Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”

2-8 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU EXODUL 39, 40

Să căutăm nestemate spirituale

(Exodul 39:34) „Învelitoarea din piei de berbec vopsite în roșu și învelitoarea din piei de focă, perdeaua despărțitoare.”

it-2-E 884 ¶3

Piele de focă

Cum o obțineau israeliții. Dacă termenul táḥaș din Biblie se referă la o anumită specie de focă, atunci se ridică întrebarea: Cum au reușit israeliții să obțină piei de focă? Deși focile sunt, în general, asociate cu regiunile arctice și antarctice, unele specii de focă preferă zone mai calde. Există foci-călugăr care trăiesc, chiar și în prezent, în zona Mării Mediterane, precum și în alte regiuni cu ape mai calde. De-a lungul secolelor, populația de foci s-a redus mult din cauza omului, dar în timpurile biblice aceste animale trebuie să fi fost numeroase în regiunea mediteraneană și în regiunea Mării Roșii. Chiar și în anul 1832, într-un dicționar biblic se spunea: „Pe multe dintre insulițele din Marea Roșie, aflate în jurul peninsulei Sinai, trăiesc foci”. (A. Calmet, Dictionnaire de la Sainte Bible, ed. engl., p. 139; vezi și A. J. Pollock, The Tabernacle’s Typical Teaching, Londra, p. 47)

9-15 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 1-3

„Scopul ofrandelor”

(Leviticul 1:3) „Dacă aduce o ofrandă arsă din cireadă, să prezinte un mascul sănătos. Să-l prezinte de bunăvoie înaintea lui Iehova, la intrarea în cortul întâlnirii.”

(Leviticul 2:1) „Dacă cineva îi prezintă lui Iehova o ofrandă de cereale, ofranda lui să fie din făină fină; el să toarne ulei peste ea și să pună deasupra tămâie albă.”

(Leviticul 2:12) „Pe acestea i le puteți prezenta lui Iehova ca ofrandă din primele roade, dar să nu fie puse pe altar ca mireasmă plăcută.”

it-2-E 525

Ofrande

Ofrandele arse. Ofrandele arse erau prezentate în întregime lui Dumnezeu; nicio parte din animal nu era păstrată de cel ce oferea jertfa. (Compară cu Ju 11:30, 31, 39, 40.) Ele constituiau o cerere adresată lui Iehova de a accepta, sau de a arăta că acceptă, ofranda pentru păcat care uneori le însoțea. Ca „ofrandă arsă”, Isus Cristos s-a oferit în întregime.

it-2-E 528 ¶4

Ofrande

Ofrandele de cereale. Ofrandele de cereale erau aduse uneori împreună cu jertfele de comuniune, cu ofrandele arse și cu ofrandele pentru păcat, dar și ca prime roade. Alteori erau aduse separat. (Ex 29:40-42; Le 23:10-13, 15-18; Nu 15:8, 9, 22-24; 28:9, 10, 20, 26-28; cap. 29) Acestea erau o expresie a recunoștinței pentru generozitatea lui Iehova, revărsată sub forma binecuvântărilor și a prosperității. Ele erau deseori însoțite de ulei și tămâie albă. Ofrandele de cereale puteau fi sub formă de făină fină, cereale prăjite sau turte în formă de inel ori lipii, coapte în cuptor, pregătite pe plită sau pregătite în cratiță. O parte din ofranda de cereale era pusă pe altarul ofrandei arse, iar alta era consumată de preoți. În cazul jertfei de comuniune, putea mânca din ofranda de cereale și cel ce o aducea. (Le 6:14-23; 7:11-13; Nu 18:8-11) Niciuna dintre ofrandele aduse pe altar nu putea conține plămădeală sau „miere” (din câte se pare, sirop de smochine sau de alte fructe ori suc de fructe), care putea fermenta. (Le 2:1-16)

(Leviticul 3:1) „Dacă ofranda lui este o jertfă de comuniune și dacă el o aduce din cireadă, fie un mascul, fie o femelă, să prezinte înaintea lui Iehova un animal sănătos.”

it-2-E 526 ¶1

Ofrande

Jertfele de comuniune (sau ofrandele de pace). Jertfele de comuniune aprobate de Iehova erau o dovadă de pace cu El. Cel care aducea jertfa, precum și cei din casa lui mâncau din ea (în curtea tabernacolului; potrivit tradiției, în curtea tabernacolului împrejmuită de pânze erau ridicate niște colibe; în templu, existau săli de mese). Preotul oficiant primea o porție, iar preoții de serviciu, altă porție. În schimb, Iehova primea fumul plăcut, care provenea de la grăsimea arsă, și sângele, reprezentând viața, care îi aparținea. Prin urmare, preoții, închinătorii și Iehova luau, în sens simbolic, masa împreună, ceea ce însemna că se aflau în relații pașnice. Dacă persoana care mânca din jertfă era necurată (orice stare de necurăție menționată în Lege) sau consuma carnea după ce se depășea termenul stabilit (în acea regiune cu climă caldă, carnea ar fi intrat în putrefacție), ea trebuia nimicită din popor. Ea pângărea sau profana masa, fie prin starea ei de necurăție, fie consumând ceva respingător în ochii lui Iehova Dumnezeu, ceea ce constituia lipsă de respect față de lucrurile sfinte. (Le 7:16-21; 19:5-8)

Să căutăm nestemate spirituale

(Leviticul 3:17) „Aceasta este o lege permanentă pentru toate generațiile voastre, oriunde veți locui: Să nu mâncați nici grăsime, nici sânge!”

it-1-E 813

Grăsime

Motivul ce a stat la baza acestei legi. Sub legământul Legii, atât sângele, cât și grăsimea erau considerate ca aparținându-i în exclusivitate lui Iehova. Viața, pe care doar Iehova o poate da, se află în sânge; de aceea, îi aparține lui. (Le 17:11, 14) Grăsimea era considerată cea mai bună parte din carnea unui animal. Oferirea grăsimii unui animal era o recunoaștere a faptului că cele mai bune părți îi aparțin lui Iehova, cel care oferă din belșug, și era o dovadă a dorinței unui închinător de a-i oferi lui Dumnezeu ce este mai bun. Întrucât oferirea grăsimii simboliza faptul că israeliții doreau să-i dedice lui Iehova ce aveau mai bun, ea era pusă să fumege pe altar „ca hrană” cu „o mireasmă plăcută” pentru El. (Le 3:11, 16) A consuma grăsime însemna, prin urmare, a-ți însuși în mod ilegal ceea ce era sfințit pentru Dumnezeu, o încălcare a drepturilor lui Iehova. Consumul de grăsime atrăgea după sine pedeapsa cu moartea. Spre deosebire de sânge, grăsimea putea fi folosită și în alte scopuri, cel puțin în cazul unui animal care a murit din cauze naturale sau a fost ucis de o fiară. (Le 7:23-25)

16-22 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 4, 5

„Dă-i lui Iehova tot ce ai mai bun”

(Leviticul 5:5, 6) „Dacă se face vinovat de unul dintre aceste lucruri, să-și mărturisească păcatul. ⁶ De asemenea, pentru păcatul pe care l-a comis, să-i aducă lui Iehova o ofrandă pentru vină, și anume o femelă din turmă – o mielușea sau o iadă – , ca ofrandă pentru păcat. Apoi preotul va face ispășire pentru omul acela, pentru păcatul lui.”

it-2-E 527 ¶9

Ofrande

Ofrandele pentru vină. Ofrandele pentru vină erau și ele ofrande pentru păcat, deoarece vina de orice fel implică un păcat. Acestea erau aduse în cazul anumitor păcate, prin care persoana își atrăgea vina. Erau ușor diferite de alte ofrande pentru păcat în sensul că scopul lor era, din câte se pare, acela de a se face dreptate sau de a se restabili un drept. Fusese încălcat fie un drept al lui Iehova, fie un drept al națiunii sale sfinte. Prin ofranda pentru vină i se făcea dreptate lui Iehova pentru un drept care îi fusese încălcat sau i se restabileau păcătosului penitent anumite drepturi garantate de legământul Legii, el fiind astfel scutit de pedeapsa pentru păcat. (Compară cu Is 53:10.)

23-29 NOIEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 6, 7

Să căutăm nestemate spirituale

(Leviticul 6:13) „Focul de pe altar să rămână aprins tot timpul. Să nu se stingă.”

it-1-E 833 ¶1

Foc

La tabernacol și la templu. Focul avea un rol important în închinarea adusă la tabernacol, iar mai târziu la templu. În fiecare dimineață și între cele două seri, marele preot trebuia să ardă tămâie pe altarul tămâiei. (Ex 30:7, 8) Legea lui Dumnezeu stipula ca focul de pe altarul ofrandei arse să rămână aprins tot timpul. (Le 6:12, 13) Deși, potrivit unei tradiții iudaice larg răspândite, focul de pe altar ar fi fost aprins inițial în mod miraculos de Dumnezeu, această concepție nu este susținută de Scripturi. În armonie cu instrucțiunile inițiale date de Iehova lui Moise, fiii lui Aaron trebuiau „să pună foc pe altar și să așeze lemnele pe foc” înainte să aranjeze jertfa pe altar. (Le 1:7, 8) Abia după instituirea preoției aaronice și, prin urmare, după oferirea jertfelor din cadrul ceremoniei de învestire focul de la Iehova, care a coborât probabil din norul aflat deasupra tabernacolului, a mistuit jertfa de pe altar. Având în vedere toate acestea, focul miraculos s-a aprins nu pentru a arde lemnele de pe altar, ci pentru ‘a mistui ofranda arsă și bucățile de grăsime de pe altar’. Focul ce a continuat să ardă pe altar a fost foarte probabil rezultatul unirii focului de la Dumnezeu cu focul existent deja pe altar. (Le 8:14–9:24) În mod asemănător, focul miraculos de la Iehova a mistuit jertfele imediat după rugăciunea rostită de Solomon cu ocazia dedicării templului. (2Cr 7:1; pentru alte exemple în care Iehova a folosit foc miraculos când a acceptat jertfele slujitorilor săi, vezi Ju 6:21; 1Re 18:21-39; 1Cr 21:26)

30 NOIEMBRIE – 6 DECEMBRIE

COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU LEVITICUL 8, 9

„Dovezi ale binecuvântării lui Iehova”

(Leviticul 8:6-9) „Atunci Moise i-a adus pe Aaron și pe fiii lui și i-a spălat cu apă. ⁷ I-a pus lui Aaron roba, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu tunica fără mâneci și i-a pus efodul, pe care l-a legat cu cordonul țesut al efodului pentru a-l ține fix. ⁸ Apoi i-a fixat pectoralul și a pus Urimul și Tumimul în pectoral. ⁹ După aceea i-a pus pe cap turbanul, iar pe partea din față a turbanului a fixat plăcuța strălucitoare de aur, semnul sfânt al dedicării, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.”

(Leviticul 8:12) „În cele din urmă, a turnat din uleiul pentru ungere pe capul lui Aaron și l-a uns ca să-l sfințească.”

it-1-E 1207

Învestire

Moise i-a spălat pe Aaron și pe fiii lui Aaron – Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar – (sau le-a poruncit să se spele) în ligheanul de aramă, aflat în curtea tabernacolului, și l-a îmbrăcat pe Aaron cu veșmintele splendide ale marelui preot. (Nu 3:2, 3) Aaron purta acum veșmintele ce reprezentau calitățile și responsabilitățile specifice poziției sale. Moise a uns apoi tabernacolul, mobilierul și ustensilele lui, altarul ofrandei arse, precum și ligheanul și toate ustensilele acestora. Astfel, acestea au fost sfințite, sau puse deoparte, pentru a fi folosite de atunci înainte exclusiv în serviciul adus lui Dumnezeu. În cele din urmă, Moise l-a uns pe Aaron turnând ulei pe capul lui. (Le 8:6-12; Ex 30:22-33; Ps 133:2)

(Leviticul 9:1-5) „În a opta zi, Moise i-a chemat pe Aaron, pe fiii lui și pe bătrânii Israelului. ² Și i-a zis lui Aaron: «Ia pentru tine un vițel ca ofrandă pentru păcat și un berbec ca ofrandă arsă, amândoi sănătoși, și prezintă-i înaintea lui Iehova. ³ Iar israeliților să le spui: „Luați un țap ca ofrandă pentru păcat, un vițel și un berbec tânăr, amândoi de un an, sănătoși, ca ofrandă arsă, ⁴ un taur și un berbec ca jertfe de comuniune, ca să le jertfiți înaintea lui Iehova, precum și o ofrandă de cereale frământată cu ulei, deoarece astăzi vi se va arăta Iehova”». ⁵ Ei au adus deci înaintea cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise. Apoi întreaga adunare s-a apropiat și a stat în picioare înaintea lui Iehova.”

it-1-E 1208 ¶8

Învestire

În a opta zi, fiind acum pe deplin pregătiți și învestiți, preoții au oficiat pentru prima dată (fără a fi asistați de Moise) un serviciu de ispășire pentru națiunea Israel. Aceasta avea nevoie de curățare nu doar din cauza stării de păcat moștenite, ci și pentru că, nu cu mult timp în urmă, păcătuise în legătură cu vițelul de aur, atrăgându-și astfel dezaprobarea lui Iehova. (Le 9:1-7; Ex 32:1-10) La încheierea acestui prim serviciu, oficiat de preoții recent învestiți, Iehova și-a arătat aprobarea și a confirmat instalarea lor în funcție trimițând foc miraculos, fără îndoială din stâlpul de nor aflat deasupra tabernacolului, foc ce a mistuit restul jertfei de pe altar. (Le 9:23, 24)

Să căutăm nestemate spirituale

(Leviticul 8:14-17) „După aceea a adus taurul ofrandei pentru păcat, iar Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul taurului ofrandei pentru păcat. ¹⁵ Moise l-a înjunghiat, a luat cu degetul sânge, a pus sânge pe fiecare dintre coarnele altarului și a purificat altarul de păcat, iar restul sângelui l-a vărsat la baza altarului. Astfel, l-a sfințit pentru a se face ispășire pe el. ¹⁶ Apoi Moise a luat toată grăsimea de pe intestine, membrana grasă a ficatului, cei doi rinichi și grăsimea lor și le-a pus să fumege pe altar. ¹⁷ Iar ceea ce a rămas din taur – pielea, carnea și balega – a pus să fie ars în foc în afara taberei, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.”

it-2-E 437 ¶3

Moise

Dumnezeu l-a numit pe Moise mediator al legământului Legii cu Israelul, o poziție de mare încredere, pe care niciun om nu a mai avut-o vreodată înaintea lui Dumnezeu, cu excepția lui Isus Cristos, Mediatorul noului legământ. Moise a stropit cu sângele jertfelor de animale cartea legământului, reprezentându-l pe Iehova ca una dintre părțile contractante, și a stropit și poporul, cealaltă parte contractantă, (fără îndoială reprezentat de bătrâni). Când le-a citit israeliților cartea legământului, ei au spus: „Suntem gata să facem tot ce a zis Iehova și vom fi ascultători”. (Ex 24:3-8; Ev 9:19) Fiind mediator, Moise a avut privilegiul de a supraveghea construirea tabernacolului și realizarea tuturor ustensilelor lui, după proiectul furnizat de Dumnezeu, și de a institui preoția, ungând tabernacolul și pe Aaron ca mare preot cu un ulei ce avea o compoziție specială. El a supravegheat primele servicii oficiate de preoții recent învestiți. (Ex, cap. 25-29; Le cap. 8, 9)