LECȚIA 2
Cine este Dumnezeu?
1. De ce trebuie să-i slujim lui Dumnezeu?
Adevăratul Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. El există dintotdeauna și va exista întotdeauna. (Psalmul 90:2) El este Sursa veștii bune pe care o găsim în Biblie. (1 Timotei 1:11) Întrucât Dumnezeu ne-a dat viață, numai lui trebuie să-i slujim. Citește Revelația 4:11.
2. Cum este Dumnezeu?
Niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Spirit, adică o formă de viață superioară creaturilor de pe pământ. (Ioan 1:18; 4:24) Cu toate acestea, putem înțelege ce fel de persoană este el observând creația sa. De exemplu, marea varietate de fructe și de flori este o dovadă clară a iubirii și a înțelepciunii sale. De asemenea, imensitatea universului ne dezvăluie puterea sa. Citește Romani 1:20.
Putem învăța și mai multe lucruri despre calitățile lui Dumnezeu citind Biblia. Din paginile ei aflăm, de exemplu, ce îi place și ce îi displace lui Dumnezeu, cum îi tratează el pe oameni și cum reacționează în diferite situații. Citește Psalmul 103:7-10.
3. Are Dumnezeu un nume?
Isus a spus: „Tatăl nostru, care ești în ceruri, să fie sfințit numele tău”. (Matei 6:9) Dumnezeu are multe titluri, dar un singur nume, a cărui pronunție diferă de la o limbă la alta. În limba română se folosește, în general, forma „Iehova”, însă este folosită și forma „Iahve”. Citește Psalmul 83:18.
Numele divin a fost scos din multe Biblii și înlocuit cu titlurile Domnul sau Dumnezeu. Totuși, în textul original, numele lui Dumnezeu apărea de aproximativ 7 000 de ori. Isus a făcut cunoscut acest nume când i-a învățat pe oameni despre Dumnezeu. Citește Ioan 17:26.
Urmărește materialul video Are Dumnezeu un nume?
4. Îi pasă lui Dumnezeu de noi?
În prezent, pe pământ există multă suferință. Înseamnă oare aceasta că lui Iehova Dumnezeu nu-i pasă de noi? Unii susțin că el ne face să suferim ca să ne pună la încercare, însă această părere este complet greșită. Citește Iacov 1:13.
Dumnezeu ne-a înzestrat cu liber-arbitru, adică ne-a acordat dreptul să facem alegeri în viață, arătând prin aceasta cât de mult ne prețuiește. Îi suntem foarte recunoscători că avem libertatea de a alege să-i slujim! (Iosua 24:15) Însă mulți aleg să facă lucruri rele, cauzând astfel multă suferință. Iehova este trist când vede atâta nedreptate! Citește Geneza 6:5, 6.
Iehova este un Dumnezeu pe care îl preocupă binele nostru. El vrea să avem o viață fericită. De aceea, în curând el va pune capăt suferinței și îi va înlătura pe cei care o provoacă. Însă Dumnezeu are motive întemeiate să permită pentru un timp suferința. În Lecția 8 vom afla care sunt aceste motive. Citește 2 Petru 2:9; 3:7, 13.
5. Cum poți să te apropii de Dumnezeu?
Iehova ne invită să ne apropiem de el prin intermediul rugăciunii. El se interesează de fiecare dintre noi. (Psalmii 65:2; 145:18) De asemenea, este gata să ne ierte. El observă eforturile pe care le facem ca să-i fim plăcuți, chiar dacă uneori nu reușim. Așadar, deși suntem imperfecți, putem avea cu adevărat o relație strânsă cu Dumnezeu! Citește Psalmul 103:12-14; Iacov 4:8.
Iehova este cel care ne-a dat viață. De aceea, pe el trebuie să-l iubim mai mult decât pe oricine altcineva. (Marcu 12:30) Ca să te apropii de Iehova este necesar să înveți mai multe despre el și să faci voia sa. În felul acesta îți dovedești iubirea față de el. Citește 1 Timotei 2:4; 1 Ioan 5:3.