Regatul şi speranţa învierii

„Te însărcinez oficial înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos, care este destinat să judece viii şi morţii, şi prin dezvăluirea să şi a regatului să!“ — II Timotei 4:1.

 1. Ce importanţă capătă problema învierii, atunci cînd ne gîndim la numărul oamenilor care au trăit pe pămînt? Dar ce întrebări ne vin numaidecît în minte?

ESTIMĂRILE care se fac cu privire la numărul oamenilor care au trăit vreodată pe pămînt oscilează între 14 şi 20 de miliarde. Oricare ar fi cifra corectă, doi factori sînt siguri: 1) Iehova Dumnezeu ştie cu exactitate numărul celor care au trăit şi are puterea de a aduce la viaţă pe oricine doreşte el; 2) numărul actual fără precedent al populaţiei lumii — aproximativ 4 miliarde şi jumătate de persoane — reprezintă desigur numai o parte neînsemnată din numărul total de oameni care au trăit în tot cursul istoriei. Concluzia este inevitabilă: fără îndoială, marea majoritate a oamenilor sînt morţi şi orice speranţă de viaţă viitoare pentru ei depinde de înviere. Dar de ce au murit ei? Şi au ei vreo speranţă de a mai trăi vreodată?

 2. Ce a declarat Petru cu privire la învierea lui Cristos şi la legătura dintre El şi învierea morţilor în general?

² În anul 36 e.n. apostolul Petru a declarat: „Căci cu siguranţă îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este acceptat de el . . . Dumnezeu l-a ridicat pe Acesta [pe Isus Cristos] în a treia zi şi i-a dat dreptul să se arate nu tuturor oamenilor ci martorilor numiţi în prealabil de Dumnezeu, nouă, care am mîncat şi am băut cu el după învierea să din morţi. Pe de altă parte ne-a poruncit să predicăm oamenilor şi să le depunem mărturile completă că el a fost instalat prin decret de către Dumnezeu că să fie judecătorul celor vii şi al celor morţi. Despre el depun mărturie toţi profeţii că oricine îşi pune credinţa în el obţine prin numele său iertarea păcatelor.“ Faptele 10:34–43.

 3. a) De ce au murit atîtea miliarde de oameni? b) De ce se poate spune că moartea şi învierea lui Cristos constituie fundamentul speranţei învierii?

³ Dacă miliarde de oameni au coborît în mormînt, aceasta se datoreşte, practic, păcatului moştenit de la primul om — Adam. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea s-a răspîndit la toţi oamenii . . . Prin greşeala unui singur om moartea a domnit ca rege“ (Romani 5:12, 17). Dar Cristos a murit şi a fost „făcut viu în spirit“ (I Petru 3:18). Prin credinţa în sîngele vărsat de el, oricine dintre „cei vii şi cei morţi“ poate obţine iertarea păcatelor şi poate fi eliberat de sub domnia tiranică a morţii. Pentru aceasta, majoritatea omenirii va avea nevoie de înviere. De aceea Pavel scrie: „Deoarece moartea a venit printr-un om [Adam], învierea morţilor a venit de asemenea printr-un om [Isus]“ (I Corinteni 15:21). Cristos a confirmat acest lucru cînd i-a spus Matei: „Eu sînt învierea şi viaţă. Cel care exercită credinţă în mine, chiar dacă moare, va veni la viaţă“ (Ioan 11:25). Moartea şi învierea lui Cristos constituie fundamentul speranţei în înviere.

PRIMA ÎNVIERE

4, 5. a) Ce a scris Ioan despre „prima înviere“? Ce putere şi ce funcţii li se încredinţează celor care au parte de această înviere? b) Ce le-a spus Isus celor 11 apostoli fideli ai săi despre viitoarele lor funcţii?

⁴ Biblia arată că Cristos nu va judeca singur pe „cei vii şi pe cei morţi.“ Prezentînd o viziune inspirată, apostolul Ioan a scris: „Şi am văzut tronurile şi acolo erau cei care şedeau pe ele şi le-a fost dată puterea de a judeca. Da, am văzut sufletele celor executaţi cu securea pentru mărturia pe care ei au depus-o pentru Cristos şi pentru că ei au vorbit despre Dumnezeu şi pe cei care nu slujiseră nici fiarei (organizaţia politică a lui Satan) nici imaginii ei şi care nu primiseră semnul pe frunte şi pe mînă. Şi ei au venit la viaţă şi au domnit ca regi cu Cristos timp de o mie de ani. Fericit şi sfînt este oricine are parte de această primă înviere; asupra acestora a doua moarte n-are nici o putere, dar ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el timp de o mie de ani’.’ — Apocalipsul 20:4, 6.

⁵ Printre primii dintre aceşti viitori regi şi preoţi care au murit ca martori fideli ai lui Isus şi ai Tatălui său, Iehova, au fost cei 11 apostoli. În Luca 22:28–30 Isus îi descrie pe aceştia cum stau pe tronuri împreună cu el în regatul său „pentru a judeca pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel [triburi nepreoţeşti, care reprezintă restul omenirii].“

 6. Cîţi judecători adjuncţi îl vor ajuta pe Isus Cristos să judece viii şi morţii? Ce transformare vor cunoaşte ei la înviere?

⁶ Alte versete arată că acest unic privilegiu de a fi regi şi preoţi asociaţi cu Cristos în regatul său se limitează la o „turmă mică“ de 144 000 de creştini fideli „cumpăraţi de pe pămînt“ sau „dintre oameni“ (Luca 12:32; Apocalipsul 14:1–4). Aceştia renunţă la speranţa obişnuită şi firească de a trăi veşnic pe pămînt, pentru a „fi uniţi cu el [cu Cristos] în asemănarea învierii sale“ (Romani 6:5). Despre aceştia Pavel a mai scris: „Deci la fel este şi învierea morţilor. Este semănat în descompunere, este înviat în nedescompunere . . . Este semănat în corp fizic — este înviat în corp spiritual . . . Carnea şi sîngele cu pot moşteni regatul lui Dumnezeu . . . Trebuie aşadar (. . .) ca ceea ce este muritor să îmbrace nemurirea.“ — I Corinteni 15:42–53.

 7. Ce afirmă un dicţionar de teologie cu privire la nemurire? Ce au scria Pavel şi Petru despre speranţa cerească?

⁷ Este interesant de observat că The New International Dictionary of New Testament Theology dezminte ideea nebiblică potrivit căreia fiecare om are suflet nemuritor, şi afirmă următoarele: „Nemurirea nu este o posesiune prezentă a tuturor oamenilor, ci un lucru bun, pe care îl vor dobîndi creştinii în viitor. În conformitate cu I Corinteni 15:42, 52 şi următoarele, numai după transformarea cauzată de înviere vor ‘îmbrăca’ credincioşii nemurirea . . . Nu poate exista nici o nemurire fără o prealabilă înviere.“ De fapt premiul nemuririi nu este acordat tuturor creştinilor, ci numai acelora care au parte de „învierea timpurie din morţi.“ Acestora le este „rezervată în ceruri“ „o moştenire ce nu se poate descompune, imaculată şi care nu se poate veşteji.“ — Romani 8:20–22; Filipeni 3:10, 11; I Petru 1:3, 4.

TIMPUL „PRIMEI ÎNVIERI“

 8. a) În conformitate cu Scripturile, cînd trebuia să aibă loc „prima înviere“? b) Explicaţi semnificaţia lui I Tesaloniceni 4:14–17 şi I Corinteni 15:51, 52.

⁸ Scripturile raportează această „primă înviere“ la „prezenţa“ (parousia, în greacă) a lui Cristos (I Corinteni 15:23). Apostolul Pavel scrie: „Domnul însuşi va coborî din cer cu o chemare poruncitoare, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu şi cei care sînt morţi în unitate cu Cristos (începînd din primul secol al erei noastre şi pînă la venirea lui Cristos la templul spiritual în 1918), vor învia cei dintîi.“ Pavel spune în continuare că creştinii unşi „care supravieţuiesc pînă la prezenţa [parousia] Domnului,“ şi care mor în timpul acestei parousii vor fi înviaţi instantaneu şi „luaţi în nori pentru a-l întîlni pe Domnul în aer“ (I Tesaloniceni 4:14–17). Ei nu mai trebuie să „doarmă“ în mormînt, aşteptînd învierea. La moartea lor ei sînt „schimbaţi, într-o clipire din ochi.“ — I Corinteni 15:51, 52, Revised Standard Version.

 9. a) Cînd a început prezenţa invizibilă a lui Cristos? b) Ce trebuia să se întimple în timpul prezenţei sale? De ce pot fi declaraţi „fericiţi“ creştinii unşi care mor în timpul prezenţei lui Cristos?

⁹ Evenimentele care împlinesc profeţiile biblice arată că prezenţa sau parousia lui Cristos a început în anul de mare însemnătate 1914 (Matei 24:3, 7–14). Atunci „regatul lumii a devenit într-adevăr regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său.“ După acest eveniment care a zguduit lumea, a venit „timpul fixat pentru a judeca morţii.“ Această judecare, precum şi răsplătirea celor merituoşi a început cu cei care au parte de „prima înviere,“ înviere care a început să aibă loc de la venirea lui Cristos la templu (Apocalipsul 11:15–18). Acei creştini unşi care mor credincioşi după instaurarea regatului lui Dumnezeu sînt numiţi „fericiţi.“ De ce oare? Deoarece învierea lor are loc imediat, fapt care le permite să-şi preia îndată noile sarcini alături de Cristos Isus în cer. — Apocalipsul 14:13.

10. Din ce motive este numită învierea celor 144 000 „prima înviere“?

¹⁰ Învierea tuturor celor 144 000 de creştini unşi chemaţi să domnească cu Cristos în cer poartă pe drept cuvînt numele de „prima înviere.“ Ea se numeşte astfel deoarece precedă în timp învierea la viaţă pe pămînt a omenirii în general, cei 144 000 devenind „primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel“ (Apocalipsul 14:1, 4; Iacov 1:18). Aceasta îi pune într-o poziţie importantă, deoarece nici un alt om nu poate „fi făcut perfect, fără“ aceşti 144 000, care sînt în acelaşi timp preoţi, regi şi judecători (Evrei 11:40/b; Apocalipsul 22:1, 2). În sfîrşit, învierea lor este superioară învierii la viaţă pe pămînt pentru că fiind „una cu [Cristos] prin asemănarea învierii sale,“ ei sînt ridicaţi la o viaţă în nedescompunere şi nemuritoare, ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. — Romani 6:5.

ÎNVIEREA PĂMÎNTEASCĂ

11. Ce altă înviere este menţionată în Apocalipsul, capitolul 20?

¹¹ Dacă există „prima înviere,“ în mod logic trebuie să fie şi o înviere mai tîrzie. Descriind ceea ce se va întîmpla pe parcursul zilei de judecată de o mie de ani menţionată mai devreme în acelaşi capitol, apostolul Ioan a scris:

„Şi am văzut morţii, pe cei mari şi pe cei mici, stînd în picioare înaintea tronului şi sulurile au fost deschise. Dar a mai fost deschis un sul: sulul vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după lucrurile scrise în suluri, în conformitate cu faptele lor.“ — Apocalipsul 20:12.

12, 13. a) De ce este ilogic să spunem că restul morţilor nu vor fi înviaţi decît după mileniu? b) Deci care este sensul expresiei „ajunge la viaţă,“ folosită în Apocalipsul 20:5? c) Cum se va hotărî care nume vor fi înscrise în cele din urmă în „sulul vieţii“?

¹² Aceşti morţi sînt aceiaşi cu „restul morţilor“ menţionaţi în versetul cinci din acelaşi capitol şi despre care se afirmă că ei „nu au ajuns la viaţă pînă nu s-au terminat cei o mie de ani.“ Asta nu înseamnă că ei nu vor fi înviaţi decît după ziua de judecată de o mie de ani, pentru că acelora care participă la „prima înviere“ li se dă „puterea de a judeca“ şi ei vor fi „preoţi“ şi „vor domni ca regi“ cu Cristos „timp de o mie de ani“ (Apocalipsul 20:4–6). Pe cine vor judeca ei şi peste cine vor domni ca regi şi pentru cine vor acţiona ca preoţi dacă „restul morţilor“ nu vor fi înviaţi înainte de sfîrşitul mileniului?

¹³ Prin urmare, expresia „ajunge la viaţă“ trebuie să se refere la situaţia de la sfîrşitul zilei de judecată de 1 000 de ani. Înseamnă că aceste persoane „ajung la viaţă“ prin faptul că ating în cele din urmă perfecţiunea umană. Ei vor fi în aceeaşi stare perfectă în care au fost Adam şi Eva în grădina Eden. Atunci, cum va hotărî Iehova care nume să fie scrise în „sulul vieţii“ sau în „cartea vieţii“? Aceasta se va face prin intermediul unei încercari finala la care va fi supusă omenirea (Apocalipsul 20:7–10, 12, 15). Aceia care se vor dovedi fideli lui Iehova Dumnezeu prin această încercare finală vor fi „declaraţi drepţi“ de însuşi Iehova şi vor intra în „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ pe pămînt (Romani 8:21, 33). Ei vor primi garanţia divină a vieţii veşnice, spre deosebire de Adam care a căzut la probă şi căruia i-a fost interzis accesul la „pomul vieţii“ de către heruvimii trimişi de Dumnezeu. — Geneza 2:9; 3:22–24.

14. În ce privinţe va deschide perspective mai bune învierea terestră din timpul mileniului?

¹⁴ Dat fiind că toţi ceilalţi morţi sau „restul morţilor“ care vor fi înviaţi în timpul domniei de 1 000 de ani a lui Cristos vor avea astfel prilejul de a se dovedi demni de a avea numele înscrise pentru totdeauna în „sulul vieţii“ lui Iehova şi de a trăi veşnic sub regatul lui Dumnezeu, învierea lor are perspective mai bune decît cea cunoscută de cîţiva oameni care au fost înviaţi în timpurile biblice, dar care au murit din nou (I Regi 17:17–24; II Regi 4:17–37; 13:20, 21; Matei 9:18, 23–26; Luca 7:11–15; Ioan 11:38–44; Faptele 9:36–41; 20:7–12). Tocmai pentru a obţine această „înviere mai bună“ sub regatul sau „oraşul“ lui Mesia, au rămas fideli lui Iehova pînă la moarte bărbaţii şi femeile din vechime. — Evrei 11:10, 13, 14, 35.

ÎNVIEREA ŞI JUDECATA

15, 16. a) Este ziua de judecată un lucru de care să-ţi fie frică? Explicaţi. b) Cine va judeca şi pe ce bază?

¹⁵ Am văzut că „restul morţilor“ sînt înviaţi în timpul mileniului pentru a fi „judecaţi (. . .) în conformitate cu faptele lor“ de atunci (Apocalipsul 20:12). Ideea sumbră a unei zile de apoi în care fiecare va trebui să răspundă pentru păcatele comise în trecut, nu se bazează pe Biblie. Contextul arată că „sulurile“ divine sau cărţile cu legi vor fi deschise şi că morţii înviaţi vor fi judecaţi „după acele lucruri scrise în suluri, în conformitate cu faptele lor,“ adică în conformitate cu ascultarea lor faţă de acele instrucţiuni divine.

¹⁶ Dar cine va judeca? Apostolul Pavel a scris că Isus Cristos a fost „destinat să judece viii şi morţii“ şi în acelaşi timp el a vorbit despre „dezvăluirea sa şi regatul său“ (II Timotei 4:1). Aşezaţi pe tronuri, asociaţi cu Cristos în timpul regatului său de 1 000 de ani, vor fi 144 000 de judecători (Luca 22:28–30; Apocalipsul 20:4, 6). Pavel a scris: „Nu ştiţi că cei sfinţi vor judeca lumea“? — I Corinteni 6:2.

17, 18. a) Există vreo contradicţie între Ioan 5:29 şi Apocalipsul 20:12? Explicaţi. b) În ce sens vor ieşi unii „la o înviere a judecăţii“?

¹⁷ Referindu-se la ceea ce se va întîmpla în timpul domniei lui de o mie de ani, care va fi în acelaşi timp şi o zi de judecată de 1 000 de ani, Isus a declarat: „Căci Tatăl nu judecă absolut pe nimeni, ci a încredinţat Fiului toată judecata . . . Să nu vă mire lucrul acesta, deoarece se apropie ora cînd toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul său şi vor ieşi afară: cei care au făcut lucuri bune, pentru o înviere a vieţii, [iar] cei care au practicat lucruri rele, pentru o înviere a judecăţii.“ — Ioan 5:22–29.

¹⁸ Se contrazice această afirmaţie cu Apocalipsul 20:12, unde citim că morţii vor fi „judecaţi după acele lucruri scrise în suluri,“ care nu vor fi „deschise“ pînă cînd nu începe mileniul? Absolut deloc. Cuvintele lui Isus după Ioan capitolul cinci trebuie înţelese în lumina revelaţiei ulterioare avute de Ioan (Apocalipsul 1:1). Atît „cei care au făcut lucruri bune“ cît şi „cei care au practicat lucruri rele“ vor fi printre „morţii“ care vor fi „judecaţi în conformitate cu faptele lor,“ făcute după înviere (Apocalipsul 20:13). Cînd a făcut deosebire între „învierea vieţii“ şi „învierea judecăţii“ (în greacă anastasis kriseos), Isus avea în vedere rezultatul final al acestor învieri. Thayer’s Greek-English Lexicon (Lexicon grec-englez de Thayer) defineşte anastasis kriseos ca învierea „urmată de condamnare.“ Persoana respectivă nu este înviată pentru a fi condamnată automat, ci învierea ei va fi urmată de o judecată care o condamnă dacă nu va urma „lucrurile scrise în suluri“ şi, deci, nu va putea să aibă numele „scris în cartea vieţii.“ Apoi va muri de „moartea a două,“ fără vreo speranţă viitoare de înviere. — Apocalipsul 20:14, 15; 21:8.

19 şi nota de subsol. a) Cum redă o traducere a Bibliei Ioan 5:29? Numai cînd devine evident că o înviere a fost „a vieţii“ sau „a judecăţii“? b) Cei „drepţi“ şi cei „nedrepţi“ menţionaţi în Fapte 24:15 revin oare: cei dintîi la o „înviere a vieţii,“ iar ceilalţi la o „înviere a judecăţii“? Explicaţi.

¹⁹ Este interesant de remarcat că Ecumenical Translation (Traducerea Ecumenică) — publicată de un grup de cercetători catolici şi protestanţi în limba franceză, redă Ioan 5:29 astfel: „Aceia care au făcut binele vor ieşi pentru învierea care duce la viaţă, aceia care au practicat răul, pentru învierea care duce la judecată.“ Numai atunci cînd se clarifică rezultatul final al învierii unei persoane se va şti dacă învierea sa a fost „a vieţii“ sau „a judecăţii.“a

20. a) Cine va trebui să bea „apa vieţii“? De ce? b) Ce problemă va fi examinată în articolul următor?

²⁰ Atît morţii înviaţi cît şi „marea mulţime“ care suprăvieţuieşte prin „necazul cel mare“ care este gata să înceapă, vor trebui să bea „apa vieţii,“ adică să accepte plini de recunoştinţă jertfa de răscumpărăre a lui Cristos şi toate celelalte pregătiri pe care Iehova le face pentru a elibera omenirea din păcat şi moarte (Apocalipsul 7:9, 10, 14, 17; 22:1, 2). Aceste pregătiri vor fi puse în aplicare de Cristos şi cei 144 000 de judecători — preoţi asociaţi cu el în timpul Regatului de o mie de ani. Dar vor fi readuşi pentru judecată toţi morţii, inclusiv victimele apropiatului „mare necaz“? Articolul următor va examina această problemă.

[Notă de subsol]

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

□ În ce sens este Cristos învierea şi viaţa?

□ Cine are parte de „prima înviere“? În ce domenii vor colabora aceste persoane cu Regele Isus Cristos?

□ De ce este potrivită expresia „întîia înviere“?

□ În ce sens vin la viaţă „ceilalţi morţi“ după sfîrşitul mileniului? În ce privinţă învierea lor este superioară învierii de care au beneficiat unii oameni în timpurile biblice?

□ În funcţie de ce anume vor fi judecaţi cei înviaţi? De ce vor avea ei nevoie pentru a fi eliberaţi de păcat şi moarte?

[Text generic pe pagina 14]

„Nemurirea nu este o posesiune prezentă a tuturor oamenilor, ei un lucru bun, pe care îl vor dobîndi creştinii în viitor . . . Nu poate exista nici o nemurire fără o prealabilă înviere.“ The New International Dictionary of New Testament Theology

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Biblia arată că mulţi vor învia pentru a trăi pe pămînt.