Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”

1-7 OCTOMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 9, 10

„Isus se îngrijește de oile sale”

(Ioan 10:1-3) „Foarte adevărat vă spun: Cine nu intră în staul pe ușă, ci se cațără prin altă parte, este un hoț și un tâlhar. ² Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor. ³ Portarul îi deschide și oile ascultă glasul lui, iar el își cheamă oile pe nume și le duce afară.”

nwtsty-E materiale vizuale

Staul

Staulul era un loc îngrădit în care oile erau la adăpost de hoți și de animalele de pradă. Aici păstorii își țineau oile în siguranță pe timpul nopții. În epoca biblică, staulele erau structuri fără acoperiș, de diverse forme și dimensiuni, împrejmuite adesea de ziduri de piatră și având o singură intrare. (Nu 32:16; 1Sa 24:3; Țe 2:6) Ioan precizează că într-un staul se putea intra „pe ușă”, care era păzită de un portar. (Ioa 10:1, 3) Într-un staul puteau fi adăpostite peste noapte mai multe turme, iar portarul stătea de veghe pentru a le păzi. Dimineața, când portarul le deschidea ușa păstorilor, fiecare își aduna turma chemându-și oile. Oile recunoșteau vocea păstorului lor și îl urmau. (Ioa 10:3-5) Aducând în discuție aceste aspecte ale vieții pastorale, Isus a ilustrat modul în care avea să se îngrijească de discipolii săi. (Ioa 10:7-14)

(Ioan 10:16) „Și mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu și vor fi o singură turmă cu un singur păstor.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 10:16

aduc: Sau „conduc”. În funcție de context, verbul grecesc ágō folosit aici poate însemna „a aduce (înăuntru)” sau „a conduce”. Un manuscris grecesc, ce datează din jurul anului 200 e.n., folosește un verb grecesc înrudit (synágō), redat adesea prin „a aduna”. Fiind Păstorul cel Bun, Isus adună, îndrumă, ocrotește și hrănește oile din staulul acesta (numite și „turmă mică” în Lu 12:32), precum și alte oi. Acestea devin o singură turmă sub un singur păstor. Metafora subliniază unitatea de care aveau să se bucure continuatorii lui Isus.

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 9:38) „Atunci el a spus: «Cred în el, Doamne». Și s-a plecat înaintea lui.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 9:38

s-a plecat înaintea lui: Sau „s-a prosternat înaintea lui, i-a adus omagiu”. Când verbul grecesc proskynéō este folosit cu referire la faptul de a aduce închinare unui dumnezeu sau unei zeități, este tradus prin „a se închina”. (Mt 4:10; Lu 4:8) În acest context însă, bărbatul vindecat – care fusese orb din naștere – l-a recunoscut pe Isus drept reprezentantul lui Dumnezeu și s-a plecat înaintea lui. Nu l-a considerat Dumnezeu sau o zeitate, ci promisul ‘Fiu al omului’, Mesia învestit cu autoritate divină. (Ioa 9:35) Când s-a plecat înaintea lui Isus, a făcut-o probabil într-o manieră asemănătoare oamenilor menționați în Scripturile ebraice. Aceștia se plecau înaintea profeților, a regilor sau a altor reprezentanți ai lui Dumnezeu. (1Sa 25:23, 24; 2Sa 14:4-7; 1Re 1:16; 2Re 4:36, 37) În multe ocazii, prosternarea înaintea lui Isus exprima recunoștință pentru o revelație divină sau pentru dovezi ale aprobării divine. (Vezi nota de studiu pt. Mt 2:2.)

(Matei 2:2) „Zicând: «Unde este regele iudeilor, care s-a născut? Fiindcă am văzut steaua lui când eram în răsărit și am venit să ne plecăm înaintea lui».”

nwtsty-E notă de studiu pt. Mt 2:2

să ne plecăm: Când verbul grecesc proskynéō este folosit cu referire la faptul de a aduce închinare unui dumnezeu sau unei zeități, este tradus prin „a se închina”. În acest context însă, astrologii voiau să afle „unde este regele iudeilor”. Este clar, așadar, că aici termenul se referă la prosternarea înaintea unui rege uman, nu a unui dumnezeu. La fel este folosit și în Mr 15:18, 19, cu referire la soldații care, în bătaie de joc, „se plecau” înaintea lui Isus, numindu-l „Rege al iudeilor”.

(Ioan 10:22) „Atunci se ținea la Ierusalim Sărbătoarea Dedicării. Era iarnă.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 10:22

Sărbătoarea Dedicării: Numele evreiesc al acestei sărbători este Hanuca (ḥanukkáh), care înseamnă „inaugurare; dedicare”. Sărbătoarea ținea opt zile, începând din a 25-a zi a lunii chislev, în apropierea solstițiului de iarnă, (vezi sgd, secțiunea 19) și comemora rededicarea templului din Ierusalim din anul 165 î.e.n. Regele sirian Antiochos al IV-lea Epiphanes își dovedise disprețul față de Iehova, Dumnezeul evreilor, profanându-i templul. De exemplu, el a construit un altar deasupra marelui altar pe care erau aduse zilnic ofrandele arse. În 25 chislev 168 î.e.n., pentru a profana pe deplin templul lui Iehova, Antiochos a jertfit pe altar porci, iar zeama scursă din carnea lor a împrăștiat-o prin templu. El a ars porțile templului, a dărâmat încăperile preoților și a luat din templu altarul de aur, masa pentru pâinile de prezentare, precum și lampadarul de aur. Ulterior, el a dedicat templul lui Iehova zeului păgân Zeus din Olimp. Doi ani mai târziu, Iuda Macabeul a recucerit orașul și a redobândit controlul asupra templului. După ce a fost curățat, templul a fost rededicat în 25 chislev 165 î.e.n., exact la trei ani după ce Antiochos își adusese pe altar jertfele dezgustătoare în onoarea lui Zeus. Au început din nou să-i fie aduse lui Iehova ofrande arse zilnice. Nu există nicio mențiune directă în Scripturile inspirate care să indice că Iehova i-ar fi dat victoria lui Iuda Macabeul și că i-ar fi poruncit să restabilească templul. Totuși, Iehova a folosit bărbați din alte națiuni, precum Cirus al Persiei, pentru a-și duce la îndeplinire un anumit scop referitor la închinarea adusă Lui. (Is 45:1) Prin urmare, este logic să conchidem că Iehova putea folosi un bărbat dintre închinătorii lui dedicați pentru a îndeplini voința Sa. Scripturile arată că templul trebuia să existe și să fie funcțional pentru a se putea împlini profețiile referitoare la Mesia, la serviciul și la jertfa sa. De asemenea, jertfele levitice urmau să fie aduse până în momentul în care Mesia avea să ofere în folosul omenirii o jertfă superioară, viața sa. (Da 9:27; Ioa 2:17; Ev 9:11-14) Continuatorilor lui Cristos nu li s-a poruncit să țină Sărbătoarea Dedicării. (Col 2:16, 17) Totuși, Biblia nu spune că Isus sau discipolii săi ar fi condamnat celebrarea acestei sărbători.

8-14 OCTOMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 11, 12

„Să imităm compasiunea lui Isus”

(Ioan 11:23-26) „Isus i-a spus: «Fratele tău se va scula din morți». ²⁴ Marta i-a zis: «Știu că se va scula din morți la înviere în ziua din urmă». ²⁵ Isus i-a spus: «Eu sunt învierea și viața. Cine manifestă credință în mine, chiar dacă moare, va reveni la viață ²⁶ și oricine trăiește și manifestă credință în mine nu va muri niciodată. Crezi tu lucrul acesta?»”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 11:24, 25

Știu că se va scula: Marta s-a gândit că Isus se referea la învierea ce avea să aibă loc în viitor, în ziua din urmă. Credința ei în această învățătură era puternică. Unii conducători religioși ai vremii, numiți saduchei, spuneau că nu există înviere, cu toate că această învățătură este clar prezentată în Scripturile inspirate. (Da 12:13; Mr 12:18) În schimb, fariseii credeau în nemurirea sufletului. Totuși, Marta știa că Isus a vorbit despre speranța învierii și chiar a făcut învieri, deși nu înviase pe nimeni care să fi fost mort atât de mult timp ca Lazăr.

Eu sunt învierea și viața: Moartea și învierea lui Isus fac posibilă revenirea la viață a celor care au murit. După ce l-a înviat pe Isus, Iehova i-a dat putere nu doar să învie morți, dar și să dea viață eternă. În Re 1:18 Isus spune despre sine că este „cel viu”, cel care are „cheile morții și ale Hadesului [ale Mormântului]”. Prin urmare, Isus este speranța celor vii și a celor morți. El a promis că va deschide mormintele și le va da viață celor morți, fie în cer în calitate de regi împreună cu el, fie pe pământul nou condus de guvernul său ceresc. (Ioa 5:28, 29; 2Pe 3:13)

(Ioan 11:33-35) „Când a văzut-o plângând și i-a văzut plângând și pe iudeii care veniseră cu ea, Isus a gemut în spirit și s-a tulburat. ³⁴ Și a întrebat: «Unde l-ați pus?» Ei i-au zis: «Doamne, vino și vezi». ³⁵ Lui Isus i-au dat lacrimile.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 11:33-35

plângând: Termenul grecesc redat prin „plângând” se referă deseori la un plâns sonor. Isus folosește același verb când prezice distrugerea iminentă a Ierusalimului. (Lu 19:41)

a gemut . . . și s-a tulburat: În limba originală, alăturarea acestor două cuvinte transmite intensitatea sentimentelor lui Isus cu această ocazie. Verbul grecesc redat prin „a gemut” (embrimáomai) denotă, în general, sentimente puternice, dar în acest context arată că Isus a fost mișcat atât de profund, încât a gemut. Verbul grecesc „s-a tulburat” (tarássō) se referă literalmente la o frământare profundă. Potrivit unui erudit, verbul este folosit, în acest context, cu sensul de „a cauza cuiva o tulburare interioară; a fi atins de o mare durere sau tristețe”. Același verb este folosit în Ioa 13:21 pentru a reda reacția lui Isus la gândul că va fi trădat de Iuda. (Vezi nota de studiu pentru Ioa 11:35.)

în spirit: Termenul grecesc pneúma este folosit, din câte se pare, în acest context cu sensul de forță motrice care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească sau să acționeze într-un anumit mod.

i-au dat lacrimile: Verbul folosit aici (dakrýō) derivă din substantivul grecesc pentru „lacrimi”, folosit în versete precum Lu 7:38; Fa 20:19, 31; Ev 5:7; Re 7:17; 21:4. Se pare că accentul cade mai degrabă pe lacrimile vărsate decât pe plânsul sonor. În Scripturile grecești creștine, acest verb grecesc apare doar aici și diferă de cel folosit în Ioa 11:33 (vezi nota de studiu), care descrie plânsul Mariei și al iudeilor. Isus știa că urma să-l învie pe Lazăr, dar s-a întristat mult văzându-i pe prietenii săi dragi copleșiți de durere. Iubirea sa profundă și compasiunea pentru prietenii săi l-au făcut să verse lacrimi în văzul tuturor. Relatarea scoate în evidență că Isus are empatie față de cei cărora moartea adamică le-a răpit persoane dragi.

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 11:49) „Dar unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: «Voi nu știți nimic».”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 11:49

mare preot: În perioada în care Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Totuși, în perioada ocupației romane, conducătorii numiți de Roma aveau autoritatea de a-l numi în funcție și de a-l destitui pe marele preot. Caiafa, numit de romani, era un diplomat abil, care și-a păstrat funcția mai mult decât toți predecesorii săi. El a fost numit în funcție în jurul anului 18 e.n. și a rămas în această calitate până în 36 e.n. Când spune despre Caiafa că era mare preot în anul acela, adică în 33 e.n., Ioan vrea să transmită, se pare, că perioada în care Caiafa a slujit ca mare preot a inclus și anul în care a fost executat Isus. (Vezi sgd, secțiunea 16, pentru posibila locație a casei lui Caiafa.)

(Ioan 12:42) „Și chiar și dintre conducători, mulți au crezut în el, dar din cauza fariseilor nu-l mărturiseau, ca să nu fie dați afară din sinagogă.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 12:42

conducători: În acest context, termenul grecesc pentru „conducători” se referă, după cât se pare, la unii membri ai Sanhedrinului, curtea supremă a evreilor. Termenul este folosit în Ioa 3:1 cu referire la Nicodim, un membru al acelei curți.

dați afară din sinagogă: Sau „excomunicați; excluși din sinagogă”. Adjectivul grecesc aposynágōgos este folosit doar aici și în Ioa 12:42 și 16:2. O persoană dată afară din sinagogă era evitată și privită cu dispreț de comunitate. Întreruperea relațiilor cu membrii comunității avea consecințe economice drastice asupra familiei. Sinagogile erau folosite în principal pentru instruire. Uneori însă erau folosite și de tribunale locale, care aveau autoritatea de a stabili pedepse precum biciuirea și excomunicarea.

15-21 OCTOMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 13, 14

„V-am dat un exemplu”

(Ioan 13:5) „După aceea, a pus apă într-un lighean și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu prosopul cu care era încins.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 13:5

să spele picioarele discipolilor: În anticul Israel, sandalele erau cele mai obișnuite articole de încălțăminte. Acestea erau alcătuite dintr-o talpă de care erau prinse curele ce înfășurau laba piciorului și glezna. De aceea, picioarele călătorului se murdăreau inevitabil cu praful sau noroiul de pe drum ori de pe câmp. Prin urmare, era ceva obișnuit ca o persoană să-și dea jos sandalele când intra într-o casă, iar o gazdă ospitalieră se asigura ca oaspeților să li se spele picioarele. În Biblie este menționat de multe ori acest obicei. (Ge 18:4, 5; 24:32; 1Sa 25:41; Lu 7:37, 38, 44) Când le-a spălat picioarele discipolilor săi, Isus s-a folosit de acest obicei pentru a le transmite în mod practic o lecție despre umilință și despre faptul de a le sluji altora.

(Ioan 13:12-14) „După ce le-a spălat picioarele, s-a îmbrăcat cu mantia lui, s-a întins din nou la masă și le-a zis: «Înțelegeți ce v-am făcut? ¹³ Voi mă numiți „Învățător” și „Domn” și aveți dreptate, pentru că asta sunt. ¹⁴ Deci, dacă eu, deși Domn și Învățător, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora».”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 13:12-14

trebuie: Sau „aveți obligația”. Verbul grecesc din acest context este folosit deseori cu sens financiar și înseamnă în esență „a-i fi îndatorat cuiva; a-i datora cuiva ceva”. (Mt 18:28, 30, 34; Lu 16:5, 7) Aici, precum și în alte contexte, acest verb este folosit cu un sens mai larg și înseamnă a fi obligat sau a avea obligația de a face un anumit lucru. (1Io 3:16; 4:11; 3Io 8)

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 14:6) „Isus i-a spus: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine».”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 14:6

Eu sunt calea, adevărul și viața: Isus este calea deoarece numai prin el putem să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune. De asemenea, el este „calea” prin care oamenii pot să se împace cu Dumnezeu. (Ioa 16:23; Ro 5:8) Isus este adevărul deoarece el a vorbit și a trăit adevărul. În plus, el a împlinit multe profeții care îndreaptă atenția spre rolul său central în realizarea scopului lui Dumnezeu. (Ioa 1:14; Re 19:10) Prin el, aceste profeții au devenit „Da”, adică s-au împlinit. (2Co 1:20) Isus este viața deoarece, prin intermediul jertfei de răscumpărare, el a făcut posibil ca oamenii să dobândească „adevărata viață”, „viața veșnică”. (1Ti 6:12, 19; Ef 1:7; 1Io 1:7) Mai mult, el va fi „viața” pentru milioane de oameni înviați care vor avea perspectiva de a trăi pentru totdeauna în Paradis. (Ioa 5:28, 29)

(Ioan 14:12) „Foarte adevărat vă spun: Cine manifestă credință în mine va face și el lucrările pe care le fac eu. Și va face lucrări mai mari decât acestea pentru că eu mă duc la Tatăl.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 14:12

lucrări mai mari decât acestea: Isus nu vrea să spună că lucrările miraculoase pe care urmau să le facă discipolii săi aveau să fie mai mari decât cele înfăptuite de el. De fapt, Isus recunoaște cu umilință că lucrarea de predicare și de predare înfăptuită de ei avea să se desfășoare la o scară mai mare decât cea înfăptuită de el. Continuatorii săi aveau să parcurgă un teritoriu mai extins, să ajungă la mai mulți oameni și să predice o perioadă mai lungă decât el. Din cuvintele lui Isus reiese cu claritate că el se aștepta ca discipolii să-i continue lucrarea.

22-28 OCTOMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 15-17

„Nu faceți parte din lume”

(Ioan 15:19) „Dacă ați face parte din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, fiindcă nu faceți parte din lume, ci eu v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăște.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 15:19

lume: În acest context, termenul grecesc kósmos se referă la lumea omenirii separată de slujitorii lui Dumnezeu, societatea umană rea, înstrăinată de Dumnezeu. Ioan este singurul dintre scriitorii evangheliilor care consemnează cuvintele lui Isus, potrivit cărora discipolii lui Isus nu fac parte din lume sau nu aparțin lumii. Aceeași idee este exprimată de încă două ori în ultima rugăciune a lui Isus împreună cu apostolii săi fideli. (Ioa 17:14, 16)

(Ioan 15:21) „Dar vă vor face toate acestea din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 15:21

din cauza numelui meu: În Biblie, cuvântul „nume” este folosit cu referire la persoana care poartă acel nume, la reputația ei și la tot ce reprezintă ea. În cazul lui Isus, numele reprezintă și autoritatea și poziția date de Tatăl său. (Mt 28:18; Flp 2:9, 10; Ev 1:3, 4) În acest context, Isus explică de ce oamenii din lume vor face unele lucruri împotriva continuatorilor săi: pentru că nu-l cunosc pe cel care l-a trimis pe Isus. Cunoașterea lui Dumnezeu avea să-i ajute să înțeleagă și să recunoască ce reprezintă numele lui Isus. (Fa 4:12) Acesta include poziția lui Isus în calitate de Conducător numit de Dumnezeu, Regele regilor, înaintea căruia toți oamenii trebuie să se plece pentru a dobândi viață. (Ioa 17:3; Re 19:11-16; compară cu Ps 2:7-12)

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 17:21-23) „Pentru ca toți să fie una, așa cum tu, Tată, ești în unitate cu mine și eu sunt în unitate cu tine, ca și ei să fie în unitate cu noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. ²² Și le-am dat gloria pe care tu mi-ai dat-o mie, pentru ca ei să fie una, așa cum și noi suntem una. ²³ Eu în unitate cu ei și tu în unitate cu mine, pentru ca ei să fie făcuți perfecți în unitate, ca lumea să știe că tu m-ai trimis și că i-ai iubit cum m-ai iubit pe mine.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 17:21-23

una: Sau „în unitate”. Isus s-a rugat ca adevărații săi continuatori să fie „una”, cu alte cuvinte să lucreze în unitate în vederea aceluiași scop, așa cum el și Tatăl său sunt „una”, între ei existând colaborare și unitate de gândire. (Ioa 17:22) În 1Co 3:6-9, Pavel descrie acest tip de unitate între slujitorii creștini în timp ce ei colaborează unul cu altul și cu Dumnezeu.

să fie făcuți perfecți în unitate: Sau „pe deplin unificați”. În acest verset, Isus pune unitatea perfectă în legătură cu faptul de a fi iubiți de Tatăl. Acest lucru este în armonie cu Col 3:14, unde se spune: „Iubirea . . . este o legătură perfectă a unității”. Această unitate perfectă este relativă. Ea nu are drept efect dispariția tuturor diferențelor de personalitate, precum aptitudinile individuale, obiceiurile și conștiința, ci se referă mai degrabă la unitatea în acțiune, convingeri și învățătură din rândul continuatorilor lui Isus. (Ro 15:5, 6; 1Co 1:10; Ef 4:3; Flp 1:27)

(Ioan 17:24) „Tată, vreau să te rog pentru cei pe care mi i-ai dat: vreau ca, unde sunt eu, să fie și ei cu mine, ca să vadă gloria pe care mi-ai dat-o, fiindcă m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 17:24

întemeierea lumii: Termenul grecesc pentru „întemeiere” este redat prin „a concepe” în Ev 11:11, unde este folosit alături de „urmaș”. Expresia folosită în acest context, „întemeierea lumii”, se referă, din câte se pare, la procrearea de copii de către Adam și Eva. Isus asociază „întemeierea lumii” cu Abel, după cât se pare primul om demn de a fi răscumpărat și primul om al cărui nume ‘a fost scris de la întemeierea lumii în sulul vieții’. (Lu 11:50, 51; Re 17:8) De asemenea, aceste cuvinte, adresate de Isus în rugăciune Tatălui său, confirmă că Dumnezeu l-a iubit pe Fiul său unic-născut cu mult timp înainte ca Adam și Eva să conceapă urmași.

29 OCTOMBRIE – 4 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU IOAN 18, 19

„Isus a depus mărturie despre adevăr”

(Ioan 18:37) „Pilat i-a zis: «Atunci, ești rege?» Isus a răspuns: «Tu însuți spui că sunt rege. Pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu».”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 18:37

să depun mărturie: Așa cum apar în Scripturile grecești creștine, cuvintele grecești redate prin „a depune mărturie” (martyréō) și prin „mărturie” (martyría; mártys) au un sens mai larg. Ambii termeni sunt folosiți cu sensul de bază de a depune mărturie despre fapte văzute personal sau despre care avem personal cunoștință, dar ar putea include și ideea de „a declara; a confirma; a vorbi de bine despre”. Isus nu doar că a depus mărturie sau a vestit adevăruri de care era convins, dar a și trăit în așa fel încât să susțină adevărul cuvântului profetic al Tatălui său și al promisiunilor Sale. (2Co 1:20) Scopul lui Dumnezeu referitor la Regatul mesianic și la Conducătorul său fusese prezis în detaliu. Întreaga viață a lui Isus pe pământ, care a culminat cu moartea sa de jertfă, a împlinit toate profețiile făcute despre el, inclusiv „umbrele”, sau modelele, din Legământul legii. (Col 2:16, 17; Ev 10:1) Deci se poate spune că prin cuvânt și faptă Isus ‘a depus mărturie despre adevăr’.

adevăr: Isus nu se referea la adevăr în sens general, ci la adevărul referitor la scopul lui Dumnezeu. Un aspect-cheie al scopului lui Dumnezeu este acela că Isus, „fiul lui David”, slujește în calitate de Mare Preot și de Conducător al Regatului lui Dumnezeu. (Mt 1:1) Isus a explicat că principalul scop al venirii sale în lume, al vieții sale pe pământ și al serviciului său a fost să declare adevărul despre acest Regat. Îngerii au declarat un mesaj similar atât înaintea, cât și cu ocazia nașterii lui Isus în Betleemul din Iudeea, orașul unde se născuse David. (Lu 1:32, 33; 2:10-14)

(Ioan 18:38a) „Pilat i-a zis: «Ce este adevărul?»”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 18:38a

Ce este adevărul?: Întrebarea lui Pilat se referă, se pare, la adevăr în sens general, nu la „adevărul” despre care Isus tocmai vorbise. (Ioa 18:37) Dacă aceasta ar fi fost o întrebare sinceră, Isus ar fi răspuns, fără îndoială, la ea. Dar Pilat pune întrebarea în sens retoric, probabil din scepticism sau cu o atitudine cinică, de parcă ar spune: „Adevărul? Ce este acesta? Nu există așa ceva!”. De fapt, Pilat nici măcar nu așteaptă un răspuns, ci iese afară la iudei.

Să căutăm nestemate spirituale

(Ioan 19:30) „Însă, când a primit vinul acru, Isus a zis: «S-a împlinit!» și, înclinându-și capul, și-a dat spiritul.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 19:30

și-a dat spiritul: Sau „și-a dat ultima suflare; a încetat să respire”. Termenul „spirit” (în greacă, pneúma) pare să se refere aici la „respirație” sau „forță de viață”. Acest lucru este susținut de folosirea verbului grecesc ekpnéō (literalmente, „a da aerul afară”) în relatările paralele din Mr 15:37 și din Lu 23:46 (unde este redat prin „și-a dat ultima suflare”). În opinia unora, folosirea verbului grecesc tradus „și-a dat” transmite ideea că Isus a încetat în mod voluntar să lupte pentru a rămâne în viață, întrucât toate lucrurile s-au împlinit. El „și-a vărsat sufletul în moarte” de bunăvoie. (Is 53:12; Ioa 10:11)

(Ioan 19:31) „Și, pentru că era Pregătirea, ca să nu rămână corpurile pe stâlpii de tortură în sabat (căci ziua acelui sabat era o zi mare), iudeii l-au rugat pe Pilat să le zdrobească picioarele și să le fie luate corpurile.”

nwtsty-E notă de studiu pt. Ioa 19:31

ziua acelui sabat era o zi mare: Ziua de după Paște, 15 nisan, era întotdeauna un sabat, indiferent în ce zi a săptămânii cădea. (Le 23:5-7) Când acest sabat special coincidea cu sabatul obișnuit (a șaptea zi a săptămânii evreiești, care începe vineri, la apusul soarelui, și ține până sâmbătă, la apusul soarelui), era o zi „mare” de sabat. Ziua în care a murit Isus a fost o zi de vineri și a fost urmată de un astfel de sabat. În perioada 29-35 e.n., singurul an în care 14 nisan a coincis cu ziua de vineri a fost anul 33 e.n. Prin urmare, aceasta este dovadă că Isus trebuie să fi murit în 14 nisan 33 e.n.