Capitolul 9

Noua ordine îndărătul căreia stă spiritul sfînt al lui Dumnezeu

 1. Cum se face că ordinea nouă iminentă, la spatele căreia stă spiritul lui Dumnezeu, va fi într–adevăr ceva nou, în profida cuvintelor din Ecleziast 1:9, 10?

Despre ordinea nouă iminentă, la spatele căreia stă spiritul sfînt al lui Dumnezeu, putem spune, într–adevăr: „Iat–o, este nouă“. Chiar înţeleptul rege Solomon nu şi–ar putea aplica asupra ei regula sa: „Nu [există] nimic nou sub soare“ (Ecleziast 1:9, 10). Cuvintele pe care le–a spus Solomon în acea vreme, s–au dovedit a fi potrivite pînă în zilele noastre, atît pentru viaţa omului, cît şi în ce priveşte ridicarea şi căderea guvernelor omeneşti. Dar ordinea de lucruri pe care creatorul cerului şi al pămîntului o va instaura în scurtă vreme, va fi, într–adevăr, ceva nou, ceva ce n–a mai existat în toată istoria omenirii.

 2. Din ce motiv este de aşteptat ca spiritul sfînt să stea la spatele ordinii noi promise?

² Spiritul sfînt al lui Dumnezeu va sta la spatele ordinii noi viitoare. Si de ce n–ar sta? Sub influenţa sa, a fost scrisă Sfînta Scriptură, care conţine vestea bună despre noua ordine paşnică pentru omenirea sătulă de nelinişti. Dacă ordinea nouă va deveni, în cele din urmă, realitate, şi încă în generaţia noastră, toţi cei care se vor împărtăşi de ea, vor constata entuziasmaţi: „Aceasta este, într–adevăr, ceva nou!“ Iehova, atotputernicul Dumnezeu, se va dovedi credincios faţă de promisiunea sa: „Iată! Eu fac toate lucrurile noi“. (Apocalipsa 21:5).

 3. (a) Despre care lucruri noi se vorbeşte în Apocalipsa? (b) Pentru ce ordinea nouă a lui Dumnezeu nu va fi o cîrpăceală?

³ Apocalipsa, ultima carte a Bibliei, menţionează mai multe lucruri noi: un „nume nou“, un „cîntec nou“, „un cer nou şi un pămînt nou“ şi „Noul Ierusalim“ (Apocalipsa 2:17; 3:12; 5:9; 14:3; 21:1, 2). Este entuziasmant să cugeţi şi să vorbeşti despre aceste lucruri, iar dacă cineva a înţeles ce lucruri îi stau omenirii în perspectivă, respectivul se simte mişcat ‘să cînte lui Iehova un cîntec nou’ (Psalm 96:1; 98:1; 144:9; 149:1). Ordinea nouă a lui Iehova nu va fi o cîrpăceală, o ordine veche omenească îmbunătăţită, sau o încercare de a obţine maximul posibil de la ordinea veche, de a o întrebuinţa, oarecum, ca fundament sau de a iniţia, pur şi simplu, unele înoiri. Aşa ceva n–ar funcţiona niciodată. Insuşi Isus Christos a spus cu o ocazie:

„Nimeni nu taie un petec de la o haină nouă ca să–l coase la una veche; totuşi, dacă face acest lucru, petecul nou se rupe, iar petecul de la haina nouă nu se potriveşte la una veche. Apoi, nimeni nu toarnă vinul nou în burdufuri vechi; totuşi, dacă face acest lucru, atunci vinul nou va face ca burdufurile să pleznească şi el se varsă, iar burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie turnat în burdufuri noi“ (Luca 5:36–38).

 4. De ce vechiul Ierusalim reconstruit nu va juca nici un rol în ordinea nouă?

⁴ In concordanţă cu această ilustraţie, ordine nouă prezisă de către Dumnezeu va fi absolut nouă. Anticul Ierusalim din Orientul Apropiat nu va juca aici nici un rol. Cînd Dumnezeu şi–a executat sentinţa judiciară în anul 70 e.n., el a permis ca Ierusalimul din zilele lui Isus să fie distrus. Oraşul, care a fost construit mai apoi pe acel loc, n–a fost construit nici din ordinul său, şi nici de către oamenii care au avut favoarea lui (Ioan 4:21). Ceea ce contează acum, este Noul Ierusalim! Nu este vorba de un oraş pămîntesc, plasat pe locul vechiului Ierusalim. Noul Ierusalim va fi în cer. E suficient să examinăm descrierea referitoare la acesta, care ne este dată în Apocalipsa 21:9 pînă la 22:3, ca să vedem că el nu s–ar potrivi niciodată, după dimensiunile şi caracteristicile lui, în teritoriul urban al vechiului Ierusalim. In Biblie, Noul Ierusalim este numit „mireasa, nevasta Mielului“.

 5. Cu ce este comparat Noul Ierusalim şi în ce fel concordă aceasta cu cuvintele din Zaharia 9:9?

⁵ Apostolul Ioan scrie: „Am văzut, de asemenea, oraşul sfînt, Noul Ierusalim, care se pogoară din cer de la Dumnezeu, gătit ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei“ (Apocalipsa 21:2). Aşa cum aici Noul Ierusalim este comparat cu o femeie, cu o mireasă sau cu o nevastă, tot aşa a fost comparat şi vechiul Ierusalim cu o femeie. De exemplu, cînd Isus a intrat la 9 Nisan (27 martie) 33 e.n. în Ierusalim, aşa de parcă ar fi fost un moştenitor regal care îşi făcea apariţia în vederea încoronării sale, s–a împlinit profeţia din Zaharia 9:9: „Bucură–te nespus de mult, o, fiica Sionului, jubilează în triumf, o, fiica Ierusalimului. Iată! Regele tău vine la tine . . . călărind pe un asin, pe un animal matur, pe mînzul unei măgăriţe“ (Matei 21:45).

 6. Cum îl întrece în frumuseţe Noul Ierusalim pe oraşul vechi şi cum se coboară el de la Dumnezeu din cer?

⁶ Ierusalimul vechi pămîntesc era desemnat ca „oraşul despre care se obişniua să se spună: ‘El este perfecţiunea frumoseţii’ (Plîngerile 2:15; Psalm 48:1, 2; 50:2). Dar acest oraş nu se poate compara, în ce priveşte frumuseţea şi măreţia, cu Ierusalimul ceresc: Acest eraş nou, splendid, se coboară „din cer de la Dumnezeu“. Cum? Prin faptul că acest nou guvern îşi are originea la Dumnezeu şi îşi extinde puterea şi autoritatea din cer pe pămînt spre binele veşnic al omenirii (Apocalipsa 21:2).

 7. In ce fel oraşul sfînt, Noul Ierusalim, este „nevasta Mielului“?

⁷ In ce fel oraşul sfînt este, „mireasa, nevasta Mielului“? Datorită faptului că ea constă din ucenicii unşi ai lui Isus, din comoştenitorii săi în împărăţia mesianică (Efeseni 5:25–27; 2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7, 8; 22:17). Referindu–se la fiecare din ei, glorificatul Isus a zis: „Voi scrie pe ei numele dumnezeului meu şi numele oraşului dumnezeului meu, Noul Ierusalim, care se pogoară din cer de la dumnezeul meu, precum şi acest nume nou al meu“. (Apocalipsa 2:12). Membrii „miresei“ sînt izraeliţi spirituali care au fost acceptaţi în noul legămînt; numărul lor se ridică la 144 000. Isus Christos îi zideşte pe el însusi, „stînca“, iar cei doisprezece apostoli se sprijinesc pe el ca pietre de temelie suplimentare (Matei 16:18; Apocalipsa 7:4–8; 14:1–5; 21:14).

 8. Din ce motiv, cei 144 000 de comoştenitori ai lui Christos vor constitui o grupă de domnitori cu totul nouă?

⁸ Printre cei 144 000 de comoştenitori ai lui Isus Christos, mirele ceresc, nu va fi nici unul dintre politicienii acestei lumi, şi nici vreunul din şefii de stat sau bisericeşti care au guvernat în creştinătate. Ei constituie o grupă cerească de domnitori de sine stătătoare, o organizare cu totul nouă. Fiindcă nu mai există ca oameni, ei sînt „părtaşi la natura divină“; ei sînt o „creaţiune nouă“. (2 Petru 1:4; 2 Corinteni 5:17). Ca ucenici pe pămînt, ei au îndeplinit condiţiile pentru a intra în împărăţia cerească. Ei au fost „născuţi din nou“, „născuţi din apă şi spirit“, „nu din sînge sau din voia cărnii, şi nici din voia unui bărbat, ci din Dumnezeu“ (Ioan 1:12, 13; 3:3, 5). In Romani 6:5, 8, ucenicii procreaţi spiritual ai lui Christos, pot citi cuvintele: „Dacă am fost uniţi cu el întro–o moarte asemenea cu a lui, vom fi uniti cu el, desigur, şi într–o înviere asemenea cu a lui . . . în plus, dacă am murit cu Christos, credem că vom şi trăi cu el“.

 9. De ce natură a fost învierea lui Christos, înviere de care se vor împărtăşi şi cei 144 000 de comoştenitori?

⁹ Ce se înţelege prin „înviere asemenea cu a lui“? Ei bine, cum a fost înviat Christos? Despre aceasta, în 1 Petru 3:18, citim: „Christos a murit, în ce priveşte păcatele, o dată pentru totdeauna, el, cel neprihănit, pentru cei nedrepţi, ca să vă aducă la Dumnezeu, el, care a fost omorît în carne, dar care a fost înviat în spirit“.

10. (a) Ce a intenţionat Dumnezeu atunci cînd a „pregătit“ pentru fiul său de pe pămînt, Isus, un trup de carne? (b) Ca şi ce trebuia să fie înviat Isus, pentru a putea trăi mai departe, după ce el fusese omorît în carne, în ce priveşte păcatele?

¹⁰ Prin aceea că Dumnezeu l–a trimis pe propriul său fiu în asemănarea cărnii păcătoase, el l–a înjosit şi l–a pus „cu puţin mai prejos de îngeri“ (Romani 8:3; Evrei 2:7–9; Psalm 8:5). Dar Dumnezeu n–a intenţionat ca, singurul său Fiu născut să rămînă pentru totdeauna o creatură din carne şi sînge care să stea sub îngeri. Dumnezeu voia să–l încoroneze, din pricina credincioşiei sale pe care el a dovedit–o pînă la moartea sa în carne, cu o slavă care să–l ridice deasupra îngerilor. Si astfel, Isus şi–a prezentat ca jertfă lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, trupul uman perfect pe care Dumnezeu îl „pregătise“ printr–o minune pe pămînt. După cum s–a exprimat însuşi Isus, trupul său a fost dat pentru omenire, pentru ca aceasta să se hrănească din el ca dintr–o pîine: „Pîinea pe care a voi da eu este carnea mea în favoarea vieţii lumii“ (Evrei 10:1–10; Ioan 6:51). Cînd Isus, după ce fusese „omorît în carne“, a fost trezit iarăşi la viaţă, el trebuia să fi fost „facut viu în spirit“, ca fiu spiritual ceresc al lui Dumnezeu.

11. Ca şi ce trebuie să fie „făcuţi vii“ ucenicii procreaţi spiritual ai lui Christos, dacă ei trebuie să fie uniţi cu el într–o înviere asemănătoare, şi în ce fel este aceasta în armonie cu 1 Corinteni 15:42–54?

¹¹ Ucenicii concepuţi spiritual ai lui Isus trebuie, ca şi el, să se dovedească credincioşi, „credincioşi chiar pînă la moarte“ în carne (Apocalipsa 2:10). Dacă trebuie să fie uniţi cu el în „asemănarea învierii lui“, atunci, ei trebuie să fie, ca şi el, „făcuţi vii în spirit ca creaturi spirituale. In 1 Corinteni 15:42–54, citim de ce natură este învierea lor:

„Este semănat în putrezire, este înviat în neputrezire. Este semănat în ocară, este înviat în slavă. Este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. Este semănat trup fizic, este înviat trup spiritual. Dacă există un trup fizic, atunci extistă şi unul spiritual. Căci este scris: ‘Primul om, Adam a fost făcut un suflet viu’. Cel din urmă Adam a fost făcut un spirit dătător de viaţă. Totuşi, cel dintîi nu este spiritual, ci fizic, şi numai apoi spiritual. Omul dintîi este din pămînt şi făcut din ţărînă: omul al doilea, este din cer. Cum este cel făcut din ţărînă, aşa sînt şi cei făcuţi din ţărînă. Si cum este cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti. Si astfel, după cum am purtat chipul celui făcut din ţărînă, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc.

Fraţilor, ceea ce vă spun este că sîngele şi carnea nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu, şi nici putrezirea nu moşteneşte neputrezirea. Iată! Vă spun un secret sfînt: Nu vom adormi toţi în moarte, dar toţi vom fi transformaţi, într–o clipă, într–o clipeală, la timpul ultimei trîmbiţe. Căci trîmbiţa va răsuna, morţii vor fi înviaţi în neputrezire, iar noi vom fi preschimbaţi. Căci ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace cu neputrezire. Dar cînd această putrezire se va îmbrăca în neputrezire, şi cînd ceea ce este muritor se va îmbrăca în nemurire, se va împlini cuvîntul care este scris: ‘Moartea este înghiţită pentru totdeauna’“.

O INVIERE NOUA

12. (a) Intrucît cei 144 000 sînt treziţi la viaţă printr–o înviere asemenea celei a lui Christos, de ce natură a fost deci învierea lui Christos? (b) Din ce motiv aceasta este o înviere nouă, şi cum ajunge ea să fie „prima înviere“?

¹² 0 astfel de înviere spre neputrezire şi nemurire într–un „trup spiritual“, este desemnată în Romani 6:5 ca fiind „asemenea învierii lui“. Prin aceasta este spus că Isus Christos a avut parte personal de o asemenea înviere, nu o înviere într–un trup fizic supus putrezirii, muritor şi mai prejos decît îngerii, ci într–un trup spiritual, ca „spirit dătător de viaţă“ (1 Corinteni 15:45). Acum putem înţelege, de asemenea, motivul pentru care Isus a fost nevoit să–şi ia, pe parcursul celor patruzeci de zile de după învierea sa, de mai multe ori trup omenesc, cu tot cu îmbrăcăminte, pentru ca ucenicii lui să–l poată vedea. Invierea sa a fost într–adevăr o înviere nouă, o înviere invizibilă pentru ochii umani. Acest fel de înviere precede învierea generală viitoare a omenirii. De asemenea, în ce priveşte importanţa ei, ea se situează pe primul loc. Tocmai de aceea este numită ea „prima înviere“. Apostolul Pavel o numeşte „învierea timpurie“. De această înviere vor avea parte cei 144 000 de comoştenitori ai lui Christos (Filipeni 3:11). In Apocalipsa 20:4–6 se zice cu privire la ei:

„Ei au venit la viaţă şi au guvernat ca regi împreună cu Christos, o mie de ani . . . Aceasta este prima înviere. Fericit şi sfînt este cel ce are parte de prima înviere; asupra acestuia a doua moarte n–are putere, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Christos şi vor guverna ca regi o mie de ani împreună cu el.“

13. Ce fel de guvernare va fi produsă, prin prima înviere, spre binele omenirii şi cum se vorbeşte despre ea în 2 Petru 3:13?

¹³ Membrii „miresei, nevasta Mielului“, suferă, deci, acelaşi fel de înviere ca şi mirele Isus Christos. Dar înţelegem noi ce este produs prin această înviere? Rezultatul la care se ajunge este o grupă de domnitori nesupuşi putrezirii şi nemuritori, care vor fi activi spre binele întregii omeniri. Niciodată pînă acum, n–a existat vreun domnitor uman, pămîntesc, care să fie nemuritor (1 Timotei 6:15, 16). Isus Christos şi cei 144 000, de regi şi preoţi care–l însoţesc, vor depăşi pe orice guvern pămîntesc pe care l–a avut omenirea în decursul existenţei sale de 6 000 de ani. Va fi cea mai bună şi mai înaltă formă de guvernare, pe care o poate da Dumnezeu omenirii. Ea va înlocui toate guvernele umane care sînt manipulate de către Satan Diavolul şi demonii săi. Cu ajutorul acestui guvern, care va funcţiona ca „ceruri noi“, Dumnezeu va da fiinţă ordinii sale noi pe pămînt (2 Petru 3:13).

14. (a) Ce trebuie să se întîmple cu „cerurile“ vechi prezente care domnesc asupra omenirii? (b) In ce privinţă noul guvern va fi un „cer“, în sens literal?

¹⁴ „Cerurile“ domnitoare create de oameni trebuie să dispară împreună cu sprijinitorul lor invizibil, Satan Diavolul, „domnitorul acestei lumi“ (Ioan 12:31). Ele se apropie de momentul nimicirii lor în „necazul cel mare“, care îşi va atinge puterea maximă de nimicire în Har–Maghedon, cînd „războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Cel Atotputernic“, se va termina cu o victorie plină de strălucire din partea lui Iehova, suveranul cerului şi al pămîntului. (Apocalips 16:14–16; 19:11–21; Daniel 2:44). Noile „ceruri“ domnitoare vor primi autoritate de guvernare incontestabilă. Ele nu vor fi cereşti numai în sens figurativ, ci chiar literal, căci ele se vor compune din domnitori care vor trăi pe treaptă spirituală şi care sînt „părtaşi la natura divină“, nemuritori şi nesupuşi putrezirii (2 Petru 1:4). Va fi o binecuvîntare pentru noi să vedem realizarea lucrurilor care i–au fost arătate lui Ioan într–o viziune. El descrie cu următoarele cuvinte captivate,

„Si am văzut un cer nou şi un pămînt nou; căci cerul dintîi şi pămîntul dintîi au trecut, şi marea nu mai este. Am văzut, de asemenea, oraşul sfînt, Noul Ierusalim, coborîndu–se din cer de la Dumnezeu, gătit ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Apoi am auzit o voce puternică dinspre tron, zicînd: ‘Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu eii, şi ei vor fi poporul lui. Si Dumnezeu însuşi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi, nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere. Lucrurile dintîi au trecut’“ (Apocalipsa 21:1–4).

SPIRITUL IL SPRIJINESTE PE REGELE DIN LINIA LUI DAVID

15, 16. (a) Cine a fost tatăl lui David şi întemeietorul dinastie regală a lui David în Izrael? (b) Cum a devenit acest fondator o buturugă cu rădăcini şi în cine şi–a ajuns scopul linia genealogică?

¹⁵ Ceva mai tîrziu, Isus Christos, mirele ceresc, a zis într–o viziune primită de Ioan: „Eu sînt rădăcina şi vlăstarul lui David, steaua strălucitoare de dimineaţă“ (Apocalipsa 22:16). Tatăl regelui David a fost Isai din Betleem, din seminţia Iuda. Isus a fost, practic prin David, un urmaş a lui Isai. Ca tată a lui David, Isai a fost, de asemenea, fondatorul dinastei regale a lui David, din Izrael.

¹⁶ Impărăţia davidică a fost ca un copac care–şi avea rădăcinile în Isai, tatăl lui David. Acest „copac“ împărătesc a fost tăiat în anul 607 î.e.n., atunci cînd Ierusalimul a fost distrus şi cînd regele care domnea acolo a fost deportat în Babilon. Impărăţia davidică n–a mai fost restabilită niciodată în Ierusalim. Ceea ce a mai rămas din ea s–a asemănat cu o buturugă cu rădăcini. Aceasta l–a ilustrat pe Isai, tatăl lui David. Peste Izrael n–a mai domnit ca rege nici un urmaş a lui Isai. Insă, în buturugă şi rădăcinile acesteia mai era încă putere de viaţă, căci totdeauna au existat urmaşi ai lui Isai prin regele David. Linia lui genealogică şi–a ajuns scopul în Isus, Mesia.

17. (a) Cum a fost reanimată regalitatea care–şi avea rădăcinile în Isai, prin Isus Christos? (b) Cînd a ajuns la putere regele care este urmaşul lui Isai prin David, şi de care forţă a fost însufleţit el?

¹⁷ Prin faptul că Isus a fost născut de fecioara iudeică Maria, în Betleem, el a devenit ca un „vlăstar“ care ieşea din buturuga lui Isai, şi ca o „mlădiţă“ din rădăcinile lui Isai. In această postură, el putea reînvia regalitatea care îşi avea rădăcinile în Isai, tatăl regelui lui Izrael. Cînd Iehova Dumnezeu l–a uns pe Isus cu spiritul sfînt, acest „vlăstar“ simbolic, sau această „mlădiţă“, a devenit rege de viitor al împărăţiei davidice. La sfîrşitul timpurilor naţiunilor, în anul 1914, Dumnezeu l–a întronat ca rege, în cer. Despre activitatea sa, în Isaia 11:1–5, citim următoarele:

„Si din buturuga lui Isai va ieşi un vlăstar; şi o mlădiţă din rădăcinile sale va da rod. Si spiritul lui Iehova se va odihni asupra lui, spiritul înţelepciunii şi al priceperii, spiritul de sfat şi de putere, spiritul cunoştinţei şi al fricii de Iehova; şi el îşi va avea bucuria în frica de Iehova.

Si el nu va judeca după simpla aparenţă şi nici nu va mustra, pur şi simplu, după ceea ce aude urechile lui. Pe cei neînsemnaţi îi va judeca cu dreptate, trebuind să împartă îndrumări cu corectitudine în favoarea celor blînzi ai pămîntului. Si el trebuie să lovească pămîntul cu nuiaua gurii sale; şi cu spiritul buzelor sale va ucide pe cei răi. Si dreptatea se va dovedi a fi centura şoldurilor sale, iar credincioşia cingătoarea coapselor sale“.

18. (a) Cum loveşte pămîntul cu nuiaua gurii sale cel ce se aseamănă unui vlăstar? (b) Cum ucide el pe cei răi cu spiritul buzelor lui?

¹⁸ „Vlăstarul din buturuga lui Isai“ va „lovi pămîntul cu nuiaua gurii sale“, practic, în „necazul cel mare“ iminent. Ordinele regale care ies din gura sa devin, oarecum, o nuia care va zdrobi ordinea socială omenească, ordinea veche de lucruri. Ordinele sale sînt autoritare, stringente, şi îmboldesc la activitate. Ele ies dintre buzele lui şi au o acţiune mortală pentru duşmanii săi pămînteşti îndărătnici.

19. Cum îi eliberează regele, pentru totdeauna, pe cei blînzi şi neînsemnaţi, de asupritorii lor corupţi, lucrare la care el va fi sprijinit de spiritul lui Dumnezeu?

¹⁹ Că Isus îndreaptă aceste cuvinte către duşmanii lui corupţi, cu autoritatea unui judecător sever corespunde sabiei lungi ascuţite care iese oare cum, din gura regelui, „ca el să lovească naţiunile cu ea şi el le va păstori cu toiagul de fier“ (Apocalips 19:11–15). Făcînd aceasta — lucrare la care este sprijinit de spiritul lui Iehova, el îi eliberează pe cei blînzi şi neînsemnaţi care se găsesc pe pămînt. Pe parcursul domniei lui şi a celor 144 000 de coregenţi, el nu va permite ca asupritorii corupţi să ajungă iarăşi la putere pe pămînt.

20. A cui readunare este prezisă în Isaia 11:10–12, unde sînt aduşi ei şi ce stare domneşte acolo?

²⁰ „Mlădiţă“ simbolică din rădăcina lui Isai a împlinit de la întronarea ei în cer, la sfîrşitul timpului naţiunilor, şi o altă parte din profeţia lui Isaia (capitolul 11). El s–a îngrijit ca rămăşi comoştenitorilor săi unşi să fie strînsă din nou din toate părţile pămîntului, unde fusese împrăştiată în cursul primului război mondial, şi apoi prin prigonire. El a adus–o într–un paradis spiritual, unde ea trăieşte în pace şi armonie cu Dumnezeu şi produce din belşug „roadele spiritului“ (Galateni 5:22, 23). Comportarea lumii, asemănătoare celei a animalelor răpitoare, este ţinută departe de ea (Isaia 11:6–9). Isaia a prevăzut readunarea şi restabilirea Israelului spiritual:

„Si se va întîmpla în acele zile că rădăcina lui Isai va fi ca un semnal pentru popoare. Naţiunile se vor îndrepta întrebătoare spre el, iar locul său de odihnă trebuie să devină glorios.

Se va întîmpla în acele zile că Iehova îşi va oferi iarăşi mîna sa, pentru a doua oară, ca să–şi cîştige rămăşiţa poporului său care va rămîne în Asiria, Egipt, Patros, Cuş, Elam, Sinear, Hamat şi în insulele mării. Si el va ridica cu siguranţă un semnal pentru naţiuni şi va strînge pe cei risipiţi ai lui Israel; şi va reuni pe cei împăştiaţi ai lui Iuda din cele patru extremităţi ale pămîntului“ (Isaia 11:10–12).

21. In ce calitate este desemnată aici „mlădiţa“ simbolică din rădăcina lui Isai şi cum a fost făcută un „semnal“ pentru naţiuni?

²¹ Aici, „mlădiţa“ simbolică din rădăcina lui Isai este desemnată ea însăşi ca „rădăcina“ lui Isai. Regele mesianic a fost ridicat pe tron la sfîrşitul timpurilor naţiunilor, în anul 1914. Deoarece el a fost făcut de cunoscut pe plan mondial ca rege care guvernează, el a servit ca „semnal“ la care trebuiau să se adune toţi cei ce aparţineau la rămăşiţa Israelului spiritual care fusese împrăştiat. Cei care au fost readunaţi şi restabiliţi, şi–au urmat de atunci ungerea lor, făcînd de cunoscut întregii omeniri pe regele mesianic şi împărăţia lui.

22. Către cine se îndreaptă întrebători acum persoane din naţiuni şi cine a dat răspuns la întrebările lor, şi cu ce rezultat?

²² Intre timp, sute de mii de oameni din toate naţiunile s–au îndreptat interesaţi spre regele mesianic, asemenea unui semnal. Ei au primit răspunsul aşteptat, că glorificatul Isus Christos este într–adevăr Mesia promis de Iehova. Rămăşiţa unsă le–a ajutat, răspunzîndu–le la întrebările lor. Ei s–au strîns cu nespusă bucurie de partea împărăţiei mesianice a lui Iehova şi o salută ca singura speranţă pentru omenirea întreagă. Ei constituie deja o „mare mulţime de oameni“, despre care nu se cunoaşte cît de mulţi vor aparţine de ea în final, la timpul „necazului mare“ (Apocalipsa 7:9–17).

„UN PAMINT NOU“

23. Cît de tare a ancorat Iehova cerurile şi pămîntul nou şi ce poate face el în anumite împrejurări pentru poporul său pentru a–l duce în ordinea nouă?

²³ Ordinea veche coruptă care ocupă, aparent, o poziţie de nezdruncinat pe pămînt, trebuie să bată în retragere. Ea merge în nimicire! Iehova pregăteşte acum toate lucrurile pentru ordinea nouă glorioasă. El a ancorat „cerurile“ noi domnitoare, pe care le–a „plantat“ el, atît de tare în organizaţia lui universală, încît nici oamenii şi nici demonii nu le pot smulge de aici. „Pămîntul nou“ pe care îl aduce el în existenţă se va sprijini pe o temelie atît de tare, încît nu va putea fi clătinat de nimic sau să fie adus la nimicire. El va conduce perămăşiţa Israelului spiritual şi pe „mare mulţime de oameni“ în această ordine nouă, chiar dacă aceasta ar presupune ca el să facă ceea ce a făcut în timpul lui Moise, atunci cînd a învolburat apele şi le–a făcut să fie turbulente pentru ca să ia naştere un culoar pentru poporul său eliberat. Conform textului din Isaia 51:15, 16, el a zis:

„Eu, Iehova, sînt Dumnezeu tău, cel care stîrneşte marea, ca valurile ei să fie învolburate. Iehova al oştirilor este numele meu. Iar eu voi pune cuvintele mele în gura ta şi te voi acoperi cu umbra mîinii mele, ca să plantez ceruri şi să pun temelie pămîntului, şi să zic către Sion: „Tu eşti poporul meu’“.

24. In gura cui a pus Iehova cuvîntul său şi pentru ce i–a acoperit pe respectivii cu umbra mîinii sale?

²⁴ Nici un obstacol pe care l–ar pune în cale duşmanii lui Iehova nu va fi de neînvins pentru el. Exact aşa, după cum la muntele Sinai el a pus prin mijlocitorul Moise cuvîntul său în gura poporului său ales, conducîndu–i apoi pe israeliţi sub umbra ocrotitoare a mînii sale în ţara promisă, tot aşa a procedat şi cu rămăşita Israelului spiritual. El a pus cuvîntul său, vestea sa oportună, în gura membrilor rămăşitei spirituale pentru ca s–o mărturisească deschis în faţa tuturor oamenilor, fapt care cauzează mîntuirea lor proprie şi a ascultătorilor dispuşi să o accepte. O „mare mulţime de oameni“, constînd din „alte oi“, a reacţionat favorabil la cele auzite, iar acum vesteşte ea însăşi cuvîntul lui Dumnezeu. Iehova acoperă pe aceşti oameni cu umbra mîinii sale pentru a–i păzi în această lume, deoarece ei au devenit martorii săi creştini.

25. (a) Ca parte a cărui lucru o va face Iehova pe rămăşiţa ocrotită de el şi va zice el? (b) Ce o va face Iehova pe „marea mulţime de oameni“ ocrotită de el şi al cui popor va fi atunci ea?

²⁵ Prin modul său de procedare, Iehova urmăreşte un anumit scop. El intenţionează să–i facă pe membrii rămăşiţei credincioase o parte a „cerurilor“ noi guvernatoare, adică comoştenitori cu regele sus Christos. „Marea mulţime de oameni“ alcătuită din „alte oi“ este făcută de Iehova materialul de bază al „pămîntului nou“, al noii societăţi pămînteşti, al ordinii noi. Prin aceea că Iehova ocroteşte rămăşiţa credincioasă a Israelului spiritual în „necazul cel mare“ iminent, el zice acestor israeliţi spirituali care ‘s–au apropiat de muntele ceresc Sion şi de Ierusalimul ceresc’: „Tu eşti poporul meu“ (Evrei 12:22; Isaia 51:16). „Cortul“ ocrotitor al lui Dumnezeu va fi, de asemenea, cu membrii „mulţimii mari de oameni“, şi „ei vor fi poporul lui“, după cum se zice în Apocalipsa 21:3.

26. Care spirit va fi absent în noua ordine şi cu ce sînt umpluţi mereu astăzi cei care intenţionează să trăiască în noua ordine?

²⁶ In ordinea nouă mondială, spiritul sfînt al lui Dumnezeu va fi activ şi va rămîne forţa hotărîtoare. Iehova va fi înlăturat „spiritele necurate care sînt active acum în fiii neascultării“. Aceşti „fii ai neascultării“ vor fi nimiciţi în „necazul cel mare“, iar Satan Diavolul şi demonii săi se vor găsi în adînc. (Efeseni 2:2; Apocalips 20:1–3). Ca pregătire pentru ordinea nouă, supravieţuitorii de viitor ai „necazului celui mare“ iminent sînt „umpluţi, pe mai departe, neîntrerupt cu spirit [de la Dumnezeu]“ (Efeseni 5:18).

27. Ce se va petrece în ordinea nouă, lucru cu care nu se pot nici măcar compara practicile medicinii moderne?

²⁷ Nu putem decît să încercăm a ne imagina cum vor arăta lucrurile aici pe pămînt după „războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Cel Atotputernic“, războiul de la Armaghedon, şi după punerea în captivitate a lui Satan şi a demonilor săi în „adînc“. Atunci spiritul sfînt va putea acţiona liber pe tot pămîntul. Noi ne amintim cît de minunat a acţionat spiritul sfînt în urmă cu nouăsprezece secole, în zilele lui Isus Christos şi ale apostolilor săi. Minunile uimitoare care s–au petrecut au adus oamenilor, înspre binele cărora au fost făcute, negrăite bucurii. Practicile medicinii moderne nu se pot compara cu vindecările de moment care au fost cauzate în acea vreme, prin spiritul sfînt al lui Dumnezeu. Chiar morţii au fost înviaţi! Ba chiar a fost cauzat ceva şi mai bun: vindecarea spirituală, care s–a obţinut prin vestirea şi învăţarea veştii bune despre împărăţia mesianică a lui Iehova. Oameni care fuseseră înrobiţi de religiile false legate de tradiţii şi aducătoare de moarte, au fost eliberaţi.

CE PUNE ORDINEA NOUA IN PERSPECTIVA?

28. Ce participare va avea rămăşiţa supravieţuitoare la activitatea din ordinea nouă şi pînă la care eveniment?

²⁸ Minunile cauzate în zilele fondării adunării creştine au fost într–adevăr ceva grandios. Dar ele n–au mijlocit decît o imagine vagă despre aceea ce va cauza spiritul sfînt în noua ordine a lui Iehova. Putem aştepta ca rămăşiţa supravieţuitoare să colaboreze la activitatea entuziastă de la începutul ordinii noi. Cît de mult, însă, va fi prezentă în această lucrare nu ne este spus în Sfînta Scriptură. Membrii rămăşiţei privesc în întîmpinarea unei „nunţi“, nunta cerească a Mielului cu „mireasa“ sa, adunarea sa completă. Cînd va sosi timpul pentru aceasta, ei vor părăsi scena pămîntească şi vor fi răsplătiţi, spre bucuria lor, cu „prima înviere“. Din acest motiv, ei trebuie să fie credincioşi pînă la moarte.

29. Va vedea „marea mulţime de oameni“ învierea clasei miresei? Care înviere o vor vedea ei?

²⁹ Invierea clasei miresei va fi invizibilă pentru „marea mulţime de oameni“ — supravieţuitorii necazului, care au spreanţă să trăiescă pentru totdeauna în paradisul restatornicit pe pămînt. Dar vor exista pe pămînt învieri care vor fi vizibile pentru „marea mulţime de oameni“. Ele vor avea loc în „ceasul“ în care prin Christos, Dumnezeu îi va învia pe cei morţi.

30. De ce depinde, în cazul morţilor izbăviţi, dacă învierea lor va duce la viaţă veşnică sau la condamnare?

³⁰ Insuşi Isus Christos a privit în aşteptarea acestui „ceas“. El a prezis acest timp, cînd a vorbit despre ziua judecăţii care stă în faţa lumii. El a zis: „Vine ceasul cînd toţi cei ce sînt în mormintele de amintire, vor auzi glasul lui şi vor ieşi afară, cei ce au făcut binele la o înviere pentru viaţă, cei ce au făcut răul la o înviere pentru judecată“ (Ioan 5:27–29). Pentru cei care sînt înviaţi pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus Christos, totul depinde de modul cum se vor comporta sub împărăţia lui Christos. Prin aceasta se hotărăşte dacă învierea lor duce acum la viaţă veşnică pe un pămînt paradisiac, sau dacă sînt judecaţi la nimicire veşnică. Cine se lasă condus atunci de spiritul sfînt, pretutindeni activ, şi şi–l va face forţa conducătoare în viaţă, va primi viaţă veşnică în paradis. Aceia care se vor opune atunci spiritului sfînt a cărui activitate va fi evidentă, vor suferi pedeapsa pentru păcatul împotriva spiritului sfînt: moarte veşnică.

31. De care promisiune, pe care regele Isus Christos a făcut–o în ziua morţii lui, se simte el încă legat şi cînd va veni „ceasul“ ca s–o împlinească?

³¹ Isus Christos, regele ceresc, se simte încă legat de promisiunea pe care i–o făcuse răufăcătorului compătimitor care a murit lîngă el pe Golgota, în acea zi întunecoasă de 14 Nisan 33 e.n. Răufăcătorul care a fost executat atunci pe stîlp este, fireşte, mort şi nu mai ştie nimic (Ecleziastul 9:5, 10). Glorificatul Isus Christos îşi aduce însă aminte de cuvintele spuse acestui om compătimitor: „Adevărat îţi zic astăzi: Vei fi cu mine în paradis“ (Luca 23:39–43). Deoarece Isus s–a referit la paradis, „ceasul“ în care îl va lăsa pe răufăcătorul din mormînt să audă glasul său va veni abia atunci cînd restabilirea paradisului pămîntesc va fi avansată într–atît, încît răfăcătorul înviat să poată constata schimbarea pe pămînt. Trăind în armonie cu spiritul sfînt care vine de la Dumnezeu prin Isus Christos, răufăcătorul poate face ca învierea să fie o înviere care să ducă, în cele din urmă, la viaţă veşnică pe pămîntul paradisiac.

32. Care „nor“ menţionat în Sfînta Scriptură va aparţine de aceia care vor fi readuşi atunci la viaţă din moarte pe pămînt?

³² Atunci, noi vom putea primi pe pămînt nu numai prietenii şi rudele noastre izbăvite din moarte, ci şi pe bărbaţii şi femeile credincioase din antichitate care au fost martori pentru Iehova şi care au fost conduşi de spiritul sfînt. Dintre ei, va fi acel „aşa mare nor de martori“, începînd de la Ioan Botezătorul, înapoi pînă la Abel, primul martir pentru Iehova (Evrei 11:2—12:1). Probabil, ei vor avea un rol influent în ordinea nouă.

33. Ce poziţie oficială vor primi împreună cu alţii, bărbaţii care aparţin de acest „nor“ şi în vederea menţinerii cărei legături vor servi ei ca mediatori?

³³ Din rîndul lor, regele Isus Christos va alege bărbaţi pe care–i „va pune ca prinţi pe întreg pămîntul“ (Psalmul 45:16). Dar, deja înainte de ei, vor exista „prinţi“ pe pămînt. Cine vor fi aceştia? Bărbaţi din „marea mulţime de oameni“, supravieţuitori ai „necazului“, care sînt instalaţi în această poziţie la începutul ordinii noi (Apocalipsa 7:9–17; Isaia 32:1, 2). Aceşti „prinţi“ vor fi reprezentanţii pămînteşti vizibili ai „cerurilor noi“, guvernul ceresc nou al lui Isus Christos şi al celor 144 000 de comoştenitori ai săi. Fără îndoială, aceşti „prinţi“, vor servi ca mediatori pentru a ţine legătura între împărăţia invizibilă şi societatea pămîntească vizibilă a omenirii răscumpărate, „pămîntul nou“ (Compară Ezechiel 44:3; 45:7–22; 46:2–18; 48:21, 22).

34. Cum va juca Isus Christos în noua ordine rolul arătat prin titlul său de „Dumnezeu Tare, Tată Veşnic şi Prinţ al Păcii“?

³⁴ In ordinea nouă, pe întregul pămînt, va domni pace netulburată. Ea va sta sub domnia regală a aceluia căruia i–a fost acordat de către tatăl său ceresc, titlul de „Sfetnic Minunat, Dumnezeu Tare, Tată Veşnic, Prinţ al Păcii“, şi „nu va exista vreun sfîrşit pentru plinătatea domniei princiare şi a păcii“ (Isaia 9:6, 7). El va fi un tată veşnic, deoarece „domnia sa princiară“ va fi ca cea a unui tată; toţi spuşii lui ascultători vor primi viaţă de la el ca şi copii ai lui. Va fi un dumnezeu tare, deoarece va fi un judecător asemenea lui Dumnezeu; totuşi, el nu va fi adorat de către beneficiarii pămînteşti ai activităţii lui, ca dumnezeu (Psalm 82:1–6; Ioan 1:1; 10:33–36).

35. Numai cine va fi adorat atunci ca dumnezeu?

³⁵ Atunci va fi adorat numai Iehova, căci despre ordinea nouă se spune: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi el va poposi la ei şi ei vor fi poporul lui. Si Dumnezeu însuşi va fi cu ei şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apocalipsa 21:3, 4). Satan Diavolul, „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, nu va fi dumnezeul ordinii noi (2 Corinteni 4:4). Inchinarea la Diavolul şi venerarea demonilor va fi înlăturată. Iehova va fi adorat ca dumnezeu.

36. Prin care roade va fi îmbogăţită noua ordine, totuşi cine va la acţiune din nou la sfîrşitul domniei de 1 000 de ani a lui Christos?

³⁶ Spiritul sfînt al lui Dumnezeu va pătrunde întreaga ordine nouă (Psalm 139:7–10). Paradisul pămîntesc va fi îmbogăţit prin roadele acestui spirit: prin dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, amabilitate, bunătate, credinţă, blîndeţe şi stăpînire de sine (Galateni 5:22, 23). Această stare bogată în roade spirituale va dura pînă la sfîrşitul domniei de o mie de ani a lui Christos. Ce se va întîmpla atunci? Satan şi demonii săi vor ieşi din adînc, deoarece ei vor fi lăsaţi liberi, „pentru un scurt răstimp“. Amăgindu–i pe oameni, ei vor încerca să stăpînească iarăşi pămîntul prin „spiritul care este activ acum în fiii neascultării“. In ce măsură le va reuşi să înainteze împotriva spiritului sfînt al lui Dumnezeu, care va domni atunci? (Apocalipsa 20:3).

37. (a) In ce măsură vor putea înainta Satan şi demonii lui în noua ordine împotriva spiritului sfînt care va domni atunci? (b) Cum va fi justificat Iehova pentru totdeauna?

³⁷ Ei vor putea determina numai un număr limitat de membri ai omenirii restabilite să comită păcatul de neiertat împotriva spiritului sfînt. Prin aceasta, ei se rup de la izvorul ceresc al spiritului vieţii, de la Iehova Dumnezeu. Aceasta înseamnă pentru ei moarte veşnică, „a doua moarte“. Ce se va întîmpla însă cu majoritatea covîrşitoare a locuitorilor glorioasei locuinţe paradisiace? In cazul lor, spiritul sfînt va triumfa glorios. Dragostea lor neîntreruptă faţă de spiritul sfînt al lui Dumnezeu îi va determina să se opună ispitelor şi amăgirilor lui Satan Diavolul şi să rămînă nezdruncinat şi loial pe partea lui Iehova, dumnezeul lor, suveranul legitim al întregului Univers. Prin aceea că ei vor trece în credincioşie peste această probă finală, Iehova va fi justificat pentru toate timpurile. Chestiunea de discuţie arzătoare, veche de secole, în care este vorba dacă creaturile lui Iehova îşi păstrează din motive neegoiste integritatea faţă de dumnezeul lor ca suveran universal, va fi clarificată, astfel, odată pentru totdeauna. Atunci, afirmaţia falsă a lui Satan va fi fost contrazisă clar, dovedindu–se pentru toate timpurile că Iehova este adevărat (Romani 3:4). „Micul răstimp“ în care Satan va fi lăsat liber va fi atunci trecut. In împlinirea promisiunii date de Iehova în Eden, el va scoate din existenţă întreaga lui sămînţă (Geneza 3:15; Apocalipsa 20:7–15). Aleluia!

38. In ce fel. celor care vor fi atunci umpluţi cu spirit sfînt, le stă în perspectivă un viitor veşnic şi fericit?

³⁸ Vom fi noi atunci prezenţi şi vom ajunge martorii nimicirii definitive a celor răi de pe pămînt şi din cer, şi să rămînem chiar în viaţă, avînd perspectiva unui viitor nesfîrşit? Pentru toţi cei care rămîn predaţi lui Dumnezeu şi tatăl domnului nostru Isus Christos şi care apoi sînt umpluţi şi cu spirit sfînt, acesta va fi un viitor fericit. Deoarece au fost găsiţi vrednici de darul vieţii veşnice de la Dumnezeu, ei se vor bucura de tinereţe veşnică în perfecţiune umană şi aceasta într–un paradis a cărui frumuseţe nu va trece niciodată şi în care nu va lipsi nici una din condiţiile unei vieţi fericite. Ei vor avea întotdeauna, dorinţa să trăiască în armonie cu spiritul sfînt, care de atunci va sta la spatele ordinii noi glorioase a lui Dumnezeu. Să ne dovedim, deci, demni de această ordine nouă! Să ne rugăm corespunzător acestei dorinţe a inimii ca psalmistul David, care a zis către Dumnezeu în mijlocul unei lumi duşmănoase:

„Eliberează–mă de duşmanii mei, o Iehova. Am căutat adăpost chiar la tine. Invaţă–mă să fac voia ta, căci tu eşti dumnezeul meu. Spiritul tău este bun; el mă conduce în ţara corectitudinii;“ (Psalm 143:9, 10).

39. Ce le spunem, în încheiere, celor care doresc să trăiască încă de acum în armonie cu spiritul lui Dumnezeu?

³⁹ Tuturor celor care doresc să trăiască acum în concordanţă cu forţa activă sfinţitoare a lui Dumnezeu, le spunem în încheiere cu sinceritate: „Bunătatea nemeritată a Domnului Isus Christos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea spiritului sfînt să fie cu voi toţi“ (2 Corinteni 13:14).