul biblic?
16 Dar cum trebuie să-i tratăm pe cei care nu cunosc adevărurile biblice? Adresându-se congregaţiei din Colose, Pavel a scris: „Continuaţi să umblaţi cu înţelepciune faţă de cei de afară, cumpărând pentru voi orice moment oportun. Exprimarea voastră să fie întotdeauna plină de farmec, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să-i răspundeţi fiecăruia“ (Coloseni 4:5, 6). Iar apostolul Petru a scris: „Sfinţiţi-l pe Cristos ca Domn în inimile voastre, întotdeauna gata să prezentaţi o apărare înaintea oricui vă cere motivul speranţei voastre, făcând însă aceasta cu blândeţe şi respect profund“ (1 Petru 3:15). Pavel i-a sfătuit pe creştini „să nu vorbească injurios despre nimeni, să nu fie agresivi, să fie rezonabili, demonstrând toată blândeţea faţă de toţi oamenii“. — Tit 3:2.
17 Ca Martori ai lui Iehova, nu vrem să fim duri sau aroganţi cu nimeni. Nu folosim nicidecum cuvinte denigratoare când vorbim despre oamenii care au altă religie. Dimpotrivă, dăm dovadă de tact, chiar dacă un locatar, un vecin sau un coleg de serviciu este nepoliticos sau ne adresează cuvinte jignitoare. — Coloseni 4:6; 2 Timotei 2:24.
„Continuă să păstrezi modelul cuvintelor sănătoase“
18. În ce stare spirituală jalnică ajunge cineva care se întoarce la închinarea falsă?
18 Cineva care, după ce a învăţat adevărurile biblice, se întoarce la închinarea falsă ajunge într-o stare spirituală jalnică. Biblia prezintă consecinţele triste ale acestei acţiuni spunând: „Desigur, dacă, după ce au scăpat de întinările lumii printr-o cunoaştere exactă a Domnului şi Salvatorului Isus Cristos, se implică din nou în aceste lucruri şi sunt învinşi de ele, situaţia lor finală a devenit mai rea decât cea dintâi. . . . Cu ei s-a întâmplat ceea ce spune proverbul adevărat: «Câinele s-a întors la propria-i vărsătură, iar scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirl㻓. — 2 Petru 2:20–22.
19. De ce este vital să fim atenţi la orice lucru care ne-ar putea pune în pericol spiritualitatea?
19 Trebuie deci să fim atenţi la orice lucru care ne-ar putea pune în pericol spiritualitatea. Pericolele sunt reale! Apostolul Pavel ne avertizează: „Declaraţia inspirată spune clar că în perioadele de timp de mai târziu unii vor renunţa la credinţă, dând atenţie unor declaraţii inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor“ (1 Timotei 4:1). Noi trăim în „perioadele de timp de mai târziu“. Cei care nu se feresc de închinarea falsă pot fi „aruncaţi în toate părţile ca de valuri şi purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin şiretenia oamenilor, prin viclenie în născocirea erorii“. — Efeseni 4:13, 14.
20. Cum ne putem feri de influenţa nefastă a religiei false?
20 Cum ne putem feri de influenţa nefastă a religiei false? Să ne gândim la tot ce ne-a dat Iehova. Avem la dispoziţie Cuvântul său, Biblia (2 Timotei 3:16, 17). De asemenea, Iehova ne-a dat hrană spirituală îmbelşugată prin intermediul ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Matei 24:45). Pe măsură ce progresăm în adevăr, nu ar trebui să învăţăm să ne placă ‘hrana solidă care este pentru oamenii maturi’ şi nu ar trebui să cultivăm dorinţa de a veni la întrunirile unde învăţăm adevăruri spirituale (Evrei 5:13, 14; Psalmul 26:8)? Să fim hotărâţi să profităm la maximum de măsurile luate de Iehova ca ‘să păstrăm modelul cuvintelor sănătoase’ pe care le-am auzit (2 Timotei 1:13). Astfel, ne vom feri de închinarea falsă.
Ce aţi reţinut?
• Ce este „Babilonul cel Mare“?
• Cum ne putem feri de religia falsă?
• Ce pericole la adresa spiritualităţii noastre trebuie să evităm?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]
Ştiţi de ce „Babilonul cel Mare“ este reprezentat printr-o femeie imorală?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]
„Babilonul cel Mare“ este sortit distrugerii
[Legenda fotografiei de la pagina 31]
Noi dăm dovadă de „blândeţe şi respect profund“ faţă de cei care nu ne împărtăşesc convingerile