Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”
3-9 DECEMBRIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU FAPTELE 9-11
„Un persecutor înverșunat devine un predicator zelos”
Să căutăm nestemate spirituale
(Faptele 10:6) „Omul acesta este găzduit la Simon, un tăbăcar, care are casa lângă mare.”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 10:6
Simon, un tăbăcar: Un tăbăcar lucra cu piei de animale, iar pentru a îndepărta orice urmă de blană, de carne și de grăsime folosea o soluție de var. Apoi, el trata pielea cu o substanță lichidă puternică pentru a o putea folosi la confecționarea de obiecte. În timpul procesului de prelucrare a pieilor se degaja un miros urât și se folosea o mare cantitate de apă. Aceasta ar putea explica de ce Simon locuia lângă mare, foarte probabil la periferia orașului Iope. Potrivit Legii mozaice, o persoană a cărei muncă presupunea atingerea cadavrelor de animale era necurată din punct de vedere ceremonial. (Le 5:2; 11:39) Prin urmare, mulți iudei îi disprețuiau pe tăbăcari și refuzau să fie găzduiți de ei. De fapt, mai târziu, Talmudul prezenta meseria tăbăcarului ca fiind inferioară celei practicate de cei ce strângeau baligă. Totuși, Petru nu a permis ca prejudecățile să-l împiedice să fie găzduit de Simon. Atitudinea deschisă a lui Petru în acest caz l-a pregătit pentru misiunea ce urma să-i fie încredințată: să viziteze un neevreu la el acasă. Potrivit unor erudiți, cuvântul grecesc pentru „tăbăcar” (byrseús) ar fi fost o poreclă a lui Simon.
10-16 DECEMBRIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU FAPTELE 12-14
„Barnaba și Pavel fac discipoli în regiuni îndepărtate”
Să căutăm nestemate spirituale
(Faptele 13:9) „Saul, numit și Pavel, s-a umplut de spirit sfânt, l-a privit țintă.”
nwtsty-E note de studiu pt. Fa 13:9
Saul, numit și Pavel: Începând din acest moment, Saul este numit Pavel. Apostolul era evreu și la naștere a primit cetățenie romană. (Fa 22:27, 28; Flp 3:5) Prin urmare, este posibil ca, încă din copilărie, el să fi avut atât numele ebraic Saul, cât și numele roman Pavel. Pentru evreii din acea perioadă, îndeosebi pentru cei care locuiau în afara granițelor Israelului, nu era ceva neobișnuit să aibă două nume. (Fa 12:12; 13:1) Din câte se pare, și unele rude ale lui Pavel aveau nume romane și grecești. (Ro 16:7, 21) Ca „apostol al națiunilor”, Pavel a primit misiunea de a le anunța vestea bună neevreilor. (Ro 11:13) Se pare că el a decis să-și folosească numele roman, considerând probabil că era mai potrivit în această situație. (Fa 9:15; Ga 2:7, 8) În opinia unora, el a adoptat numele roman Pavel în onoarea lui Sergius Paulus, însă acest lucru pare puțin probabil, deoarece Pavel a folosit acest nume chiar și după ce a plecat din Cipru. Alții susțin că Pavel a evitat să-și folosească numele ebraic pentru că, pronunțat în greacă, semăna cu un cuvânt grecesc folosit cu referire la o persoană (sau un animal) cu mers țanțoș.
Pavel: În Scripturile grecești creștine, numele Paúlos, care provine din latinescul Paulus (însemnând „mic”), este folosit de 157 de ori cu referire la apostolul Pavel și o dată cu referire la proconsulul Ciprului, Sergius Paulus. (Fa 13:7)
17-23 DECEMBRIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU FAPTELE 15, 16
„O decizie unanimă luată pe baza Cuvântului lui Dumnezeu”
Să căutăm nestemate spirituale
(Faptele 16:37) „Dar Pavel le-a zis: «Ne-au bătut în public fără să fi fost condamnați, pe noi, care suntem bărbați romani, și ne-au aruncat în închisoare, iar acum ne scot afară pe ascuns? Ei bine, nu! Să vină ei să ne scoată!»”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 16:37
suntem bărbați romani: Ceea ce înseamnă cetățeni romani. Pavel și, din câte se pare, Sila aveau cetățenie romană. Potrivit legii romane, un cetățean avea dreptul la un proces echitabil și nu trebuia pedepsit niciodată în public, dacă nu fusese condamnat. Cetățenia romană îi garanta unei persoane anumite drepturi și privilegii pe tot cuprinsul imperiului. Un cetățean roman se afla sub incidența legii romane, nu sub cea a legilor existente în orașele din provincii. Când i se aducea o acuzație, acesta putea accepta să fie judecat potrivit legii locale; totuși, el avea dreptul să fie audiat de un tribunal roman. În cazul unei infracțiuni pasibile de pedeapsa cu moartea, el avea dreptul să facă apel la împărat. Apostolul Pavel a predicat mult pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Sunt consemnate trei ocazii în care el a făcut uz de drepturile sale de cetățean roman. Prima dintre ele este aici, în Filipi, când le-a adus la cunoștință magistraților filipeni că îi încălcaseră drepturile bătându-l. (Pentru celelalte două ocazii, vezi notele de studiu pentru Fa 22:25; 25:11.)
(Faptele 22:25) „Dar, după ce l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: «Vă este permis să biciuiți un bărbat roman care nu este condamnat?»”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 22:25
un bărbat roman: Adică un cetățean roman. Aceasta este a doua dintre cele trei ocazii consemnate în Biblie în care Pavel s-a folosit de drepturile sale de cetățean roman. De obicei, autoritățile romane nu se amestecau foarte mult în treburile iudeilor. În cazul lui Pavel însă, romanii au intervenit nu doar pentru a restabili ordinea în urma tulburării create de vizita lui la templu, ci și pentru că el era cetățean roman. Cetățenia îi conferea unei persoane anumite privilegii recunoscute și respectate pe tot cuprinsul imperiului. De pildă, un cetățean roman nu putea fi legat sau bătut dacă nu era condamnat, întrucât un astfel de tratament era aplicat doar sclavilor.
(Faptele 25:11) „Dacă sunt într-adevăr un răufăcător și am făcut ceva care să merite moartea, nu cer să fiu scutit de moarte. Dar, dacă niciunul dintre lucrurile de care mă acuză oamenii aceștia nu este adevărat, nimeni nu le poate face favoarea de a mă preda lor. Fac apel la Cezar!”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 25:11
Fac apel la Cezar!: Aceasta este a treia ocazie consemnată în Biblie în care Pavel s-a folosit de drepturile sale de cetățean roman. (Pentru celelalte două ocazii, vezi notele de studiu pentru Fa 16:37; 22:25.) Apelul la Cezar putea fi făcut nu numai după pronunțarea sentinței, ci în orice etapă a procesului. Festus a arătat că nu dorea să decidă el însuși în acest caz, iar judecarea procesului la Ierusalim nu oferea nicio garanție în ce privește justețea sentinței. De aceea, Pavel a solicitat să fie judecat de cea mai înaltă instanță din imperiu. Din câte se pare, în unele cazuri, apelul putea fi respins, dacă, de exemplu, solicitantul era un hoț, un pirat sau un instigator la revoltă prins asupra faptului. Probabil din acest motiv, Festus s-a consultat „cu adunarea sfătuitorilor” înainte de a aproba apelul. (Fa 25:12) Următoarea audiere, prilejuită de vizita lui Irod Agripa al II-lea, a fost ținută pentru ca Festus să obțină informații concludente cu privire la Pavel, pe care să i le transmită „Augustului”, adică lui Nero. (Fa 25:12-27; 26:32; 28:19) În plus, apelul i-a dat ocazia lui Pavel să ajungă la Roma, îndeplinind astfel ceea ce-și propusese anterior. (Fa 19:21) Promisiunea profetică făcută de Isus lui Pavel, precum și mesajele primite mai târziu de la îngeri au fost o dovadă a îndrumării divine în această privință. (Fa 23:11; 27:23, 24)
24-30 DECEMBRIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU FAPTELE 17, 18
„Să-l imităm pe apostolul Pavel în ce privește predicarea și predarea”
(Faptele 17:2, 3) „Și, potrivit obiceiului său, Pavel a intrat la ei și, în trei sabate, a discutat cu ei din Scripturi. 3 El a explicat și a dovedit cu citate că Cristosul trebuia să sufere și să se scoale din morți. Și a zis: «Acesta este Cristosul, acest Isus pe care vi-l vestesc».”
nwtsty-E note de studiu pt. Fa 17:2, 3
a discutat: Pavel nu doar le-a transmis vestea bună. El le-a explicat-o și le-a adus dovezi din Scripturi, adică din Scripturile ebraice inspirate. El nu s-a rezumat la citirea Scripturilor, ci a discutat cu ascultătorii săi, adaptându-și argumentația la ei. Verbul grecesc dialégomai are sensul de „a se angaja într-un schimb de idei; a conversa; a discuta”. Acest verb presupune a interacționa cu oamenii. Cuvântul grecesc dialégomai este folosit și în Fa 17:17; 18:4, 19; 19:8, 9; 20:7, 9.
a dovedit cu citate: Cuvântul din limba greacă înseamnă literalmente „a alătura (a pune lângă)”. Acest lucru ar putea însemna că Pavel a comparat profețiile mesianice din Scripturile ebraice cu evenimentele din viața lui Isus, arătând cum s-au împlinit acele profeții în persoana lui Isus.
(Faptele 17:17) „Astfel, a început să discute în sinagogă cu iudeii și cu ceilalți oameni care se închinau lui Dumnezeu și, zilnic în piață, cu cei ce se aflau acolo.”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 17:17
în piață: Situată la nord-vest de Acropolă, piața din Atena (în greacă, agorá) se întindea pe o suprafață de aproximativ 5 hectare. Piața nu era doar un loc unde se făcea comerț. Era centrul vieții economice, politice și culturale a orașului. Atenienilor le plăcea să se întâlnească în acest centru al vieții publice pentru a lua parte la discuții intelectuale.
(Faptele 17:22, 23) „Pavel s-a ridicat în mijlocul Areopagului și a zis: «Bărbați din Atena, după câte văd, în toate lucrurile sunteți mai devotați zeităților decât alții. 23 De exemplu, când am trecut și m-am uitat cu atenție la obiectele voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era gravat: „Unui Dumnezeu necunoscut”. Astfel, ceea ce venerați voi fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.»”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 17:22, 23
Unui Dumnezeu necunoscut: Cuvintele grecești Agnóstoi theoí reprezentau un fragment dintr-o inscripție de pe un altar din Atena. Atenienii își exprimau teama de zeități construind multe temple și altare, chiar dedicând altare unor divinități abstracte precum Faima, Modestia, Energia, Persuasiunea și Mila. Probabil din teama de a nu omite vreun zeu, atrăgându-și astfel dezaprobarea lui, ei au dedicat un altar „unui Dumnezeu necunoscut”. Prin intermediul unui asemenea altar, oamenii recunoșteau existența unui Dumnezeu care le era necunoscut. Pavel s-a folosit cu măiestrie de existența acestui altar pentru a pune bazele unei discuții pe parcursul căreia să le depună mărturie ascultătorilor săi despre acel Dumnezeu – adevăratul Dumnezeu – necunoscut lor până atunci.
Să căutăm nestemate spirituale
(Faptele 18:21) „Ci și-a luat rămas-bun și le-a spus: «Dacă va vrea Iehova, mă voi întoarce din nou la voi». Și din Efes a ieșit în larg.”
nwtsty-E notă de studiu pt. Fa 18:21
Dacă va vrea Iehova: Aceste cuvinte subliniază necesitatea de a ține cont de voința lui Dumnezeu când facem unele lucruri sau unele planuri. Apostolul Pavel a păstrat viu în minte acest principiu. (1Co 4:19; 16:7; Ev 6:3) Și discipolul Iacov și-a îndemnat cititorii să spună: „Dacă va vrea Iehova, vom trăi și vom face și cutare sau cutare lucru”. (Iac 4:15) Dar acestea nu ar trebui să fie cuvinte goale; o persoană care spune „dacă Iehova vrea” trebuie să se străduiască să acționeze în armonie cu voința lui Iehova. Nu este întotdeauna nevoie ca aceste cuvinte să fie rostite, ci ele pot fi spuse deseori în inimă. (Vezi sgd, secțiunea 2.)