Să ne păstrăm curaţi atunci cînd aducem daruri

„Atribuiţi-i lui Iehova gloria care ţine de acest nume; aduceţi-i un dar şi veniţi în curţile sale. Aplecaţi-vă în faţa lui Iehova (îmbrăcaţi) în podoabe sfinte“. Psalm 96:8, 9

 1, 2. De ce trebuie să fie curat poporul lui Dumnezeu şi cum le-a fost imprimat israeliţilor în minte acest lucru?

SFINŢENIA şi puritatea sau curăţenia lui Iehova pretind ca poporul său să rămînă curat (1 Petr. 1:14–16). Acest fapt le-a fost adînc întipărit în minte israeliţilor prin prevederile legii mozaice. Ei trebuia să rămînă despărţiţi de practicile imorale şi degradante ale naţiunilor înconjurătoare, şi să evite, pe cît era posibil, atingerea unui cadavru sau a oricărui alt lucru prin care s-ar fi murdărit, precum şi consumarea animalelor care nu erau curate. — Lev. 11:4–8, 10–20, 24, 25; 18:3–24

² Cînd erau în expediţii militare, israeliţii se aflau sub porunca de a păstra curăţenia în tabără. Legea declara: „Tabăra voastră să fie sfîntă pentru ca (Iehova) să nu vadă nimic indecent la voi şi să nu se întoarcă, [renunţînd] să vă mai însoţească“ (Deut. 23:14). Dacă un israelit se profana în vre-un fel, el trebuia să-şi „spele veşmintele şi era necurat pînă seara“ (Lev. 11:40). Nici chiar spălarea nu era suficientă. Respectivul rămînea necurat pînă seara, cînd, potrivit felului ebraic de socotire a timpului începe o nouă zi. Abia la apusul soarelui cel profanat ajungea să aibă din nou o situaţie corespunzătoare în faţa lui Dumnezeu. În timpul peregrinărilor lui Israel prin deşertul Sinai, cînd tabăra număra milioane de oameni, respectarea normelor divine privitoare la curăţenia nu era de loc o problemă neînsemnată.

 3. Ce răspundere aveau preoţii aaronici în probleme de curăţenie?

³ Pentru a aduce o jertfă acceptabilă, un israelit trebuia să fie curat din punct de vedere ceremonial (Lev. 15:31). Răspunderea de a suştine normele lui Dumnezeu privitoare la curăţenie revenea preoţilor care ei înşişi îşi păstrau puritatea şi îi ajutau pe confraţii lor israeliţi să se afle într-o stare acceptabilă în vederea oferirii de daruri care să se bucure de aprobarea divină. — Mal. 2:7

 4. Cum privea Iehova Dumnezeu jertfele israeliţilor care nu corespondau acelor cerinţe?

⁴ Cînd israeliţii au ignorat cerinţele divine privitoare la o conduită corespunzătoare, jertfele lor au ajuns nu numai să fie lipsite de semnificaţie ci şi să fie detestabile în ochii lui Iehova Dumnezeu. Scripturile ne spun: „Jertfa celor răi este ceva detestabil pentru Iehova, dar rugăciunea celor integri este o plăcere pentru el“ (Prov. 15:8). „Cel care ucide taurul este ca unul care doboară un om. Cel care jertfeşte oi este ca unul care frînge gîtul unui cîine. Cel care aduce un dar — sîngele unui porc! Cel care prezintă o (jertfă) de pomenire de tămîie este ca unul care rosteşte binecuvîntări cu cuvinte magice. Ei sînt, de asemenea, cei care şi-au ales propriile lor căi, iar sufletul lor şi-a găsit o adevărată desfătare în lucrurile lor dezgustătoare“. — Is. 66:3

 5. De ce ar trebui să fim astăzi preocupaţi de situaţia noastră în faţa lui Dumnezeu?

⁵ Principiile drepte încorporate în legea lui Dumnezeu dată lui Israel nu s-au schimbat. Ele sînt aplicabile în toate timpurile în toate situaţiile şi în orice împrejurări. Iată de ce martorii creştini ai lui Iehova de astăzi vor dori să îşi examineze cu seriozitate situaţia lor în faţa lui Dumnezeu. Fiecare s-ar putea întreba: „Mă străduiesc eu să rămîn curat în privinţă mintală, morală, fizică şi spirituală? Contribui eu personal la curăţenia adunării creştine? — Curăţenie care o pune în contrast cu acesta generaţie rea şi necurată? Felul în care îmi îngrijesc şi îmi folosesc casa şi alte bunuri, inclusiv corpul meu de carne, — demonstrează oare puternica mea aderare la căile lui Iehova? Este valabil oare lucrul acesta cu privire la întregul meu mod de viaţă?“ Răspunsul nostru afirmativ la aceste întrebări va fi o dovadă că ne străduim să dăm ascultare îndemnului înspirat de a ne feri „de orice pătare a cărnii şi spiritului“. — 2 Cor. 7:l.

INVĂŢĂTURI DESPRE JERTFA ACCEPTABILĂ CARE SE DESPRIND DIN ALTE PREVEDERI ALE LEGII

 6. Ce spunea Legea cu privire la uleiul de ungere?

⁶ Ceeace prevedea legea mozaică în legătură cu uleiul pentru ungere subliniază de asemenea importanţa respectării normelor divine privitoare la sfinţenie. Cînd i s-a dat lui Moise o reţetă specială pentru prepararea uleiului pentru ungere a primit reguli stricte pentru a asigura controlul asupra utilizării acestei substanţe. Astfel citim: „Acesta va continua să fie un ulei de ungere sfîntă pentru mine, în cursul generaţiilor voastre. El nu va fi folosit pentru fricţionarea cărnii omeneşti. Să nu faci nici un alt ulei ca el, cu aceeaşi compoziţie. El este ceva sfînt. El va continua să rămînă ceva sfînt pentru voi. Oricine va face un ulei pentru ungere ca acesta şi va pune din el pe un străin, va fi tăiat din rîndurile poporului său.“ — Ex. 30:31–33.

 7. Ce învăţături de importanţă vitală putem noi desprinde din poruncile divine privitoare la uleiul de ungere?

⁷ Desprindem de aici învăţături de importanţă vitală. Biblia identifică uleiul ca reprezentînd spiritul lui Iehova. (Compară cu Zaharia 4:2–6.) Nu cu ulei de ungere ci cu spiritul sfînt a fost uns marele Rege-Preot Isus Cristos (Mat. 3:16, 17; Luc. 4:18; Evr. 1:8, 9). În acest caz, dacă dorim într-adevăr să arătăm cea mai înaltă consideraţie spiritului lui Dumnezeu, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să-i urmăm conducerea. Aceasta include păstrarea unei conştiinţe bune, aşa încît să nu desconsiderăm sau „să întristăm spiritul“ (Efes. 4:30). Ba mai mult, deoarece Iehova zideşte adunarea creştină prin mijlocirea spiritului său, noi trebuie să veghem împotriva tendinţei de a le atribui oamenilor meritul pentru ce a ce s-a realizat (1 Cor. 3:5, 6). Credinţa noastră fermă în profeţiile inspirate este şi ea o confirmare a faptului că avem atitudinea corespunzătoare faţă de spiritul care este factorul de răspundere pentru existenţa acelor profeţii (1 Petr. 1:21). Dovedesc oare cuvintele şi acţiunile noastre că aşteptăm „ceruri noi şi un pămînt nou“ şi dorim noi oare ca şi alţii, cît mai mulţi posibil, să afle despre aceasta măreaţă speranţă? — 2 Petr. 3:13, 14.

 8. Ce prescripţii privitoare la tămîie conţinea Legea?

⁸ Ca şi în cazul uleiului de ungere, legea lui Dumnezeu dată israeliţilor conţinea instrucţiuni specifice privitoare la tămîie. După ce enumeră ingredientele şi după ce indică metoda de preparare a tămîiei Biblia spune: „Ea să fie prea sfîntă pentru voi. Iar tămîia pe care o vei face cu aceasta compoziţie, să nu o faceţi şi pentru voi înşivă. Ea trebuie să rămînă ceva sfînt pentru Iehova. Oricine va face una asemănătoare ca să se bucure de mirosul ei, va fi tăiat din rîndurile poporului său“ (Ex. 30:34–38). În felul acesta se interzicea cu stricteţe utilizarea profană sau laică a tămîiei sfinte. Ce putem învăţa de aici?

 9. (a) Ce aflăm noi din Psalmul 141:2 şi din Apocalips 5:8 despre semnificaţia tămîiei? (b) Cum putem arăta că apreciem privilegiul rugăciunii?

⁹ Tămîia ilustra sau simboliza rugăciunile pe care Dumnezeu le putea accepta, făcute de către servii săi fideli. Acest adevăr este exprimat în Psalmul 141:2: „Fie ca rugăciunea să-mi fie pregătită înaintea ta ca tămîia iar înălţarea braţelor mele ca ofranda de cereale adusă seara“. Tot la fel şi în cartea Apocalips (5:8) citim că „tămîia înseamnă rugăciunile celor sfinţi“. De acea cît este de important să dăm o înaltă preţuire privilegiului rugăciunii. Putem arăta o asemena preţuite rugîndu-ne cu regularitate şi făcîndu-ne cererile în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (1 Ioan 3:21, 22; 5:14, 15). Rugăciunile cu motivaţie egoistă, greşită, s-ar putea compara cu folosirea tămîiei în mod abuziv şi de acea nu li se va acorda o ascultare favorabilă din partea Tatălui nostru ceresc. — Iac. 4:3.

10. Ce sfat oferă scripturile cu privire la cine poate reprezenta adunarea în rugăciune?

¹⁰ Pentru că rugăciunea este o parte atît de importantă a adevăratei închinări, bărbaţii care reprezintă adunarea în rugăciune ar trebui să fie bărbaţi model. Pavel i-a adresat lui Timotei următorul sfat inspirat: „Doresc ca în orice loc bărbaţii să facă rugăciuni ridicînd mîini loiale fără mînie şi fără dispute“ (1 Tim. 2:8). Neviciaţi prin acte de neloialitate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi liberi de sentimente de rea voinţă, asemenea bărbaţi pot reprezenta adunarea în mod corespunzător. Respectînd cu seriozitate rugăciunea, noi vom căuta să ne împiedecîm mintea să hoinărească atunci cînd alţii îi adresează lui Iehova cereri în folosul nostru.

11, 12. (a) Ce este o făgăduinţă? (b) Potrivit legii, cît de gravă era nereuşita de a împlinii o făgăduinţă?

¹¹ Strîns înrudită cu aranjamentul aducerii de jertfe era prevederea Legii privitoare la jurăminte. Israeliţilor li se poruncise: „Să-i aduci lui Iehova o ofrandă mistuită de foc, o ardere de tot sau o jertfă, în vederea unei făgăduinţe speciale“ (Num. 15:3). Se făceau multe făgăduinţe ca un apel la Dumnezeu pentru favoarea şi ajutorul său. În cazul că Dumnezeu avea să satisfacă cererea, cel care făcea făgăduinţa se obliga în mod voluntar să facă ceva deosebit sau să se reţină de la vre-o activitate în care altfel ar fi avut dreptul să se angajeze.

¹² De fapt o făgăduinţă avea puterea unui jurămînt. O nereru şită de a duce împlinirea făgăduinţei pînă la capăt era o problemă gravă, după cum se poate vedea din următoarea declaraţie a Legii: „În caz că îi faci o făgăduinţă lui Iehova, Dumnezeului tău, nu întîrzia s-o îndeplineşti, pentru că Iehova, Dumnezeul tău îţi va cere negreşit s-o împlineşti şi (altfel) ar deveni un păcat din partea ta. Dar dacă nu faci o făgăduinţă, nu va fi un păcat din partea ta“. — Deut. 23:21, 22.

13. În armonie cu legea lui Dumnezeu despre făgăduinţe, ce ar trebui să fie adevărat în ce priveşte cuvîntul nostru de creştin?

¹³ Principiul pe care îl putem învăţa de aici este acela că Tatăl nostru ceresc aşteaptă din partea noastră să fim cinstiţi şi integri în toate aspectele vieţii. Dorinţa noastră trebuie să fie identică dorinţei lui David: „Fie ca spusele gurii mele şi reflecţiile inimii mele să devină plăcute înaintea ta, o, Iehova, Stînca mea şi Răscumpărătorul meu“ (Ps. 19:14). Dacă aşa stau lucrurile, noi vom da ascultare îndemnului discipolului Iacob: „Cînd spuneţi Da să fie Da, şi cînd spuneţi Nu să fie Nu, astfel încît să nu cădeti sub judecată“ (Iac. 5:12). Da, cuvîntul nostru ar trebui să fie tot atît de valabil cît şi un document semnat. Ceilalţi trebuie să aibă convingerea că se poate conta pe cuvîntul nostru, că este demn de încredere. Pentru că Iehova aşteaptă din partea servilor săi „să vorbească fiecare adevărul cu aproapele său“, un om căruia îi lipseşte cinstea şi nu este demn de încredere, cu greu s-ar putea aştepta să-i fie privite în mod favorabil darurile de către Cel Preaînalt.

14, 15. (a) Ce aranjament privitor la sărbători a conturat legea? (b) Îşi află aceste sărbători o paralelă în adunările creştine de astăzi, şi ce dezvăluie în aceasta privinţă 1 Corinteni 5:7, 8?

¹⁴ Există însă şi un alt domeniu al activităţii creştine cu privire la care legea conţine de asemenea prevederi asupra cărora trebuie să reflectăm temeinic. Iehova i-a impus poporului israel respectarea a trei sărbători anuale. Fiecărui israelit de sex bărbătesc i se cerea să participe la ele (Deut. 16:16). Pentru mulţi aceasta însemna o lungă călătorie, însoţită de inconvenientul de a fi departe de casă. Astăzi se poate ca şi noi să participăm la două sau trei adunări pe an, iar participarea noastră ne poate pretinde într-o anumită măsură sacrificii. Vom face noi efortul necesar pentru a participa la congrese din dorinţa de a ne bucura de societatea fraţilor noştri precum şi de generoasa aprovizionare cu hrană spirituală?

¹⁵ Insă legea privitoare la sărbători implică mai mult decît doar aprecierea noastră faţă de adunările poporului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că noi nu ne mărginim la respectarea anumitor zile şi sărbători, aşa cum era cazul la israeliţi (Col. 2:16, 17). Apostolul Pavel scrie: „Inlăturaţi aluatul cel vechi, că sînteţi liberi de (orice) ferment. Căci într-adevăr că sînteţi liberi de [orice] ferment. Căci într-adevăr Cristos, paştele nostru, a fost sacrificat. În consecinţă, să ţinem sărbătoarea nu cu un aluat vechi şi nici cu un aluat de răutate şi de josnicie, ci cu turtele nedospite ale sincerităţii şi ale adevărului“ (1 Cor. 5:7, 8). Isus Cristos, ca realitate a mielului de paşte, a fost sacrificat o singură dată. În consecinţă, întreaga noastră linie de conduită în calitate de creştini, se aseamănă sărbătorii turtelor nedospite. Sîntem noi dispuşi să înlăturăm cea ce este păcătos pentru a ne păstra curăţenia personală precum şi pe aceea a adunării? Respectarea de fiecare zi a cerinţelor drepte ale lui Dumnezeu este absolut esenţială pentru ca serviciul nostru să poată fi acceptat de către Iehova.

INTERESUL PROFUND AL LUI IEHOVA FAŢĂ DE NOI

16. (a) Prin cine a făcut Iehova o aspră mustrare în sec. al V-lea? (b) Care erau în acel timp împrejurările politice?

¹⁶ Pentru că invitaţia pe care ne-o face Iehova de a ne aduce darurile nu este în folosul său ci mai degrabă în vederea bunăstării noastre eterne, ar fi bine să luam seama la amabilele sale avertismente cu privire la lucrurile care fac darurile să ne fie acceptate în secolul al cincilea înaintea erei noastre Iehova Dumnezeu le-a făcut în acest sens o aspră mustrare prin profetul său Maleahi celor care pretindeau că i se închină lui. Pe aceea vreme evrei se aflau sub stăpînirea puterii mondiale persane. Zone geografice care se aflaseră odinioară sub controlul unor mici regate, se aflau acum sub administraţia provincială de sub conducerea guvernatorilor care îl reprezentau pe monarhul persan. Pentru a le da guvernatorilor posibilitatea de a menţine stăpînitea imparială şi de a strînge impozitele pentru vistieria imperiului, acestor funcţionari li s-a încredinţat putere de viaţă şi de moarte asupra cetăţeniilor provinciilor respective. Avînd în vedere marea autoritate a guvernatorului, cetăţenii, în cel mai mare parte, îşi plăteau taxele şi îi aduceau chiar şi cîte un dar suplimentar. Ei nu voiau să-şi atragă displăcerea lui şi să-şi primejduiască viaţa.

 17. De ce nu au corespuns aşteptărilor poporul şi preoţii lui Israel din zilele lui Maleahi în privinţa aducerii de daruri care să fie acceptate de către Iehova?

¹⁷ Pe acest fundal istoric ne putem da mai bine seama cît a fost de potrivit cuvîntul lui Iehova rostit prin Maleahi. Cel Preaînalt i-a mustrat pe israeliţi. El a arătat prin Maleahi ce mare păcat îşi făcea poporul aducînd ca jertfe animale oarbe, şchioape şi bolnave, iar preoţii acceptînd asemenea jertfe pline de cusururi. A urmat apoi provocarea: „Aduceţi-i (darul vostru de jertfă) aproape, vă rog, la guvernatorul vostru. Veţi fi plăcuţi înaintea lui, sau vă va primii cu bunătate?“ (Mal. 1:7, 8). Israeliţii nutrebuia să aibă preammultă imaginaşie ca să-şi dea seama ce rezultate nedorite ar fi avut un asemenea fel de a proceda faţă de un guvernator omenesc. Cum ar fi putut spera atunci să obţină favoarea Marelui Rege Iehova? Fără îndoială că n-ar fi putut obţine. Era spre cel mai mare interes al lor să acţioneze în armonie cu îndemnul lui Maleahi: „Imblînziţi, vă rog, acum faţa lui Dumnezeu ca să ne arate favoare“ (Mal. 1:9). Numai trăind potrivit cerinţelor lui Iehova ar fi putut recîştiga aprobarea divină.

18. Cum s-ar putea face creştinii vinovaţi de un eşec asemănător celui al israeliţilor de pe vremea lui Maleahi?

¹⁸ Astăzi trebuie să ne asigurăm că tragem folos din instructivele exemple scrise în Sfintele Scripturi (Rom. 15:4). Nu ne putem permite să invocăm pretextul că facem daruri generoase, aşa cum au făcut Anania şi Safira, cînd în realitate ne urmărim propriile interese egoiste (Fapt. 5:1–11). Ar fi nepotrivit să ne întrebuinţăm pentru plăcerile noastre energie, bunurile şi capacităţile într-o asemenea măsură încît să nu ne mai rămînă nimic pentru a le acorda şi altora ajutor material şi spiritual. Aceasta ar fi ca şi cum i-am spune lui Iehova: „Iată, îţi dau ce mi-a rămas pe de asupra“. Nu ar fi aceasta o insultă? Cît este de limpede, aşadar, că întregul curs al vieţii noastre, vieţuirea noastră de zi cu zi, atitudinile şi motivele noastre, sînt strîns legate de jertfele pe care i le aducem lui Iehova. Trebuie deci să ne păstrăm puritatea în toate privinţele.

19. Ce ne poate ajuta să stabilim dacă dăm tot ce avem noi mai bun?

¹⁹ Ca şi în cazul israeliţilor tot aşa şi într-al nostru, „darul din mîna fiecăruia să fie în raport de binecuvîntarea lui Iehova“ (Deut. 16:17). Să ne socotim plini de apreciere binecuvîntările pe care ni le-a acordat Tatăl nostru ceresc, fără să ne scape nici una din vedere. Atunci vom putea stabili, fiecare individual, dacă îi dăm lui Iehova în raport cu darurile pe cari ni le-a făcut el nouă. Ce minunat lucru este că el ne cunoaşte posibilităţile şi totuşi nu-i socoteşte amănunţit fiecaruia din noi ce anume să-i aducă. El ne permite să ne exprimăm aprecierea din inimă. Şi să nu ne simţim atunci îndemnaţi să-i dăm cea ce merită şi anume tot ce avem mai bun? Nimic altceva nu ar fi destul de bun pentru el. Da, de aceea să-i dăm tot ce avem mai bun, lui, care ne-a dat tot ce avem.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

ULEI (spiritul lui Iehova)

MIRODENII (rugăciuni acceptabile)

ARDEREDETOT (devotament deplin)

AZIME (purtare curată)