Să nu supraapreciem viaţa noastră
1 Ce li se va întîmpla urmaşilor lui Isus, după cuvintele sale, în „zilele din urmă“?
Isus a prezis în profeţia sa, care s-a extins peste o perioadă de 19 secole, că în zilele din urmă, persecutarea urmaşilor săi credincioşi va creşte. Cuvintele sale de avertizare au sunat: „Oamenii vor pune mîinile pe voi şi vă vor persecuta, tîrîndu-vă înaintea sinagogilor şi vă vor arunca la închisoare, vă vor duce înaintea regilor şi guvernatorilor din pricina numelui meu. Acestea vi se vor întîmpla ca o mărturie pentru voi . . . Eu vă voi da gură şi înţelepciune, cărora toţi duşmanii voştri laolaltă nu le vor putea rezista şi nici contrazice. Afară de aceasta veţi fi daţi în mîinile lor pînă şi de părinţi şi de fraţi, de rude şi de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor ucide şi veţi fi obiect de ură pentru toţi oamenii“ (Luca 21:12–17).
2 (a) Din care motive nu trebuie creştinii să sufere niciodată? (b) Din care parte însă se poate aştepta persecuţie?
2 Isus n-a voit prin aceasta să descurajeze pe urmaşii săi, ci săi înarmeze. El le-a spus: „Nu vă temeţi“ şi a adăugat încă la aceasta: „Cine îşi găseşte sufletul, îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul din cauza mea, îl va găsi“ (Mat. 10:31, 39). De aceea, creştinii încă niciodată n-au fost surprinşi sau consternaţi că au fost persecutaţi, pentru că au intervenit pentru adevăr sau pentru că au vestit vestea bună. Ei n-au trebuit să sufere însă, niciodată, pentru că ar fi făcut o faptă rea. „Să aveţi o purtare bună în mijlocul naţiunilor“ i-a îndemnat Petru. „Căci ajunge că în trecut aţi îndeplinit voia naţiunilor, cînd aţi umblat în desfrănări“ (1 Pet. 2:12; 4:3). „Este mai bine, dacă este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele, decît pentru că faceţi răul“ (1 Pet. 3:17). Creştinii trebuie să ţină seama, aşadar, de duşmănia lui Satan, marele duşman sau adversar şi de ura acelora care-l sprijinesc în lupta sa împotriva servilor lui Iehova. Pavel poate confirma aceasta pe baza propriei sale experienţe, din care cauză el a scris lui Timotei: „Toţi aceia, care doresc să trăiască în comunitate cu Cristos Isus în supunere faţă de voia lui Dumnezeu, vor fi de asemenea, persecutaţi“ (2 Tim. 3:12; 1:7, 8).
O LUPTA SPIRITUALA
3 (a) Ce acuză a ridicat Satan împotriva servilor lui Dumnezeu? (b) Ce decizie trebuie să ia acum fiecare, individual, şi ce face această decizie atît de grea?
3 Chiar şi în ultima carte a Bibliei este prezisă persecuţie pentru timpul sfîrşitului. Din Apocalips capitolul 12 reiese că Satan a fost aruncat din cer pe Pămînt şi din această cauză „el este cuprins de o mînie mare, ştiind că are numai puţină vreme“ (Apoc. 12:9, 12). El a susţinut totdeauna că servii lui Dumnezeu ar proceda din motive egoiste şi nu din iubire faţă de Dumnezeu şi că ei l-ar părăsi pe Dumnezeu, dacă este vorba de viaţa lor. Acum, timpul pentru Satan şi pentru aliaţii săi expiră în curînd. De aceea, pune el pe servii lui Dumnezeu acum într-o situaţie destul de grea, da, el duce un război împotriva lor. Fiecare individual, trebuie să decidă, pe ce parte a acestei lupte i-a poziţie şi dacă voieşte să servească credincios din iubire pe Dumnezeu, vină ce-o veni, ce-o voi să vină.
4 Ce elemente participă, după cum a fost prezis, la atacul împotriva adevăraţilor închinători ai lui Iehova?
4 Satan foloseşte în atacul său asupra creştinilor adevăraţi anumite elemente. Unul din acestea este descris în Apocalips 13:1, 6–8 ca „fiara sălbatică“ elementul politic. Acest element a servit în primul secol ca unealtă, pentru a omorî pe Cristos şi pe mulţi urmaşi ai săi, dar despre el se prezice, de asemenea, că în zilele din urmă, va purta război împotriva „sfinţilor“ şi va rosti „vorbe de hulă“ împotriva lui Dumnezeu pentru a face ca toţi oamenii să–l sprijinească şi să i se închine lui. Adesea acţiunile acestei „fiare“ politice sînt sprijinite de religia falsă organizată care în Apocalips 17:5, 6, este denumită în mod potrivit ca „Babilonul cel Mare“ şi despre care se spune că e „beată de sîngele martorilor şi sfinţilor lui Cristos“. Aceste două elemente, cel politic şi cel religios, au lucrat mînă în mînă, pentru a omorî pe Isus căci aderenţii fanatici ai religiei iudaice l-au extrădat statului roman. Chiar şi la arestarea apostolului Pavel s-a întîmplat la fel.
5 (a) Ce a folosit Satan ca armă principală, pentru a determina pe servii lui Iehova să renunţe la integritatea lor? (b) Ce ne ajută să fim fără frică?
5 Arma principală a lui Satan s-au cel mai rău mijloc de intimidare, pe care l-a folosit el în decursul secolelor, pentru a determina pe servii lui Iehova să renunţe la integritatea lor a fost frica de o moarte violentă. Cei mai mulţi oameni nu-şi fac prea multe probleme din aceasta, că odată vor îmbătrîni şi în sfîrşit, vor trebui să moară. Lor ar începe să fie teamă, cînd îi ameninţă moartea aşa de odată şi ei ar putea să fie gata de a face concesiuni sau să facă ceva, pentru a scăpa de moarte. Noi ar trebui insă, să ne gîndim în permanenţă la faptul că Isus şi-a păstrat credincioşia, că prin lucrurile, pe care le-a suferit, a învăţat ascultare şi că a fost credincios pînă la moarte. După Evrei 2:14, 15 el a murit pentru ca prin moartea lui să nimicească pe cel ce are posibilitatea de a cauza moartea, adică pe Diavolul şi ca să elibereze pe toţi aceia care de frica morţii au fost supuşi sclaviei toată viaţa lor; noi n-am dori să fim sclavi de frica de moarte. De aceea noi trebuie să ne punem toată încrederea noastră în Iehova şi să fim gata ca Pavel şi ca alţi bărbaţi de credinţă din timpurile vechi, să ţinem piept oricărei încercări, care ar putea încă să vină asupra noastră.
6 Ce exemplu admirabil de credincioşie este amintit în Daniel cap. 3 şi cum a realizat Iehova eliberarea lor?
6 Trei evrei, care erau prizonieri în Babilon, aparţineau oamenilor care nu şi-au supraapreciat viaţa şi n-au făcut concesiuni, cu toate că viaţa lor era în joc. Cînd au fost preveniţi că vor fi aruncaţi în cuptorul de foc dacă nu vor cădea cu faţa la pămînt şi nu se vor închina chipului de aur pe care-l ridicase regele Nebucadneţar; ei au răspuns cu curaj: „Dumnezeul nostru pe care noi îl servim, poate să ne elibereze. El ne va elibera din cuptorul aprins şi din mîna ta rege. Dar dacă nu ne va elibera să-ţi fie cunoscut rege că noi nu vom servi dumnezeilor tăi“. Din darea de seamă rezultă că aceşti bărbaţi au fost salvaţi din cuptorul aprins, că nici un fir de păr de pe capul lor n-a fost pîrlit şi că nici măcar miros de foc n-ajunsese la ei (Daniel 3:17, 18, 27).
7 (a) Cum s-a comportat Isus cînd a fost batjocorit şi cînd era în joc viaţa sa? (b) Pentru ce a permis Iehova ca el să fie omorît?
7 Chiar şi Isus s-a văzut în faţa morţii în decursul serviciului său pentru Tatăl său ceresc. Cînd a propovăduit odată în sinagoga din Nazaret, toţi cei din sinagogă s-au mîniat atît de tare, încît l-au dus pe sprînceana unui munte, pentru a-l arunca în prăpastie, dar nu le-a reuşit (Luca 4:28–30). Totuşi pentru ca să se împlinească scopul lui Iehova, a venit în cele din urmă, timpul pentru el ca să moară.Acum marii preoţi îl batjocoreau şi ziceau: „S-a încrezut în Dumnezeu să–l scape el acum dacă vrea să–l aibe, căci el a spus: ‘Eu sînt Fiul lui Dumnezeu’“ (Mat. 27:43). Cu toate acestea, Dumnezeu n-a împiedicat moartea lui Isus. Da, „Iehova însuşi a lăsat să cadă asupra lui, greşelile noastre ale tuturor“ dar „prin rănile lui noi am fost tămăduiţi“ (Is. 53:5, 6). Ca Mîntuitor şi Răscumpărător al familiei omenirii a făcut prin moartea şi credincioşia sa, aşadar, mai mult decît prin tot restul serviciului său pămîntesc, (Marcu 10:45). Această cale a credincioşiei, n-a fost o cale uşoară pentru el, dar el n-a ameninţat sau n-a ocărît. Petru a scris: „Cristos a suferit pentru voi . . . . lăsîndu-vă o pildă ca să călcaţi exact pe urmele paşilor săi“ (1 Pet. 2:21–24).
CREDINCIOS PINA LA MOARTE
8, 9. (a) Ce putere are Isus acum? (b) Pentru ce nu trebuie să ne temem de încercări?
8 Deoarece Isus a fost credincios pînă la moarte el a fost înviat de Iehova la viaţă spirituală în cer. Din această, cauză el este acum în stare să nimicească pe Satan care în străduinţa sa de a stăpîni omenirea şi de a zdruncina credinţa celor drepţi, n-a folosit numai ameninţări, ci a şi omorît pe mulţi din ei (Evr. 2:14). Isus a îndemnat pe ucenicii săi, Andrei şi Filip cu cuvintele: „Cine-şi iubeşte sufletul său, îl nimiceşte; dar cine-şi urăşte sufletul său în această lume, îl va păstra pentru viaţă veşnică (Ioan 12:25). A ne iubi viaţa atît de mult, încît să dorim să ne-o păstrăm cu orice preţ ar putea să ne coste, aşadar, perspectiva vieţii veşnice. Dacă nu ne lăsăm însă neliniştiţi prea mult de ameninţările, care ne-ar determina să renunţăm la credinţa noastră, obţinem astfel perspectiva pentru noi de a ne bucura de binecuvîntările veşnic durabile în sistemul nou al lui Iehova.
9 Bine facem dacă ne aducem aminte că Cristos însuşi a suferit, cînd a fost pus la probă şi de aceea el poate să vină în ajutorul acelora care sînt puşi la probă (Evr. 2:18). Iehova, de asemenea, ne-a promis că ne va da puterea, de care avem nevoie pentru a rezista în încercări. (Ps. 55:16, 12; Is. 35:4). Cu toate că creştinii se aşteaptă la persecuţii, ei nu-şi pierd, aşadar, curajul. Dacă ei suferă din pricina adevărului, ei nu se ruşinează; dimpotrivă, ei se bucură de a rămîne statornici în ciuda batjocurilor şi de a contribui astfel la onoarea numelui lui Iehova (1 Pet. 4:12–14).
10 (a) La ce era Pavel, după cuvintele sale, aşezat cel mai mult? (b) In ce sens pot să fie creştinii biruitori?
10 Pavel a spus: „Eu nu apreciez sufletul meu . . . ca şi cînd ar fi scump pentru mine, ci vreau numai să–mi sfîrşesc calea mea şi serviciul, pe care le-am primit de la Domnul Isus“ (Fapt. 20:24). Chiar în profeţia din Apoc. 12:11 se spune despre fraţii lui Cristos că ei vor birui pe Satan, care i-a pîrît îneintea lui Dumnezeu „şi l-au biruit din cauza sîngelui Mielului şi din cauza cuvîntului mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul nici chiar în faţa morţii“. Prin urmare, biruinţa asupra lui Satan nu include numai înfrîngerea, pe care i-o pricinuieşte, ‘Domnul domnilor şi Regele regilor’ ci şi biruinţa morală, pe care servii credincioşi ai lui Dumnezeu o cîştigă asupra lui, în timp ce ei înşişi rămîn apoi credincioşi, cînd viaţa lor este pusă în joc (Apoc. 17:14; 20:1–4). Urmaşii lui Cristos biruie „din cauza sîngelul Mielului“ în măsura în care se încred în valoarea de răscumpărare a jertfei sale. Ei biruie, de asemenea, „din cauza cuvîntului mărturiei lor“ adică, pentru că ei nu se lasă zdruncinaţi de adversarii lor, care ar dori să oprească vestirea mesajului împărăţiei.
11 In ce măsură poate persecuţia să întărească credinţa noastră şi să ne facă fericiţi?
11 Sîntem şi noi prezentaţi aşa? Iubim noi pe Iehova atît de mult încît, dacă e nevoie să nu dăm înapoi nici chiar în faţa morţii, pentru a ne dovedi credincioşia? Credem noi, într-adevăr că Iehova răsplăteşte pe aceia, care-l caută sincer şi sîntem convinşi de faptul că noi, dacă murim, nu sîntem pierduţi, ci avem perspectiva prin înviere, de a ne întoarce din nou la viaţă? Deoarece Isus, cînd a citat semnele timpului, a vorbit, de asemenea, despre faptul că urmaşii lui vor fi persecutaţi, credinţa noastră ar trebui să se întărească, cînd vedem acum această ură şi persecuţie (Luca 21:12). E bine să ne aducem aminte că Isus a spus: „Ferice de voi, cînd din pricina mea oamenii vă vor ocărî şi vă vor persecuta, spunînd tot felul de lucruri rele împotriva voastră, minţind“ (Mat. 5:11, 12). Da, privilegiul de a dovedi în încercări că credinţa noastră este adevărată, poate să ne pricinuiască chiar bucurie, în timp ce păstrăm o conştiinţă bună înaintea lui Dumnezeu (Iac. 1:2, 3).
URITI FARA MOTIV
12 (a) Ce a spus Petru despre suferinţe, pe care creştinii le au de suportat? (b) Cu ce probleme se găsesc confruntaţi martorii lui Iehova în unele ţări?
12 Creştinii ştiu că dacă suferă ca creştini, suferă din pricina unei cauze drepte. Ei nu suferă, pentru că ocupă poziţie pentru o anumită vedere politică, pentru că ar fi participat la un complot împotriva statului sau să fi comis vreo crimă cu violenţă. Petru a scris: „Nimeni din voi să nu sufere ca ucigas, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele . . . Dacă suferă însă ca creştin să nu-i fie ruşine, ci să preamărească pe Dumnezeu pe mai departe în acest nume“ (1 Pet. 4:15, 16). Creştinii din generaţia noastră nu sînt persecutaţi, aşadar, pentru că s-ar fi făcut vinovaţi de o astfel de greşeală ci pentru că ţin cu zel poruncile lui Dumnezeu şi sprijinesc activ lucrarea depunerii mărturiei pentru Isus (Apoc. 12:17). N-ar trebui, de aceea, să ne surprindă faptul că în peste 40 din cele 210 ţări în care martorii lui Iehova au propovăduit în anul trecut mesajul împărăţiei lui Dumnezeu, lucrarea lor a fost împiedicată sau combătută. Ei nu erau permişi să se adune public, activitatea lor din casă în casă a fost interzisă, li s-a oprit recunoaşterea legală a lucrării lor, nu li s-a acordat aprobarea pentru importul de scrieri biblice, au refuzat să înregistreze căsătoriile lor, da, li s-a interzis să vorbească cu alţii despre „vestea bună“ şi mulţi au fost băgaţi în închisoare.
13 Pentru ce sînt creştinii adevăraţi urîţi de lume?
13 După cum spusese Isus, urmaşii săi au devenit „obiectul urii tuturor naţiunilor, din pricina numelui său“ (Mat. 24:9). Despre creştinii nominali, care sînt „prietenii lumii“ şi care sprijină vechiul sistem şi politica sa — ei pot să contrazică încă oricît de mult principiile biblice — cu siguranţă nu se poate spune aceasta (Iac. 4:4). Dimpotrivă aceasta se potriveşte la aceia care „nu sînt o parte a lumii“, pentru că ei păzesc poruncile lui Isus. Isus a pregătit pe urmaşii săi cu puţin timp înaintea morţii sale cu privire la evenimentele şi greutăţile iminente care li se vor întîmpla nu numai lor atunci, ci se vor întîmpla şi urmaşilor săi din zilele din urmă. El a spus: „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. Dacă lumea vă urăşte, ştiţi că şi pe mine m-a urît, înainte de a vă fi urît pe voi. Dacă aţi fi o parte a lumii, lumea ar iubi ce este al ei. Pentru că voi acum nu sînteţi o parte a lumii, ci eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea. Ţineţi minte cuvîntul, pe care vi l-am spus: ‘Sclavul nu este mai mare decît stăpînul său’. Dacă m-au persecutat pe mine şi pe voi vă vor persecuta. Dar lucrul acesta s-a întîmplat ca să se împlinească ceea ce stă scris în legea lor: ‘M-au urît fără motiv’ (Ioan 15:17–25).
14 Ce mijloace au fost folosite într-o ţară, pentru a pune pe martor sub presiune?
14 Faptul că urmaşii lui Cristos sînt urîţi astăzi, reiese din dările de seamă care urmează, care provin din diferite ţări. Martorii dintr-o ţară de limbă spaniolă au raportat: „In timpul acesta este în curs o luptă împotriva noastră, pe toate fronturile: atît la radio-difuziune cît şi la televiziune, în presă, la centrele de lucru, în spitale, pe străzi, în şcoli şi chiar de la un bloc de locuinţe la un alt bloc de locuinţe. Mulţi prieteni sînt şomeri. Se întîmplă cu noi ceea ce s-a întîmplat cu israeliţii în Egipt. Noi îi încurajăm pe prieteni să propovăduiască vestea bună mai departe, deoarece nici demonii, nici oamenii nu pot opri lucrarea“. Fraţii au însă de luptat cu multe greutăţi. Părinţii sînt băgaţi la închisoare pe termene de la trei luni la un an, pentru că copii lor au refuzat să participe la ceremonia de salut a drapelului. Copii au rămas statornici la fel ca şi evreii credincioşi, amintiţi în capitolul al treilea al cărţii lui Daniel. Au devenit cunoscute cel puţin 1 000 de astfel de cazuri. După lege, copii ar trebui luaţi de la părinţi, dacă judecătorul socoteşte aceasta folositor. Mamele gravide au fost întemniţate laolaltă cu cele mai ordinare criminale. Ele au fost obligate să-şi lase copii acasă. Prin aceasta au voit să împiedice ca aceste mame să-şi înveţe copii din Cuvîntul lui Dumnezeu (Exod 20:4, 5).
15 Ce fel de încercări şi greutăţi au avut de suferit fraţii şi cum au fost ei întăriţi?
15 Un frate de 57 de ani, care a fost acuzat de facere de prozeliţi, a primit o amendă de 100 dolari. O soră de 19 ani a fost condamnată din acelaşi motiv la o lună închisoare. Pentru a aţîţa ura contra lor, pe mulţi i-au acuzat că ar fi fost în legătură cu serviciul secret american. Adesea fraţii sînt arestaţi sub paravanul că ar fi condus „întruniri nepermise“. De multe ori astfel de arestări au loc tîrziu noaptea, cînd toţi cei din casă dorm. Unii ajung la închisoare, pentru că au refuzat serviciul militar din motive de conştiinţă. Mulţi au fost bătuţi sau forţaţi să lucreze la cîmp din zori şi pînă tîrziu. Trei fraţi au fost condamnaţi la doi ani închisoare, pentru ca refuzaseră, din motive de conştiinţă, să lucreze în industria tutunului. Guvernul interzice copiilor martorilor lui Iehova să frecventeze întruniri, care servesc instruirii religioase. Sălile Impărăţiei sînt închise, iar întrunirile creştine au fost supuse celor mai diverse restricţii, astfel încît persoanele nou interesate şi tinerii să nu poată fi instruiţi din Cuvîntul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, scriu fraţii: „Iehova este Dumnezeul nostru, în care noi ne încredem. Iehova iubeşte profund pe poporul său şi El îşi dovedeşte puterea sa în mod minunat“.
16 Din ce motiv au luat fraţii riscul de a fi închişi asupra lor şi cum au profitat ei de situaţia lor spre onoarea lui Iehova?
16 Unii fraţi dintr-o altă ţară, în care lucrarea este interzisă, au călătorit împreună într-o ţară vecină, pentru a asista acolo la un congres. La întoarcerea lor, dimpotrivă, unsprezece dintre ei au fost bătuţi şi aruncaţi la închisoare pentru două zile. Un frate care a voit să–i viziteze acolo, a fost arestat la sosirea sa iar scrierile biblice pe care le avea asupra sa, au fost confiscate. După ce a fost închis pentru un timp oarecare, a fost în cele din urmă, expulzat din ţară. In seara înaintea plecării sale, s-a făcut de cunoscut la televiziune că, în această ţară, toate comunităţile religioase s-ar bucura de libertate. Natural, însă martorii lui Iehova n-au fost amintiţi. Sapte fraţi au fost în această ţară mai multe luni în închisoare, totuşi supraveghetorul de circuit a raportat: „Ei propovăduiesc vestea bună cu zel tovarăşilor de detenţie.“ S-au luat măsuri, pentru a aproviziona cu alimente pe aceşti fraţi şi să li se uşureze astfel cu ceva şederea lor în închisoare.
17 Cum a contribuit religia falsă la închiderea unor fraţi?
17 Intr-o ţară în care, pînă nu demult religia avea o puternică influenţă asupra guvernului, doi pionieri speciali au fost închişi din pricina activităţii lor de propovăduire. Fraţii raportează că nu se putea ţine nici un congres în ţară, iar contoalele poliţieneşti au devenit aşa de înăsprite, încît de abia se mai poate călătorii în străinătate pentru a vizita un congres. Intr-o scrisoare se spune: „Cu toate că se vorbeşte mult despre libertatea cetăţeanului individual, unii creştini au fost închişi doar pentru că propovăduiseră cu ajutorul Bibliei. Această activitate trece drept duşmănoasă bisericii. După rapoarte, din cel puţin trei adunări, grupe de fraţi au fost arestaţi în decursul activităţii de propovăduire din casă în casă, la întruniri şi chiar în locuinţa lor. Multora li s-a oferit să fie puşi din nou pe picior de libertate, dacă s-ar căii din cauza răspîndirii învăţăturii eretice. Dimpotrivă, ei au rămas mai bine la închisoare, căci socoteau ca o onoare să sufere din pricina lui Cristos“.
18 Ce au refuzat unii martori curajoşi să facă, cu toate că, din cauza aceasta, au fost bătuţi şi închişi?
18 Intr-o altă ţară, în care guvernul refuză să recunoască lucrarea legal, totuşi fraţii îşi continuă activitatea lor biblică de învăţare în ciuda marii opoziţii. Mulţi fraţi şi surori au fost bătuţi brutal şi peste 500 au fost închişi pentru că nu activaseră politic, nu-şi cumpără cărţi de partid, sau refuză să cînte cîntări politice. Cînd supraveghetorul de circuit a vizitat un teritoriu în care fraţii erau deosebit de strîmtoraţi, el a fost bătut pînă la nesimţire. Dar el a însufleţit şi întărit pe fraţi, după aceea, ca şi înainte. Cînd cineva i-a spus că trebuie să plătească o amendă el a declarat: „Eu locuiesc şi mănînc la aceia care sînt închişi cu mine. Ei sînt fraţii mei. De unde să am eu bani pentru a plăti o amendă?“. Cînd cineva a încercat să zdruncine pe unul din aceşti fraţi cu cele mai rele droguri el a spus: „Este o onoare pentru mine să văd că credinţa mea este încercată şi că profeţiile se împlinesc“.
19 Ce indicaţii li s-au dat martorilor drept avertisment, cînd au fost puşi în libertate, totuşi cum au reacţionat ei?
19 Din cei 502 de deţinuţi, 124 erau femei erau iar 21 din ele erau gravide. Un copil, pe care l-a născut o soră în decursul acestei persecuţii în închisoare, a fost numit în mod potrivit „Persecuţie“. Fraţii care erau în închisoare, n-ar fi primit suficient de mîncare, dacă copii lor nu le-ar fi adus ceva. Cînd, în sfîrşit, au fost puşi în stare de libertate, li s-a interzis să-şi mai cultive pămîntul. De asemenea, li s-a spus: „Să nu vă mai prindem că vă opriţi cîte doi sau cîte trei la un loc! Să nu vă mai vedem nici cu tratate, cărţi şi broşuri, nici să nu cîntaţi cîntările voastre religioase sau să vă rugaţi! Numele lui Iehova nu vrem să–l mai auzim de la voi. Nu vă este permis să ţineţi întruniri şi nici să vă numiţi unul pe altul ‘frate’“ (compară Daniel cap. 6:7, 10). Făcînd abstracţie de aceste greutăţi, fraţii n-au cedat. Ei s-au hotărît, pu şi simplu, să se adune în grupe mici la diferite ore şi în diferite zile. In ciuda persecuţiei în acest teritoriu s-a pus o mărturie puternică, căci oamenii au văzut că martorii lui Iehova nu răsplătesc persecutatorilor lor rău pentru rău (Rom. 12:17–21; 1 Cor. 10:13).
20 (a) Pentru ce nu trebuie să supraapreciem viaţa noastră? (b) Ce le stă în perspectivă acelora, care vor ieşi biruitori?
20 Iehova are aşadar, în lumea întreagă, servi credincioşi, tineri şi bătrîni care rămîn loiali lui chiar şi în faţa morţii şi au dovedit astfel că nu ţin la viaţa lor ca la ceva de preţ. Indiferent dacă membrii familiei sau prietenii ne produc greutăţi, sau dacă sîntem puternic strîmtoraţi din altă parte, noi trebuie, înainte de toate, să ne încredem în Iehova. Persoane individuale ar putea chiar să moară, după cum au murit Stefan şi Pavel, dar Satan şi complicii săi nu vor reuşi să nimicească poporul lui Dumnezeu. In Apocalips este prezis clar că unii din „mulţimea mare de oameni“ constînd din servi credincioşi ai lui Iehova — care îşi dovedesc devotamentul faţă de Dumnezeu prin aceea că îi aduc serviciul sfînt ziua şi noaptea — vor fi păstraţi în viaţă în „necazul cel mare“. In loc să ne temem de furia lui Satan sau a unui om ar trebui să ne facem mai departe gînduri despre aceea cum am putea să obţinem favoarea lui Dumnezeu, ca să nu fim printre aceia care-şi atrag nemulţumirea sa, care se asemănă cu „soarele arzător“ sau cu „flacăra pustiitoare“. Cu cît mai bine este totuşi să ne supunem conducerii pline de iubire a Mielului lui Dumnezeu, care a promis că va ocroti oamenii temători de Dumnezeu şi-i va duce la izvoarele apei vieţii! Acolo „Dumnezeu . . . va şterge orice lacrimă din ochii lor“ căci persecuţia şi ura sistemului prezent vor aparţine atunci trecutului (Apoc. 7:14–17).