Mesaje pentru zilele noastre prin intermediul îngerilor
„Dumnezeu (...) l–a trimis pe îngerul său şi prin intermediul lui a prezentat–o în semne.“ — APOCALIPS 1:1.
1. Ce înţelegere greşită există cu privire la cuvîntul Apocalips, şi ce ne dezvăluie cartea care poartă acest nume?
APOCALIPS! Cît de frecvent este auzit acest cuvînt în secolul al XX–lea — dar, din nefericire cît de greşit este el înţeles! În sens biblic, acest termen nu se referă la distrugerea întregii omeniri într–un holocaust nuclear. Cuvîntul respectiv înseamnă în limba greacă mai degrabă „revelare“. Prin imagini profetice, cartea biblică Apocalips sau Revelaţia, ne dezvăluie un şir de evenimente care vor culmina cu apariţia unei ere de fericire eternă pentru omenire. Astfel, Ioan, apostolul lui Isus, începe Revelaţia cu cuvintele: „Fericit este cel care citeşte cu voce tare şi cei care aud cuvintele acestei profeţii şi care respectă lucrurile scrise în ea, deoarece timpul fixat este aproape.“ — Apocalips 1:3.
2, 3. De ce este atît de nefericită această lume, şi ce intenţionează Iehova să facă?
2 Astăzi lumea nu este fericită. Motivul nefericirii ei este exprimat într–o cîntare pe care a compus–o Moise cu aproximativ 3 460 de ani în urmă: „În ceea ce îi priveşte, ei au acţionat într–un mod dezastruos; ei nu sînt copiii lui, defectul este al lor înşişi. O generaţie perversă şi denaturată!“ (Deuteronom 32:5). Cît de bine se potrivesc aceste cuvinte generaţiei moderne, ale cărei valori sînt atît de denaturate şi de falsificate! De exemplu, în prefaţa lucrării World Military and Social Expenditures 1987—1988 (Cheltuielile militare şi sociale pe plan mondial în perioada 1987—1988) se afirmă în mod deschis: „Viaţa tuturor naţiunilor este alterată de cursa înarmărilor. Statele Unite şi Uniunea Sovietică cheltuiesc împreună 1,5 miliarde de dolari pe zi pentru apărarea militară. Totuşi, Statele Unite ocupă locul optzeci, în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, iar URSS locul patruzeci şi şase. Ţările în curs de dezvoltare cheltuiesc de patru ori mai mult pentru înarmare decît pentru îngrijirea sănătăţii popoarelor lor. În acelaşi timp, sute de milioane de oameni din aceste ţări suferă de foame; 20 % din copiii lor mor înainte de a împlini vîrsta de cinci ani.“
3 La această cursă distrugătoare se adaugă alţi factori, cum ar fi: decăderea moravurilor şi a unităţii familiei, delincvenţa şi teroarea care împînzesc pămîntul, lipsa de iubire şi nelegiuirea generaţiei prezente. Cît de fericiţi putem fi că Iehova are drept scop ‘să provoace ruinarea celor care ruinează pămîntul’ (Apocalips 11:18). Într–o detaliere palpitantă, cartea biblică Apocalips descrie într–o serie de 16 viziuni modul în care Dumnezeu va realiza acest lucru.
„Îngeri“ şi „semne“
4. Ce rol au îngerii în Apocalips, şi cum îl descriu viziunile pe cel mai proeminent înger?
4 Apocalipsul aduce lumină asupra primei profeţii biblice din Geneza 3:15, arătînd cum este rezolvată duşmănia dintre Satan şi organizaţia lui Dumnezeu asemănătoare unei femei, şi dintre cele două ‘seminţe’ ale lor. Cartea ne dezvăluie judecata lui Iehova asupra duşmanilor săi, precum şi asupra acelora care îl iubesc şi susţin suveranitatea sa. Apocalipsul îi este transmis lui Ioan „în semne“ prin intermediul unui înger. Şi alţi îngeri sau mesageri, participă la anunţarea şi reprezentarea prin acţiuni a acestor semne. Cel mai proeminent înger este prezentat în Apocalips 1:5 ca fiind „Isus Cristos, «Martorul Fidel», «primul născut dintre morţi» şi «Stăpînitorul regilor pămîntului»“. „Semnele“ sau viziunile îl descriu ca fiind, de asemenea, „Leu“, „Miel“, „Mihael“ şi, de mai multe ori, înger puternic. — Apocalips 5:5, 13; 9:1, 11; 10:1; 12:7; 18:1.
5. Ce este prezentat în prima viziune a Apocalipsului, şi ce influenţă are aceasta asupra noastră?
5 Prima viziune, din Apocalips 1:10—3:22, prezintă mesajele înviorătoare pe care glorificatul Isus le transmite „îngerilor“, sau supraveghetorilor, a şapte congregaţii din Asia, care reprezintă întreaga congregaţie mondială a Martorilor lui Iehova din „ziua Domnului“. Aşadar, mesajele sînt pentru noi, cei de astăzi! Trebuie să ne dăm silinţa ‘să auzim ce le spune congregaţiilor spiritul’, deoarece aceste avertismente şi îndemnuri sînt pentru încurajarea noastră, ca să fim fideli — aprobaţi datorită faptelor şi ‘iubirii şi credinţei şi serviciului sacru şi perseverenţei’ pe care le manifestăm. — Apocalips 1:10; 2:7, 10, 19.
6. Cum putem trage foloase din fiecare mesaj transmis fiecăreia dintre cele şapte congregaţii din Asia?
6 Asemenea congregaţiei din Efes, s–ar putea ca şi noi să fi lucrat în mod loial şi să fi urît faptele apostaţilor sectanţi, dar dacă iubirea noastră s–a răcit în vreun fel, trebuie să revenim plini de căinţă la prima noastră iubire pe care am manifestat–o cu înflăcărare şi entuziasm! Asemenea creştinilor bogaţi spiritualiceşte din Smirna, trebuie să luptăm fără frică pentru a obţine răsplata, dovedindu–ne ‘fideli chiar pînă la moarte’ în cazul în care ar trebui să murim. Asemenea creştinilor încercaţi de Satan în Pergam, trebuie să ne căim de orice idolatrie, imoralitate sau sectarism din trecut. Creştinilor din Tiatira li s–a cerut să se ferească de ispitiri similare, îndeosebi de influenţe de genul celor exercitate de Izabela. Şi noi trebuie să ne ferim de ele! Cineva care a murit spiritualiceşte, asemenea creştinilor din Sardes, trebuie să se trezească înainte de a fi prea tîrziu. În faţa noastră este aşezată o uşă deschisă aşa cum a fost aşezată şi în faţa celor din Filadelfia; fie ca să avem putere pentru a ieşi învingători în ora încercării, aşa ca ei! Dacă vreunul dintre noi a devenit căldicel asemenea creştinilor din Laodiceea trebuie să ne trezim, ca să ne dăm seama de goliciunea noastră spirituală, şi să ne căim. Isus stă la uşă şi bate. Să–i urăm cu toţii un bun venit şi să ne bucurăm de o permanentă masă spirituală împreună cu el în cadrul celor 58 000 de congregaţii ale noastre de pe întregul pămînt! — Apocalips 1:11; 2:7, 10, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22.
Tronul lui Dumnezeu, un sul şi o întrebare
7. Ce laude sînt cîntate în a doua viziune, şi cum reacţionezi tu?
7 În a doua viziune Ioan vede gloriosul tron ceresc al lui Iehova. Măreţul nostru Dumnezeu apare în mijlocul unei splendori sublime, însoţit de patru heruvimi, de mulţimi de îngeri, precum şi de creştinii învingători înviaţi. Cît de emoţionant este cîntecul lor de laudă: „Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale au existat şi au fost create!“ Iehova înmînează un sul Aceluia care este demn să–l deschidă — Leul din tribul lui Iuda, Mielul înjunghiat care a devenit Răscumpărătorul nostru. Întreaga creaţie aduce laude lui Iehova şi Mielului. — Apocalips 4:11; 5:2–5, 11–14.
8. Ce vedem în a treia viziune a Apocalipsului, şi ce legătură are aceasta cu zilele noastre?
8 Urmează acum a treia viziune! Mielul începe să desfacă cele şapte sigilii ale sulului. Ce vedem aici? În primul rînd pe Isus, care, imediat după încoronarea sa, înaintează în ceruri călare pe un cal alb şi poartă un război drept. După aceea, vedem cum un călăreţ de pe un cal de culoarea focului cufundă pămîntul într–un război total. Urmează apoi calul negru al foametei şi, după el, calul de culoare galben–pal al epidemiei, al cărui călăreţ se numeşte Moartea! În urma acestuia se află Hadesul, care înghite milioane de victime. Toate acestea încep odată cu „durerile strîmtorării“ care au lovit omenirea în perioada 1914—1918 şi de care persoanele vîrstnice din această generaţie care au supravieţuit acea perioadă îşi amintesc foarte bine (Matei 24:3–8). Aceşti călăreţi îşi continuă cavalcada! Iar odată cu deschiderea celui de–al cincilea şi al şaselea sigiliu, evenimentele înaintează spre ‘marea zi a urgiei lui Iehova şi a Mielului’. Se pune deci întrebarea: „Cine poate să stea în picioare?“ — Apocalips 6:1–17.
Cei care ‘pot să stea în picioare’
9. Ce dezvăluire emoţionantă se face în a patra viziune?
9 Ni se înfăţişeasză a patra viziune, în care vedem cine va supravieţui zilei urgiei lui Dumnezeu şi din ce motiv. Patru îngeri reţin cele patru vînturi ale distrugerii de pe pămînt ca să poată fi terminată sigilarea celor 144 000 care alcătuiesc Israelul spiritual. „După aceste lucruri“, viziunea se transformă într–o imagine panoramică ce inspiră veneraţie: „Iată, o mare mulţime pe care nici un om nu o poate număra, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile, stînd înaintea tronului [lui Dumnezeu] şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în robe albe; şi în mîinile lor erau ramuri de palmier. Şi ei continuau să strige cu voce tare spunînd: «Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care este aşezat pe tron, şi Mielului»“ (Apocalips 7:1–10). Te vezi şi pe tine în această imagine?
10. (a) Ce ne arată compararea raportului de la Comemorarea din 1935 cu cel de la Comemorarea din 1988 cu privire la împlinirea celei de–a patra viziuni? (b) Ce întrebare se ridică acum cu privire la fiecare dintre noi, şi de ce?
10 În 1935, numărul celor care au asistat la celebrarea Comemorării morţii lui Isus pe întregul glob a fost de 32 795 de persoane. Dintre acestea, 27 006 s–au împărtăşit din simboluri în calitate de membri ai rămăşiţei celor 144 000 care sînt încă pe pămînt şi care au speranţă cerească. Mai tîrziu, în acelaşi an, indentitatea marii mulţimi a fost dezvăluită ca lumina strălucitoare a unui fulger. Aceste persoane blînde care aşteaptă cu nerăbdare viaţa eternă pe un pămînt paradiziac exercită, de asemenea, credinţă în sîngele vărsat de Isus; ei vin la Iehova pentru a i se dedica, se supun botezului şi–i slujesc lui Dumnezeu în mod zelos, avînd perspectiva fericită de a supravieţui ‘marelui necaz’. La Comemorarea din 1988, asistenţa a fost de 9 201 071 de persoane, dintre care s–au împărtăşit doar 8 685. De aici reiese că milioane de persoane din prezent sau fac parte din „marea mulţime“, sau sînt interesate să devină membri ai acesteia. Vei putea tu ‘să stai în picioare’ ca membru al acestei mari mulţimi, pe parcursul ‘zilei celei mari a urgiei lui Iehova şi a Mielului’? Supravieţuirea ta depinde de măsurile pe care le iei în acest scop. — Apocalips 6:15–17; 7:14–17.
Trîmbiţarea judecăţilor lui Dumnezeu
11. Ce judecăţi sînt trîmbiţate în a cincea viziune şi ce legătură au acestea cu zilele noastre?
11 Este deschis al şaptelea sigiliu! În faţa ochilor ne apare acum a cincea viziune a Revelaţiei. Şapte îngeri stau în picioare înaintea lui Dumnezeu. Lor li s–au dat şapte trompete, iar cu acestea ei fac să răsune proclamaţiile care au fost repetate pe întregul pămînt de către Martorii lui Iehova, începînd din 1922. Primele patru anunţă judecăţile asupra „unei treimi“ din omenire, care îi reprezintă, evident, pe cei ce trăiesc în creştinătate. Aceste „trompete“ arată că acea parte — creştinătatea — care aparţine „pămîntului“ (sistemul de lucruri în aparenţă permanent al lui Satan) şi „mării“ (masele agitate ale omenirii), precum şi ‘rîurile şi izvoarele ei de apă’ (doctrinele şi filosofiile creştinătăţii) şi luminătorii ei întunecaţi (clerul lipsit de lumină spirituală) sînt cu toţii ţinta urgiei lui Dumnezeu. Apoi, în mijlocul cerului apare zburînd un „vultur“ care reprezintă un înger, şi care anunţă că cele trei sunete de trompete ce urmează să vină vor însemna „vai, vai, vai de cei care locuiesc pe pămînt“. — Apocalips 8:1–13.
12. Cine deschide groapa abisului, şi în ce sens a avut loc în timpurile moderne o năvălire de „lăcuste“ care a înţepat clerul?
12 Atunci al cincilea înger sună din trompetă! Şi, iată! „O stea“ — Domnul Isus — deschide groapa fumegîndă a abisului şi un roi de lăcuste năvăleşte afară. În mod sugestiv acest lucru reprezintă eliberarea din starea de inactivitate a martorilor unşi ai lui Dumnezeu, eliberare realizată de Isus în 1919. Învestite cu putere de către Dumnezeu, aceste lăcuste devastează păşunile clerului, demascînd învăţăturile false şi ipocrizia acestuia timp de „cinci luni“ — adică durata obişnuită de viaţă a unei lăcuste. Prin aceasta se confirmă faptul că generaţia de lăcuste din timpul actual „nu va trece nicidecum“ pînă cînd Iehova şi Cristos nu vor fi încheiat judecata naţiunilor. Grupul lăcustelor a lăsat deja oamenilor milioane de publicaţii bazate pe Biblie, iar aceste publicaţii conţin mesaje ale hotărîrilor judecătoreşti divine care ard ca focul şi înţeapă asemenea cozilor de scorpion. Iată ce spune Ioan: „Un vai a trecut. Iată! Două vaiuri mai mari vin după aceste lucruri.“ — Apocalips 9:1–12; Matei 24:34; 25:31–33.
13. (a) Pe cine reprezintă cei patru îngeri care au fost eliberaţi din vecinătatea fluviului Eufrat, şi ce lucrare au ei de înfăptuit? (b) Cine sînt miriadele de călăreţi şi ce înseamnă faptul că au autoritate „în gurile lor şi în cozile lor“?
13 A şasea trompetă răsună, anunţînd al doilea „vai“. Patru îngeri sînt eliberaţi din vecinătatea fluviului Eufrat, reprezentînd, în mod corespunzător, eliberarea martorilor unşi ai lui Dumnezeu din captivitatea babiloneană, eliberare care a avut loc în 1919. Ei au fost pregătiţi să „ucidă a treia parte din oameni“, făcînd cunoscut faptul că, din punctul de vedere al lui Iehova, clerul creştinătăţii este mort. Dar pentru extinderea acestei lucrări de mărturie este nevoie de ajutor, şi Iehova se îngrijeşte de acest lucru introducînd în ea o mare mulţime de colaboratori. Martorii unşi şi aceşti colaboratori, năvălesc împreună asemenea unei cavalerii cu nenumăraţi călăreţi; „două miriade de miriade“. Ei au autoritate „în gurile lor“, în sensul că ei spun în casele oamenilor mesajele judecătoreşti ale lui Iehova, şi „în cozile lor“, în sensul că ei lasă în urma lor literatură biblică prin care este proclamată ziua de răzbunare a lui Dumnezeu, zi care se apropie cu repeziciune. — Apocalips 9:13–21; Fapte 20:20, 21.
14. (a) Cine este ‘îngerul puternic’ din a şasea viziune, şi ce anume face şi spune el? (b) Ce este scos în evidenţă prin faptul că micul sul este „dulce ca mierea“ la gust, dar este „amar“ în burtă?
14 Acum ni se dezvăluie a şasea viziune. Observăm un „înger puternic“ — evident, Domnul Isus — care îndeplineşte un rol special. El are în mînă un mic sul. Se aud voci şi tunete şi apoi îngerul jură pe Marele nostru Creator: „Nu va mai fi nici o întîrziere; ci în zilele în care va suna cel de–al şaptelea înger, cînd el va fi pe punctul de a suna din trompeta sa, atunci va lua într–adevăr sfîrşit secretul sacru al lui Dumnezeu.“ Lui Ioan i se spune să ia micul sul şi să–l mănînce. În gura lui el este „dulce ca mierea“, aşa cum mesajul Regatului, care conţine binecuvîntările promise cu privire la „un cer nou şi un pămînt nou“ este nespus de plăcut pentru clasa unsă Ioan şi asociaţii ei din prezent. Dar spre deosebire de aceasta, misiunea de a declara ziua de răzbunare a lui Dumnezeu „cu privire la popoare şi naţiuni şi mulţi regi“ este ceva greu pentru stomacul unora. Să prindeţi curaj, însă! Să credeţi cu putere că Iehova vă va furniza forţa necesară în timp ce proclamaţi ziua sa de răzbunare. — Apocalips 10:1–11; 21:1, 4; 1 Ioan 5:4; Isaia 40:29–31; 61:1, 2.
A şaptea trompetă şi al treilea vai
15. (a) Ce se întîmplă cînd este anunţat al treilea vai şi cînd al şaptelea înger sună din trompetă? (b) În ce fel este proclamarea Regatului un vai?
15 După ce este prezisă tentativa duşmanilor de a–i „ucide“ pe martorii lui Dumnezeu în 1918 şi după ce este descris modul remarcabil în care ‘spiritul de viaţă de la Dumnezeu’ i–a reînsufleţit în 1919 pentru ca ei să depună o mărturie mondială, Ioan scrie următoarele: „Al doilea vai a trecut. Iată, al treilea vai vine repede.“ În ce fel? Relatarea continuă astfel: „Şi al şaptelea înger a sunat din trompeta sa.“ Prin urmare, al treilea vai este legat de sunetul acestei ultime trompete. Ascultaţi! „În cer s–au produs nişte voci puternice care spuneau: «Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său şi el va stăpîni ca rege pentru totdeauna şi veşnic.»“ Acesta este Regatul lui Dumnezeu exercitat prin Cristos Isus, care, împreună cu cei 144 000 de comoştenitori ai săi, face să ia sfîrşit secretul sacru al lui Dumnezeu, justificînd astfel suveranitatea eternă a lui Iehova, Dumnezeul Atotputernic. Este proclamarea acestui Regat un vai? Pentru cei răi, da, este, deoarece ea arată cum Dumnezeu ‘va provoca ruinarea celor care ruinează pămîntul’. — Apocalips 11:1–19.
16. Ce dezvăluire emoţionantă se face în a şaptea viziune?
16 Apare acum a şaptea viziune! Aici vedem organizaţia cerească a lui Dumnezeu, „femeia“ sa supusă! Ea este însărcinată şi se află în durerile naşterii urmînd să nască un copil îndelung aşteptat. Pentru prima dată în cartea Apocalips — dar nu şi pentru ultima — apare un balaur de culoarea focului. El este „şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit“, şi stă gata pregătit să devoreze copilul care se va naşte. Profeţita „duşmănie între [şarpe] şi femeie“ se îndreaptă spre punctul culminant! Femeia dă naştere unui „fiu de sex bărbătesc“ care este luat imediat la tronul lui Dumnezeu. — Apocalips 12:1–6, 9; Geneza 3:15; Daniel 2:44; 7:13, 14.
17. (a) Cine este Mihael, şi cum a împlinit el începînd din 1914 semnificaţia numelui său? (b) Arătaţi deosebirea dintre cele „trei vaiuri“ şi acel „vai de pămînt“ despre care este vorba în Apocalips 12:12.
17 Acest copil de sex bărbătesc reprezintă Regatul care a fost stabilit în ceruri în istoricul an 1914. Regele lui, Isus Cristos, este numit de asemenea Mihael, nume care înseamnă „Cine este asemenea lui Dumnezeu?“ El dă fără întîrziere răspuns la această întrebare pornind război împotriva lui Satan, şi azvîrlindu–l jos pe pămînt pe acest balaur vechi împreună cu demonii săi. Din 1914, este „vai de pămînt şi de mare pentru că Diavolul a coborît la voi, cu mare mînie, ştiind că are o scurtă perioadă de timp“. Totuşi, acest vai, care se reflectă în starea jalnică a omenirii din prezent, nu trebuie confundat cu cele ‘trei vaiuri’ pe care le aduce Iehova asupra celor răi în timpul judecării lor. — Apocalips 12:7–12.
18. (a) Ce vai a încercat Satan Diavolul să aducă asupra sclavilor loiali ai lui Iehova înaintea şi în timpul celui de–al doilea război mondial? (b) Ce este Diavolul încă decis să facă, şi ce ne vor dezvălui viziunile următoare?
18 Diavolul a încercat să aducă vaiuri şi asupra sclavilor loiali pămînteşti ai lui Iehova. Înaintea şi în timpul celui de–al doilea război mondial, el a ‘vărsat’ un potop de persecuţii, în efortul de a înăbuşi lucrarea membrilor „rămăşiţei“ organizaţiei lui Dumnezeu asemănătoare unei femei. Aceşti membri ai rămăşiţei fac parte din numărul celor 144 000 şi slujesc încă în mijlocul omenirii. Iehova s–a îngrijit ca pămîntul, propriul sistem de lucruri al lui Satan, să înghită acest potop. Satan este încă plin de mînie şi decis să continue războiul împotriva Martorilor lui Iehova (Apocalips 12:13–17). Dar care va fi deznodămîntul? Mai urmează nouă viziuni, şi ele ni–l vor relata! — Habacuc 2:3.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
◼ Cum îi utilizează Iehova pe îngeri în legătură cu cartea Apocalips?
◼ În ce fel trebuie să ne influenţeze mesajele transmise de Isus celor şapte congregaţii?
◼ Ce a rezultat în urma sunării celor şapte trompete?
◼ Ce reprezintă năvălirea lăcustelor şi cavaleria cu nenumăraţi călăreţi?
◼ De ce naşterea Regatului lui Dumnezeu este legată de cel de–al „treilea vai“?
[Chenarul de la pagina 12]
CAPITOLELE ŞI VERSETELE PENTRU FIECARE VIZIUNE:
■ 1-a VIZIUNE 1:10—3:22
■ a 2-a VIZIUNE 4:1—5:14
■ a 3-a VIZIUNE 6:1–17
■ a 4–a VIZIUNE 7:1–17
■ a 5–a VIZIUNE 8:1—9:21
■ a 6–a VIZIUNE 10:1—11:19
■ a 7–a VIZIUNE 12:1–17
■ a 8–a VIZIUNE 13:1–18
■ a 9–a VIZIUNE 14:1–20
■ a 10–a VIZIUNE 15:1—16:21
■ a 11–a VIZIUNE 17:1-18
■ a 12–a VIZIUNE 18:1—19:10
■ a 13–a VIZIUNE 19:11–21
■ a 14–a VIZIUNE 20:1–10
■ a 15–a VIZIUNE 20:11—21:8
■ a 16–a VIZIUNE 21:9—22:5
[Ilustraţiile de la paginile 13–16]
CELE 16 VIZIUNI APOCALIPTICE — CÎTEVA PUNCTE PRINCIPALE
1 Isus, aflat în mijlocul celor şapte lampadare reprezentînd congregaţiile, transmite mesaje pline de iubire prin intermediul a şapte stele — supraveghetorii unşi
2 Înaintea tronului ceresc al lui Iehova, Mielul victorios primeşte un sul conţinînd mesaje judecătoreşti
3 Isus Cristos înaintează călare spre victorie, în timp ce alţi călăreţi aduc suferinţă omenirii iar ziua urgiei lui Dumnezeu se apropie
4 În timp ce îngerii reţin marele necaz, este terminată strîngerea celor 144 000 şi a marii mulţimi
5 Îngerii trîmbiţează mesaje judecătoreşti, iar Martorii lui Iehova năvălesc asemenea unor lăcuste pentru a demasca religia falsă
6 La sunetul celei de–a şaptea trompetă, „martorii“ lui Dumnezeu sînt reînsufleţiţi pentru a anunţa apropierea Regatului lui Iehova şi al Cristosului său
7 Ca urmare a naşterii Regatului în 1914, Cristos îi azvîrle pe Satan jos pe pămînt împreună cu demonii săi
8 Apar două fiare politice dintre care a doua suflă viaţă într–o imagine — Organizaţia Naţiunilor Unite — a celei dintîi
9 Cei din omenire care „se tem de Dumnezeu şi–i acordă glorie“ sînt adunaţi prin seceriş pentru viaţă veşnică, iar ceilalţi pentru distrugere
10 Vărsarea celor şapte cupe ale mîniei lui Dumnezeu culminează cu executarea tuturor celor care sînt îndemnaţi la acţiune de „aerul“ poluat al lui Satan
11 Marea desfrînată, religia falsă, este dată jos de pe „fiara“ politică şi apoi, devastată de aceasta
12 În urma distrugerii Babilonului cel Mare, sînt finalizate pregătirile pentru căsătoria Mielului cu mireasa sa, cei 144 000
13 După înlăturarea marii prostituate, Isus Cristos conduce armatele cereşti în lupta de distrugere a restului sistemului pămîntesc al lui Satan
14 Aruncarea lui Satan în abis deschide calea Domniei de o mie de ani a lui Cristos şi a miresei sale, cei 144 000
15 Sub „cerul nou“ format din Cristos Isus şi mireasa sa, societatea umană care constituie „pămîntul nou“ se va bucura de extraordinare binecuvîntări din partea lui Iehova
16 Prin intermediul Noului Ierusalim glorios vor curge de la Dumnezeu măsuri binefăcătoare în folosul vindecării şi vieţii omenirii