Babilonul cel Mare sub acuzaţie

ÎNTR–O serie de congrese ţinute pe tot globul în 1988—1989, milioane de Martori ai lui Iehova au adoptat Rezoluţia care exprimă dezaprobarea lor faţă de conduita Babilonului cel Mare, imperiul mondial al religiei false, şi în special faţă de conduita creştinătăţii. Unele persoane sincere s–ar putea întreba dacă aceasta nu este o luare de poziţie prea severă. Răspunsul este: nicidecum! Dacă luăm în considerare modul curajos în care profeţii din Israelul antic au condamnat idolatria din zilele lor şi limbajul viguros cu care Isus a demascat ipocrizia religioasă din timpul său, noi, în calitate de Martori ai lui Iehova, credem că această luare de poziţie este pe deplin justificată. Ba chiar, este ordonată de Dumnezeu. — Isaia 24:1–6; Ieremia 7:16–20; Matei 23:9–13, 27, 28, 37–39.

Aşadar, pe ce se bazează dezaprobarea noastră faţă de conduita Babilonului cel Mare? Ce dovezi istorice avem pentru a afirma că religia nu a reuşit să–l onoreze pe adevăratul Suveran şi Domn al întregului univers, Iehova?

Babilonul modern dispreţuieşte numele

Domnul Suveran al universului nu este anonim. În Biblie el se identifică de aproape 7 000 de ori ca Iehova. El atribuie o enormă importanţă numelui său. A treia din cele zece Porunci spune: „Să nu foloseşti numele lui Iehova, Dumnezeului tău, în mod nedemn, fiindcă Iehova nu va lăsa nepedepsit pe acela care foloseşte numele său în mod nedemn.“ Şi Isus a scos în evidenţă numele Tatălui său în rugăciunea „Tatăl nostru“, spunînd: „Să fie sfinţit numele tău.“ — Exod 20:7; Matei 6:9.

Creştinătatea nu s–a distins în ceea ce priveşte onorarea numelui lui Dumnezeu. Chiar versiunea Regele Iacob a Bibliei din 1611 utilizează numele lui Iehova, singur sau în combinaţii, de numai şapte ori.a Alte traduceri l–au eliminat complet. Majoritatea religiilor nu onorează acest nume. În schimb, ei au înălţat mai presus de Dumnezeul Bibliei acea sfîntă Treime şi în unele cazuri, pe Maria, aşa–numita mamă a lui Dumnezeu (Maica Domnului). S–a permis astfel ca numele preţios al lui Dumnezeu să iasă din uz.b

Este lăudabil faptul că religia islamică recunoaşte un singur Dumnezeu, pe care ei îl numesc Allah, în conformitate cu cartea lor sfîntă, Coranul. Ei nu utilizează însă numele acestuia, Iehova, nume care a fost dezvăluit pentru prima dată în Biblie cu cel puţin 2 000 de ani înainte de apariţia Coranului. Hinduşii se închină la milioane de zei şi zeiţe, dar nu la Iehova.

Printre cei care au adus ofensă numelui lui Dumnezeu un rol remarcabil îl deţine iudaismul. Evreii pretind de mii de ani că sînt poporul pentru numele lui Dumnezeu, totuşi, prin tradiţiile lor au făcut ca adevăratul nume al lui Dumnezeu să iasă complet din uz.

Aşadar, în calitate de Martori ai Suveranului Domn Iehova, trebuie să ne exprimăm dezgustul faţă de nepăsarea manifestată de Babilonul cel Mare în ceea ce priveşte numele sfînt al lui Dumnezeu.

De ce detestăm învăţăturile babilonice

Milioane de persoane au fost exploatate şi ţinute în sclavia fricii pe baza învăţăturii babilonice conform căreia omul are un suflet nemuritor. Din timpuri străvechi, religia falsă a exploatat frica oamenilor de focul iadului unde, după moarte, sufletul ar putea fi torturat veşnic. O versiune şi mai rafinată a acestei învăţături este suferinţa temporară în focul purgatoriului. Există oameni sinceri care plătesc pentru a fi efectuate liturghii în favoarea celor morţi, dar care nu ştiu niciodată cînd anume nu ar mai fi necesar să plătească! Aceste doctrine blasfemiatoare nu au nici un suport biblic. — Compară cu Ieremia 7:31.

În realitate, Biblia arată că omul este un suflet viu, muritor. Pentru neascultarea sa, Adam nu a fost condamnat la chinuri în focul iadului sau al purgatoriului ci a fost condamnat la moarte. Exprimat în cuvinte simple, „plata pe care o plăteşte păcatul este moartea“ (Romani 6:23; Geneza 2:7, 17; 3:19). Speranţa scripturală pentru cei morţi nu se întemeiază pe nemurirea sufletului ci, dimpotrivă, pe promisiunea lui Dumnezeu referitoare la o înviere pentru viaţă perfectă pe un pămînt paradiziac. — Ioan 5:28, 29; Apocalips 21:1–4.

O altă învăţătură babilonică este „sfînta“ Treime. Această doctrină conform căreia ar exista trei persoane într–un singur Dumnezeu, nu a făcut niciodată parte din convingerile vechilor evrei (Deuteronom 5:6, 7; 6:4). Nici Isus, el însuşi iudeu, nu a crezut şi nici nu a afirmat vreodată că el ar fi Dumnezeul Atotputernic. El nu a pretins că ar face parte dintr–o triadă asemănătoare celei prezentate în doctrina sau dogma de origine babilonică. — Marcu 12:29; 13:32; Ioan 5:19, 30; 14:28; 20:17.

Aşadar, noi respingem învăţăturile babilonice blasfemiatoare predate de religiile false ale lumii. Noi îi aducem închinare singurului Dumnezeu adevărat, Iehova, prin intermediul Fiului său, care a devenit „o jertfă de ispăşire“ nu numai pentru păcatele creştinilor unşi ci pentru păcatele întregii lumi a omenirii. — 1 Ioan 2:2.

De ce respingem filozofiile ateiste

Papii şi clericii creştinătăţii deplîng extinderea ateismului, iar mulţi fac din aceasta o scuză pentru a justifica sprijinul pe care–l acordă politicii de dreapta. Ar trebui însă să ne întrebăm: Cine anume a tolerat nedreptăţile şi inegalităţile care au dus la apariţia ateismului, în special în ultimul secol? Acest fenomen s–a petrecut în deosebi în sînul creştinătăţii. Biserica ortodoxă rusă, de exemplu, era aliată cu ţarii care oprimau cu cruzime poporul. Absenţa valorilor creştine la aceia care se dădeau drept reprezentanţi ai lui Dumnezeu a contribuit la formarea condiţiilor ideale pentru dezvoltarea ateismului.

Religiile creştinătăţii au acceptat de asemenea teoria evoluţiei care îl dezonorează pe Creator. Ei atribuie complexitatea şi diversitatea celor peste un milion de forme de viaţă forţelor oarbe ale naturii. Într–adevăr, ei susţin că această varietate a apărut graţie unei serii de coincidenţe favorabile. Pentru o filozofie de genul acesta, Dumnezeu este de prisos, iar omul nu trebuie să dea socoteală nimănui. Morala devine o chestiune de alegere personală (Psalm 14:1). Unul din rezultatele acestui fapt este că numărul divorţurilor a crescut la zeci de milioane în fiecare an — acest lucru petrecîndu–se în ţări care se pretind a fi religioase.

Noi respingem aceste filozofii şi practici ateiste. Noi îi aducem închinare lui Iehova, „cel care trăieşte pentru totdeauna şi veşnic, care a creat cerul şi lucrurile din el, şi pămîntul şi lucrurile de pe el, şi marea şi lucrurile din ea“. — Apocalips 10:6; 19:6.

De ce detestăm roadele Babilonului cel Mare

Creştinătatea nu a dat ascultare mesajelor de avertizare adresate celor şapte congregaţii şi consemnate în capitolele 2 şi 3 ale Apocalipsului. Aceste mesaje conţin sfaturi împotriva sectarismului, a idolatriei şi fornicaţiei, precum şi împotriva tendinţei de a fi căldicei şi neglijenţi.

Dacă vizităm practic orice loc de închinare, vom înţelege cît de multe persoane religioase au înălţat creaturile mai presus de Creator. Cum aşa? Venerînd imagini şi icoane şi aducîndu–le închinare unor „sfinţi“, madone şi cruci. — Compară Psalm 115:2–8; 2 Corinteni 5:7; 1 Ioan 5:21.

În cazul lor se împlinesc cuvintele lui Pavel: „Deoarece cu toate că l–au cunoscut pe Dumnezeu nu l–au glorificat ca Dumnezeu (. . .) Au înnebunit şi au schimbat gloria Dumnezeului nesupus descompunerii cu ceva asemănător imaginii omului supus descompunerii şi păsărilor şi patrupedelor şi tîrîtoarelor.“ — Romani 1:21–23.

De ce condamnăm imoralitatea Babilonului

În ultimii douăzeci de ani, homosexualitatea a devenit un lucru acceptat, sau admis ca un stil de viaţă diferit. Milioane de homosexuali au ieşit din anonimat iar acum defilează pe străzi oferindu–şi „mîndria de a fi homosexuali“. Cum priveşte Dumnezeu atitudinea lor?

Cu aproximativ 3 500 de ani în urmă, Biblia a declarat: „Şi să nu te culci cu un bărbat aşa cum te culci cu o femeie. Este un lucru detestabil“ (Levitic 18:22). Iar cu aproape 2 000 de ani în urmă, Pavel a arătat că normele lui Dumnezeu nu se schimbaseră atunci cînd a scris: „Iată de ce Dumnezeu i–a lăsat la discreţia unor apetituri sexuale ruşinoase, căci femeile lor au schimbat folosirea naturală a corpurilor lor, cu una care este contrară naturii şi tot la fel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea naturală a femeii şi s–au aprins cu patimă în dorinţa lor lacomă unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, făcînd lucruri obscene şi primind în ei înşişi recompensa integrală care li se cuvenea pentru eroarea lor.“ — Romani 1:26, 27; 1 Corinteni 6:9, 10; 1 Timotei 1:10.

Şi totuşi, în rîndurile clericilor creştinătăţii numărul acelora care practică homosexualitatea este atît de mare încît ei constituie acum veritabile grupuri de presiune în multe din religiile principale. Ei pretind că stilul lor de viaţă să fie acceptat şi vor să fie recunoscuţi ca preoţi. Un caz semnificativ îl constituie cea mai numeroasă confesiune protestantă canadiană, Biserica Unită din Canada, ai cărei lideri au votat la 24 august 1988, exprimîndu–⁠se cu 205 voturi contra 160 în favoarea admiterii homosexualităţii la preoţi.

De ce detestăm prostituţia spirituală a Babilonului

Apocalipsul denunţă fornicaţia Babilonului „cu regii pămîntului“, conducătorii politici. Prostituata este înfăţişată stînd „pe ape multe“, care înseamnă „popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi“ (Apocalips 17:1, 2, 15). Fiind într–o relaţie intimă de prietenie cu conducătorii politici, religia falsă şi–a utilizat de–a lungul secolelor influenţa, fie în mod deschis, fie pe ascuns pentru a–i reprima şi exploata pe oamenii de rînd.

Un exemplu în acest sens îl constituie concordatele sau acordurile încheiate de Vatican cu conducătorii nazişti şi fascişti, în acest secol. Ca urmare a acestui fapt, influenţa exercitată de biserică asupra turmelor sale a condus la o atitudine de servilism total faţă de nişte conducători nemiloşi. În 1929, Vaticanul a semnat un concordat cu dictatorul fascist Benito Mussolini. Ce s–a întîmplat apoi în Germania? Atitudinea papei Pius XI faţă de Hitler reiese din următoarele lui cuvinte, citate de cardinalul german Faulhaber: „Sînt mulţumit; este primul om de stat care s–a exprimat împotriva bolşevismului.“ Faulhaber nota mai tîrziu: „Călătoria mea la Roma a confirmat ceea ce am putut bănui de mult timp. La Roma, naţional–socialismul şi fascismul sînt considerate unica eliberare de comunism şi bolşevism.“

Înainte de anul 1933, episcopii catolici din Germania s–au opus filozofiei naziste. Dar aşa cum afirmă scriitorul german Klaus Scholder, în cartea sa The Churches and the Third Reich, ambasadorul Vaticanului în Germania, cardinalul Pacelli, le–a ordonat episcopilor să–şi revizuiască atitudinea faţă de naţional–⁠socialism. Pentru ce această schimbare? Era în perspectivă concordatul dintre Vatican şi al treilea Reich, semnat la 20 iulie 1933.

Klaus Scholder relatează: „La alegerile şi plebiscitul din 12 noiembrie [1933] Hitler a cules roadele concordatului încheiat de Reich obţinînd un număr surprinzător de voturi «pentru», superior celorlalţi candidaţi electorali în majoritate catolici.“

Chiar dacă unii dintre conducătorii religioşi protestanţi şi–au exprimat opoziţia faţă de ascensiunea nazismului în 1933, în curînd vocea lor s–a pierdut în aclamaţiile generale în favoarea nazismului. Scholder explică: „În biserica protestantă era evidentă o tot mai mare promptitudine de a abandona prudenţa exercitată în trecut şi de a se alia măcar acum entuziasmului naţional. (. . .) Pentru prima dată au apărut declaraţii oficiale ale bisericii care susţineau fără rezerve noul Reich.“

Istoria demonstrează că în decursul secolelor religia falsă s–a aliat cu grupurile de elită care deţineau puterea, susţinînd prestigiul acestora în detrimentul oamenilor de rînd. Conducătorii religioşi ai lumii nu au manifestat aceeaşi „mentalitate pe care o avea şi Cristos“, ci au căutat cu lăcomie putere, posesiuni şi bogăţie. În calitate de Martori ai lui Iehova, noi detestăm o asemenea prostituţie spirituală. — Ioan 17:16; Romani 15:5; Apocalips 18:3.

De ce detestăm vinovăţia de sînge a Babilonului

În cartea Apocalips, Babilonul cel Mare este acuzat de o enormă vinovăţie de sînge: „Şi am văzut că femeia era beată de sîngele sfinţilor şi de sîngele martorilor lui Isus. Da, în el a fost găsit sîngele profeţilor care au fost ucişi pe pămînt.“ — Apocalips 17:6; 18:24.

Istoria religiei false este compusă din ură şi vărsări de sînge, iar creştinătatea este cea mai vinovată. Două războaie mondiale au izbucnit în sînul naţiunilor aşa–zise creştine. Conducătorii politici „creştini“ au recurs la arme în 1914 şi 1939, iar clerul din toate naţiunile şi–a dat binecuvîntarea sa. O lucrare istorică (The Columbia History of the World) afirmă referitor la primul război mondial: „Adevărul a fost devalorizat odată cu devalorizarea vieţii şi aproape nici o voce nu s–a ridicat în semn de protest. Păstrătorii Cuvîntului lui Dumnezeu au condus corul marţial. Războiul total a devenit sinonim cu ura totală.“ (Sublinierea ne aparţine.) Preoţii militari i–au îndemnat pe soldaţi cu fervoare patriotică în timp ce tinerii de pe ambele fronturi au devenit carne de tun. Aceeaşi lucrare istorică afirmă: „Otrăvirea sistematică a minţii oamenilor cu manifestări paroxistice de naţionalism (. . .) a făcut încă şi mai dificilă realizarea păcii.“

În lumea întreagă religia falsă continuă să genereze ură în timp ce bîntuie conflictele între evrei şi musulmani, hinduşi şi sikhi, catolici şi protestanţi, musulmani şi hinduşi, budişti şi hinduşi. Da, religia falsă continuă să–şi aducă contribuţia la masacrarea „tuturor acelora care au fost ucişi pe pămînt“. (. . .) — Apocalips 18:24.

În lumina tuturor dovezilor expuse mai sus, Martorii lui Iehova consideră că Rezoluţia adoptată la congresul din 1988 este corespunzătoare şi oportună. În mod just noi denunţăm religia falsă ca fiind Babilonul cel Mare, prostituata vinovată de sînge. Noi anunţăm lumea despre singura cale care duce la pace şi la adevărata închinare: îndreptarea spre Suveranul Domn al universului, Iehova Dumnezeu, prin intermediul Aceluia pe care l–a trimis pe pămînt, Isus Cristos sau Mesia. Aceasta înseamnă a accepta Regatul lui Dumnezeu ca guvern drept şi etern, singurul care va satisface nevoile omenirii. Şi mai înseamnă totodată că acum este timpul de a da ascultare poruncii: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei.“ — Apocalips 18:4; Daniel 2:44; Ioan 17:3.

[Note de subsol]