Curtea Europeană susţine dreptul de a predica în Grecia
DE CE oare un bărbat, care este lăudat de vecinii săi, a fost arestat de peste 60 de ori începând din anul 1938? De ce acest negustor cinstit din insula Creta, Grecia, a fost adus de 18 ori în faţa tribunalelor greceşti şi a petrecut peste şase ani în închisoare? Într-adevăr, de ce acest harnic tată de familie, Minos Kokkinakis, a fost luat de lângă soţia şi de lângă cei cinci copii ai săi şi a fost exilat în diverse insule de deportare?
Răspunzătoare în mare măsură de aceste lucruri sunt nişte legi, emise în 1938 şi 1939, care interzic prozelitismul. Aceste legi au fost promulgate de către dictatorul grec Ioannis Metaxas, care acţiona sub influenţa Bisericii Ortodoxe Greceşti.
Ca urmare a acestei legislaţii, din 1938 până în 1992 s-au efectuat 19 147 de arestări în rândurile Martorilor lui Iehova, iar tribunalele au pronunţat sentinţe cu un total de 753 de ani, dintre care 593 au fost efectiv satisfăcuţi. Toate acestea s-au întâmplat deoarece Martorii din Grecia, la fel ca în oricare altă parte, urmează instrucţiunile lui Isus Cristos de a ‘face ucenici din toate popoarele . . . învăţându-i să păzească tot’ ce a poruncit el. — Matei 28:19, 20.
Dar la 25 mai 1993, s-a obţinut o mare victorie în favoarea libertăţii de închinare! La această dată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Franţa, a susţinut dreptul unui cetăţean grec de a le preda altora convingerile sale. Luând o astfel de decizie, acest tribunal suprem al Europei a creat asigurări largi pentru libertatea religioasă fapt care ar putea avea un efect profund asupra vieţii oamenilor de pretutindeni.
Să examinăm mai îndeaproape evenimentele, inclusiv umilinţele suferite doar de un singur cetăţean grec, care au condus la această decizie judecătorească importantă.
Primele evenimente
În 1938, acest cetăţean, Minos Kokkinakis, a devenit primul Martor al lui Iehova condamnat pe baza legislaţiei greceşti care face din prozelitism o infracţiune penală. Fără să fie dus în faţa instanţei, el a fost trimis să satisfacă 13 luni de exil pe insula Amorgos din Marea Egee. În 1939, el a fost condamnat de două ori şi a fost întemniţat de fiecare dată câte două luni şi jumătate.
În 1940, Kokkinakis a fost exilat pentru şase luni pe insula Melos. În anul următor, în timpul celui de-al doilea război mondial, el a fost întemniţat mai mult de 18 luni în închisoarea militară din Atena. Referitor la această perioadă, el îşi aminteşte:
„Lipsa de hrană din închisoare devenea din ce în ce mai gravă. Ajunsesem atât de slabi încât nu mai puteam umbla. Dacă nu ar fi fost Martorii din zona oraşelor Atena şi Pireu care ne-au furnizat hrană din puţinele lor resurse, am fi murit“. Mai târziu, în 1947, el a fost condamnat din nou şi a stat alte patru luni şi jumătate în închisoare.
În 1949, Minos Kokkinakis a fost exilat pe insula Makrónisos, un nume care le evocă grecilor imagini pline de oroare, din cauza închisorii de acolo. Dintre cei 14 000 de deţinuţi aflaţi atunci la Makrónisos, aproximativ 40 erau Martori. Enciclopedia greacă Papyros Larousse Britannica face remarca: „Metodele de tortură pline de cruzime, . . . condiţiile de viaţă, inacceptabile pentru o naţiune civilizată, şi comportamentul josnic al gardienilor faţă de deţinuţi . . . constituie o dezonoare la adresa istoriei Greciei“.
Kokkinakis, care a petrecut un an în închisoarea de pe insula Makrónisos, a descris condiţiile de acolo: „Asemenea unor membri ai Inchiziţiei, soldaţii îl interogau pe fiecare deţinut de dimineaţa până seara. Nu există cuvinte pentru a descrie torturile pe care le aplicau aceştia. Mulţi deţinuţi şi-au pierdut minţile; alţii au fost ucişi; un mare număr au rămas infirmi. În acele nopţi îngrozitoare, în timp ce auzeam strigătele şi gemetele celor care erau torturaţi, ne rugam în grup“.
După ce a supravieţuit condiţiilor dificile din Makrónisos, Kokkinakis a mai fost arestat de şase ori în decursul anilor ’50 şi a stat zece luni în închisoare. În anii ’60 el a fost arestat de încă patru ori şi a fost condamnat la opt luni închisoare. Nu uitaţi însă că Minos Kokkinakis a fost numai unul dintre sutele de Martori ai lui Iehova care au fost arestaţi şi întemniţaţi de-a lungul anilor pentru că le-au vorbit altora despre credinţa lor!
Cum anume s-a întâmplat ca aceste nedreptăţi îngrozitoare comise împotriva Martorilor lui Iehova din Grecia să ajungă în cele din urmă în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului?
Cazul reprezentativ de jurisprudenţă
Cazul şi-a avut începutul la 2 martie 1986. În acea zi, Minos Kokkinakis, pe atunci negustor pensionar în vârstă de 77 de ani, şi soţia sa au făcut o vizită la locuinţa d-nei Georgia Kyriakaki din Sitia, Creta. Soţul d-nei Kyriakaki, care era cantor la biserica ortodoxă din localitate, a informat poliţia. Poliţia a venit şi i-a arestat pe d-nul şi pe d-na Kokkinakis, care au fost duşi apoi la postul de poliţie din localitate. Ei au fost nevoiţi să petreacă noaptea acolo.
Care era acuzaţia adusă împotriva lor? Aceeaşi acuzaţie care fusese adusă de mii de ori împotriva Martorilor lui Iehova în decursul celor 50 de ani trecuţi, şi anume că făceau prozeliţi. Constituţia Greciei (1975), articolul 13, declară: „Prozelitismul este interzis“. Să analizăm în continuare legislaţia greacă, partea a IV-a, numerele 1363/1938 şi 1672/1939, care fac din prozelitism o infracţiune penală. Acestea spun:
„Prin «prozelitism» se înţelege, în special, orice încercare directă sau indirectă de a se amesteca în convingerile religioase ale unei persoane cu o orientare religioasă diferită . . . cu scopul de a-i submina acele convingeri prin orice fel de stimulent sau promitere a unui stimulent, sau prin sprijin moral sau ajutor material, sau prin mijloace frauduloase sau profitând de lipsa de experienţă, de încrederea, de nevoile, de intelectul slab sau de naivitatea sa“.
Tribunalul penal din Lasithi, Creta, a audiat cazul la 20 martie 1986 şi i-a găsit pe d-nul şi pe d-na Kokkinakis vinovaţi de prozelitism. Amândoi au fost condamnaţi la patru luni închisoare. În acuzaţia adusă cuplului, tribunalul a declarat că inculpaţii se amestecaseră „în convingerile religioase ale unor creştini ortodocşi . . . profitând de lipsa lor de experienţă, de intelectul lor slab şi de naivitatea lor“. Inculpaţii, au mai fost învinuiţi de faptul că, „prin explicaţiile lor inteligente şi abile, o încurajau [pe d-na Kyriakaki] . . . să-şi schimbe convingerile ei creştine ortodoxe“.
Decizia a fost înaintată pentru recurs la Curtea de Apel din Creta. La 17 martie 1987, acest tribunal din Creta a achitat-o pe d-na Kokkinakis, dar a confirmat condamnarea soţului ei, deşi a redus sentinţa la trei luni de închisoare. Conform sentinţei, dl. Kokkinakis „profitase de lipsa de experienţă [a d-nei Kyriakaki], de intelectul ei slab şi de naivitatea ei“. Se afirma că acesta „a început să-i citească pasaje din Sfintele Scripturi, pe care le-a analizat cu abilitate, într-o manieră pe care creştina respectivă, datorită lipsei unei instruiri elementare adecvate în ce priveşte doctrina, nu o putea combate“.
Exprimând o opinie diferită, unul dintre judecătorii Curţii de Apel a scris că dl. Kokkinakis „trebuie să fie şi el achitat, întrucât nu există nici o dovadă care să arate că Georgia Kyriakaki . . . era deosebit de lipsită de experienţă în doctrina creştină ortodoxă, dat fiind că era căsătorită cu un cantor, sau că avea un intelect deosebit de slab sau că era deosebit de naivă, astfel încât inculpatul să poată profita . . . şi [astfel] să o convingă să devină membră a sectei Martorii lui Iehova“.
Dl. Kokkinakis a făcut recurs la Curtea Greacă de Casaţie, Tribunalul Suprem al Greciei. Dar, la 22 aprilie 1988, acest tribunal a respins recursul. Astfel, la 22 august 1988, dl. Kokkinakis s-a adresat Comisiei Europene a Drepturilor Omului. În cele din urmă, la 21 februarie 1992, cererea sa a fost acceptată şi a fost admisă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Problematica cazului
Întrucât este membră în Consiliul Europei, Grecia este obligată să se conformeze Articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Articolul 9 al convenţiei prevede: „Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, fie singur, fie în compania altora, precum şi în public sau în particular, în ce priveşte închinarea, predarea, practicarea şi respectarea ei“.
Astfel, guvernul grec a devenit inculpat într-un tribunal european. El era acuzat de violare făţişă a dreptului uman fundamental al unui cetăţean grec de a-şi practica religia în armonie cu porunca lui Isus Cristos, şi anume, de ‘a învăţa şi a face discipoli’ (Matei 28:19, 20, NW). În plus, apostolul Petru a spus: „[Isus] ne-a ordonat să le predicăm oamenilor şi să depunem o temeinică mărturie“. — Faptele 10:42, NW.
Un număr special al revistei Human Rights Without Frontiers din 1992 avea pe copertă titlul „Grecia — Violări deliberate ale drepturilor omului“. La pagina 2 revista explica: „Grecia este singura ţară din CE şi din Europa care posedă o legislaţie penală ce prevede impunerea de amenzi şi de pedepse cu închisoarea asupra oricărei persoane care o îndeamnă pe o alta să-şi schimbe religia“.
Aşadar, în acel moment aveau mari emoţii atât cei dinăuntrul, cât şi cei din afara cercurilor judiciare. Ce anume urma să se decidă cu privire la legea Greciei care îi interzice unei persoane să le predea altora convingerile sale?
Audierea de la Strasbourg
În cele din urmă a sosit ziua audierii — 25 noiembrie 1992. Deasupra oraşului Strasbourg se aflau nori grei şi era foarte frig, însă în interiorul tribunalului, avocaţii şi-au susţinut cu înflăcărare argumentele. Timp de două ore au fost prezentate dovezile. Profesorul Phedon Vegleris, un avocat al lui Kokkinakis, a atins esenţa problemei, întrebând: ‘Oare această lege restrictivă, destinată să-i protejeze pe membrii Bisericii Ortodoxe Greceşti de convertirea la alte convingeri religioase, mai poate continua să existe şi să fie aplicată?’
Cu sinceră uimire, profesorul Vegleris a spus: „Aş vrea să ştiu de ce această lege [împotriva prozelitismului] asociază ortodoxismul cu stupiditatea şi ignoranţa. Am vrut întotdeauna să ştiu de ce trebuie să aibă nevoie ortodoxismul de protecţie în faţa stupidităţii, a incompetenţei spirituale. . . . Iată ceva care mă nelinişteşte şi mă indignează“. Este semnificativ faptul că reprezentantul guvernului nu a fost în stare să furnizeze nici măcar un exemplu în care această lege a fost aplicată şi altor persoane în afară de Martorii lui Iehova.
Al doilea avocat al lui Kokkinakis, dl. Panagiotis Bitsaxis, a arătat cât de iraţională este legea împotriva prozelitismului. El a spus: „Acceptarea unei influenţe reciproce este condiţia prealabilă a unui dialog între persoane adulte. Altminteri, am aparţine unei societăţi ciudate de animale tăcute, care ar gândi, dar nu s-ar exprima, care ar vorbi, dar nu ar comunica, care ar exista, dar nu ar coexista“.
Dl. Bitsaxis a susţinut, de asemenea, că „dl. Kokkinakis a fost condamnat nu «pentru ceea ce a făcut», ci [pentru] «ceea ce este»“. Prin urmare, a arătat dl. Bitsaxis, principiile libertăţii religioase nu numai că au fost violate, dar au fost complet subminate.
Reprezentanţii guvernului grec au încercat să prezinte o imagine diferită de cea reală, pretinzând că Grecia este „un paradis al drepturilor omului“.
Decizia
Momentul îndelung aşteptat al anunţării deciziei a sosit — 25 mai 1993. Cu şase voturi contra trei, Curtea a hotărât că guvernul grec a violat libertatea religioasă a cetăţeanului Minos Kokkinakis în vârstă de 84 de ani. În afară de reabilitarea vieţii sale petrecute în ministerul public, s-a decis şi acordarea de despăgubiri în valoare de 14 000 de dolari. Curtea a respins astfel argumentul guvernului potrivit căruia Kokkinakis şi Martorii lui Iehova folosesc tactici coercitive atunci când discută despre convingerile lor cu alţii.
Chiar dacă Constituţia Greciei şi o arhaică lege grecească interzic, poate, prozelitismul, tribunalul a hotărât că utilizarea acestei legi pentru a-i persecuta pe Martorii lui Iehova este un lucru incorect. Acest fapt este în dezacord cu Articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Decizia curţii a menţionat: „Religia a făcut parte din «fluxul mereu în înoire al gândirii umane» şi a fost imposibil de conceput excluderea ei din dezbaterea publică“.
Exprimând o opinie similară, unul dintre cei nouă judecători a spus: „Prozelitismul, definit drept «zel în răspândirea credinţei», nu poate fi pedepsit ca atare; el constituie o cale — perfect legitimă în sine — prin care «cineva îşi manifestă propria religie».
În cazul de faţă, solicitantul [dl. Kokkinakis] a fost condamnat numai pentru faptul de a fi dovedit un astfel de zel, fără nici o incorectitudine din partea sa“.
Consecinţele deciziei
Directiva clară a Curţii Europene a Drepturilor Omului este ca oficialităţile guvernului grec să înceteze folosirea greşită a legii care interzice prozelitismul. Se speră ca Grecia să se conformeze directivei Curţii şi să înceteze persecutarea Martorilor lui Iehova.
Scopul Martorilor lui Iehova nu este acela de a introduce schimbări sociale sau de a aduce o reformă în cadrul sistemului judiciar. Preocuparea lor principală este ca, ascultând de porunca lui Isus Cristos, să predice vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. Dar pentru a face lucrul acesta, ei sunt bucuroşi să ‘apere şi să stabilească legal vestea bună’, aşa cum a făcut apostolul Pavel în secolul întâi. — Filipeni 1:7, NW.
Martorii lui Iehova sunt cetăţeni care se supun legilor în toate ţările unde locuiesc. Însă, mai presus de toate, ei sunt obligaţi să asculte de legea divină aşa cum este ea consemnată în Sfânta Scriptură. Aşadar, dacă legea vreunei ţări le interzice să vorbească altora despre convingerile lor bazate pe Biblie, ei sunt obligaţi să adopte poziţia apostolilor: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni“. — Faptele 5:29.
[Chenarul de la paginile 28, 29]
TOT MAI MULTE PERSECUŢII INSTIGATE DE CLERICI
Încercările clericilor din Grecia de a ‘pregăti nenorocirea la adăpostul legii’ continuă de zeci de ani (Psalmul 94:20, BC). Un alt caz a fost soluţionat recent în insula Creta. În 1987, un episcop local şi 13 preoţi i-au acuzat pe nouă Martori de prozelitism. În cele din urmă, la 24 ianuarie 1992, cazul a ajuns în faţa instanţei.
Sala de şedinţe era arhiplină. Circa 35 de preoţi erau prezenţi pentru a susţine acuzaţiile procuraturii. Majoritatea locurilor fuseseră însă ocupate de către Martori, care veniseră să-i încurajeze pe fraţii lor creştini. Chiar înainte de a se începe dezbaterile obişnuite, avocatul apărării a scos în evidenţă existenţa unor grave greşeli judiciare comise de acuzare.
Rezultatul a fost că cei implicaţi în dezbateri s-au retras pentru o consfătuire în particular. După două ore şi jumătate de consultări, preşedintele instanţei a anunţat că avocatul inculpaţilor avea dreptate. În consecinţă, acuzaţiile aduse împotriva celor nouă Martori au fost anulate! El a declarat că pentru a stabili dacă partea acuzată era vinovată de prozelitism, trebuia să fie reluate investigaţiile.
De îndată ce s-a făcut anunţul, în sala de şedinţe a izbucnit un vacarm. Preoţii au început să strige, rostind ameninţări şi insulte. Un preot l-a atacat pe avocatul Martorilor lui Iehova cu o cruce şi a încercat să-l forţeze să se închine în faţa acesteia. A trebuit să intervină poliţia, iar Martorii au putut în final să plece în linişte.
După ce procesul a fost anulat, procurorul a pregătit o nouă acuzaţie împotriva celor nouă Martori. Procesul a fost fixat pentru ziua de 30 aprilie 1993, exact cu trei săptămâni înainte de momentul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cazul Kokkinakis. Şi de data aceasta au fost prezenţi mulţi preoţi.
Avocaţii celor nouă inculpaţi au înaintat în mod oficial obiecţia că acuzatorii Martorilor nu erau prezenţi în faţa instanţei. În graba sa de a-şi pregăti o nouă acuzaţie, procurorul comisese grava greşeală de a nu le trimite citaţii acuzatorilor. Astfel, avocaţii Martorilor au cerut instanţei să anuleze procesul din cauza acestei erori grave.
În urma acestei cereri, judecătorii au părăsit sala de şedinţe şi s-au consultat timp de aproape o oră. Când au revenit, preşedintele instanţei, cu capul plecat, i-a declarat pe toţi cei nouă Martori nevinovaţi în ce priveşte acuzaţiile aduse.
Martorii din Grecia sunt recunoscători pentru deznodământul acestui caz, precum şi pentru decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului luată la 25 mai anul curent în cazul Kokkinakis. Ei se roagă ca, în urma acestor victorii judiciare, să-şi poată duce viaţa creştină în mod ‘paşnic şi liniştit, cu toată evlavia şi demnitatea’. — 1 Timotei 2:1, 2.
[Legenda fotografiei de la pagina 31]
Minos Kokkinakis cu soţia sa