Ne-am păstrat integritatea în Germania nazistă

ÎN 1939, într-o zi rece de aprilie, am fost trimis la lagărul de concentrare din Sachsenhausen, Germania. M-am prezentat împreună cu alţi deţinuţi noi înaintea comandantului lagărului, un bărbat crud supranumit Pătrat din cauza constituţiei sale mătăhăloase. În „cuvîntarea de bun-venit“, el ne-a criticat cu asprime descriind suferinţa cruntă la care ne puteam aştepta.

„Veţi primi de la mine tot ce vreţi, a ţipat el, un glonţ în cap, un glonţ în piept, un glonţ în stomac!“ Şi a avertizat: „Băieţii mei sînt buni ţintaşi. Ei vă vor trimite drept în cer! Nu veţi ieşi de aici decît morţi“.

Apoi am fost trimis la Izolare, o porţiune îngrădită din incinta lagărului. Aici erau ţinuţi Martorii lui Iehova şi alţi deţinuţi consideraţi periculoşi. Cînd am fost adus acolo, un tînăr SS-ist m-a pălmuit de mai multe ori pentru că am refuzat să semnez o declaraţie de renegare a credinţei.

Otto Kamien, din Herne, s-a purtat cu mine ca un adevărat prieten, ajutîndu-mă să-mi cos pe uniforma de deţinut numărul şi triunghiul violet care servea la identificarea Martorilor lui Iehova în lagăr. El mi-a arătat totodată cum să-mi fac patul — deţinuţii erau bătuţi sau chiar omorîţi dacă nu-şi făceau paturile cum trebuia.

Otto m-a prevenit: „Din cînd în cînd, ei te vor întreba dacă mai eşti Martor al lui Iehova. Fii ferm, fii neclintit şi spune tare şi clar: «Sînt încă Martor al lui Iehova»“. El a adăugat: „Dacă eşti ferm şi neclintit, Diavolul te va lăsa“ (Iacov 4:7). Încurajarea lui Otto m-a ajutat să-mi menţin integritatea faţă de Dumnezeu pe parcursul următorilor şase ani pe care i-am petrecut în trei lagăre de concentrare.

Cînd mă gîndesc în urmă la acei ani de încercări, recunosc, astăzi mai mult ca oricînd, că numai cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am păstrat integritatea. Dar ce evenimente au dus la arestarea mea în 20 ianuarie 1938?

Primii mei ani

Cu cîţiva ani înainte de naşterea mea în 1911, părinţii mei, care locuiau la Königsberg, estul Prusiei, au devenit Bibelforscher (Studenţi ai Bibliei), cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. Aveam trei fraţi şi două surori, iar mama ne lua adesea la întruniri. Din nefericire, după un timp tata nu s-a mai asociat familiei în închinarea adevărată. Deşi fraţii mei şi una dintre surori au devenit proclamatori zeloşi ai Regatului, cu timpul sora mea Lisbeth şi cu mine am încetat să acordăm atenţie adevărurilor biblice pe care le învăţaserăm.

Cînd Hitler a ajuns la putere în Germania de-abia trecusem de 20 de ani, iar oamenii au fost supuşi unei puternice presiuni. Lucram ca mecanic auto la o mare uzină de reparaţii din Königsberg. Cînd Führer-ul ţinea cuvîntări cu unele ocazii speciale, toţi muncitorii trebuiau să se adune. De asemenea, a devenit obişnuit salutul „Heil Hitler!“ În cele din urmă, mi s-a ordonat să iau parte la instruirea premilitară, aşa că a trebuit să decid de partea cui sînt.

Din Faptele 4:12 ştiam că heil, sau salvarea, nu venea de la Hitler ci numai prin intermediul lui Isus Cristos. Aşadar, nu puteam spune „Heil Hitler“, şi niciodată nu am făcut-o. De asemenea, nu m-am supus ordinului de a participa la instruirea premilitară.

Pe parcursul anilor 1936 şi 1937, mama, sora mea mai mică, Helene, şi fraţii mei, Hans şi Ernst, au fost toţi arestaţi. Începînd de atunci am dorit şi eu să iau poziţie de partea adevăratului Dumnezeu. Am început să citesc Biblia în timpul serilor şi mă rugam lui Iehova să mă ajute. Lisbeth a început şi ea să acorde mai mult interes.

Iau poziţie de partea lui Iehova

Cînd a sosit timpul, am luat în mod clar poziţie de partea lui Iehova şi am refuzat să servesc în armata lui Hitler, deşi nu eram încă botezat. Am fost arestat şi predat armatei. Cinci săptămîni mai tîrziu, un tribunal militar din Rastenburg m-a condamnat la un an închisoare.

Am fost trimis la izolare severă la Închisoarea centrală din Stuhm, vestul Prusiei. În timpul perioadei de exerciţiu din curtea închisorii găseam mîngîiere schimbînd priviri cu Martori fideli din Königsberg pe care îi cunoşteam din copilărie. Pe atunci fraţii mei — Paul, Hans şi Ernst — se aflau toţi în această închisoare din cauza credinţei lor în Dumnezeu. În timp ce mă aflam la izolare, Hans reuşea uneori să-mi strecoare cîte o bucată de pîine.

La expirarea sentinţei, am fost interogat de repetate ori de Gestapo-ul din Königsberg. Întrucît am refuzat să-mi schimb punctul de vedere, am fost trimis la lagărul de concentrare din Sachsenhausen. Acolo am fost pus să lucrez la construirea unui garaj şi munceam de la şase dimineaţa pînă la şase seara. Din cauza tratamentului extrem de dur, cîţiva deţinuţi au încercat să evadeze deşi erau conştienţi că, dacă vor fi prinşi, vor fi împuşcaţi. Odată am văzut cum un deţinut s-a sinucis aruncîndu-se în gardul electric.

Condiţiile se înrăutăţesc

În septembrie 1939 a izbucnit al doilea război mondial, iar tratamentul aspru la care eram supuşi la Sachsenhausen s-a înrăutăţit. Trebuia să muncim mai mult şi ni s-a luat îmbrăcămintea călduroasă de iarnă. La 15 septembrie, naziştii s-au hotărît să ne dea o lecţie pedepsindu-l în public pe fratele nostru creştin August Dickmann care refuzase serviciul militar. S-a organizat, aşadar, o adunare specială în vederea execuţiei sale.

Cîteva sute de fraţi am fost martori oculari cînd plutonul de execuţie a tras, iar August a căzut mort. După aceea, li s-a dat drumul tuturor deţinuţilor, cu excepţia Martorilor lui Iehova. Pătrat a întrebat atunci cine era pregătit să semneze declaraţia de renegare a credinţei şi de acceptare a serviciului militar. Nimeni nu a semnat, iar Pătrat era furios.

Iarna anului 1939 a fost aspră. Noi eram slab îmbrăcaţi şi subnutriţi, aşa că moartea făcea ravagii. Mulţi dintre fraţii mai în vîrstă au murit, dar în general procentul de morţi printre noi, Martorii, era scăzut comparativ cu al altor grupuri de deţinuţi. Chiar şi robustul Pătrat a căzut la pat şi a murit în februarie 1940.

La alt lagăr

La cîteva zile după moartea lui Pătrat, 70 dintre noi am fost transferaţi la micul lagăr din Wewelsburg, în apropiere de Paderborn. Speram că acolo condiţiile vor fi mai bune, dar a fost exact invers. Aveam mai puţină hrană, iar munca de la carieră era mai grea. În unele zile eram uzi pînă la piele din cauza ninsorii şi a ploii. Pe parcursul acelei perioade extrem de grele, îmi trăgeam pătura pe cap noaptea şi, plîngînd, îmi vărsam inima înaintea lui Iehova. De fiecare dată cînd făceam acest lucru, simţeam o linişte lăuntrică şi pacea minţii, primind astfel de la Dumnezeu „ajutor la momentul potrivit“. — Evrei 4:16.

Iehova s-a îngrijit de sănătatea noastră spirituală. Nişte Martori de la lagărul de concentrare din Buchenwald au fost trimişi la Wewelsburg şi au adus cu ei hrană spirituală sub formă de literatură biblică. În grupuri mici, mergeam la dormitor unde, împreună cu ei, studiam în secret Turnul de veghere. Chiar şi hrana fizică din lagăr s-a îmbunătăţit puţin.

I-am mulţumit lui Iehova pentru bunătatea sa cînd un frate Martor a aranjat să lucrez cu el într-un atelier de fierărie. În atelierele unde lucrau în principal Martori, deţinuţii primeau raţii alimentare mai bune. În plus, era cald, iar muncitorii nu erau trataţi tiranic pentru a lucra. Acest lucru mi-a făcut atît de bine pe plan fizic, încît după şase luni eram din nou în putere, deşi la început fusesem doar piele şi os.

Cîte ceva despre fraţii mei

În timp ce eram la Wewelsburg, am primit de la sora mea Lisbeth vestea că fratele nostru Ernst şi-a păstrat integritatea faţă de Iehova pînă la moarte. El a fost decapitat la Berlin, la 6 iunie 1941, după patru ani de închisoare. Cînd au aflat vestea, ceilalţi Martori au venit şi m-au felicitat. Atitudinea lor pozitivă m-a mişcat profund. Faptul de a rămîne loial însemna pentru noi mai mult decît supravieţuirea.

Doi ani mai tîrziu, la 1 februarie 1943, fratele meu Hans a fost împuşcat la Quednau în apropiere de Königsberg. Hans avea 34 de ani şi era închis de cinci ani. Mai tîrziu, un martor ocular al execuţiei sale mi-a spus că ofiţerul l-a întrebat pe Hans care îi era ultima dorinţă. Hans a cerut permisiunea să rostească o rugăciune, şi aceasta i-a fost acordată. Rugăciunea a creat o impresie atît de puternică asupra soldaţilor încît atunci cînd ofiţerul a ordonat să se tragă, nici unul dintre ei nu s-a supus. El a repetat ordinul, după care s-a tras un singur glonţ care l-a nimerit pe Hans. Apoi ofiţerul şi-a scos pistolul şi l-a ucis el personal.

Alte exemple de integritate

Dintre Martorii transferaţi de la Buchenwald la Wewelsburg, 27 au fost selecţionaţi pentru serviciul militar şi trimişi să servească în diverse unităţi. Toţi au refuzat să fie încorporaţi; unul singur a acceptat serviciul necombatant. Cei 26 au fost ameninţaţi cu execuţia, dar în zadar. După ce s-au reîntors la lagărul din Wewelsburg, comandantul i-a ameninţat: „În patru săptămîni veţi fi morţi“.

Acestor fraţi loiali li s-a aplicat apoi un tratament extrem de sever. SS-iştii s-au gîndit la toate modalităţile posibile de a-i oprima, a-i epuiza şi a-i tortura pînă la moarte. Însă toţi 26 au supravieţuit! Ulterior, acelaşi tratament li s-a aplicat unor deţinuţi care nu erau Martori şi, în scurtă vreme, mulţi dintre ei au murit.

Surorile mele îşi păstrează integritatea

În aprilie 1943, am fost transferat la lagărul din Ravensbrück. Acesta era în principal pentru femei, dar avea un mic sector pentru bărbaţi. Am fost pus să lucrez în atelierul de reparaţii auto, exact în faţa lagărului pentru femei. Surorile creştine care treceau pe acolo au remarcat curînd triunghiul meu violet. Ce bucurie să schimbi un salut discret sau un zîmbet cald! Curînd s-a răspîndit vestea că eram fiul Bunicuţei Rehwald. Da, mama se afla printre deţinutele din lagărul pentru femei, împreună cu sora mea Helene şi cu cumnata mea, soţia fratelui meu mort, Hans!

Surorile noastre creştine au reuşit să-mi furnizeze lenjerie de corp şi, din cînd în cînd, cîte o bucată de pîine. Odată ele au aranjat lucrurile de aşa manieră încît să pot discuta în secret cu scumpa mea mamă. Dacă întîlnirea noastră ar fi fost descoperită, am fi avut multe necazuri. Ce întîlnire fericită! Cîteva luni mai tîrziu, cu puţin înainte de eliberarea lagărului, mama a decedat. Ea şi-a păstrat integritatea pînă la moarte.

În sfîrşit, liber!

În aprilie 1945, ruşii şi americanii se apropiau de Ravensbrück. Mie mi s-au încredinţat un tractor şi un trailer pentru a ajuta la evacuarea lagărului. După o călătorie plină de peripeţii, ofiţerul SS care ne însoţea ne-a spus că americanii se aflau în apropiere şi că eram liberi să facem ce vrem.

Am ajuns în final la Schwerin, statul Mecklenburg, unde ne-am întîlnit cu mai mulţi Martori care fuseseră în lagărul din Sachsenhausen, printre ei aflîndu-se şi fratele meu Paul. El supravieţuise marşurilor morţii de la Sachsenhausen, precum şi altor încercări. Cîteva zile mai tîrziu, am luat un tren spre Berlin unde o familie de Martori ne-a primit cu ospitalitate.

Această familie i-a ajutat mult pe fraţii şi surorile care fuseseră eliberaţi din lagăre şi închisori. În 1946, m-am căsătorit cu Elli, una dintre fetele acelei familii. În cele din urmă, s-au făcut aranjamente pentru a fi botezat, lucru ce nu fusese posibil în lagărele de concentrare.

Ce emoţionant a fost de-a lungul anilor să mă întîlnesc la congrese cu fraţi cu care fusesem în lagărele de concentrare. Unii îşi riscaseră viaţa pentru fraţi, şi aceştia îmi erau deosebit de dragi. Cei şase membri ai familiei noastre care am fost arestaţi — mama, sora mea Helene şi cu mine, plus fraţii mei Paul, Hans şi Ernst — am petrecut în total 43 de ani în închisoare. În ce o priveşte pe sora mea Lisbeth şi ea şi-a menţinut integritatea faţă de Dumnezeu pînă la moartea ei ce a survenit în 1945.

Iehova este forţa noastră

După ce ne-am căsătorit, Elli şi cu mine am avut privilegiul să slujim timp de mai mulţi ani la Betelul din Magdeburg şi în lucrarea de pionierat pînă la naşterea celor doi fii ai noştri. Sîntem deosebit de recunoscători că unul dintre ei, Hans-Joachim, slujeşte ca bătrîn, iar soţia sa ca pionieră. Din nefericire, celălalt fiu al nostru a abandonat calea creştină spre care l-am orientat.

S-au scurs deja peste 45 de ani de la experienţele mele din lagărul de concentrare. Dar chiar şi în prezent, Dumnezeul oricărei bunătăţi nemeritate continuă să mă instruiască (1 Petru 5:10). Mi-au fost amintite adesea cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni 10:12: „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă“.

Astăzi, la vîrsta de 81 de ani, sînt plin de recunoştinţă pentru faptul că pot încă să particip la lucrarea de mărturie şi să slujesc ca bătrîn de congregaţie. Şi sînt fericit că am reuşit să ajut mai multe persoane să ajungă la dedicare şi botez. Şi, consider că şi acest fapt reprezintă o expresie a bunătăţii nemeritate a lui Iehova. — Relatată de Josef Rehwald.

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Josef Rehwald în 1945

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Familia Rehwald în 1914. Mama cu micuţul Josef pe genunchi

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Josef şi Elli Rehwald la congresul de la Berlin din 1991, cu fiul lor Hans-Joachim şi cu soţia acestuia, Ursula