Lumina este dusă în locuri îndepărtate ale Boliviei
LA NORD şi la est de munţii semeţi ai Boliviei se întind şesuri tropicale cu o vegetaţie luxuriantă. Acestea sînt brăzdate de rîuri învolburate care şerpuiesc prin jungle şi pampasuri. Cum este predicată vestea bună a Regatului în regiuni atît de îndepărtate?
Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o canoe mare, cioplită dintr-un trunchi de copac şi pusă în mişcare de un motor amplasat la spate. Astfel au călătorit şase slujitori cu timp integral din Trinidad, un oraş din regiunea El Beni a Boliviei. Ei şi-au propus această călătorie cu scopul de a depune mărturie în aşezările de pe malurile rîului, la care nu ajunsese încă «vestea bună a regatului» (Matei 24:14). După ce au străbătut o mare întindere de apă strălucitoare, ambarcaţiunea lor a început să navigheze pe un curs de apă îngust în direcţia rîului Mamoré.
Unul dintre membrii grupului povesteşte: „Aproape că ajunsesem la Mamoré cînd am constatat că ultima porţiune a cursului de apă era secată. Cînd am coborît din barcă, ne-am pomenit afundîndu-ne în noroi pînă la coapse! Soţia mea şi-a pierdut pantofii încercînd să iasă din el. Totuşi, cu ajutorul trecătorilor, am reuşit să tragem afară din noroi greoaia canoe şi să o aşezăm pe un pămînt mai solid. După două ore de trudă, am ajuns la Mamoré.
Am pornit-o apoi lin în susul rîului care era flancat de maluri înalte, cu vegetaţie tropicală abundentă. La zgomotul motorului, broaşte ţestoase mari alunecau de pe buşteni plutitori şi, din cînd în cînd, delfini graţioşi săreau arcuindu-se deasupra apei. Prima oprire ne-a fost semnalizată de o dîră de fum venind dinspre ţărm, de la un foc aprins pentru a alunga insectele. După ce am acostat canoea în mijlocul unei încîlcituri de ramuri, am discutat cu oameni binevoitori despre viitoarele binecuvîntări ale Regatului. Ca semn de apreciere, ne-au dăruit fructe şi ouă din abundenţă.
Pe măsură ce timpul trecea, ne-am oprit şi în alte locuri pentru a planta mai multe seminţe ale adevărului. Cînd am ajuns la San Antonio era deja întuneric. Sătenii se duseseră la culcare. Totuşi, pentru că se răspîndise vestea că va fi prezentat un film, lămpile începură să se aprindă. A fost înhămat un cal la o căruţă pentru a ne duce aparatura pînă în oraş. Un mare număr de oameni s-au familiarizat cu Martorii lui Iehova atît cu ajutorul filmelor, cît şi prin contact personal.
A doua zi am continuat să vizităm locuri noi. Pe un mal înalt, femeile îşi spălau hainele şi chiar îmbăiau un copil în carapace uriaşe de broască ţestoasă. Ele nu mai auziseră niciodată mesajul nostru biblic. Într-un loc, peşti mici făceau salturi mari din apă aproape de barca noastră, iar mulţi dintre ei aterizau înăuntrul ei, astfel că, după prezentarea filmului, am mîncat peşte prăjit, iar apoi ne-am culcat. Cînd ne-am sfîrşit călătoria, lăsasem multe publicaţii în această regiune îndepărtată şi eram satisfăcuţi că le-am ajutat multora să audă pentru prima oară vestea bună.“ — Vezi Romani 15:20, 21.
Dovada unei îndrumări îngereşti
Imaginaţi-vă acum că aveţi sarcina de a găsi o persoană într-un oraş care are 12 000 de locuitori şi pe care îl vizitezi pentru prima dată. În afară de numele ei, nu mai ştii nimic despre ea. Aceasta a fost dificultatea pe care au întîmpinat-o doi slujitori cu timp integral, sosiţi la Guayaramerín cu speranţa de a găsi o persoană care studiase Biblia anterior şi participase la întruniri într-un alt oraş, iar după aceea se mutase în oraşul acesta. După ce şi-au găsit o locuinţă, cuplul de pionieri a hotărît să meargă pe jos pînă la piaţă, unde se aflau mulţimi de oameni care sau mîncau la mese sau stăteau de vorbă. Aproape imediat, un bărbat se apropie de cei doi şi intră în vorbă cu ei. Ei l-au întrebat dacă o cunoştea pe femeia pe care o căutau. „Nu“, a spus el, „însă soacra mea este Martoră a lui Iehova.“ Deoarece se ştia că în oraş nu există Martori, ei s-au gîndit că s-ar putea ca el să facă o confuzie.
Cu toate acestea, ei au vizitat-o a doua zi pe această doamnă în vîrstă, care era ţintuită la pat pentru că îşi fracturase un picior. „Sînt Martoră a lui Iehova, dar nu sînt încă botezată“, a spus ea. Cînd au întrebat-o cu cine a învăţat adevărul, ea a arătat cu degetul spre portretul de pe perete al nepoatei ei şi a spus: „Cu ea“. Nu le venea să-şi creadă ochilor! Era chiar tînăra pe care o căutau! „De ce a spus ginerele dumneavoastră că nu o cunoaşte?“, au întrebat ei. „O! ea este acum căsătorită, iar el îi cunoaşte numai numele de căsătorie“, a răspuns ea. Nepoata nu era atunci acasă, însă ulterior a fost introdus un studiu biblic prin corespondenţă. Care a fost rezultatul? Atît ea cît şi bunica ei au progresat pentru a se putea boteza. Casa lor era folosită ca Sală a Regatului pentru o congregaţie în continuă creştere, iar în calitate de slujitoare cu timp integral, tînăra a îndrumat multe persoane spre organizaţia lui Iehova.
Predicînd în inima tropicelor
Imaginaţi-vă apoi că avionul vostru aterizează pe o pistă acoperită cu iarbă, în San Joaquín — un oraş pierdut în inima tropicelor boliviene. Sînteţi cuprinşi de un sentiment de nelinişte cînd vă gîndiţi la misterioasa epidemie care, cu doi ani în urmă, a distrus o cincime din populaţia acestui oraş.
Cuplul de pionieri sosit cu avionul de la Trinidad beneficiase deja de ospitalitatea localnicilor. Soţul povesteşte: „O discuţie cu temă biblică, purtată în timpul zborului a avut ca efect invitaţia de a locui gratuit într-o casă particulară. Gazdele noastre ne-au procurat la un preţ scăzut chiar şi mîncarea, dîndu-ne posibilitatea să ne consacrăm tot timpul pentru lucrarea de predicare. La scurt timp după sosire, ni s-a comunicat să ne prezentăm fără întîrziere la barăcile armatei. Cînd persoana oficială cu care am discutat a aflat că nu eram revoluţionari, ci Martori ai lui Iehova, a manifestat un interes neobişnuit şi a cumpărat o Biblie, literatură biblică şi a făcut abonamente la revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă!. Ca urmare a acestui fapt, aproape toată lumea din oraş a ascultat cu atenţie promisiunile Bibliei în legătură cu o sănătate perfectă în viitorul apropiat.“ — Apocalips 21:4.
Patru slujitori cu timp integral doreau să meargă de la San Joaquín la San Ramón, dar singurul mijloc de transport disponibil era carul cu boi. Ei au folosit drept scaune cutiile în care era literatura. În scurt timp, acestea s-au strivit din cauza hurducăturilor şi a puternicelor zguduituri ale carului acoperit, care avea roţi mari de lemn. Chiar şi găinile din car erau în mod vizibil ameţite din cauza răului provocat de mişcare.
După zece ore de mers anevoios prin lăstăriş, au ajuns într-un loc unde nici măcar o urmă nu mai arăta drumul, şi se întunecase. Vizitiul alarmă grupul spunînd: „Cred că ne-am rătăcit!“ Tocmai începură să se întrebe: «Cum putem să stăm aici, în acest lăstăriş care mişună de şerpi şi de animale sălbatice periculoase?», cînd vizitiul continuă: „Dar nu vă faceţi griji. Animalele au mai făcut această călătorie.“ Aşa a şi fost. În mai puţin de o oră, cînd au ieşit din lăstăriş, erau chiar în San Ramón!
Şi aici am petrecut multe zile anunţînd apropiatul Paradis unor urechi care nu mai auziseră niciodată despre aceasta. Aici nu locuia nici un Martor; cu toate acestea s-a întîmplat ceva care a schimbat situaţia.
O misionară catolică a urmat exemplul Martorilor mergînd de la uşă la uşă. Întîmplător drumurile lor s-au încrucişat, astfel că ei au găsit-o în prima casă în care au intrat. Uimiţi de bunăvoinţa ei, Martorii i-au lăsat cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă. Totuşi, pentru că nu era realmente interesată, ea i-a dat cartea cumnatei ei, care a citit-o pe neresuflate, a continuat studiul şi, mai tîrziu, a devenit o Martoră botezată.
Tensiune pe rîurile tropicale
Acum imaginaţi-vă că vă aflaţi la cîrma unei şalupe fluviale şi că navigaţi în ape agitate şi periculoase. Stîncile ascunse, bancurile de nămol şi trunchiurile de copaci, precum şi ivirea neaşteptată a uriaşe vîrtejuri de apă sînt numai cîteva dintre pericole. Aceste ape sînt pline de pirania, ţipari electrici şi pisici de mare. Acestea erau dificultăţile pe care trebuiau să le înfrunte în Riberalta fraţii care primiseră misiunea de a depune mărturie locuitorilor din regiunea rîului.
Pentru a ajunge pînă la aceste locuri izolate, ei au construit o şalupă numită Luz de los Ríos (Lumina Rîurilor). În timpul vizitei supraveghetorilor de district şi de circumscripţie, s-a luat hotărîrea de a porni cu şalupa într-o cursă de probă. Totul a mers bine pînă cînd o creangă care atîrna a agăţat acoperişul. Un curent puternic a schimbat direcţia şalupei îndreptînd-o spre un copac prăbuşit. Asemenea unei spade, o ramură ruptă ascuţită a perforat lateral ambarcaţiunea — mai-mai să o străpungă pe soţia supraveghetorului de district! Apa a năvălit înăuntru, iar şalupa s-a răsturnat, aruncîndu-şi pasagerii în apele învolburate. Atît supraveghetorul de district cît şi soţia lui nu ştiau să înoate! Cu ajutorul celor care ştiau, au reuşit să ajungă cu bine la mal. Dar şalupa a dispărut cu desăvîrşire. După cîteva zile a fost descoperită la cinci kilometri în aval. Toate lucrurile, inclusiv 20 de cutii cu literatură, se pierduseră.
Forţele navale boliviene au ajutat la repunerea ei pe linia de plutire şi, după săptămîni de reparaţii, şalupa era din nou gata să-şi ducă la bun sfîrşit prima cursă. Agitata călătorie începu cu vreme rea şi pană de motor.
În primul loc în care au acostat, fraţii s-au confruntat cu un grup de evanghelişti care i-au luat în rîs: „Bărcuţa voastră nu face două parale pe un rîu ca ăsta!“ Tentativă de a prezenta o serie de diapozitive a fost zădărnicită de un generator defect. Cînd şi-au reluat drumul pe rîu, Martorii au aflat că pe acolo mai trecuseră alte şalupe cu megafoane avertizînd despre sosirea «profeţilor falşi». În mod clar, aceasta era acţiunea evangheliştilor. Totuşi, ea nu a făcut decît să sporească curiozitatea oamenilor.
Cu toate că această vizită pusese capăt falsei propagande a veritabililor profeţi falşi, fraţii s-au simţit tensionaţi, deoarece le mai stătea înainte o călătorie de 21 de zile pentru a ajunge la Fortaleza.
Pe drum, ei i-au depus mărturie şefului unui trib îndepărtat, iar acesta a ascultat cu mare atenţie. Printr-o cuvîntare biblică ţinută de unul dintre pionieri, un grup de persoane îndoliate dintr-o regiune defrişată izolată au fost mîngîiaţi de adevărata speranţă pentru cei morţi. Un bărbat în vîrstă, cu o barbă lungă şi albă şi-a exprimat cu sinceritate recunoştinţa şi a întrebat cum ar putea să se aboneze la revistele noastre pe zece ani! În Fortaleza, 120 de persoane au beneficiat de programul de diapozitive pregătit de Societate.
Cît de satisfăcuţi s-au simţit aceşti pionieri pentru faptul că au dus lumina adevărului în locuri îndepărtate! Cu siguranţă, nu există nici un mod mai sigur şi mai plin de satisfacţii în care să-ţi foloseşti viaţa decît acela de a-l sluji pe însuşi Creatorul vieţii, Iehova Dumnezeu. — Psalm 63:3, 4.
[Harta/Fotografiile de la pagina 26]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
BOLIVIA
Guayaramerín
Riberalta
Fortaleza
San Joaquín
San Ramón
Trinidad
San Antonio