în ochii posesorului. Ce vrea să ilustreze aceasta?

 9. Ce anume ilustrează îngrijorarea păstorului şi a femeii?

⁹ Să observăm concluzia lui Isus în ambele cazuri: „Astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte“ şi „astfel, vă spun, este bucurie printre îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se căieşte“. Prin urmare, îngrijorarea păstorului şi a femeii reflectă într-o oarecare măsură sentimentele lui Iehova şi ale creaturilor sale cereşti. Aşa cum lucrul pierdut a rămas preţios în ochii păstorului şi ai femeii, tot aşa cei care s-au îndepărtat şi au pierdut legătura cu poporul lui Dumnezeu rămân preţioşi în ochii lui Iehova (Ieremia 31:3). Poate că aceste persoane sunt slabe spiritualiceşte, dar ele nu sunt neapărat rebele. În pofida slăbirii lor spirituale, poate că ele mai respectă întrucâtva cerinţele lui Iehova (Psalmul 119:176; Faptele 15:29). Aşadar, ca şi în trecut, Iehova nu se grăbeşte să le ‘respingă dinaintea feţei sale’. — 2 Împăraţi 13:23, NW.

10, 11. a) Cum dorim să-i privim pe cei care s-au îndepărtat de congregaţie? b) Potrivit celor două ilustrări ale lui Isus, cum ne putem manifesta grija faţă de ei?

¹⁰ Asemenea lui Iehova şi lui Isus, şi noi suntem profund interesaţi de cei care sunt slabi spiritualiceşte şi care lipsesc din congregaţia creştină (Ezechiel 34:16; Luca 19:10). Noi îl considerăm pe cel slăbit spiritualiceşte o oaie pierdută, nu o cauză pierdută. Noi nu ne gândim: „De ce să-mi fac griji din cauza unuia slab pe plan spiritual? Congregaţia merge foarte bine şi fără el“. Dimpotrivă, la fel ca Iehova, noi îi privim pe cei care s-au îndepărtat de congregaţie, dar care vor să se întoarcă, ca pe nişte persoane preţioase.

¹¹ Dar cum ne putem manifesta grija? Din cele două ilustrări ale lui Isus reiese că putem face acest lucru: 1) luând iniţiativa, 2) tratându-i cu tandreţe şi bunătate şi 3) făcând eforturi conştiincioase. Să analizăm acum fiecare aspect în parte.

Să luăm iniţiativa

12. Ce înţelegem din cuvintele „se va duce după cea pierdută“ despre atitudinea păstorului?

¹² În prima ilustrare, Isus spune că păstorul „se va duce după cea pierdută“. Păstorul ia iniţiativa şi face eforturi hotărâte pentru a găsi oaia pierdută. Nici dificultăţile, nici pericolele, nici distanţa nu-l opresc. Dimpotrivă, păstorul perseverează ‘până când o găseşte’. — Luca 15:4.

13. Cum au reacţionat unii oameni fideli din vechime la necesităţile celor slăbiţi, şi cum putem imita aceste exemple biblice?

¹³ În mod asemănător, pentru a ajuta pe cineva care are nevoie de încurajare, e necesar adesea ca persoana mai tare să ia iniţiativa. Oamenii fideli din vechime au înţeles acest lucru. De exemplu, când Ionatan, fiul regelui Saul, a remarcat că prietenul său cel mai bun, David, avea nevoie de încurajare, „s-a sculat şi s-a dus la David în pădure“ ca să-i ‘întărească încrederea în Dumnezeu’ (1 Samuel 23:15, 16). Secole mai târziu, când a observat că nişte fraţi de-ai lui iudei se descurajaseră, guvernatorul Neemia ‘s-a sculat’ numaidecât şi i-a încurajat ‘să-şi aducă aminte’ de Iehova (Neemia 4:14). Şi astăzi noi dorim să ne ‘ridicăm’ — să luăm iniţiativa — ca să-i întărim pe cei slăbiţi. Dar cine din congregaţie ar trebui să facă acest lucru?

14. Cine din congregaţia creştină trebuie să-i ajute pe cei slabi?

¹⁴ Îndeosebi bătrânii creştini au responsabilitatea de a ‘face puternice mâinile slăbite, de a întări genunchii care se clatină’ şi de a le ‘spune celor slabi de inimă: «Fiţi tari şi nu vă temeţi!»“ (Isaia 35:3, 4; 1 Petru 5:1, 2). Să remarcăm însă că sfatul lui Pavel de a le ‘vorbi consolator sufletelor deprimate’ şi de a-i ‘sprijini pe cei slabi’ nu a fost dat numai bătrânilor. Cuvintele lui Pavel erau adresate întregii ‘congregaţii a tesalonicenilor’ (1 Tesaloniceni 1:1; 5:14). Este deci de datoria tuturor creştinilor să se implice în ajutarea celor slabi. Asemenea păstorului din ilustrare, fiecare creştin trebuie să se simtă îndemnat să ‘se ducă după cei pierduţi’. Desigur, acest lucru se realizează cel mai bine în colaborare cu bătrânii. Puteţi face ceva pentru a ajuta o persoană slăbită pe plan spiritual din congregaţia voastră?

Să manifestăm tandreţe şi bunătate

15. De ce acţionează păstorul în modul descris în ilustrare?

¹⁵ Ce face păstorul când, în cele din urmă, îşi găseşte oaia rătăcită? „O pune pe umerii lui“ (Luca 15:5). Ce detaliu emoţionant şi sugestiv! Poate că oaia a rătăcit zile şi nopţi prin locuri necunoscute, fiind probabil chiar urmărită de lei (Iov 38:39, 40). Fără îndoială că oaia este slăbită pentru că nu a mâncat. E peste puterile ei să depăşească obstacolele pe care le-ar întâlni în drum spre staul. Aşadar, păstorul se apleacă, o ridică cu grijă şi o poartă peste obstacole până ce ajunge înapoi la turmă. Cum putem manifesta şi noi o grijă asemănătoare celei arătate de păstor?

16. De ce trebuie să manifestăm grija şi tandreţea arătate de păstor faţă de oaia rătăcită?

¹⁶ O persoană care a pierdut legătura cu congregaţia se poate simţi extenuată în sens spiritual. Asemenea oii care nu mai stă lângă păstor, o astfel de persoană poate că a rătăcit prin ţinuturile ostile ale acestei lumi. Întrucât nu a mai beneficiat de protecţia oferită de staul, adică de congregaţia creştină, persoana respectivă este expusă mai mult ca oricând atacurilor Diavolului, care „dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“ (1 Petru 5:8). Mai mult decât atât, ea este slăbită deoarece i-a lipsit hrana spirituală. Aşadar, poate că singură nu va reuşi să depăşească obstacolele pe care le va întâlni pe drumul de întoarcere în congregaţie. Prin urmare, noi trebuie să ne aplecăm, ca să spunem aşa, să îl ridicăm cu grijă pe cel slab şi să-l aducem înapoi (Galateni 6:2). Cum putem face acest lucru?

17. Cum îl putem imita pe apostolul Pavel când vizităm pe cineva care este slab?

¹⁷ Apostolul Pavel a spus: „Cine este slab, şi eu să nu fiu slab?“ (2 Corinteni 11:29; 1 Corinteni 9:22). Pavel a avut empatie faţă de oameni, inclusiv faţă de cei slabi. Şi noi vrem să arătăm empatie faţă de cei care sunt slabi. Când vizităm un creştin slab spiritualiceşte, să-l asigurăm că este preţios în ochii lui Iehova şi că fraţii îi simt mult lipsa (1 Tesaloniceni 2:17). Să-i spunem că aceştia sunt gata să-l ajute şi că vor să fie pentru el ca nişte ‘fraţi născuţi pentru timp de durere’ (Proverbele 17:17, NW; Psalmul 34:18). Cuvintele noastre sincere îl pot ridica uşor până când va fi în stare să se întoarcă în turmă. Ce trebuie să facem după aceea? Ilustrarea cu femeia şi cu moneda pierdută ne ajută în acest sens.

Să facem eforturi conştiincioase

18. a) De ce femeia din ilustrare nu îşi pierde speranţa? b) Ce eforturi conştiincioase depune femeia, şi cu ce rezultat?

¹⁸ Femeia care pierde moneda ştie că situaţia este dificilă, dar nu fără speranţă. Dacă moneda ar fi căzut pe un teren întins, acoperit de tufişuri sau în mâlul de pe fundul unui lac adânc, probabil că femeia şi-ar fi pierdut orice speranţă de a o mai găsi. Ştiind însă că moneda trebuia să fie pe undeva prin casă şi că o poate găsi, femeia se apucă să caute amănunţit şi cu conştiinciozitate (Luca 15:8). Mai întâi, ea aprinde o lampă ca să lumineze casa. Apoi începe să măture podeaua, sperând să audă un zăngănit uşor. În cele din urmă, ea caută în fiecare colţişor sau ungher până când în lumina lămpii străluceşte o monedă de argint. Eforturile conştiincioase ale femeii sunt răsplătite!

19. Ce lecţii privind ajutarea celor slabi putem învăţa din modul în care a acţionat femeia din ilustrarea despre moneda pierdută?

¹⁹ Aşa cum ne aminteşte aceste detaliu al ilustrării, obligaţia biblică de a-i ajuta pe creştinii slabi nu este peste puterile noastre. Înţelegem, totodată, că pentru a ne achita de această obligaţie trebuie să depunem eforturi. De fapt, apostolul Pavel le-a spus bătrânilor de congregaţie din Efes: „Trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor ce sunt slabi“ (Faptele 20:35a). Să reţinem că femeia nu a găsit moneda uitându-se prin casă superficial, ici şi colo, sau sporadic, când şi când. Nu, ea a avut succes deoarece a căutat-o temeinic ‘până când a găsit-o“. În mod similar, când ne străduim să aducem înapoi pe cineva slab spiritualiceşte, trebuie să acţionăm cu conştiinciozitate şi cu hotărâre. Ce putem face?

20. Cum putem să-i ajutăm pe cei slabi spiritualiceşte?

²⁰ Cum putem ajuta pe cineva slab spiritualiceşte să-şi întărească credinţa şi să aibă mai multă apreciere? Poate că cel mai bine ar fi să începem cu el un studiu biblic pe baza unei publicaţii creştine potrivite. Da, a conduce un studiu biblic cu cineva slab este o modalitate de a-l ajuta într-un mod substanţial şi temeinic. Probabil că supraveghetorul serviciului este cel mai în măsură să stabilească cine ar putea acorda ajutorul necesar. El ar putea sugera ce subiecte să fie studiate şi ce publicaţie e cea mai potrivită. Aşa cum femeia din ilustrare foloseşte instrumente utile pentru a-şi atinge scopul, şi noi dispunem astăzi de anumite instrumente utile pentru a ne îndeplini responsabilitatea încredinţată de Dumnezeu de a-i ajuta pe cei slabi. Două dintre instrumentele, sau publicaţiile, noastre noi vor fi deosebit de eficiente în acest sens. Este vorba despre cărţile Să ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat şi Să ne apropiem de Iehova.a

21. În ce fel ajutarea celor slabi le aduce tuturor binecuvântări?

²¹ Ajutarea celor slabi le aduce tuturor binecuvântări. Cel ce primeşte ajutor are bucuria de a fi din nou în compania unor prieteni adevăraţi. Noi avem parte de bucuria autentică care derivă numai din a dărui (Luca 15:6, 9; Faptele 20:35b). În congregaţie se dezvoltă o atmosferă plină de căldură pe măsură ce fiecare membru manifestă un interes sincer faţă de ceilalţi. Şi, mai presus de toate, Păstorii noştri plini de grijă, Iehova şi Isus, sunt onoraţi întrucât dorinţa lor de a-i sprijini pe cei slabi este reflectată de slujitorii lor de pe pământ (Psalmul 72:12–14; Matei 11:28–30; 1 Corinteni 11:1; Efeseni 5:1). Avem deci motive întemeiate să continuăm ‘să avem iubire între noi’!

„Continuaţi să daţi mult rod“

„Continuaţi să daţi mult rod şi [să] vă dovediţi discipolii mei.“ — IOAN 15:8.

 1. a) Ce altă cerinţă pentru discipoli a menţionat Isus în discuţia purtată cu apostolii? b) Ce întrebare ar trebui să ne punem?

ERA în seara dinaintea morţii sale. Isus şi-a făcut timp să-i încurajeze pe apostoli discutând cu ei de la inimă la inimă. Trebuie să fi fost trecut de miezul nopţii, însă Isus, din iubire faţă de prietenii săi apropiaţi, continua să le vorbească. Apoi, pe parcursul discuţiei, el le-a amintit încă o cerinţă pe care trebuiau să o satisfacă pentru a-i rămâne discipoli. El a spus: „Tatăl meu este glorificat în aceasta: că voi continuaţi să daţi mult rod şi că vă dovediţi discipolii mei“ (Ioan 15:8). Satisfacem noi în prezent această cerinţă trasată discipolilor? Ce înseamnă să ‘dăm mult rod’? Ca să aflăm răspunsul, să ne întoarcem la conversaţia din acea seară.

 2. Ce ilustrare despre rod a spus Isus în seara dinaintea morţii sale?

² Îndemnul de a da rod este dat în contextul unei ilustrări pe care Isus le-a spus-o apostolilor. El a zis: „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl meu este cultivatorul. Pe orice mlădiţă din mine care nu dă rod el o înlătură şi pe oricare dă rod el o curăţă, ca să dea mai mult rod. Voi sunteţi deja