Referințe din Caietul pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”
© 2023 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
10-16 IULIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU | EZRA 7, 8
it, Umilință, „Necesară pentru a obține o îndrumare bună” ¶1
Umilință
Necesară pentru a obține o îndrumare bună. Cel care se umilește înaintea lui Dumnezeu se poate aștepta să primească ajutor și îndrumare din partea Sa. Ezra a avut dificila responsabilitate de a conduce înapoi din Babilon la Ierusalim peste 1 500 de bărbați, pe lângă preoți, netinimi, femei și copii. În plus, aceștia au dus cu ei și o mare cantitate de aur și de argint pentru a împodobi templul din Ierusalim. Așadar, aveau nevoie de protecție pe timpul călătoriei. Ezra însă nu a vrut să-i ceară regelui Persiei o escortă militară, fapt ce ar fi dovedit că se bizuia pe puterea umană. El îi spusese regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este cu toți cei ce-l caută, ca să le facă bine”. De aceea, Ezra a anunțat o perioadă de post, în care poporul să se umilească înaintea lui Iehova. Ei i-au adresat rugăciuni lui Dumnezeu, iar el a ascultat și i-a ocrotit pe parcursul drumului de atacuri din partea dușmanilor. Astfel, israeliții au reușit să încheie cu bine acea călătorie periculoasă. (Ezr 8:1-14, 21-32) În timp ce se afla în exil în Babilon, profetul Daniel s-a umilit înaintea lui Dumnezeu, căutând la El îndrumare și pricepere, iar Dumnezeu i-a arătat o mare favoare trimițându-i un înger cu o viziune. (Da 10:12)
14-20 AUGUST
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU | NEEMIA 8, 9
Nestemate spirituale
it-1-E 145 ¶2
Aramaică
După câțiva ani de la întoarcerea evreilor din exilul babilonian, preotul Ezra le-a citit evreilor adunați la Ierusalim din cartea Legii, iar câțiva leviți au explicat poporului cele citite, așa cum se arată în Neemia 8:8: „Ei citeau cu voce tare din carte, din Legea adevăratului Dumnezeu, explicând-o în mod clar și dându-i sensul; astfel, au ajutat poporul să înțeleagă cele citite”. Este posibil ca această explicare sau interpretare să fi presupus parafrazarea textului ebraic în aramaică, limbă pe care evreii se pare că și-o însușiseră în Babilon. Explicarea a constat fără îndoială și în prezentarea de comentarii înaintea evreilor, cu scopul ca aceștia – chiar dacă știau ebraica – să poată înțelege semnificația profundă a celor citite.
28 AUGUST – 3 SEPTEMBRIE
COMORI DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU | NEEMIA 12, 13
„Să-i rămânem loiali lui Iehova când ne alegem prietenii”
it-1-E 95 ¶5
Amoniți
După expulzarea lui Tobia din incinta templului, a fost citită și aplicată legea dată de Dumnezeu în Deuteronomul 23:3-6, prin care amoniților și moabiților li se interzicea să facă parte din congregația Israelului. (Ne 13:1-3) Această restricție fusese dată cu circa 1 000 de ani înainte, din cauza refuzului amoniților și moabiților de a le veni în ajutor israeliților aflați în drum spre Țara Promisă. În baza acestei interdicții, oamenii acestor națiuni nu puteau să devină, în mod legal, membri ai națiunii Israel și să se bucure de drepturile și privilegiile pe care le aducea cu sine calitatea de membru. Dar aceasta nu însemna neapărat că, la nivel individual, un amonit sau un moabit nu avea voie să stea în compania israeliților ori să locuiască printre aceștia, iar astfel să aibă parte de binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra poporului său. Un exemplu elocvent în acest sens este menționarea lui Țelec, el însuși un amonit, între vitejii lui David, precum și relatarea despre Rut, moabita. (Rut 1:4, 16-18)
Nestemate spirituale
it-2-E 452 ¶9
Muzică
La templu se acorda o mare importanță muzicii vocale. Acest lucru reiese din frecventele referiri în textul biblic la cântăreți, precum și din faptul că aceștia erau „scutiți de alte îndatoriri” specifice leviților, iar aceasta pentru a se putea dedica în totalitate serviciului lor. (1Cr 9:33) Menționarea lor separată între cei care s-au întors din Babilon dovedește că ei au continuat să existe ca grup special de leviți. (Ezr 2:40, 41) Până și regele Artaxerxes (Longimanus) al Persiei și-a folosit autoritatea în favoarea lor, scutindu-i, alături de alte grupuri speciale, de „impozit, tribut sau vamă”. (Ezr 7:24) Mai târziu, regele a emis o poruncă privitoare la cântăreți și „o prevedere ca ei să primească ce aveau nevoie în fiecare zi”. Deși porunca îi este atribuită lui Artaxerxes, aceasta a fost emisă, după toate probabilitățile, de Ezra, în virtutea autorității cu care fusese învestit de rege. (Ne 11:23; Ezr 7:18-26) Înțelegem, așadar, de ce Biblia îi menționează ca grup special, vorbind de ‘cântăreți și leviți’, deși toți cântăreții erau leviți. (Ne 7:1; 13:10)