Cutia cu întrebări
◼ Cât timp ar trebui să studiezi cu o persoană care face progrese?
Este indicat să studiem Biblia cu o persoană care face progrese până terminăm de parcurs cărţile Ce ne învaţă în realitate Biblia? şi „Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“. La fel se va proceda şi în cazul în care elevul se botează înainte de a termina cele două cărţi. După botez, putem continua să raportăm timpul, vizitele ulterioare şi studiul. Dacă la studiu participă şi un alt vestitor, poate raporta şi el timpul. (Vezi Serviciul pentru Regat din martie 2009, pagina 2.)
Cei noi trebuie să aibă o bază solidă în adevăr înainte de a încheia studiul. Trebuie să fie „înrădăcinaţi“ în Cristos şi „întăriţi în credinţă“, astfel încât să poată face faţă încercărilor care, cu siguranţă, vor veni (Col. 2:6, 7; 2 Tim. 3:12; 1 Pet. 5:8, 9). În plus, pentru ca la rândul lor să-i înveţe pe alţii în mod eficient, trebuie ca ei înşişi să aibă o ‘cunoştinţă exactă a adevărului’ (1 Tim. 2:4). Studiind în întregime cele două cărţi cu elevii noştri, îi ajutăm să pornească bine pregătiţi pe „calea care duce la viaţă“ (Mat. 7:14).
Înainte de a stabili dacă o persoană este calificată pentru botez, bătrânii trebuie să se asigure că aceasta înţelege clar învăţăturile de bază ale Bibliei şi trăieşte în armonie cu ele. Bătrânii trebuie să acorde o atenţie deosebită când este vorba de un elev care nu a terminat încă prima carte. Dacă cineva nu este pregătit pentru botez, bătrânii se vor asigura că acesta va primi ajutorul necesar ca să se califice pentru botez în viitor. (Vezi cartea Organizaţi pentru a înfăptui voinţa lui Iehova, paginile 217, 218.)
[Text generic pe pagina 2]
Cei noi trebuie să aibă o bază solidă în adevăr