„Cheile Regatului“ şi „mulţimea mare“

 1. Ce întrebări se ivesc din faptul că Filip s-a stabilit la Cezareea?

ANUL 36 e.n. fost martor al unui episod important al istoriei creştinismului, episod care s-a derulat la Cezareea, pe ţărmul estic al Mării Mediterane. N-am putea spune cu certitudine dacă Filip se stabilise deja în anul 36 în acest oraş. Dar dacă aşa au stat lucrurile, atunci se ridică întrebarea de ce n-a jucat el nici un rol în convertirea unui ofiţer al trupei militare italiene care staţiona la Cezareea. De vreme ce Filip l-a precedat pe apostolul Petru în activitatea creştină din Samaria, de ce nu a făcut acum la fel şi în Cezareea, în anul 36 e.n.? Răspunsul ni-l dau Scripturile inspirate ale lui Dumnezeu.

 2. Cînd a fost abolit acordul Legii mozaice? Totuşi cît timp au mai continuat iudeii circumcişi să se bucure de un tratament preferenţial?

² Acordul Legii pentru care Moise a servit ca mediator între Iehova Dumnezeu şi Israel la Muntele Sinai din Arabia, a fost abolit pe baza pironirii pe stîlp a lui Isus Cristos, descendentul lui Avraam şi al regelui David. Se scurseseră trei ani şi jumătate de la botezul în apă şi de la ungerea lui cu spiritul sfînt în anul 29 şi Iehova încă tot mai continua să le acorde un tratament preferenţial iudeilor naturali şi samaritenilor. Iar această favoare urma să continue de aici înainte încă trei ani şi jumătate, pînă la împlinirea profeţiei din Daniel 9:24–27a. Această „săptămînă“ sau perioadă de şapte ani a luat sfîrşit în a şaptea lună lunară (Tişri) a anului 36 e.n. Începînd din acest moment, israeliţii descendenţi ai lui Avraam au început să fie, spiritual vorbind, pe picior de egalitate cu naţiunile neiudaice compuse din păgîni necircumcişi. Dumnezeul lui Avraam nu îi mai favoriza acum pe iudei. Dar cum s-a manifestat în anul 36 această schimbare?

 3. (a) Unde se afla apostolul Petru în luna Tişri a anului 36 e.n. şi de ce? (b) De ce au ajuns să-l critice pe Petru, pentru neobişnuita sa acţiune, creştinii iudei circumcişi din Ierusalim?

³ Cam prin luna Tişri, în urma cererilor insistente ale adunării creştine din Iope, Petru venise în acest oraş portuar şi o înviase pe Dorca, o iudeică creştină cunoscută prin bunătatea ei. El a locuit cîteva zile la Simon tăbăcarul (Fapt. 9:36–43). În timpul acela un păgîn necircumcis încă tot mai era nedorit în societatea iudeilor şi anume în aceeaşi măsură în care era nedorită o persoană exclusă din adunarea poporului lui Dumnezeu (Mat. 18:17). Aşa se face că pînă atunci iudeul creştin Petru nu intrase niciodată din proprie iniţiativă în casa unui păgîn necircumcis. (Şi fără îndoială că acelaşi lucru se poate spune şi despre Filip evanghelizatorul). În consecinţă, cînd, ceva mai tîrziu, iudeii creştini şi circumcişi din Ierusalim au aflat că în cele din urmă Petru a intrat într-o casă păgînă, ei l-au criticat „spunînd că a intrat într-o casă de oameni necircumcişi şi că mîncase cu ei.“ — Fapte 11:3.

 4. Cum şi-a exprimat sentimentele apostolul iudeu Petru, după ce a intrat în casa unor păgîni din Cezareea?

⁴ Însuşi Petru, cu toate că acum avea deja mai mulţi ani de apostolat, i-a declarat stăpînului în a cărui casă din Cezareea a ezitat să intre: „Stiţi bine că este nelegal pentru un iudeu să se alăture sau să se apropie de un om de un alt neam“Q. (Fapt. 10:28, NW; Jerusalem Bible; The New English Bible.) Neamurile neiudaice erau socotite necurate sau impure.

 5, 6. Ce fapte a expus Petru ca să justifice acţiunea lui din Cezareea, acţiune supusă criticii?

⁵ Pentru a se justifica, Petru a trebuit să expună faptele în faţa apostolilor şi a altor creştini iudei circumcişi din Ierusalim. Care erau faptele? Ele pot fi rezumate astfel: Petru nu iniţiase de la sine această acţiune. El acţionase în ascultare de Iehova Dumnezeu.

⁶ Cînd Petru era la Simon, tăbăcarul din Iope, Dumnezeu i-a trimis lui Petru o viziune cu scopul de a-l face să înţeleagă că nu mai trebuia să continue să numească impur sau necurat aceea ce Dumnezeu purificase acum. Apoi, trei oameni trimişi de către centurionula italian Corneliu din Cezareea se prezentară la casa lui Simon, ca să se intereseze de Petru. Dumnezeu i-a zis apostolului iudeu să plece cu ei „fără să stai la îndoială, căci eu i-am trimis.“ Şase dintre creştinii iudei circumcişi ai adunării din Iope l-au însoţit pe Petru de-a lungul ţărmului răsăritean, pînă la Cezareea. În ziua următoare, cînd au intrat în casa centurionului păgîn Corneliu, acesta le-a explicat că i se arătase un înger al lui Dumnezeu şi îi spusese să trimită după Petru la Iope, „iar el îţi va spune toate lucrurile prin care veţi putea fi salvaţi tu şi toată casa ta.“ — Fapt. 10:1–33; 11:14.

 7. Ce nu a ezitat Petru să le spună neiudeilor adunaţi în casa centurionului italian Corneliu?

⁷ Fără să ştie ce avea să se întîmple Petru a început să–şi prezinte mesajul privitor la serviciul pămîntesc al lui Isus Cristos, la moartea şi învierea sa din morţi, datorită atotputerniciei lui Dumnezeu. Apoi apostolul a ajuns să declare: „El este cel stabilit prin decretul lui Dumnezeu ca să fie judecător al celor vii şi al celor morţi Toţi profeţii depun mărturie despre el, că oricine îşi pune credinţa în el obţine iertarea păcatelor prin numele său.“ — Fapt. 10:34–43.

 8. În timp ce Petru mai vorbea încă, ce dovadă a dat Dumnezeu că El îi admitea de acum în adunarea creştinilor născuţi de spirit pe credincioşii neiudei şi necircumcişi?

⁸ În acest moment Iehova Dumnezeu a dat dovada că de acum înainte îi admitea în adunarea creştinilor născuţi de spirit pe credincioşii proveniţi dintre păgîni, cu toate că nu erau circumcişi. Astfel citim: „În timp ce Petru încă mai vorbea despre aceste lucruri, spiritul sfînt a coborît asupra tuturor celor care ascultau cuvîntul. Iar credincioşii care veniseră cu Petru şi care erau dintre cei circumcişi au rămas uimiţi văzînd că darul gratuit al spiritului sfînt a fost vărsat şi asupra oamenilor dintre naţiuni. Căci ei îi auzeau vorbind în limbi şi glorificîndu-l pe Dumnezeu.“ — Fapt. 10:44–46.

 9. În ce fel a descris Petru în relatarea sa făcută la Ierusalim, acţiunea spiritului sfînt la Cezareea? Cu ce altă manifestare a comparat-o el?

⁹ În relatarea făcută de Petru însuşi, la Ierusalim, cu privire la aceste lucruri el a declarat: „Dar cînd am început să vorbesc, spiritul sfînt s-a coborît asupra lor întocmai aşa cum a coborît la început şi asupra noastră [la Sărbătoarea Zilei a cincizecea, în anul 33 e.n.]. Atunci mi-am adus aminte de cuvîntul Domnului care a spus: „Cît despre Ioan, el a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în spiritul sfînt.’ Prin urmare, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar gratuit pe care ni l-a dat şi nouă care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să îl împiedic pe Dumnezeu?“ — Fapt. 11:15–17.

10. Ce poruncă a dat Petru cu privire la aceşti păgîni necircumcişi şi de ce?

¹⁰ Aşadar, ce a făcut apostolul Petru? „Atunci Petru a răspuns: ‘Cine [dintre cei şase creştini iudei care îl însoţeau pe Petru] ar putea interzice apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit spiritul sfînt ca şi noi [creştinii iudei şi circumcişi]?’ Cu aceasta, el le-a poruncit să fie botezaţi în numele lui Isus Cristos.“ — Fapt. 10:46–48.

11. (a) În ce calitate erau liberi de acum să acţioneze credincioşii născuţi de spirit proveniţi dintre neiudei sau păgîni? De ce? (b) De ce a acţionat spiritul sfînt în acelaşi mod în trei ocazii diferite asupra a trei clase distincte?

¹¹ Astfel „Dumnezeu şi-a îndreptat pentru întîia oară atenţia spre naţiunile [necircumcişe], ca să–şi scoată din mijlocul lor un popor care să–i poarte numele“ (Fapt. 15:14). Cu această ocazie Petru a folosit în casa centurionului necircumcis Corneliu din Cezareea încă una dintre „cheile regatului cerurilor“ şi anume cea de a treia cheie. De acum înainte discipolii unşi de spirit ai lui Isus puteau fi martori ai lui „pînă în cea mai îndepărtată parte a pămîntului“ (Fapt. 1:8). Poarta pe care o deschisese Dumnezeu, folosindu-l pe Petru, deţinătorul cheilor, a rămas deschisă, pentru a permite răspîndirea mărturiei în lumea întreagă. În acest scop spiritul sfînt al lui Dumnezeu „a coberît“ (greceşte: epipipto — a căzut] asupra“ a trei clase distincte de credincioşi: (1) asupra celor 120 de discipoli botezaţi şi apoi asupra a circa trei mii de iudei convertiţi care se aflau cu toţii la Ierusalim la Sărbătoarea Zilei a cincizecea, din anul 33 e.n.; (2) asupra samaritenilor botezaţi, dar numai după sosirea şi intervenţia apostolilor Petru şi Ioan; (3) şi, în sfîrşit, asupra credincioşilor neiudei reuniţi în casa lui Corneliu, la Cezareea, în anul 36 e.n. — Fapt. 1:15; 2:1–4, 38, 41; 8:15–17; 10:44, 45; 11:15, 16.

SE DESCHIDE O USĂ PENTRU „MULŢIMEA MARE“

12. Din sînul căror clase şi-a scos Iehova un popor şi despre ce popor este vorba?

¹² În tot cursul secolelor care s-au scurs de atunci, Iehova şi-a scos „un popor pentru numele său“ atît dintre iudeii şi samaritenii circumcişi, cît şi dintre neiudeii necircumcişi (Amos 9:12). Acest popor pentru numele lui Iehova nu avea să numere decît 144 000 de membri care aveau să fie uniţi cu Isus în regatul ceresc. — Apoc. 7:4–8; 14:1–3.

13. Ce au explicat publicaţiile „Hrană pentru creştinii care gîndesc“ şi „Planul divin al vîrstelor“ cu privire la naturile deosebite şi la felurile de salvare?

¹³ În septembrie 1881 Societatea Turnul de veghere a publicat broşura Food for Thinking Christians (Hrană pentru creştinii care gîndesc) iar mai tîrziu, în anul 1886, cartea Planul divin al vîrstelor. Aceste două publicaţii au explicat că natura spirituală şi natura omenească sau pămîntească sînt separate şi distincte şi că, în consecinţă, salvarea celor 144 000 de membri ai adunării născute de spirit, salvarea primită în ceruri, trebuia să fie diferită de aceea a omenirii răscumpărate, salvare primită în paradisul pămîntesc. Totuşi jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos serveşte ca bază pentru amîndouă aceste feluri de salvare.

14. Pe ce a pus accentul cuvîntarea publică restită duminică, 24 februarie 1918 la Los Angeles?

¹⁴ La 24 februarie 1918, în plin război mondial, J. F. Rutherford, a rostit o cuvîntare publică în Los Angeles, California, în S.U.A. Ea era intitulată: „Milioane de oameni care trăiesc astăzi nu vor muri niciodată.“ După primul război mondial materialul acestei uluitoare cuvîntări a fost publicat sub formă de carte. Această nouă publicaţie punea accentul asupra faptului că existau pe pămînt persoane iubitoare de dreptate care aveau să fie păstrate în viaţă în cursul viitoarei zile a mîniei lui Dumnezeu. Oamenii aceştia urmau să supravieţuiască în noua ordine a lui Dumnezeu şi să aibă ocazia de a nu muri niciodată, ci de a rămîne pentru eternitate pe pămîntul transformat în paradis.

15. Ce sublinia cuvîntarea despre parabola privitoare la oi şi capre, cuvîntarea ţinută la Los Angeles în 1923?

¹⁵ Tot la Los Angeles, dar de această dată cu ocazia unui congres care s-a ţinut în 1923, preşedintele Societăţii a vorbit despre parabola lui Isus privitoare la oi şi capre. El a stabilit cu ajutorul Scripturilor că „oile“ simbolice din această parabolă sînt aceia care în prezent, în cursul acestui „timp al sfîrşitului“ se folosesc de toate ocaziile pentru a da dovadă de bunătate faţă de fraţii spirituali ai lui Isus, sau, altfel spus, faţă de cei „născuţi din nou.“ Ca răsplată, acestor persoane binecuvoitoare li se va cruţa viaţa în cursul viitoarei bătălii a Armaghedonului, iar glorificatul „Fiul al omului,“ Regele ceresc Isus Cristos, le va deschide porţile domeniului terestru al regatului său de o mie de ani (Mat. 25:31–46). Această explicaţie a trezit speranţa pămîntească a numeroase „oi“ care făcuseră bine „fraţilor“ lui Cristos, ca şi cum i-ar făcut Lui însuşi acest bine.

16, 17. Cînd, cu doisprezece ani mai tîrziu acest progres în înţelegerea Bibliei şi-a atins punctul culminant, de ce se putea spune că stările erau deosebit de frămîntate?

¹⁶ Acest progres în înţelegerea Bibliei şi-a atins punctul culminant doisprezece ani mai tîrziu, într-o epocă frămîntată a istoriei omenirii. Marea depresiune economică se afla acum în cel de al şaselea an al existenţei ei. „Anul sfînt“ romano-catolic 1933 nu reuşise să aducă „pacea şi prosperitatea“ promisă. Ca urmare a ciocnirilor cu Imperiul Etiopian, Italia fascistă se pregătea să intre în război, iar la 3 octombrie 1935 trupele italiene invadară Etiopia. Germania se afla de mai bine de doi ani sub dictatura lui Adolf Hitler, care îi persecuta cu sălbăticie pe martorii lui Iehova. La 4 octombrie 1934 el a fost avertizat prin sute de cablograme venite de pretutindeni de pe pămînt că dacă nu încetează să–i persecute pe aceşti creştini, Iehova îl va distruge pe el şi partidul său nazist. Dar adoptînd un comportament de „capră“ Hitler era hotărît să extermine din Reichul său german această „prăsilă rea“ de creştini neutri.

¹⁷ În cursul anului 1935 preşedintele Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt a ajuns în dificultăţi în legătură cu N.R.A. (National Recovery Administration), o instituţie fondată de el, iar guvernul său era pe cale să cedeze sub presiunile pe care le exercita Acţiunea catolică. Rusia Sovietică era guvernată de „omul tare“ care era Iosif Stalin. Imperiul japonez, un adversar înverşunat al comunismului, s-a angajat împreună cu Italia fascistă, şi cu Germania nazistă în sumbra „Triplă Alianţă“ pentru a alcătui din aceste trei naţiuni „puterile Axei.“ Astfel al doilea război mondial era în faţă!

18. Unde au ţinut martorii lui Iehova un congres în primăvara anului 1935? Care a fost subiectul cuvîntării publice?

¹⁸ Dar oricît de critică era situaţia politică în 1935, acest an a stîrnit totuşi, într-un mod neobişnuit, entuziasmul martorilor lui Iehova. Ei au ţinut un congres chiar în capitala Statelor Unite la Washington, între 30 mai şi 3 iunie. Cuvîntarea publică ţinută duminică 2 iunie, purta titlul „Guvernare“ şi a fost radiodifuzată în Marea Britania, în Europa, în Africa şi în insule. — Vezi The Golden Age (Epoca de aur), ediţia din 29 august 1935 (engl.).

19. Membrii cărei clase au fost indentificaţi vineri, 31 mai, după amiază? Ce avea să i se întîmple acestei clase în legătură cu „necazul cel mare“?

¹⁹ Ceva mai înainte, şi anume vineri 31 mai, participanţii la congres ascultaseră o cuvîntare de o asemenea importanţă încît a fost retransmisă simultan prin două staţii radiofonice. Vorbitorul a invitat să participe la congres mai ales persoanele asemănătoare „oilor,“ care dorau să trăiască pentru totdeauna pe un pămînt transformat în paradis. Tema, încă neînţeleasă pînă atunci, a „mulţimii mari“ din viziunea lui Ioan, descrisă în Apocalips 7:9–17 (T.N.R.) a captivat interesul auditoriului. Auditoriul vizibil şi invizibil a avut marea bucurie de a-i putea indentifica pe cei care fac parte din această „mare mulţime.“ Nu este vorba de o clasă de creştini chemaţi să trăiască în cer şi care sînt „născuţi din nou.“ Ei sînt, dimpotrivă, „oile“ pămînteşti din parabola lui Isus, consemnată la Mat. 25:31–46. Aceste persoane vor rămîne în viaţă pe pămînt şi în felul acesta vor veni „din necazul cel mare.“ — Apoc. 7:14.

20. Ce angajament trebuia să–şi ia cei care dorau să facă parte din „mulţimea mare“? La ce nu trebuia ei să se aştepte după mărturisirea publică a acestui angajament?

²⁰ Ele se află sub obligaţia de a se angaja să–i servească Păstorului excelent al lui Iehova, Isus Cristos şi fac dovada „predării“ lor prin consacrarea lor lui Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos. Potrivit Scripturilor, o asemenea consacrare trebuia să fie atestată prin botezul în apă în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt (Mat. 28:19, 20). În consecinţă, cine dorea să facă parte din „mulţimea mare,“ în mod logic trebuia de acum înainte să se consacre şi să îşi simbolizeze consacrarea prin botez. Vezi The Watchtower, 15 august 1934 pag. 250, paragr. 34, engl.). Nu era însă de aşteptat ca după botezul lor să „coboare“ asupra lor spiritul lui Dumnezeu şi să–i nască la viaţă cerească la care ei nu aspirau.

21. Ce au fost îndemnate sute de persoane să facă, datorită acestei descoperiri şi în ce „turmă“ s-au revărsat ele?

²¹ Această dezvăluire a fost entuziasmantă mai cu seamă pentru cei asemănători oilor care aşteptau cu nerăbdare să înţeleagă bine ce loc ocupau ei în aranjamentul lui Iehova. În acelaşi timp indentificarea „mulţimii mari“ îi punea pe aceştia în acţiune. În ziua următoare, sîmbătă 1 iunie, a fost programat botezul celor care se ofereau. Cei 840 de candidaţi la botez, dintre care cei mai mulţi au fost scufundaţi cu speranţa de a fi primiţi de Iehova în rîndurile „marii sale mulţimi“ viitoare, au fost cuprinşi de o mare bucurie! Aceasta a fost într-adevăr o excepţională ceremonie de botez! A fost ca şi cum s-ar fi deschis spre activitate publică nişte stăvilare, pentru a face loc să se reverse mulţimile de oameni dornici să–şi mărturisească relaţia lor cu Iehova şi să intre în „singura turmă“ a Păstorului excelent, pentru a se asocia cu „fraţii“ săi spirituali. — Ioan 10:16; Mat. 25:34.

22. (a) Ce „cheie“ a întrebuinţat sclavul fidel şi prudent? Cu ce rezultat? (b) Spre ce guvern a fost îndreptată atenţia „oilor“ în ziua următoare? Cum trebuiau să aclame ele acel guvern?

²² A fost ca şi cum clasa „sclavului fidel şi prudent“ ar fi utilizat o „cheie a cunoştinţei“ (Mat. 24:45–47; Luca 11:52) şi ar fi deschis poarta care le permitea viitorilor membri ai „mulţimii mari“ să aibă acces la minunate privilegii. Apucarea acestora avea să le aducă posibilitatea de „a veni din necazul cel mare“ şi de a intra într-un pămînt purificat, administrat de un nou guvern mondial, al lui Cristos. Cuvîntarea din ziua următoare a atras de altfel atenţia tocmai asupra acestei guvernări. Tema cuvîntării intitulate „Guvernare“ se potrivea bine cu situaţia mondială existentă în acel timp. Cuvîntarea a dat numerosului auditoriu vizibil cît şi celui, şi mai numeros, care urmărea programul la radio, un avertisment, din timp, cu privire la iminenta distrugere care va veni asupra tuturor guvernelor pămînteşti ale oamenilor lumii în războiul lui Dumnezeu de la Armaghedon. În plus, discursul slăvea guvernul teocratic al lui Iehova şi al lui Cristos, ca unica speranţă pentru întreaga omenire. Acesta era deasemenea, guvernul divin care trebuia aclamat de către „gloata mare“ sau „marea mulţime“ drept glorioasa ei speranţă!b

23. (a) Oare prin utilizarea „cheii cunoştinţei“ s-a închis brusc poarta regatului ceresc pentru credincioşi care îndeplineau condiţiile de a intra? (b) Ce anume dovedeşte că nu?

²³ Dar prin utilizarea acestei „chei a cunoştinţei“ s-a închis oare în acelaşi moment poarta regatului cerurilor pentru credincioşii care îndeplineau condiţiile de a intra în el? Nu, căci Isus Cristos este unicul posesor al cheii lui David, şi numai el singur poate să închidă acea poartă. Accesul în regat rămîne încă deschis pentru anumiţi oameni aleşi de Dumnezeu. Ca dovadă în acest sens este faptul că anumiţi membri ai rămăşiţei unse a martorilor lui Iehova au fost botezaţi în apă în anii care au urmat după acel moment al descoperirii lucrurilor privitoare la „mulţimea mare,“ din primăvara anului 1935 şi după publicarea acelor înţelegeri în ediţiile din 1 şi 15 august 1935 ale revistei Watchtower. — Apoc. 3:7; Luca 11:52; Mat. 23:13.

24. (a) Ce eveniment va împiedica intrarea altor oameni în „singura turmă“ a Păstorului excelent? (b) În ce calitate poate Păstorul excelent să primească „oile“ în „singura turmă“?

²⁴ Numai izbucnirea „necazului cel mare“ îi va putea împiedeca pe oameni să intre în rîndurile „oilor“ care compun „gloata mare“ sau „mulţimea mare“ (New World Translation). Atunci va fi prea tîrziu de a mai profita de mijlocul de scăpare din faţa nimicirii sistemului de lucruri condamnate În toţi aceşti ani de la 1935 încoace poarta „singurei turme“ a Păstorului excelent a stat deschisă, iar rapoartele demonstrează că au trecut prin ea peste două milioane de persoane. Păstorul excelent, Isus Cristos, a zis: „Eu sînt poarta oilor“ (Ioan 10:7–9). El continuă încă să–i primească pe prietenii „fraţilor“ săi spirituali şi să–i despartă de „caprele“ care nu vor supravieţui „necazul cel mare“ al cărui punct culminant va fi „războiul“ de la Har-Maghedon. Prin urmare, toţi cei care doresc acest lucru acum, trebuie să asculte „glasul“ Păstorului excelent, aşa cum îl fac să răsune aceia dintre „fraţii“ săi spirituali care se mai găsesc încă pe pămînt (Ioan 10:16)! O, ce mare este privilegiul lor de a se bucura de siguranţă în rîndurile „singurei turme“ şi de a fi conduşi „de un singur păstor!“

[Note de subsol]

Herald, un ziar din Washington comenta astfel evenimentul:

„Ca un flux omenesc puternic şi neaşteptat, mulţimea aceea impresionantă, masată înăuntrul şi înafara sălii s-a ridicat în picioare. Braţele s-au ridicat iar martorii lui Iehova îşi strigară cu toată puterea aprobarea. Ferestrele sălii tremurară de zgomotul aclamaţiilor, iar poliţia a apreciat că el se putea auzi cu uşurinţă la mai bine un kilometru.“

O manifestare asemănătoare a avut loc la Londra, la Belfast, la Glasgow, la Copenhaga şi în sute de alte oraşe ale lumii întregii. Vezi The Golden Age, ediţia din 19 iunie 1935, pag. 598; vezi şi Year Book of Jehovah’s Witnesses pe 1936, pag. 62, paragr. 3.