Să iertăm din inimă

„Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.“ — MATEI 18:35.

 1, 2. a) Cum şi-a exprimat o femeie cunoscută de toţi ca păcătoasă aprecierea faţă de Isus? b) Ce idee a subliniat Isus drept răspuns?

ERA după cât se pare o prostituată, nu o persoană pe care v-aţi aştepta să o găsiţi în casa unui om religios. Dacă unii au fost surprinşi să o vadă acolo, ceea ce a făcut ea a fost şi mai surprinzător. Ea s-a apropiat de omul cu cele mai înalte norme morale şi şi-a exprimat aprecierea pentru lucrările efectuate de acesta spălându-i picioarele cu lacrimile ei şi ştergându-i-le cu părul ei.

² Acel bărbat, Isus, nu a avut repulsie faţă de această femeie, „cunoscută în oraş ca păcătoasă“ (NW). Însă Simon fariseul, în casa căruia se petrecea acţiunea, era îngrijorat de faptul că femeia era o păcătoasă. Isus a răspuns vorbind despre doi oameni care îi erau datori unui cămătar. Unul avea o datorie foarte mare — aproximativ salariul unui muncitor pe doi ani. Celălalt era dator a zecea parte din datoria primului, mai puţin decât salariul pe trei luni. Întrucât nici unul dintre cei doi nu a putut să plătească datoria, cămătarul „i-a iertat pe amândoi“. Evident, cel care fusese iertat pentru o datorie mai mare avea mai multe motive să dea dovadă de iubire. Făcând legătura cu gestul de bunătate al femeii, Isus a enunţat apoi următorul principiu: „Cui i se iartă puţin, iubeşte puţin“. Apoi i-a spus femeii: „Iertate îţi sunt păcatele“. — Luca 7:36–48.

 3. Ce anume trebuie să analizăm cu privire la noi înşine?

³ Întrebaţi-vă: Dacă aş fi în locul acelei femei sau dacă m-aş afla într-o situaţie asemănătoare şi mi s-ar arăta îndurare, aş fi apoi extrem de neîndurător cu alţii? Probabil că aţi spune: Bineînţeles că nu! Credeţi totuşi cu adevărat că sunteţi înclinaţi să iertaţi? Vă stă în fire să faceţi acest lucru? Îl faceţi deseori cu promptitudine şi obişnuiesc alţii să vă considere o persoană iertătoare? Să vedem de ce fiecare dintre noi ar trebui să acorde o atenţie sinceră şi introspectivă acestei probleme.

Avem nevoie să fim iertaţi şi suntem iertaţi

 4. Ce anume trebuie să recunoaştem cu privire la noi înşine?

⁴ Suntem persoane imperfecte, după cum o ştim prea bine cu toţii. Dacă aţi fi întrebaţi, chiar aţi recunoaşte lucrul acesta, amintindu-vă probabil cuvintele consemnate în 1 Ioan 1:8: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi“ (Romani 3:23; 5:12). În cazul unora, starea de păcat e posibil să se fi manifestat prin comiterea unor păcate grave şi respingătoare. Dar chiar dacă nu ne-am făcut vinovaţi cu bună ştiinţă de aşa ceva, au fost, bineînţeles, multe situaţii în care nu am fost într-un fel sau altul la înălţimea normelor lui Dumnezeu — situaţii în care am păcătuit —, nu-i aşa?

 5. Pentru ce anume trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu?

⁵ Prin urmare, situaţia noastră ar putea corespunde descrierii făcute de apostolul Pavel: „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră păcătoasă necircumcisă, El [Dumnezeu] v-a adus la viaţă împreună cu Sine [cu Isus], iertându-ne toate greşelile“ (Coloseni 2:13; Efeseni 2:1–3). Remarcaţi expresia „iertându-ne toate greşelile“. Aceasta se referă la o mulţime de lucruri. Fiecare dintre noi are suficiente motive să implore iertare, aşa cum a făcut David: „Pentru Numele Tău, DOAMNE, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!“ — Psalmul 25:11.

 6. De care lucru putem fi siguri cu privire la Iehova şi la iertare?

⁶ Cum poţi tu personal — sau oricare dintre noi — să fii iertat? Factorul-cheie este acela că Iehova Dumnezeu este înclinat să ierte. Aceasta este o caracteristică a personalităţii sale (Exodul 34:6, 7; Psalmul 86:5). Este lesne de înţeles că Dumnezeu aşteaptă ca noi să ne adresăm lui în rugăciune şi să-i cerem iertare (2 Cronici 6:21; Psalmul 103:3, 10, 14). El a luat măsuri pentru a pune o bază legală în vederea acordării acestei iertări — jertfa de răscumpărare a lui Isus. — Romani 3:24; 1 Petru 1:18, 19; 1 Ioan 4:9, 14.

 7. În ce fel trebuie să dorim să-l imităm pe Iehova?

⁷ În bunăvoinţa lui Dumnezeu de a ierta ar trebui să vedem un model de comportament faţă de alţi oameni. Pavel s-a concentrat asupra acestui lucru, scriind: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu [de bunăvoie, NW] pe voi în Hristos“ (Efeseni 4:32). Nu încape nici o îndoială că Pavel a vrut să spună că trebuie să învăţăm din exemplul lui Dumnezeu, pentru că în versetul următor se spune: „Urmaţi, deci, exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi“ (Efeseni 5:1). Înţelegeţi care este legătura? Iehova Dumnezeu ne-a iertat, şi deci — după cum a explicat Pavel cu convingere — trebuie să-L imităm, să fim „miloşi şi să-i iertăm“ pe alţii de bunăvoie. Dar întrebaţi-vă: Fac eu aceasta? Dacă nu îmi stă în fire să fac acest lucru, depun eforturi în acest sens, străduindu-mă cu adevărat să-l imit pe Dumnezeu în faptul de a fi iertător?

Trebuie să depunem eforturi pentru a fi iertători

 8. Ce anume trebuie să recunoaştem cu privire la cei ce alcătuiesc congregaţia noastră?

⁸ Ar fi ideal să considerăm că în congregaţia creştină există puţine ocazii în care trebuie să urmăm calea divină a iertării. Realitatea este însă alta. Într-adevăr, surorile şi fraţii noştri creştini se străduiesc să urmeze modelul de iubire al lui Isus (Ioan 13:35; 15:12, 13; Galateni 6:2). Ei au depus mult timp eforturi, şi încă mai depun, pentru a abandona modul de gândire, de vorbire şi de a acţiona caracteristice acestei lumi rele. Ei doresc într-adevăr să manifeste noua personalitate (Coloseni 3:9, 10). Cu toate acestea, nu putem să ignorăm faptul că congregaţia mondială, şi fiecare congregaţie locală, este alcătuită din oameni imperfecţi. În general, ei sunt, categoric, mai buni decât au fost odinioară, totuşi sunt încă imperfecţi.

 9, 10. De ce nu ar trebui să fim surprinşi dacă apar probleme între fraţi?

⁹ În Biblie, Dumnezeu ne spune pe bună dreptate că ne putem aştepta ca printre surorile şi fraţii noştri din congregaţie să existe imperfecţiuni. Să analizăm, de exemplu, cuvintele lui Pavel consemnate în Coloseni 3:13: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are motiv de plângere împotriva altuia. După cum Iehova v-a iertat de bunăvoie, aşa să faceţi şi voi“ (NW).

¹⁰ Este demn de remarcat că Biblia ne aminteşte aici de legătura care există între faptul că Dumnezeu ne iartă şi obligaţia şi necesitatea de a fi iertători faţă de alţii. De ce este dificil acest lucru? Deoarece Pavel a spus că cineva poate avea „motiv de plângere împotriva altuia“ (NW). El era conştient că aveau să existe astfel de motive. Ele trebuie să fi existat în secolul I chiar printre „sfinţii“ creştini care aveau o „nădejde păstrată în ceruri“ (Coloseni 1:2, 5). Aşadar, ne-am putea imagina că astăzi ar putea fi altfel, când majoritatea adevăraţilor creştini nu au mărturia spiritului că sunt „aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi“ (Coloseni 3:12)? Prin urmare, nu ar trebui să tragem concluzia că ceva nu este în regulă dacă în congregaţia noastră există motive de plângere — sentimente rănite din cauza unor greşeli reale sau presupuse.

11. Cu privire la ce anume ne-a prevenit discipolul Iacov?

¹¹ Cuvintele lui Iacov, fratele vitreg al lui Isus, arată şi ele că trebuie să ne aşteptăm ca cel puţin din când în când să întâlnim situaţii care pretind să-i iertăm pe fraţii noştri. „Cine dintre voi este înţelept şi înţelegător? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii. Dar dacă aveţi în inimile voastre gelozie amară şi ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului“ (Iacov 3:13, 14). „Gelozie amară şi ceartă“ în inimile adevăraţilor creştini? Da, cuvintele lui Iacov arată cu claritate că această situaţie apăruse în congregaţia din secolul I şi că va apărea şi astăzi.

12. Ce problemă a luat naştere în vechime în congregaţia din Filipi?

¹² Un exemplu autentic îl constituie cel referitor la două creştine unse care aveau o reputaţie excelentă pentru că depuseseră eforturi susţinute alături de Pavel. Probabil vă amintiţi că aţi citit despre Evodia şi Sintiche, membre ale congregaţiei din Filipi. Deşi nu se descrie situaţia în detaliu, în Filipeni 4:2, 3 se arată că între ele exista o anumită problemă. A fost aceasta cauzată de vreo observaţie nechibzuită şi răutăcioasă, de sesizarea unei atitudini lipsite de respect faţă de o rudă sau de vreo dovadă a unei gelozii competitive? Indiferent despre ce problemă a fost vorba, cert este că aceasta a devenit atât de serioasă, încât Pavel a auzit despre ea când se afla departe, la Roma. Între cele două surori de credinţă s-a aşternut probabil o tăcere rece, ele ajungând să se ţină la distanţă la întruniri sau să se vorbească de rău una pe alta la prietenii lor.

13. Ce anume a dus la rezolvarea neînţelegerii dintre Evodia şi Sintiche şi ce învăţăminte putem trage noi?

¹³ Cunoaşteţi vreo problemă asemănătoare care a avut loc între unii membri ai congregaţiei voastre sau aţi avut personal o problemă de acest gen? Poate că chiar în prezent există o situaţie asemănătoare. Ce putem face? În situaţia din vechime, Pavel le-a îndemnat pe acele două surori dedicate „să fie cu un gând în Domnul“. Ele au fost probabil de acord să discute problema, să lămurească lucrurile, să-şi exprime reciproc dorinţa de a ierta şi apoi să imite într-adevăr atitudinea iertătoare a lui Iehova. Nu ne împiedică nimic să credem că Evodia şi Sintiche au reuşit să facă acest lucru şi că şi noi putem reuşi. O astfel de atitudine iertătoare poate fi adoptată azi cu succes.

Împăcaţi-vă şi iertaţi

14. De ce este deseori posibil şi cel mai simplu să trecem cu vederea o neînţelegere de ordin personal?

¹⁴ Cum anume ar trebui să se procedeze pentru a ierta când avem o problemă cu un alt creştin? Sincer vorbind, nu există o metodă unică, totuşi Biblia furnizează exemple utile şi sfaturi realiste. Deşi nu este uşor de acceptat sau de aplicat, un sfat important este pur şi simplu acela de a uita problema respectivă, de a o trece cu vederea. Deseori, când există o problemă, ca în cazul Evodiei şi al Sintichei, fiecare persoană consideră că cealaltă a greşit sau că este principalul vinovat. Aşadar, într-o astfel de situaţie aţi putea foarte bine să credeţi că celălalt creştin este în primul rând de vină sau că a făcut cel mai mare rău. Totuşi, puteţi trece cu vederea problema pur şi simplu iertând? Trebuie să fiţi conştienţi de faptul că, dacă celălalt creştin este principalul sau singurul vinovat, ceea ce ar putea fi cât se poate de improbabil, voi vă aflaţi în cea mai bună postură de a trece cu vederea problema respectivă iertând şi punându-i capăt.

15, 16. a) Cum l-a descris Mica pe Iehova? b) Ce se înţelege din faptul că Dumnezeu „trece cu vederea păcatele“?

¹⁵ Să nu pierdem din vedere exemplul oferit de Dumnezeu în ce priveşte iertarea (Efeseni 4:32—5:1). Cu privire la modul în care El trece cu vederea păcatele, profetul Mica a scris: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, căci Îi place îndurarea“. — Mica 7:18.

¹⁶ Descriindu-l pe Iehova drept o persoană care „trece cu vederea păcatele“, Biblia nu spune că el nu poate să-şi amintească greşelile, ca şi cum ar avea un fel de amnezie selectivă. Să luăm cazul lui Samson şi al lui David, care au comis păcate grave. Dumnezeu a putut să-şi amintească acele păcate după mult timp; chiar şi noi cunoaştem unele dintre păcatele lor, deoarece Iehova a poruncit să fie consemnate în Biblie. Totuşi Dumnezeul nostru iertător a manifestat îndurare faţă de aceştia, punându-i înaintea noastră ca exemple de credinţă demne de imitat. — Evrei 11:32; 12:1.

17. a) Ce atitudine ne poate ajuta să trecem cu vederea greşelile, sau cuvintele jignitoare, ale altora? b) Dacă ne străduim să facem acest lucru, cum îl vom imita pe Iehova (vezi nota de subsol)?

¹⁷ Da, Iehova a putut să „treacă cu vederea“a păcatele, întocmai cum l-a rugat de repetate ori David (2 Samuel 12:13; 24:10). Putem noi să-l imităm pe Dumnezeu în această privinţă, fiind dispuşi să trecem cu vederea atitudinile de desconsiderare şi cuvintele jignitoare ale colaboratorilor noştri ca oameni imperfecţi? Imaginaţi-vă că vă aflaţi la bordul unui avion cu reacţie care decolează. Privind afară, observaţi lângă pista de decolare o persoană cunoscută care scoate limba la voi, un gest copilăresc ce denotă lipsă de respect. Ştiţi că persoana respectivă fusese supărată pe voi şi că s-ar putea ca gestul ei să vă fie adresat vouă. Sau poate că nu se gândeşte deloc la voi. Oricum ar sta lucrurile, pe măsură ce avionul se roteşte în aer pentru a câştiga înălţime, voi treceţi cu mult deasupra acelei femei, care acum nu pare a fi decât o mică pată. Într-o oră vă aflaţi la sute de kilometri depărtare, iar gestul său jignitor a rămas de mult timp în urmă. În mod asemănător, în numeroase ocazii, faptul de a încerca să fim ca Iehova şi de a trece în mod înţelept cu vederea cuvintele jignitoare adresate nouă ne va ajuta să iertăm (Proverbele 19:11). Peste zece ani sau la două sute de ani de la începerea Mileniului, nu vi se va părea lipsit de importanţă acel gest lipsit de consideraţie? De ce să nu îl trecem pur şi simplu cu vederea?

18. Dacă ni se pare că nu putem să trecem cu vederea o jignire, ce sfat trebuie să urmăm?

¹⁸ Cu toate acestea, poate că în unele situaţii v-aţi rugat cu privire la această chestiune şi aţi încercat să iertaţi, însă simţiţi că nu puteţi face aceasta. Ce este de făcut în această situaţie? Sfatul dat de Isus este acela de a merge la cealaltă persoană şi de a încerca să rezolvăm neînţelegerea în particular pentru a ne împăca cu aceasta. „Dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul.“ — Matei 5:23, 24.

19. Ce atitudine trebuie să avem şi ce atitudine trebuie să evităm în timp ce căutăm să ne împăcăm cu fratele nostru?

¹⁹ Este semnificativ faptul că Isus nu a spus să mergem la fratele nostru pentru a-l convinge că nu noi am greşit, ci el. Poate că într-adevăr a greşit. Foarte probabil că amândoi aveţi o anumită parte de vină. În orice caz, intenţia nu trebuie să fie aceea de a-i cere celuilalt să-şi recunoască greşeala, să se umilească. Dacă acesta este modul în care abordaţi problema, e aproape sigur că nu veţi avea succes. Totuşi intenţia nu trebuie să fie nici aceea de a analiza fiecare detaliu al greşelii reale sau imaginare. Când în urma unei discuţii calme purtate în spiritul iubirii creştine se constată că la mijloc se află o regretabilă neînţelegere, amândoi puteţi încerca să rezolvaţi problema. Dar, chiar dacă în urma discuţiei nu ajungeţi la o înţelegere deplină, este întotdeauna necesar acest lucru? Nu ar fi mai bine ca cel puţin să acceptaţi că amândoi doriţi cu sinceritate să-i slujiţi Dumnezeului nostru iertător? Când recunoaşteţi această realitate, poate fi mai uşor pentru fiecare să spună din inimă: „Îmi pare rău că din cauza imperfecţiunii noastre am avut neînţelegerea asta. Haide, te rog, s-o trecem cu vederea“.

20. Ce putem învăţa din exemplul apostolilor?

²⁰ Să nu uităm că şi între apostoli au existat neînţelegeri, ca atunci când unii dintre ei au aspirat la o onoare mai mare (Marcu 10:35–39; Luca 9:46; 22:24–26). Această situaţie a cauzat tensiune, probabil sentimente rănite sau chiar o jignire profundă. Totuşi ei au putut să treacă cu vederea acele neînţelegeri şi să fie în continuare colaboratori. Unul dintre ei a scris mai târziu: „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare; să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească“. — 1 Petru 3:10, 11.

21. Ce sfat profund referitor la iertare a dat Isus?

²¹ Mai devreme am menţionat o fază a unui ciclu: Dumnezeu a iertat multe păcate pe care le-am comis în trecut, prin urmare, trebuie să-l imităm şi să ne iertăm fraţii (Psalmul 103:12; Isaia 43:25). Dar acest ciclu mai are o fază. După ce a furnizat rugăciunea-model, Isus a spus: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre“. După mai bine de un an, el a enunţat din nou ideea-cheie a acestei rugăciuni, învăţându-i pe discipoli să se roage astfel: „Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit“ (Matei 6:12, 14; Luca 11:4). Apoi, doar cu câteva zile înaintea morţii sale, Isus a mai spus: „Când vă rugaţi, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre“. — Marcu 11:25.

22, 23. Cum ne este influenţat viitorul de dispoziţia noastră de a ierta?

²² Da, perspectivele noastre de a primi în continuare iertarea lui Dumnezeu depind în mare măsură de faptul de a fi dispuşi să-i iertăm pe fraţii noştri. Când între creştini apare o problemă personală, întrebaţi-vă: Nu este obţinerea iertării din partea lui Dumnezeu mult mai importantă decât faptul de a dovedi că un frate sau o soră ne-a greşit printr-o neînsemnată atitudine de desconsiderare, cu o jignire minoră sau printr-o atitudine care reflectă imperfecţiune umană? Ştiţi răspunsul.

²³ Dar ce se poate face când situaţia este mai serioasă decât o jignire minoră sau o problemă de mică importanţă? Când se poate aplica sfatul lui Isus consemnat în Matei 18:15–18? Să analizăm în continuare aceste chestiuni?

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

◻ În ce fel constituie Iehova un model demn de urmat în privinţa iertării?

◻ Ce anume nu trebuie să uităm cu privire la cei din congregaţie?

◻ În majoritatea cazurilor, ce anume trebuie să fim în stare să facem în privinţa atitudinilor de desconsiderare sau a jignirilor?

◻ Ce anume putem face pentru a ne împăca cu fratele nostru, dacă este necesar?

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Când aveţi o neînţelegere cu un creştin, încercaţi să o treceţi cu vederea; cu timpul, problema va deveni nesemnificativă